Durere

O floare, o bancă, un parc

doi îndrăgostiți tac

e noapte afară,

iar cerul de stele-i plin

ei încet se omoară

cu o singură sticlă de vin

Tăcerea mă cam seacă

așa că-mi mai torn un pahar

el se ridică și pleacă

o fi totul in zadar?

Disperată mă întind

să încerc să-l prind de mană

picioarele nu mă mai țin

de nimic nu mai sunt bună

Mi-aș dori ca să-mi permit

să-ntorc timpul în trecut

să-nțeleg cu ce am greșit 

și cum, Doamne, te-am pierdut!

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!

În umbra mea,

A ars silueta

Scumpă și puțin

Ca zorii de-diz-dimineață.

Autor Zamurca Alina 🤍

Mă distrug în bucăți

Am în nopți judecăți

În suflet ruine

Medicine în buletine.

Mă distrug în bucăți

Am cod poștal plin cu plăți

Pe răboj lista cu vine

Viața în păreri străine.

Mă distrug în bucăți

Am zile – lanțuri de dăți

Răpusă în agonie

Esența pierdută în stafie.

Mă distrug în bucăți

Am exil din societăți

Pe retină lumină nocturnă

Casa în dună.

Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine

Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel 

Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine

Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...

Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...

Dar m-ai ținut între îndoială și speranță 

... între realitate și dorință....

Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.

Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată 

Oricât cu drag în suflet te-am sperat 

Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare 

Și vinul promis... un legământ făcut uitat.

În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine

Și totuși sufletului meu i-ai fost drag

Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină 

Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...

Eram o femeie vie... azi mor zi după zi

În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...

Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie

O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.

M-am stins într-o sală de așteptare mult timp

Un fel de iad uitat pe pământ 

Între speranță, uitare, dorință... delăsare 

Între vise neîmplinite și gândul ce doare...

Vezi tu... știam că nu ești pentru mine

Și totuși o clipă n-am încetat să sper

Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine

Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...

Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.

N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare 

Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc

Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez 

Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...

Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?

Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?

Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă

Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască

El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece

El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam

"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame

Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet

Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie

I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?

Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire" 

Motivul pentru care

Astept, visez, alerg, simt si respir

Esti tu

Iar umbrele trecutului se strecoara

Perfid, sub piele

Și nu mă lasă să uit

Durerea care înțeapă, care moleșește și seduce

Precum morfina

Căci știu că tot ce am nevoie

Ești tu

Și despărțirea e doar în imaginația mea

Nopțile calde nu sunt departe

Stele, valuri, sclipiri pe nisip

Zâmbete, șoapte, doruri

Fiecare zi mă duce mai aproape 

De vara care mă așteaptă

Cuminte, așezată pe nisip

Sufletul

Cântărește doar 21 de grame

Învelișul vremelnic devine cenușă

Dar sufletul, iubirea mea

E iarăși praf de stele

Mi-e dor de iubirile alea

Iscate pe țărm de mare

De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale

Dar tu ai preferat să pleci

Mi-ai lăsat doar amintirea

Celor 21 de grame de eternitate

O noapte cu tine

E mai senina ca cerul de vara

Mai parfumata ca trandafirii

Dar ce folos, caci ai plecat

Pasarile gem sub cerul plumburiu

Noiembrie e mai trist ca niciodata

Mi-e dor...

Dar cantecele acopera tacerea

Pe care ai lasat-o în urmă

Când ai plecat

Fiecare noapte a fost un pas

Mai aproape de eternitate

Dar tu m-ai învățat să merg

Sprijinit de inima ta

Cand tu nu mai esti

Am uitat sirul pasilor

Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte

De ce simt ca e ultima noapte

Ca azi ai venit pentru ultima oara

Stiu că te voi pierde în curând 

Noaptea nu mai e la fel fără tine

Oare te-ai gândit

Că visul și dorința ajung

Mai departe decât ar ajunge

Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...

Pâlpâie o lumânare

Fereastra e aburită,

Dar gândul cutreieră

Și nu se poate opri.

Doar marea, îi pune stavilă

Dâmburi de nisip, cochilii de scoici

Tolanit pe plajă,

Ars de soarele ideilor mele fixe

Gândul e alintat de valuri

Iar visul meu s-a oprit aici

Azi am primit lalele

Galbene și proaspete

Iar ploaia le-a picurat stropi aurii

Fiecare petala e un mesaj de la tine

O soapta, un cod secret, un suras

Caci tu, draga mea

Ai zambetul mai minunat ca florile

Efemere si tacute, destinate cenusii

Pacat ca nu esti aici

Lalelele ajung țărână

Ploaia se învelește cu picaturi aurii si dispare 

Ceața albește leagane si morminte

Caci tu nu imi vei mai darui lalele