Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: GabrielaR
Data postării: 4 aprilie
Vizualizări: 87
Poezii din aceiaşi categorie
Octombrie de George Topârceanu în germană
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
Der Oktober ging in die Berge
Gelbe und rote Teppiche.
Silberne Wolken ziehen in den Wellen vorbei
Und singe dem Hahn Liebe.
Ich schaue immer auf das Barometer
Und ich schaudere, wenn es ein wenig fällt,
Weil die Sonne kleiner wird
im Durchmesser.
Aber unter dem warmen Himmel wie im Mai
Weiße Tage vergehen mit Tagen,
Wankelmütiger und mehr
Subtil…
Unzeitige Verzögerung
Herbstspaziergänge durch die Gärten
Mit den Falten der Chlamyda voll
Von Chrysanthemen.
Und wie es kaum in Bewegung schwebt
wie eine Marquise
Wie das ganze Universum
Schauen Sie überrascht auf sie zurück, -
Eine verwirrte Fledermaus
Wegen ihres jungfräulichen Aussehens
Er wurde gelb und verwirrt
Und die Emotionen blühten auf
Das zweite Mal…
Ninge...
Ninge în parc ca niciodată,
Astăzi poți să mergi prin rai,
Băncile dorm sub zăpadă,
Doar pe fulgi mai poți să stai.
Brazii ninși par albi titani,
Ce s-au adunat grămadă,
Pe aleea cu castani,
Doarme omul de zăpadă.
Pârtii duc spre infinit,
Calci pe visuri și speranțe,
Totu' în jur e acoperit,
Alb cu-o mie de nuanțe.
Țurțuri plâng pe lângă gard,
Căci raza amiezii îi sărută,
Iar felinarele ce strașnic ard,
Când vine noaptea, îi salută.
Ninge întruna ca-n povești,
Iarna lunecă pe tobogan,
Și se aud din ceruri vești,
Că va sta în parc un an.
Poienița din pădure
În poiana din pădure
Soarele blând s-a ivit
Cu a lui raze, pare a spune
Vă salut și bun venit
Iarba în rouă strălucește
Viață parcă a căpătat
Mătăsoasă ea zâmbește
Hai veniți , v-am așteptat
În alt colț de poieniță
Lăcrimioare au înflorit
Gingașe și chiar micuțe
Sufletul ne-au îmblânzit
Se adună mic și mare
Și admiră-n lung și lat
Cât parfum în astă floare
Raiul ăsta ne-a frăpat.
Eternitatea
Asa cum stelele sclipesc, sa sti ca te iubesc.
Asa cum luna sta ascunsa, și spera ca si soarele
Sa fie a ei muza, și sa cânte vioarele.
Muzica sufletului gol, se da dea dura rostogol
Și în inima vibrează, sperând ca nu visează.
Când a ei speranța moare, frumusețea și răsare.
Când dispari încetișor, sa sti ca mi este dor.
Fără tine nu exist, nimeni nu ma mai observa.
În eternitate eu sunt trist, sunt doar o simpla rezerva.
O reflexie a ta, sunt si voi fi mereu.
Nu voi sta în calea ta, când ajungi la apogeu.
Asa cum stelele sclipesc, sa ști ca te iubesc.
Asa cum soarele lucește, sa sti ca te iubește
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Octombrie de George Topârceanu în germană
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
Der Oktober ging in die Berge
Gelbe und rote Teppiche.
Silberne Wolken ziehen in den Wellen vorbei
Und singe dem Hahn Liebe.
Ich schaue immer auf das Barometer
Und ich schaudere, wenn es ein wenig fällt,
Weil die Sonne kleiner wird
im Durchmesser.
Aber unter dem warmen Himmel wie im Mai
Weiße Tage vergehen mit Tagen,
Wankelmütiger und mehr
Subtil…
Unzeitige Verzögerung
Herbstspaziergänge durch die Gärten
Mit den Falten der Chlamyda voll
Von Chrysanthemen.
Und wie es kaum in Bewegung schwebt
wie eine Marquise
Wie das ganze Universum
Schauen Sie überrascht auf sie zurück, -
Eine verwirrte Fledermaus
Wegen ihres jungfräulichen Aussehens
Er wurde gelb und verwirrt
Und die Emotionen blühten auf
Das zweite Mal…
Ninge...
Ninge în parc ca niciodată,
Astăzi poți să mergi prin rai,
Băncile dorm sub zăpadă,
Doar pe fulgi mai poți să stai.
Brazii ninși par albi titani,
Ce s-au adunat grămadă,
Pe aleea cu castani,
Doarme omul de zăpadă.
Pârtii duc spre infinit,
Calci pe visuri și speranțe,
Totu' în jur e acoperit,
Alb cu-o mie de nuanțe.
Țurțuri plâng pe lângă gard,
Căci raza amiezii îi sărută,
Iar felinarele ce strașnic ard,
Când vine noaptea, îi salută.
Ninge întruna ca-n povești,
Iarna lunecă pe tobogan,
Și se aud din ceruri vești,
Că va sta în parc un an.
Poienița din pădure
În poiana din pădure
Soarele blând s-a ivit
Cu a lui raze, pare a spune
Vă salut și bun venit
Iarba în rouă strălucește
Viață parcă a căpătat
Mătăsoasă ea zâmbește
Hai veniți , v-am așteptat
În alt colț de poieniță
Lăcrimioare au înflorit
Gingașe și chiar micuțe
Sufletul ne-au îmblânzit
Se adună mic și mare
Și admiră-n lung și lat
Cât parfum în astă floare
Raiul ăsta ne-a frăpat.
Eternitatea
Asa cum stelele sclipesc, sa sti ca te iubesc.
Asa cum luna sta ascunsa, și spera ca si soarele
Sa fie a ei muza, și sa cânte vioarele.
Muzica sufletului gol, se da dea dura rostogol
Și în inima vibrează, sperând ca nu visează.
Când a ei speranța moare, frumusețea și răsare.
Când dispari încetișor, sa sti ca mi este dor.
Fără tine nu exist, nimeni nu ma mai observa.
În eternitate eu sunt trist, sunt doar o simpla rezerva.
O reflexie a ta, sunt si voi fi mereu.
Nu voi sta în calea ta, când ajungi la apogeu.
Asa cum stelele sclipesc, sa ști ca te iubesc.
Asa cum soarele lucește, sa sti ca te iubește
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Alte poezii ale autorului
Durere
Amar
Și acru e gustul înfrângerii
Când nu am luptat suficient
Și aripa durerii m-a învăluit
Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise
Mi-e frig
Și mi-e foame
Nu pot scăpa din pânza de păianjen
Pe care deznădejdea a țesut-o
Perfid
Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase
Nu am știut cum să te mint
Și am pierdut
Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă
Pe obrazul împietrit de teamă
Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
21 de grame
Sufletul
Cântărește doar 21 de grame
Învelișul vremelnic devine cenușă
Dar sufletul, iubirea mea
E iarăși praf de stele
Mi-e dor de iubirile alea
Iscate pe țărm de mare
De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale
Dar tu ai preferat să pleci
Mi-ai lăsat doar amintirea
Celor 21 de grame de eternitate
Departe
Oare te-ai gândit
Că visul și dorința ajung
Mai departe decât ar ajunge
Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...
Pâlpâie o lumânare
Fereastra e aburită,
Dar gândul cutreieră
Și nu se poate opri.
Doar marea, îi pune stavilă
Dâmburi de nisip, cochilii de scoici
Tolanit pe plajă,
Ars de soarele ideilor mele fixe
Gândul e alintat de valuri
Iar visul meu s-a oprit aici
Visez la vară
Nopțile calde nu sunt departe
Stele, valuri, sclipiri pe nisip
Zâmbete, șoapte, doruri
Fiecare zi mă duce mai aproape
De vara care mă așteaptă
Cuminte, așezată pe nisip
Imaginatie
Motivul pentru care
Astept, visez, alerg, simt si respir
Esti tu
Iar umbrele trecutului se strecoara
Perfid, sub piele
Și nu mă lasă să uit
Durerea care înțeapă, care moleșește și seduce
Precum morfina
Căci știu că tot ce am nevoie
Ești tu
Și despărțirea e doar în imaginația mea
Durere
Amar
Și acru e gustul înfrângerii
Când nu am luptat suficient
Și aripa durerii m-a învăluit
Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise
Mi-e frig
Și mi-e foame
Nu pot scăpa din pânza de păianjen
Pe care deznădejdea a țesut-o
Perfid
Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase
Nu am știut cum să te mint
Și am pierdut
Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă
Pe obrazul împietrit de teamă
Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
21 de grame
Sufletul
Cântărește doar 21 de grame
Învelișul vremelnic devine cenușă
Dar sufletul, iubirea mea
E iarăși praf de stele
Mi-e dor de iubirile alea
Iscate pe țărm de mare
De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale
Dar tu ai preferat să pleci
Mi-ai lăsat doar amintirea
Celor 21 de grame de eternitate
Departe
Oare te-ai gândit
Că visul și dorința ajung
Mai departe decât ar ajunge
Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...
Pâlpâie o lumânare
Fereastra e aburită,
Dar gândul cutreieră
Și nu se poate opri.
Doar marea, îi pune stavilă
Dâmburi de nisip, cochilii de scoici
Tolanit pe plajă,
Ars de soarele ideilor mele fixe
Gândul e alintat de valuri
Iar visul meu s-a oprit aici
Visez la vară
Nopțile calde nu sunt departe
Stele, valuri, sclipiri pe nisip
Zâmbete, șoapte, doruri
Fiecare zi mă duce mai aproape
De vara care mă așteaptă
Cuminte, așezată pe nisip
Imaginatie
Motivul pentru care
Astept, visez, alerg, simt si respir
Esti tu
Iar umbrele trecutului se strecoara
Perfid, sub piele
Și nu mă lasă să uit
Durerea care înțeapă, care moleșește și seduce
Precum morfina
Căci știu că tot ce am nevoie
Ești tu
Și despărțirea e doar în imaginația mea