Orele și natura

Au curs orele pe pământ,

Minutele au dispărut.

Râul de ani s-a uscat,

Copacii din pâdure s-au trecut.

Frunzele din urmă au dispărut,

Oamenii casele ș-au părăsit.

În grădină florile s-au și s-au oferit,

Focul din cămin s-a stins,

Nu mai poate fi aprins.

Ograda e pustie,

Nu mai vezi copii pe acolo.

Autor Zamurca Alina 🤍

Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Alina

Data postării: 24 iulie 2024

Adăugat la favorite: 1

Vizualizări: 406

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Iarna de-alta dat’

Iarna sosește iară-sat,
Aduce ger și fulgi de nea;
Dar oare câți s-or bucura,
Cu-adevărat de vremea grea?

Sunt și copii,ce plâng când văd
Prin geamul spart,ori petecit
Că-i frig și ger,că iarăși ninge
Iar ei mai au doar un chibrit .

Un singur foc,cel sufletesc
Mai poate să-i mai încălzească ,
Când zăpada-i de un metru
Și jumate-i deja-n casă.

Sunt și copii ce stau în câmp ,
Intr-o baraca de carton,
Și uneori primesc pomană,
De la omul ce încă-i om.

Și de Crăciun nu vor prea multe,
Și nici n-ar știi ei cum arată
Trenulețe ,turta dulce,
Ei vor doar ghete de zăpadă.

Au mâinile țurțuri ,la fel și picioarele
Căci ai lor n-au bani de încălțări
Își prind pungi pe la picioare
Și nici nu simt că ar fi sărbători .

Nu știu de brad,de Moș ,cadouri
Petreceri,întruniri ori vise
Știu o colinda de la bunica
Și speră la ceva merinde.

Frigul se lasă ,totu-i rece,
Mai puțin sufletul lor,
Privesc în zare,ori spre cer
Și cer o mână de-ajutor .

Oricât am vrea noi să gândim
Că toți sunt buni de sărbători ,
Unii sunt răi,alții nu știu ce sunt
Și acest gând ne dă fiori.

Să știi că tu,ești fericit
Cu-ai tăi la masa de Crăciun
Iar un orfan plânge pe străzi
Căci viața nu-i dă nimic bun.

E-un adevăr cam trist,dar totuși
Este real și trebuie-nțeles
Că lumea nu e cât vedem cu ochii,
Iar unii în fața sorții nu au de ales.

Creație proprie

Mai mult...

AMBIENT

Privire! Ochii îmi sunt însetați de frumos

Tu fugi ,fugi de la mine spre un loc luminos

Coboară în natură ca-ntr-un comod decor

Și răsplătește-mă c-un tablou fermecător

Hoinărește-te până la depărtata zare

Din când în când culegându-mi raze de soare

Colindă câmpul cu florile roșii de maci

Ciulinii in margarete albe să-i prefaci

Întoarce-te înflorită precum o doamnă

Împreună s-așteptăm brândușa de toamnă

Privire! Mereu de frumos ești însetată…

Mai mult...

În drumeție!

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Mai mult...

Creanga!

O creangă mi-a bătut în geam

Parcă dorind ceva să-mi spună,

Am înțeles uitându-mă la ram

Că toamna a venit cu a ei brumă

Privirea mi s-a dus către pământ

Și l-am văzut de frunze-acoperit,

E semn că vara de acum s-a dus

Și pomul plânge că este dezgolit

Arunc un ochi la florile din curte

Și văd c-au început să ofilească,

Și ele simt din plin răceala nopții

De care nu mai pot să se ferească

Pe cer zboară cârduri de cocori

Cu-n comandant în fruntea lor,

Gălăgioși se duc spre alte zări

Și se întorc la cuib in anul viitor

Pe drum trec carele cu grâne

Ce vor fi puse toate în hambare,

E munca omului de peste anq

Și-a noastră gură de mâncare

Deschid fereastra, e răcoare

Și cu iuțeală o închid la loc,

Vorbesc cu creanga și o rog

Să-mi bată-n geam pân' o să fie...

lemn de foc!

Mai mult...

Volbura de ciori

Din pânza neguril lăsate

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate,

Împrăstiau in jur fiori.

Pomii dezgoliți tresar

Sub croncănitul zgomotos,

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

Apoi ploaia întrerupse

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse,

Curmat de un suspin.

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă,

Tânjind stropii de căldură,

Iscodind prin păclă.

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul.

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună,

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună.

Mai mult...

-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica

-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.

O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.

Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.

Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.

Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.