Durere
Amar
Și acru e gustul înfrângerii
Când nu am luptat suficient
Și aripa durerii m-a învăluit
Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise
Mi-e frig
Și mi-e foame
Nu pot scăpa din pânza de păianjen
Pe care deznădejdea a țesut-o
Perfid
Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase
Nu am știut cum să te mint
Și am pierdut
Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă
Pe obrazul împietrit de teamă
Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: GabrielaR
durere, iubire,
Data postării: 5 aprilie
Vizualizări: 82
Poezii din aceiaşi categorie
o singura întamplare
O singura intamplare
E de ajuns să mă omoare.
Tu când ai acționat
Oare ai gândit defapt?
Te-ai gândit ca îmi faci rău
Și inima mi-o străpungi?
A meritat oare ea
Tot ce voiam eu deja?
A meritat furtuna de amintiri
Și visuri zdrobite?
Spune-mi, a meritat ea toate astea?
De ce ai ales-o pe ea
Și nu pe mine?
Ce are ea in plus fata de mine?
Când minutele se scurg pe ceas
Ești motivul la care ma gandesc iar
Zilele nu mai sunt senine
Iar stelele parcă
Au început sa nu mai strălucească
De când nu mai esti aici
Cu mine.
Eu n-am zis nimănui de tine
Eu n-am zis nimănui de tine
Erai micul meu secret
Mă sorbeai cu fiecare privire
și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...
Eu n-am zis nimănui de tine
îmi era frică c-ai să dispari cumva,
Și când stăteam amândoi, în bucătărie
Veri liniștite departe de lume
cu tine îmi imaginam...
Eu te-am păstrat doar pentru mine,
deși cam toți au observat
că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine
Ei nu știau că ne iubeam.
Eu eram sigură de tine
N-am mai simțit cu-altcineva,
Ce-aveam noi părea desprins din filme
Totul cu tine era așa de natural.
Și-acum mă-ntreb
La tine, în bucătărie,
Veri liniștite departe de lume,
cu mine ți-ai imaginat?...
Suflet distrus în bucăți
Mă distrug în bucăți
Am în nopți judecăți
În suflet ruine
Medicine în buletine.
Mă distrug în bucăți
Am cod poștal plin cu plăți
Pe răboj lista cu vine
Viața în păreri străine.
Mă distrug în bucăți
Am zile – lanțuri de dăți
Răpusă în agonie
Esența pierdută în stafie.
Mă distrug în bucăți
Am exil din societăți
Pe retină lumină nocturnă
Casa în dună.
Frumusețea visată
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Cu chipul lumii îmbrățișat,
Dar nu sunt decât o umbră josă,
Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.
Mă privesc în oglindă și tremur,
Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,
Doar ochii goi, plini de umbră,
Și-n inimă doar doruri, un eșec.
Aș vrea să fiu ca ele, râzând,
Cu pielea strălucind ca un cristal,
Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,
O umbră pierdută, un simplu fatal.
Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,
În realitate sunt doar un chip fără culoare,
Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,
Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.
Căci frumusețea nu va veni,
Chiar dacă aș plânge un veac întreg,
Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,
Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,
Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,
Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.
Și în final, când nimic nu mai contează,
Căci am pierdut și ultima speranță,
Mă las purtată de vântul ce mă vrea,
O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.
Rondelul stelelor ce ard
E vremea stelelor ce ard,
Ard pe cer și se sting în mine-
Și au fost de viață, atât de pline,
Azi se sting așa ușor.
Și mă lasă să mor.
Jalea asta-i în orișicine.
E vremea stelelor ce ard-
Ard pe cer și se sting în mine,
Pe sub nopțile de-ntunecime,
Dispar fluturii frumoși,
Și marea zi care vine
Nu așteaptă noaptea deloc...-
E vremea stelelor ce ard.
Poezie fixă rondel
Compusă pe 04.03.2025
Autor Alina Zamurca
o singura întamplare
O singura intamplare
E de ajuns să mă omoare.
Tu când ai acționat
Oare ai gândit defapt?
Te-ai gândit ca îmi faci rău
Și inima mi-o străpungi?
A meritat oare ea
Tot ce voiam eu deja?
A meritat furtuna de amintiri
Și visuri zdrobite?
Spune-mi, a meritat ea toate astea?
De ce ai ales-o pe ea
Și nu pe mine?
Ce are ea in plus fata de mine?
Când minutele se scurg pe ceas
Ești motivul la care ma gandesc iar
Zilele nu mai sunt senine
Iar stelele parcă
Au început sa nu mai strălucească
De când nu mai esti aici
Cu mine.
Eu n-am zis nimănui de tine
Eu n-am zis nimănui de tine
Erai micul meu secret
Mă sorbeai cu fiecare privire
și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...
Eu n-am zis nimănui de tine
îmi era frică c-ai să dispari cumva,
Și când stăteam amândoi, în bucătărie
Veri liniștite departe de lume
cu tine îmi imaginam...
Eu te-am păstrat doar pentru mine,
deși cam toți au observat
că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine
Ei nu știau că ne iubeam.
Eu eram sigură de tine
N-am mai simțit cu-altcineva,
Ce-aveam noi părea desprins din filme
Totul cu tine era așa de natural.
Și-acum mă-ntreb
La tine, în bucătărie,
Veri liniștite departe de lume,
cu mine ți-ai imaginat?...
Suflet distrus în bucăți
Mă distrug în bucăți
Am în nopți judecăți
În suflet ruine
Medicine în buletine.
Mă distrug în bucăți
Am cod poștal plin cu plăți
Pe răboj lista cu vine
Viața în păreri străine.
Mă distrug în bucăți
Am zile – lanțuri de dăți
Răpusă în agonie
Esența pierdută în stafie.
Mă distrug în bucăți
Am exil din societăți
Pe retină lumină nocturnă
Casa în dună.
Frumusețea visată
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Cu chipul lumii îmbrățișat,
Dar nu sunt decât o umbră josă,
Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.
Mă privesc în oglindă și tremur,
Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,
Doar ochii goi, plini de umbră,
Și-n inimă doar doruri, un eșec.
Aș vrea să fiu ca ele, râzând,
Cu pielea strălucind ca un cristal,
Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,
O umbră pierdută, un simplu fatal.
Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,
În realitate sunt doar un chip fără culoare,
Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,
Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.
Căci frumusețea nu va veni,
Chiar dacă aș plânge un veac întreg,
Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,
Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,
Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,
Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.
Și în final, când nimic nu mai contează,
Căci am pierdut și ultima speranță,
Mă las purtată de vântul ce mă vrea,
O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.
Rondelul stelelor ce ard
E vremea stelelor ce ard,
Ard pe cer și se sting în mine-
Și au fost de viață, atât de pline,
Azi se sting așa ușor.
Și mă lasă să mor.
Jalea asta-i în orișicine.
E vremea stelelor ce ard-
Ard pe cer și se sting în mine,
Pe sub nopțile de-ntunecime,
Dispar fluturii frumoși,
Și marea zi care vine
Nu așteaptă noaptea deloc...-
E vremea stelelor ce ard.
Poezie fixă rondel
Compusă pe 04.03.2025
Autor Alina Zamurca
Alte poezii ale autorului
Departe
Oare te-ai gândit
Că visul și dorința ajung
Mai departe decât ar ajunge
Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...
Pâlpâie o lumânare
Fereastra e aburită,
Dar gândul cutreieră
Și nu se poate opri.
Doar marea, îi pune stavilă
Dâmburi de nisip, cochilii de scoici
Tolanit pe plajă,
Ars de soarele ideilor mele fixe
Gândul e alintat de valuri
Iar visul meu s-a oprit aici
21 de grame
Sufletul
Cântărește doar 21 de grame
Învelișul vremelnic devine cenușă
Dar sufletul, iubirea mea
E iarăși praf de stele
Mi-e dor de iubirile alea
Iscate pe țărm de mare
De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale
Dar tu ai preferat să pleci
Mi-ai lăsat doar amintirea
Celor 21 de grame de eternitate
Lalele galbene
Azi am primit lalele
Galbene și proaspete
Iar ploaia le-a picurat stropi aurii
Fiecare petala e un mesaj de la tine
O soapta, un cod secret, un suras
Caci tu, draga mea
Ai zambetul mai minunat ca florile
Efemere si tacute, destinate cenusii
Pacat ca nu esti aici
Lalelele ajung țărână
Ploaia se învelește cu picaturi aurii si dispare
Ceața albește leagane si morminte
Caci tu nu imi vei mai darui lalele
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
Parfumul cafelei de atunci
Mai știi, când savuram cafeaua
Și o indulceam cu zâmbetele tale
Din tot cerul eu am ales doar steaua
Ce mă însoțește cu sclipiri domoale
Căci tu nu ai venit cu mine
Să ne-avântăm spre alte zări
Ai preferat trăiri mai line
Pe țărmul unei alte mări
Iar steaua tremură în zare
Departe de ceșcuța aburindă
Ce așteaptă degetele tale
Tandru, de toartă să o prindă
Azi sunt doar eu în serile de vară
Cafeaua s-a răcit pe masă
Căci amintirile de-odinioară
Se rătăcesc și nu ajung acasă.
Departe
Oare te-ai gândit
Că visul și dorința ajung
Mai departe decât ar ajunge
Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...
Pâlpâie o lumânare
Fereastra e aburită,
Dar gândul cutreieră
Și nu se poate opri.
Doar marea, îi pune stavilă
Dâmburi de nisip, cochilii de scoici
Tolanit pe plajă,
Ars de soarele ideilor mele fixe
Gândul e alintat de valuri
Iar visul meu s-a oprit aici
21 de grame
Sufletul
Cântărește doar 21 de grame
Învelișul vremelnic devine cenușă
Dar sufletul, iubirea mea
E iarăși praf de stele
Mi-e dor de iubirile alea
Iscate pe țărm de mare
De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale
Dar tu ai preferat să pleci
Mi-ai lăsat doar amintirea
Celor 21 de grame de eternitate
Lalele galbene
Azi am primit lalele
Galbene și proaspete
Iar ploaia le-a picurat stropi aurii
Fiecare petala e un mesaj de la tine
O soapta, un cod secret, un suras
Caci tu, draga mea
Ai zambetul mai minunat ca florile
Efemere si tacute, destinate cenusii
Pacat ca nu esti aici
Lalelele ajung țărână
Ploaia se învelește cu picaturi aurii si dispare
Ceața albește leagane si morminte
Caci tu nu imi vei mai darui lalele
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
Parfumul cafelei de atunci
Mai știi, când savuram cafeaua
Și o indulceam cu zâmbetele tale
Din tot cerul eu am ales doar steaua
Ce mă însoțește cu sclipiri domoale
Căci tu nu ai venit cu mine
Să ne-avântăm spre alte zări
Ai preferat trăiri mai line
Pe țărmul unei alte mări
Iar steaua tremură în zare
Departe de ceșcuța aburindă
Ce așteaptă degetele tale
Tandru, de toartă să o prindă
Azi sunt doar eu în serile de vară
Cafeaua s-a răcit pe masă
Căci amintirile de-odinioară
Se rătăcesc și nu ajung acasă.