Dorință neîmplinită
Oare fugit-a gândul de la tine
Și n-aș putea să mai gândesc.
Dar ce să fac de-mi vii în minte
Și dacă-n ochi te oglindesc.
Nu poți ca să-mi mai ieși în cale
Ci doar în gând să te-ntânesc.
Dar pot eu oare ca vreodată
Din minte să mi te gonesc?
Să-ți spun că drag mi-ești și acuma
Deși aici, cu mine nu mai ești.
Dorința în zadar s-ar zbuciuma,
Și-n suflet dorul aprig răsucești.
Category: Love poems
All author's poems: Cornelia Buzatu
Date of posting: 29 августа 2023
Views: 812
Poems in the same category
Migdală și scorțișoară
Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut
Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă
Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul
Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină
Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări
Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele
Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde
Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie
Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește
Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii
Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi
ultima oara
Cind noi ne-am despartit pentru ultima data,
Era a suta zecea si ULTIMA - asta precis.
Undeva, pe Arbat, in noaptea intunecata
Un felinar de tristele s-a stins.
Ne-am parasit unul pe altul fara-ndoire,
Teatral trintind usa, fara a privi inapoi,
Tot la fel cum cindva ne-am jurat din iubire,
Sa-ntilnim batrinetea in doi.
Tot la fel cum cindva ne trezeam dimineata
Impreuna, iubindu-ne cu-adevarat,
Dar apoi fericire-a fost acoperita de ceata
Si noi doi in razboi am intrat.
Si vreodata de vei vedea trist, in noapte
Un felinar ce-nceteaza sa bata pe strada, in gara,
Sa stii, ca noi doi undeva iarasi, poate
Ne despartim pentru ultima oara.
iubire fostă
cand am vazut ca nu mai deschidea ochii
si ca nu raspunde la numele său
am simțit cum respirația mea dispare
cum picioarele îmi tremurau
nu sunt pregătită pentru o pierdere
își revine
și se uita in gol
de abia articuleaza da si nu
in privirea lui vad suferinta si dor
dor de a sa fostă iubire…
Sentimente
Lasă-te în voia sentimentelor.
Nu îngheța dorința-n rațiune.
Încearcă să te opui regretelor
Plăsmuite-n suflet dintr-o pasiune.
Privește peste îndoieli și sensuri,
Trăiește pentru tine-n viitor.
Nutrește speranțe și gesturi
Ce pot creea climatul iubitor.
Să-ți iei ca aliat o floare,
Ca păzitor un vultur.
Învăluită-n voalul de candoare
Să-ți amintești legenda lui Arthur.
Iubirea și puterea împreună
Cu înțelepciune, sunt dăruiri de sine.
Și învingând că ești ca o străbună
Vei dovedi în viitor urmări de bine.
Ești tot
Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește
Și raza de soare ce-n inimă sclipește
Ești tot ce iubesc de când te cunosc
Visul ce-l port în mine, pe silențios
Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc
Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc
Brațele tale mă aprind și mă sting
Când mă îmbrățișezi, cerul ating.
Ești dezastru ce liniște îmi aduce
Un haos blând ce mă seduce
Zâmbetul tău mă poartă in abis
Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.
Ești furtună și ești și alinare
Clipa ce mă doare, dar și salvare
Cu tine răsare lumina în zori
Și apune in noapte fără de culori.
Ești ce caut și pierd în fiecare vis
Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris
Ești semn de foc eu de pământ
Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.
Ești luna plină ce strălucește în zare
Un tainic dor, o dulce chemare
Ești tot ce aștept să strâng la piept
Poezia să nu-mi mai fie deșert...
Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Migdală și scorțișoară
Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut
Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă
Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul
Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină
Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări
Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele
Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde
Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie
Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește
Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii
Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi
ultima oara
Cind noi ne-am despartit pentru ultima data,
Era a suta zecea si ULTIMA - asta precis.
Undeva, pe Arbat, in noaptea intunecata
Un felinar de tristele s-a stins.
Ne-am parasit unul pe altul fara-ndoire,
Teatral trintind usa, fara a privi inapoi,
Tot la fel cum cindva ne-am jurat din iubire,
Sa-ntilnim batrinetea in doi.
Tot la fel cum cindva ne trezeam dimineata
Impreuna, iubindu-ne cu-adevarat,
Dar apoi fericire-a fost acoperita de ceata
Si noi doi in razboi am intrat.
Si vreodata de vei vedea trist, in noapte
Un felinar ce-nceteaza sa bata pe strada, in gara,
Sa stii, ca noi doi undeva iarasi, poate
Ne despartim pentru ultima oara.
iubire fostă
cand am vazut ca nu mai deschidea ochii
si ca nu raspunde la numele său
am simțit cum respirația mea dispare
cum picioarele îmi tremurau
nu sunt pregătită pentru o pierdere
își revine
și se uita in gol
de abia articuleaza da si nu
in privirea lui vad suferinta si dor
dor de a sa fostă iubire…
Sentimente
Lasă-te în voia sentimentelor.
Nu îngheța dorința-n rațiune.
Încearcă să te opui regretelor
Plăsmuite-n suflet dintr-o pasiune.
Privește peste îndoieli și sensuri,
Trăiește pentru tine-n viitor.
Nutrește speranțe și gesturi
Ce pot creea climatul iubitor.
Să-ți iei ca aliat o floare,
Ca păzitor un vultur.
Învăluită-n voalul de candoare
Să-ți amintești legenda lui Arthur.
Iubirea și puterea împreună
Cu înțelepciune, sunt dăruiri de sine.
Și învingând că ești ca o străbună
Vei dovedi în viitor urmări de bine.
Ești tot
Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește
Și raza de soare ce-n inimă sclipește
Ești tot ce iubesc de când te cunosc
Visul ce-l port în mine, pe silențios
Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc
Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc
Brațele tale mă aprind și mă sting
Când mă îmbrățișezi, cerul ating.
Ești dezastru ce liniște îmi aduce
Un haos blând ce mă seduce
Zâmbetul tău mă poartă in abis
Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.
Ești furtună și ești și alinare
Clipa ce mă doare, dar și salvare
Cu tine răsare lumina în zori
Și apune in noapte fără de culori.
Ești ce caut și pierd în fiecare vis
Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris
Ești semn de foc eu de pământ
Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.
Ești luna plină ce strălucește în zare
Un tainic dor, o dulce chemare
Ești tot ce aștept să strâng la piept
Poezia să nu-mi mai fie deșert...
Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Other poems by the author
Copacul și Muntele
Copacul înalt ce vede-n zare
Muntele bătrân, stabil și mare,
Își înalță mereu ramurile-n sus
Fiind acolo, ca să nu fie exclus.
Pe malul apei albastru-verzuie,
Rădăcinile Copacului reconstituie
Legătura strânsă în sânul naturii
Cu Muntele, ca bază a structurii.
Imaginează cum de pe malul apei
Dorința-i alinată de apusul clipei,
Iar Muntele măreț ce se întinde
Pe celălalt mal, și cum se destinde.
Simbioza creată între cei doi coloși,
Vor să ne arate cât sunt de fabuloși.
Copacul îi spirit prin care respirăm
Muntele simbol prin care rezistăm.
Barza și broasca
Printre trestia din plaur
Ce cu luciul ei de aur
Se întinde ca o salbă,
S-a oprit o barză albă.
Aplecându-și ciocu-n jos
Chiar se pare, cu folos.
Căci în iarba verde, deasă,
S-a ascuns broasca râioasă,
Înștiințată prea târziu
De suratele-i din râu,
Că o barză stând pe-o rână,
Se uita la ea cu râvnă.
Într-un fel se tot gândea
Oare barza n-o trecea
Peste trupul ei călcând
Fără să-i prindă de gând?
Sau poate cu ciocu-i mare,
Făr' să facă zarvă tare,
O va lua într-o secundă
Fără chiar să stea la pândă?
Dară berzei pare-se,
Tot așa uitându-se,
Îi veni milă deodată
De broasca cea îndurerată,
Și zărind berzele-n zbor
Că treceau peste un nor
Îndreptându-se grăbite
Către țărmurile-nsorite,
Aripile și le-ntinse,
Cu picioarele împinse
Iarba verde de mătase,
Și gândi broasca s-o lase,
Zburând sus și tot mai sus
Ca un soare neapus.
Iară broasca cea-ngâmfată
Se mândri către-o surată:
-Ai văzut că barza zboru-i
Și l-a luat s-ajungă stolu-i?
-De frică ca să nu fie
Măncată de noi de vie,
Zise cealaltă surată
Fudulă ca și-astălaltă.
Neliniște
Vuetul tulbure și apa rece
A unui râu ce grabnic trece,
Răscolind nisipu-n vaduri
Zgomotos este ca niște valuri.
Se izbesc de malul de piatră
Ca a unei mări pastel albastră.
Hai ridică-te-n picioare
Viața mea nesclipitoare!
Râul susură, se tânguiește,
Plânge și se tot amărește,
Că vântu-n pădure nu se potolește
Ca și când natura jelește.
Luminișul din ochii naturii
Ca și un talent al picturii,
Îmi descoperă în suflet
Dorința s-alin acel vuet.
Dorință
Melodia sufletului mi-ascult,
Mă-năbușe un strigăt lăuntric,
Și-ncerc sentimentul partinic
De-a evada tot mai mult.
Dorința, gândirea și faptă
Împletite într-un arc al voinței,
Săgeata-i spre culmea căinței
Cuprinsă-n privire și șoaptă.
Sentimente curate și-adânci
Înfiripate-n abisul din mine,
Se-nalță, năzuind către tine
Floare de colț crescută-ntre stânci.
Bucuria ce acum iar cutează,
Răscolind o ființă efemeră,
Un geamăt, oftat sau himeră
Femeia pare că visează.
Cununa-i de vise împodobesc
Al inimii cântec de viață,
Topind încleștarea-i de gheață
Protejând boboci ce-nfloresc.
Timpul
Ieri m-am trezit cotrobăind
În cufărul sufletului meu,
Și m-am trezit gândind
La acel joc al mingiei la fileu.
Sentimentele impuse-n joc
Se caută, se simpt, se regăsesc
Dar nu reușesc deloc
Să le păstrez și să le liniștesc.
Timpul neobosit arbitru
Îmi ordonează-n minte viața.
Și într-un moment neutru
Încerc să îi alătur prefața.
Cuvinte și trăiri ivite-n zori de zi,
Se definesc într-un târziu amurg,
Și-apoi le las, fără a le mai păzi,
Sub sentimentele ce-n liniște decurg.
Copacul și Muntele
Copacul înalt ce vede-n zare
Muntele bătrân, stabil și mare,
Își înalță mereu ramurile-n sus
Fiind acolo, ca să nu fie exclus.
Pe malul apei albastru-verzuie,
Rădăcinile Copacului reconstituie
Legătura strânsă în sânul naturii
Cu Muntele, ca bază a structurii.
Imaginează cum de pe malul apei
Dorința-i alinată de apusul clipei,
Iar Muntele măreț ce se întinde
Pe celălalt mal, și cum se destinde.
Simbioza creată între cei doi coloși,
Vor să ne arate cât sunt de fabuloși.
Copacul îi spirit prin care respirăm
Muntele simbol prin care rezistăm.
Barza și broasca
Printre trestia din plaur
Ce cu luciul ei de aur
Se întinde ca o salbă,
S-a oprit o barză albă.
Aplecându-și ciocu-n jos
Chiar se pare, cu folos.
Căci în iarba verde, deasă,
S-a ascuns broasca râioasă,
Înștiințată prea târziu
De suratele-i din râu,
Că o barză stând pe-o rână,
Se uita la ea cu râvnă.
Într-un fel se tot gândea
Oare barza n-o trecea
Peste trupul ei călcând
Fără să-i prindă de gând?
Sau poate cu ciocu-i mare,
Făr' să facă zarvă tare,
O va lua într-o secundă
Fără chiar să stea la pândă?
Dară berzei pare-se,
Tot așa uitându-se,
Îi veni milă deodată
De broasca cea îndurerată,
Și zărind berzele-n zbor
Că treceau peste un nor
Îndreptându-se grăbite
Către țărmurile-nsorite,
Aripile și le-ntinse,
Cu picioarele împinse
Iarba verde de mătase,
Și gândi broasca s-o lase,
Zburând sus și tot mai sus
Ca un soare neapus.
Iară broasca cea-ngâmfată
Se mândri către-o surată:
-Ai văzut că barza zboru-i
Și l-a luat s-ajungă stolu-i?
-De frică ca să nu fie
Măncată de noi de vie,
Zise cealaltă surată
Fudulă ca și-astălaltă.
Neliniște
Vuetul tulbure și apa rece
A unui râu ce grabnic trece,
Răscolind nisipu-n vaduri
Zgomotos este ca niște valuri.
Se izbesc de malul de piatră
Ca a unei mări pastel albastră.
Hai ridică-te-n picioare
Viața mea nesclipitoare!
Râul susură, se tânguiește,
Plânge și se tot amărește,
Că vântu-n pădure nu se potolește
Ca și când natura jelește.
Luminișul din ochii naturii
Ca și un talent al picturii,
Îmi descoperă în suflet
Dorința s-alin acel vuet.
Dorință
Melodia sufletului mi-ascult,
Mă-năbușe un strigăt lăuntric,
Și-ncerc sentimentul partinic
De-a evada tot mai mult.
Dorința, gândirea și faptă
Împletite într-un arc al voinței,
Săgeata-i spre culmea căinței
Cuprinsă-n privire și șoaptă.
Sentimente curate și-adânci
Înfiripate-n abisul din mine,
Se-nalță, năzuind către tine
Floare de colț crescută-ntre stânci.
Bucuria ce acum iar cutează,
Răscolind o ființă efemeră,
Un geamăt, oftat sau himeră
Femeia pare că visează.
Cununa-i de vise împodobesc
Al inimii cântec de viață,
Topind încleștarea-i de gheață
Protejând boboci ce-nfloresc.
Timpul
Ieri m-am trezit cotrobăind
În cufărul sufletului meu,
Și m-am trezit gândind
La acel joc al mingiei la fileu.
Sentimentele impuse-n joc
Se caută, se simpt, se regăsesc
Dar nu reușesc deloc
Să le păstrez și să le liniștesc.
Timpul neobosit arbitru
Îmi ordonează-n minte viața.
Și într-un moment neutru
Încerc să îi alătur prefața.