You searched for: "poems for childrin"
No results found!
Random creations :)
Liberă ca pasarea!
Privesc ades amurgul
și mă minunez copilăros
de amalgamul de culori, pe care
îl reflectă soarele în nori...
Si-atunci tot ce-mi doresc
e să fiu o pasăre albastră!
Să zbor, strigând de fericire
și să mă scald în libertate
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând
și să privesc în jos spre tine,
să-mi amintesc de noi, cântând...
Să-mi amintesc de ochii tăi
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea,
ce mă-ncalzeau, mă protejau,
și-mi demonstrau iubirea..
De pieptul tău să-mi amintesc
ce cald pe-obraz simțeam,
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea,
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani...
Acum că nu mai ești
și nu te voi vedea vreodată-așa,
aș vrea să pot zbura,
că să împărtășesc cu cerul
Dragostea ta.
Plimbare cu motocicleta în olandeză
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
Motorrit
Sinds de dag dat Cecilia haar rijbewijs A behaalde, heeft haar leven al een tijdje een interessante wending genomen. Voor categorie B en C had ze het ook, maar voor A is het echt een nieuwe ervaring voor haar. Het examen was stressvol, vooral dat onderweg, maar de moeite werd beloond met de vrijheid om scheten te laten waar ze maar wilde, op elk moment van de dag of de nacht. Het enige obstakel voor haar vrijheid is het feit dat de motorfiets geen trekhaak heeft. Waarom zou Cecilia een bijlage nodig hebben? Goede vraag... nou ja, ik weet het niet, misschien om haar boodschappen van de markt te dragen, om met haar zoon door de velden te lopen om naar de velden te kijken, om te genieten van het beeld van de weilanden bezaaid met paardebloemen en vele andere landelijke landschappen , om zijn matras bij Jysk te halen en neer te leggen (een deel ervan in de bijlage). Begrijp haar niet verkeerd, Cecilia is een praktisch mens, ze ziet het opzetstuk als een verlengstuk van de motorfiets, alsof zij autorijdt en er is een achterbank, dat voelt op dit moment als een auto met maar twee zitplaatsen. Cecilia, die de zaken in perspectief ziet, gaat met de motor naar de dichtstbijzijnde autoservice. Ze praat daar met de experts, ze laten haar de opties zien, de prijs voor elk aanbouwmodel. Cecilia gaat zitten en bekijkt de lijst met aanbouwmodellen. Ze weegt alle prijzen af en kiest het opzetstuk dat haar het goedkoopste leek. De man vraagt haar of ze zeker weet dat dit degene is die ze wil hebben, dat meerdere klanten na aanschaf klaagden, dat hij volledig los moest komen van de motor, dat ze er niet op konden vertrouwen om mensen, voorwerpen te vervoeren, dat hij gewoon veel lawaai maken (zoveel ophef om niets), dat ze er spijt van hadden dat ze het gekocht hadden, dat ze zoals gewoonlijk meerdere keren naar de dienst moesten, enzovoort. Cecilia, er vast van overtuigd dat dit degene was die ze wilde, zei dat ze een besluit had genomen en dat niets en niemand haar voorkeur kon veranderen. De eigenaar van de autoservice was het met haar eens en bestelde een model dat leek op het opzetstuk, maar van hogere kwaliteit. Het moest wachten tot het van haar was, omdat het uit Nederland kwam. Cecilia had geen haast, ze was super enthousiast dat haar motorfiets toch een opzetstuk zou hebben. Gelukkig was ze heel energiek, ze had geen vitamines meer nodig, ze sliep ook niet 's nachts, van te veel extase dat de eigenaar van de autoservice haar misschien zou bellen om zijn diplomaat te komen halen.
Een maand later krijgt ze per e-mail een melding van de autoservice dat het onderdeel klaar is en dat ze met de motor mee kan komen om hem aan de zijkanten te bevestigen. Cecilia arriveerde met enkele donkere kringen, te lang had ze gehoopt binnen de kortst mogelijke tijd klaar te zijn. Hij moest drie keer het maïsveld betreden. Maar het is oké, hij heeft niets geleden, hij is veilig aangekomen bij de autoservice. De mannen daar hebben hem voor hem gepast, hij zat goed, hij wiebelde niet, er was niets te vermoeden. Tenminste, dat dacht Cecilia op het eerste gezicht. Maar hij reed niet eens op een motorfiets met een opzetstuk om te zien hoe de ervaring zelf voelt. Hij startte de motorfiets om naar huis te gaan. Op weg naar huis had ze het gevoel dat het aanbouwdeel wat lastig te dragen was, dat de motorfiets daardoor lastiger te hanteren werd, vooral als ze moest afslaan, links, rechts, waar ze maar wilde. Ze laat zich hier echter niet door ontmoedigen, ze gaat de hele tijd mee met de diplomaat, totdat een nogal tragisch incident haar van gedachten doet veranderen.
Op een warme augustusavond ging hij winkelen in de hypermarkt in de omgeving. Nadat hij alles had gekregen wat hij nodig had om de lasagne te maken, stopte hij het zakje met de gekochte producten in het bijlage. Ze verliet de parkeerplaats van de winkel terwijl ze over een hobbelige weg liep, omdat ze in de buitenwijken woont en zo zijn de wegen. Op een gegeven moment voelde ze iets vreemds, alsof het aanbouwdeel dat ze droeg eraf was. Hij had helemaal geen ongelijk. De Attaché arriveerde in het maïsveld, al haar producten lagen op de vlakte. Hoe kan ze onder deze omstandigheden toch de lasagne van Dr. Oetker bereiden? Cecilia was stomverbaasd, ze dacht dat het in plaats van de tas net zo goed een persoon had kunnen zijn. Ze was niet blij met de gevolgen van haar roekeloze verlangen, dus adverteerde ze in de plaatselijke pers, verkocht de diplomaat voor een exorbitante prijs en kocht met het geld een kant-en-klare lasagne.
"I love Paris" în olandeză
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
Ik hou van Parijs
Elke keer als ik naar beneden kijk
over deze tijdloze stad
Of haar lucht nu blauw of grijs is
Of haar gejuich luid is
of dat haar tranen zacht zijn
Ik besef dat steeds meer
Ik hou van Parijs in de lente
Ik hou van Parijs in de herfst
Ik hou van Parijs in de winter als het miezert
Ik hou van Parijs in de zomer als het bruist
Ik hou elk moment van Parijs
Elk moment van het jaar
Ik hou van Parijs, waarom oh, waarom hou ik van Parijs?
Omdat mijn liefde dichtbij is
Ik hou van Parijs in de lente
Ik hou van Parijs in de herfst
Ik hou van Parijs in de winter als het miezert
Ik hou van Parijs in de zomer als het bruist
Ik hou elk moment van Parijs
Elk moment van het jaar
Ik hou van Parijs, waarom oh, waarom hou ik van Parijs?
Omdat mijn liefde dichtbij is.
Aș pleca, dar aș mai sta...
Pe lungi alei întunecate,
Stau băncuțele posace,
Și suspină întreaga noapte,
Că de oameni sunt sărace.
Eu mă plimb de-a lungul lor,
Aș pleca, dar aș mai sta,
Că de tine îmi este dor,
De ochii tăi, de gura ta...
Să stăm singuri pe-o băncuță,
Îngânați de glas de greieri,
Să-ți ating mâna călduță,
Ochii mari să ți-i cutreier.
Să plutim în vis pe stele,
Luna să ne fie nună,
S-aud glasul dragei mele,
Cum mă strigă, cum răsună.
Să cădem într-o poveste,
Plini de farmec și iubire,
Apoi să le dăm de veste,
Tu mireasă și eu mire.
Dar nu ești...și singuratic,
Mă cufund în noaptea grea,
Bate-un vânt ușor molatic,
Aș pleca, dar aș mai sta...
Singuratate
În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,
Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.
Printre ecouri de pasăre fără glas,
Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.
Prin străzi pustii și inimi abandonate,
Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.
Ochii nopții mă privesc rece, distanți,
Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.
În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,
Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.
Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,
Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.
Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,
Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.
Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,
Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.
În inima nopții, când stelele își țes poveștile,
Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.
Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,
Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.
Cosmos
Oh, magnific păr bălai
Oh dulcele meu amar, ce te scurgi prin plăcere din extaz, cu un glas și o gură dulce preamăreață din nectar
Grandiosule, cu ochii albaștrii mari și glorioși ce te scalzi în cașmir și catifea
Scaldă-ți și cu grație pur și simplu nobil trupul de al meu cearceaf și fă-ți inima una și cu al inimii meu har
Oh, buze fierbinți de iuțeala gurii mele, șade-ți trupul între dorința arzătoare a unei dragoste ce tocmai s-a aprins în miez de noapte, înflăcărată de al dorului însângerate săgeți
Fă-mă muza gurii tale sfinți și adu-mi făgăduința zilelor ce îmi sunt-n taine fragede, că și pentru ele vor mai exista măcar un mâine
Nu-mi sbulbera visele, te rog nu fă scrum dragul meu amor, căci din el transformându-se-n cenușă tot te va iubi mai mult decât se iubește pe el însăși
Oh, amarul meu plăpând un adio nu-i îndeajuns când și nopțile se vor întoarce până la urmă, tânjind pentru încă un măcar mâine căci amurgul ce le desparte le provoacă un așa asemenea dor
Și m-am săturat să fiu doar o parte minusculă
fără semnificație din viața ta
Și care se află atât de departe de tine căci tu ești cosmos, iar eu doar o stea dintr-o oarecare banală galaxie