Până la zece
Dacă o prind de un deget,
După de încă unul până la cinci,
După și cu cealaltă mână,
De la șase, până la zece,
Își va lăsa zborul acest îngeraș
Să mă învețe o lecție…
Lecția despre renunțare la zbor
Pentru o clipă de iubire,
Își va lăsa ea oare înălțimea
Să se iubească cu mine.
Ea și-l lasă mititica,
Îmi dă ambele mâini,
Ahhh… ce piele catifelată,
Rămânem așa un timp…
Ochișorii ei mă îmbată…
Îi spun că mi-e sete,
Tot eu mă plâng…
Deși ea e cea care a renunțat la zbor
Pentru zborul meu de neînger,
Își desface buzele și le beau cu sete,
Izvor cu apă dulce.
Apoi mă plâng că am obosit,
Ea se așază pe iarbă
Cu burtica în sus,
Să-mi pun capul pe ea
Și să dorm dus.
Dar cum aș putea să dorm,
Niciun somn n-ar îndrăzni
Să treacă prin ochii mei.
Îmi plec capul
Chiar de ar fi să-l taie o sabie
Și mă răsfăț cu mirosul ei.
Mă uit la cer de pe burtica ei,
Deodată lumea nu mai pare așa de înaltă,
Mititica de ea mă alintă
Când cu o aripă, când cu cealaltă.
Și o alint și eu,
Îmi încolăcesc mâinile după soldurile ei de furnică,
Și îi dau mulți, mulți pupici
Pe burtică…
Și atâta o mai pupăcesc,
Că ajungem pe nori,
Iar în locul în care am stat
Au crescut flori.
Ahhh, furnicuță, te-ai trezit?
Ai făcut ochișori?
Category: Love poems
All author's poems: AnaS ![]()
Date of posting: 3 November
Timp de citire: ~3 min.
Views: 10
Other poems by the author
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Pentru fericire tastati unu
A.N.
3 November
tasta doi va rog
Ultima discuție
Laura Maria
1 November
Atâta neputință și adevăr adunate la un loc... E nevoie de mult curaj să așezi o asemenea rană pe hârtie fără ocolișuri. Felicitări pentru vulnerabili...
Gustul durerii
Deea
31 October
superb poem :*
Gustul durerii
Monica P
31 October
Frumos,melancolic,adânc... Felicitări!!!:)
Yin-Yang
anca_nistor
25 October
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 October
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 October
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 October
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 October
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 October
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏