Vitregia

Iubirea mea amară 

Sub steaua solitară ,

Pierdută în șoapte,

Străină de noapte..

Sub plapuma ca gheața,

Mă -ntampini dimineața;

Privirea mea fadă 

Rătăcește pe stradă..

Te sorb din priviri,

Te caut în amintiri,

Urmele -ti sărut,

Te strig din trecut..

La răsărit ai plecat,

Apusulu-i m -ai lăsat;

Acum e prea târziu 

Chipu-ti nu mai știu..

Nu mai am puterea,

Să -mi curm durerea;

Rămâi doar în vise 

Tu,iubire din culise..

Ofta sinistra casă 

Cu jaluzeaua trasă 

După timpurile plănse, 

Cu luminile aprinse.

Gemeau din balamale

Porțile medievale 

Ale clădirii sumbre, 

Bântuită de umbre.

Prin odăile obscure

Forfota unui fluture, 

Se prefăcuse-n nadă

Pt păianjen pradă. 

Un iz rănced se perindă, 

Cernea pete pe oglindă,

Ciupea zidul gălbejit

Pe obrazu-I scorojit. 

Se zbărci din temelie 

Podeaua cenușie, 

Trosnea mobila bizar,

Iscănd Ecoul milenar.

Tabloul de pe coridor 

Mă urmărea iscoditor, 

Schiță pe chipu-i prăfuit

Un bun rămas șoptit...

Ce ne -am face fără cei,

Ce strâng în urma noastră gunoiul?..

Ne -ar mânca păianjenii 

Și ne-ar înghiți nămolul.

Ce ne-am face fără medici,

Ce ne pune diagnosticul,.

Ori fără preoți ce țin predici 

Purificăndu-ne spiritul?..

Ce ne -am face fără dascăli,

Ce ne dezvăluie știința 

Și nu ne lasă a mâzgăli,

Modelându-ne ființa?..

Ori fără zidari ce am face?..

Am trăi și acum în corturi 

Supraviețuind sub carapace;

Îndoctrinați prin mituri.

Ce ne -am face fără îngrijitoarele,

Ce își consumă în tăcere traiul,

Oferind minții alinare,

Iar inimii din nou elanul?..

Iar fără cei ce strigă prin tribune 

Promisiuni de viață bună ;

Chiar ne-am lipsi,pe bune,

Ca să meargă treaba strună..

Toți avem rost și valoare;

Depindem unul de altul,

Până la ultima suflare,

De când e lumea și pământul..

Din fundal răzbate -o melodie,

Iar suspansul prin aer adie;

Se va juca pe scenă pantomimă 

Vulgară, stângace și obscenă.

Se ridică la teatru cortina,

În sală se stinge lumina;

Actorul face reverență,

Izbucnesc aplauze -cadentă.

Pe placul celor ce vor amuzament;

Nu zbucium aprins,nici sentiment.

Căci altfel nu s-ar simți în largul lor,

Nici n-ar putea juca același rol.

Vor fals chiar și în zămbet, și -n privire 

În locul unei vorbe de iubire;

Să pară mai buni,mai frumoși,

Să -și ascundă rănile, părând curajoși.

Din culise forfotă se -aude;

Se pregătesc păpușile nude 

Pentru un spectacol de pomină 

Cu artă reală,dar străină.

Și totuși,piesa avu succes,

Slujind meschinului interes;

Să pară fiecare mai cizelat 

Sub chipul unui artist consacrat.

Iar când cortina va cădea,

Iar sala goală va rămânea;

Ce va mai fi din  tot ce-am jucat,

Când măștile -n gol s-au eclipsat?..

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Afară vremea se-năspri

Scoarța gerul o zbârci,

De-o vreme trilul răgușise,

Chipul soarelui pălise 

Înghițit de-o pâclă deasă,

Hoinărea prin nebuloasă..

Fiori de gheață cerne.

Zi de noapte nu discerne,

Pe dealuri pâlpâie lanterne,

Neaua -n ploaie se așterne..

Printre nori se strecoară 

Un ecou grotesc de cioară;

Ghemuite în scorbură 

Plăpând din aripi tremură,

Penajul brumei scutură..

Pe străzi Vântu zăbovește,

Suflă -n față,se rotește,

Se strecoară pe sub ușă,

Scuipând în jur cenușă 

Din jăratec molcom stins.

De frigură fu cuprins,

Când la geam zărise 

Năluca iernii,ce -i surâse..

Pe-un ram de frunză dezgolit

Erau la un taifas două cinteze,

Ce se plângeau cât li-i de greu

Că nu mai au unde să hiberneze.

Se-aude că va cădea zăpadă

Care se va așterne peste tot,

Și nu vom mai găsi mâncare

Nici măcar o iarbă de troscot.

Am auzit și eu dragă surată

Că gerul va fi unul năprasnic,

Și-atunci ce oare vom mânca

Că omul a uitat să fie darnic.

Acum găsim ușor ce ciuguli

Că toamna este așa bogată,

În cuib nu vom avea provizii

Că și creanga ne va fi tăiată.

De unde știi tu acest lucru

Că nici copacul n-are să fie?

Îți spun c-am auzit o vorbă

La cei ce lucră-n primărie.

Ziceau că-i multă murdărie

De la suratele noastre ciori,

Și doar când toți copaci-i taie

Acestea vor pleca în alte zări.

Atunci, hai să ne îmbrățișăm

Și-n grabă să ne luăm zborul,

Până nu va fi mult prea târziu

Când frigul va fi adus cu norul.

Așa tăifăsuiau săracele cinteze

Și grija mare pe cioc li se citea,

Că n-au nici cuib, nici ce mânca

Și doar voia Cerului...le rămânea!

Se așterne tăcerea in cărare

Și vâtul și boarea se ascund ...

E liniste în jur , pretutindeni ,

E căldura din amiaza cea mare .

Văpăi de foc se revarsă 

Pe case , pe pomi si pe haturi ,

De sfârâie sudoarea în țărână...

Se usucă câmpia , de cădură e arsă .

Se uită omul în zare , 

După un petec de nor , îi e dor ,

Că norul de vine e ploaie

Și firul de iarbă nu moare .

                   T.A.D.

    Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... 
    Şi ochii tăi ca două perle mari, 
    îşi vor întoarce strălucirea,
    Spre alte mări, spre alte zări...
    
    O, Toamnă, tu cu frunza lină,
    Mi-ai fredonat aseară în grădină,
    Un cântec, despre vara ce-a trecut prin mine, 
    Ca un preludiu scurt, la o poveste de iubire...
    
    Dar, ştiu că Iarna va veni,
    Cu răsuflarea ei de gheaţă,
    Şi tot alaiul tău de frunze va pieri,
    În drumul meu... rămas o vreme fără viaţă...

boarea serii pătrunde

ca o pasăre printre

sălcii plângătoare-

îmbrățișări

Vai ce zapuseala nebună 

Prin văzduh plutește  

Dogoarea din țărână, 

Seacă iarba,se pălește. 

Ard pietrele crăpate, 

Cu năduf respira iazul, 

Sufocat de naripate, 

Ce I subțiasera obrazul. 

Pisca pe sub talpă 

Raze fierbinți de soare,

Ce mijesc pe o pleoapa

Și ne udă cu sudoare.

De noi umbra se ascunde, 

Pretinde tribut tacit, 

Iar ploaia n loc sa ne inunde, 

Se puse pe smiorcait. 

Vântul cățărat pe munte,

Pufaind, ne urmărește;

Praful picură pe frunte 

Pe o colina se lungește. 

Noi tânjim cu ardoare 

Noaptea sa se așterne, 

Racoriti din a ei boare,

Peste noi sa tot cerne...

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

J'aime la pluie

J’aime la pluie folle qui veut

tomber, faire mal, être juste elle

à la table de la même salle rouillée,

quand nul ne réclame la réponse reçue,

je veux qu'elle reste !

C’est obsédant l’appel qui répand des besoins,

au-dessus de tout, qu’il pleuve sur nous,

quand les lourdes gouttes s'égarent

pêle-mêle dans le ciel et tombent pétrifiées,

errantes et nues !

C'est la pluie sur les vitres qui tombe stridente,

je suis seul à la fenêtre et pourtant absent

quand personne n’oblige au regard un repère,

je ne dis à personne, à

moi non plus, que j'espère

un soleil présent !

Grandes gouttes de mariage, pressées, arrosent

la chemise du marié, la Terre-empereur

reste seule à table, les invités sont partis,

tardifs et lourds, pris par les vents,

les baisers avancent !

Si la pluie est celle qui glisse agilement

avec ses gouttes froides, m'appelant à venir,

en passant partout, qu’elle me dise ce qu’elle veut.

J'aime la pluie folle, telle qu'elle est,

si elle croit au destin !