Prețuiți copilăria

E primăvara pe sfârșite

În satul nostru de departe

Cărări de dor acoperite

Se lasă parcă așteptate.

Poiana spendidă emană

Mireasma frumoaselor flori

Un curcubeu pierdut ,în taină

Trasează dungi și peste nori.

Pădurea verde ,protectoare

Pompează guri de oxigen

Aici în rai  e mare dirijoare

Cu partiturile doară de lemn.

Pământul reavăn doar respiră

Așteaptă vara ca să vină

Privighetoarea îl inspiră

Sub picături de rouă el suspină.

S-au pârguit cireșele de mai

Bunica în livadă are doi

Albinele polinizează în alai

S-au plictisit să zboare doar în roi.

Salcâmii când se lasă seara

Dezlănțuiesc mirosul foarte fin

Buchetul lor plăcut ,irită nara

Cu izul lor prea dulce și divin.

E primăvară iară în cătun

Poiana verde te încântă

Parfumul dulce de salcâm

Trezește sufletul să simtă.

Când sufletul ți-e greu

Și inima prea bate

Pierdut e visul tău

În conștiință poate.

Instinctul nu-ți dă pace

Și vrea să te domine

În noaptea minții tale

Nu prea e loc de tine.

Exiști cu disperarea

Si te confrunți cu ea

În negură cărarea

Își pierde calea sa.

  Tu cauți licărirea 

Prin negru cel ascuns

Ți-e frică de pieirea 

Egoului tău stins.

Tunelul nopții tale

Se duce sub pământ

Coșmarul nu dispare

Și vezi stafii mergând.

Mormântul minții tale

Ascuns e și de tine

Pe cer e căutarea

Dar luna nu mai vine.

O stea e totuși parcă 

Ce licăre abia

Speranța te încearcă

Începi cred a visa.

Ești singur și pari bine

Dar totuși nu prea ești

Prin freamătul din tine

Simți cum te ofilești.

Pe tine unul doar te placi

Egoul e nespus de mare

Nu țipi ,doar te închizi și taci

Refuzi să crezi ,dară te doare.

Bine nu știi ce e iubirea

Dar totuși cred ai vrea

Să simți cum fericirea  

Doar schimbă starea ta.

Ești singur ,totul pare

Prea greu ,nicicum ușor

Ființa simți cum doare

Te zbați stânjenitor.

Pe ei îi vezi de mână

Și vrei să-i înțelegi

Doar speri să mai rămână

Dorești să îi dezlegi.

Să vezi cum de se poate

Ești dornic nu un pic

În piept auzi cum bate 

Tu nu simțeai nimic.

Înclini spre compromis

Să ieși din carapace

În corpul tău învins

Doar inima nu tace.

Iubita mea frumoasă ești

La brațul tău eu strălucesc

Doar tu în inimă îmi crești

Mereu întâiul te iubesc.

Mă-ndrăgostesc mereu de tine

Cu tine timpul stă în loc

De trupul tău cu forme fine

Să mă despart nu pot deloc.

Privirea ta îmi dă fiori

În carapace eu sunt prins

Când merg cu tine printre flori

Frumoasă ești de neatins.

Tu draga mea unică ești

Eu poate sunt doar cineva

Tu ești prințesa din povești

Ce ai ieșit în calea mea.

Ești firea pasiunii mele

Ești rațiunea timpului ce vine

Tu faci ființa mea să spere

Și amăgirea să suspine.

Încet mă-ntreb să nu auzi

De ce tu m-ai ales pe mine

Cum ai putut ca să pătrunzi

Și să-mi iei inima la tine.

Mi-e frică dară draga mea

Iubirea mea să nu-ți ajungă

Și să mă scoți din lumea ta

Să fiu pierdut în astă junglă.

Mă poartă pașii către tine

Să mă desfăt cu briza ta

Nu știi dar ești un pic de bine

Peste toată trăirea mea.

Când susurul din valuri îți ascult

Mă pierd de tot ce eu eram

Mă faci pe mine doar să simt

Îmi dai ceva ce parcă așteptam.

Ești calmă dar și agitată

Îmi dai o liniște nebună

Mă fascinezi ,te simt vibrantă

Tăcerea mea poate să spună.

Primești pe soare să picteze

Un răsărit și un apus

Portrete vii să înrămeze

Pe clipa timpului ursuz.

Să te privesc o veșnicie

Aș putea fi doar fericit

Știu că e greu așa să fie

Mă bucur însă că te simt.

Ajuți uitarea mea să fie

Un mic crâmpei ,dară real

Și conștiința mea să știe

Că te iubesc nu în zadar.

Mă cheamă pescăruși spre tine

Mereu prin ei te voi găsi

Dar să păstrezi doar pentru mine

Un răsărit pentru o zi.

Mirajul jocului de umbre

Pitit în crusta timpului meschin

Se oglindește face tumbe

În tremur surd și în suspin.

Misterios , pierdut privirii mute

Nedeslușit în bezna ancestrală

În spațiul mitic eului să lupte

Îi e nevoie de-ndrăzneală.

Mult ciufulit de vânturi reci

Îmbrățișat de brazii cei înalți

Tu loc dosit printre poteci

Ai noștri pași doar îi descalți.

Cu raze blânde soarele te scaldă

Îți încălzeste reavănul pământ

Când răsuflarea chiar devine caldă

În vârfuri mugurii își prind avânt.

Natura vie,dar virgină

Se desfășoară instinctiv

Tăcerea timpului comprimă

Pe traiul demn și primitiv.

Nu poate mintea să ajungă

Pe trupul hâd să îl clintească

Când neputința e osândă

E dusă calea cea lumească.

Poiana neaoșă-n visare

Cu calea ei nestrăbătută

Zărită e în depărtare

Frumoasă vie și tăcută.

ce ne facem noi in primăvara asta?

prea multă culoare...

prea multă mireasmă-mbietoare....

despre cântări angelice, nu mai vorbesc.....

ia, să deschidem degrabă

fereastra 

și să-i spunem

dragului nostru prieten,

o poezie!

Astăzi vine Iepuraşul ,

Înspre oraş drăgălaşul ,

Vă aduce ouşoare ,

Buchete de lăcrămioare .

Celui ce a fost cuminte ,un cadou îi dăruieşte,

Pe cel ce nu ,luaţi aminte, cu nuiaua –l fugăreşte . 

AUTOR: Rada Maria 6D 

Mărul roșu și zemos,

Este tare delicios.

Vitamine multe are

Și m-ajută să cresc mare.

Dragi copii vă dau un sfat:

Mâncați mere! Ce mai stați?

de Andonie Madalina-Georgiana

Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"

Suntem înconjuraţi, neîncetat,

De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,

Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".

Copiii, mai cu seamã, ne uimesc

Cum leapãdã cuvântul românesc:

Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",

Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.

N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,

Sã o înveţe puiul, pe gãinã:

Ei ştiu ce este un calculator,

Mai bine decât chiar pãrinţii lor!

Revãd filmul de ieri, la interviu,

Se uitã la ecran, în timp ce scriu!

Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,

Mai ceva decât chiar Napoleon!

A fost o vreme-n casa pãrinteascã,

Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:

Un lucru mic sau mare, de stricam,

Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.

Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã

Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.

Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,

Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.

Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,

Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:

Un telefon, trimis de un amic,

Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.

Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,

Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;

Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:

Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!

Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,

De-i "academician" copilul tãu,

De nu-i în stare-a face o prostie,

De-a avea vise şi copilãrie!

Dacã nu te ocupi de fiecare,

Vor sta, fãrã a cere de mâncare,

Cu nasul toatã ziua-n telefon,

Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.

Ci, vor cãlãtori în alte lumi,

Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;

Însã eşti responsabil, ca pãrinte,

Cã eşti matur şi ai mai multã minte!

Ei ştiu actori sau star-uri muzicale

Şi strigã tare la semifinale;

Dar, de literaturã, n-au habar:

Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.

Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,

Avem mândria noastrã, de români.

Când te pricepi aproape la orice,

Nu ştii nimic de treabã... asta e!

Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,

Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!

Îţi pare bine c-ai atâta spor

Şi ştii engleza... din televizor.

De la zuluşi şi pân-la eschimoşi

De la cei treji, la cei cu ochii roşi,

Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,

Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!

Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!

El vrea sã fie "cool", pe barba sa.

Şi se va strãdui, din rãsputeri,

Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...

Din ţara lui, sã nu ajungã slugã

Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.

Decât stãpân modest, între vecini,

Mai bine slugã mare, la strãini.

Mai bun, decât tocana de legume,

N-am pomenit un alt produs, pe lume,

Nici mai gustos ca pizza culturalã

Înãbuşitã-n a prostiei oalã!

Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.

Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.

o fată,

pe un drum de țară,

are-n păru-i ondulat

 crizanteme.

 cu pasu-i sprinten,

privirea galeșă

și zâmbetul șăgalnic,

îmi pare un vlăstar

ce-a odrăslit

și-n tablourile lui Grigorescu.