Nebun de negru

Dă-mi la o parte versurile …

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că … noi doi!

Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...

de pe umeri-ți goi …

Dă-mi la o parte razele de soare

Și o să vezi cum stelele apar pe cer,

Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele …

de pe al meu pământ

să vezi cum toate se sfârșesc …

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic!

Dă-le pe toate la o parte

și ai să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de … al tău întuneric.

(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)

N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.

Iubește-mă dacă poți, printr-o carte
Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mânile goale, iubind...

Hai să fim actori de romane alese!
Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...

Plutesc în aer două inimi

Și vântul le tot duce,

Se-ntorc și își vorbesc

Lângă o cruce.

Ce mult a mai trecut

De când te-ai dus,

Te rog de vrei să-mi spui

Cum este Sus?

Pe-aici este cum știi

Nimic schimbat,

Doar eu îmbătrânit

De-atât oftat.

Am fost și ieri pe-aici

Să ud o floare,

Că tare s-a mai ofilit

Arșița-i mare.

Copiilor le merge bine

Și au de toate,

Mai trec și pe la mine

Puțin..c-atât se poate.

Nepoții au crescut acum

Și merg la școli,

Învață de pe laptop

Nu de pe coli.

Cei mari au casa lor

Servicii bune,

Nimic nu le lipsește

Sunt peste tot în lume.

În sat puțini am mai rămas

Doar cei bătrâni,

Mulți tineri sunt plecați

Printre străini.

Ieri s-a dus la cer și Veta

Poate vă întâlniți,

Era bolnavă sărăcuța

Și-n mari suferinți.

N-a mai plouat de mult

E mare uscăciune,

Mereu cerem să plouă

Prin rugăciune.

Nici Domnul nu ne mai aude

Că suntem păcătoși,

Ne facem că iubim

Rămânem... mincinoși.

Mă strânge frigu-n spate

Așa că am să plec,

Dar voi veni și mâine

La cruce să m-aplec.

Nici azi n-ai scos o vorbă

Doar eu ți-am povestit,

Mi-i inima pustie

Și ochii triști.

Te rog să ai răbdare

Că am să vin la tine,

Nu știu la ce timp

Poate fi mâine...poimâine?

Te las acum și cer iertare

Că este noapte,

Și-ți spun că te iubesc

În mii...de șoapte!

Iubito te voi saruta atât de mult,

Te voi topi cu siguranță,

Din gheață te vei preface într-o mare,

Dar nu de apă ci de dragoste!Mă vei iubi și tu la rându-ți

Și amandoi vom fi un soare

Vom străluci etern într-o iubire așa de mare

Ce va părea fără sfârșit!

Te voi iubi ca nimeni altul pe pământ,

Așteaptă,vei vedea cu ochii tăi

Adevărat e tot ce-am scris sau ți-am rostit,

Vom părăsi această lume trecatoare,

Iubindu-ne în infinit!

(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Urasc sa te iubesc,

Dar oare iubesc sa te urasc?

Incerc sa ma hotarasc,

Insa parca ma tot tarasc.

Dupa ceva ce candva imi apartinea.

Inima in mana mi-o tinea,

Privirea mi-o sustinea,

Pana cand cu totul ma detinea...

Cu un gust amar in gura si unul dezastruos in suflet,

candva iubita ta

Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.

Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.

Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, ambele, din partea mea

Dacă mâine ar fi să mori, ce ai face?

Mă întreb dacă te trece un fior?
Oare cum se simte pe interior?
Ai striga cel mai probabil după ajutor?
Regretându-ți faptele într-un mod chinuitor?
Tot ce faci aici, acum, are consecințe
E singura viață ce ți-o permiți, ține minte

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc

Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns

Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop

Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie

Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem

Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus

Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.

Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?

Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.

De ce promitem și mințim?
De ce ascundem ce simțim?
De ce fugim și ne ferim?
Când avem să oferim

Cât e real și cât e vis?
Cât trăiești într-un abis?
Cât ai ucis și ai omis?
Pe toate astea le-am prezis

Dacă mâine nu mai vine?
Dacă vina e la mine?
Dacă totu-i înspre bine?
Tu ai vrut să se termine

Mai e ceva de regretat?
Mai e ceva de reparat?
Mai e ceva de reproșat?
Noi oricum n-am existat