Inimile noastre pline, publicată de Florin Dumitriu
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Publică poezii
Ca autor logat sau anonim, rapid și ușor.
Creează o carte / colecție
Adună poeziile tale în colecții vizibile cititorilor.
Universul poeziilor
Fiecare autor e o constelație. Poeziile sunt stelele lui.
Poezii în voce și imagine
Adaugă creații audio, video sau combină-le cu textul.
Transformă poezia în cântec
Un click și poezia poate deveni muzică.
Postează noutăți
Comunică, comentează, postează noutăți, citește, discută, creează conexiuni.
Ascultă Radio Poezii
Autori, lecturi live și muzică poetică — în direct pe Radio Poezii.online.
Fii Live pe Radio
Aplică și câștigă propria ta oră pe Radio Poezii.online.
Postează poezii online. Versuri din suflet...
Poezii recent adaugate
Insomnia
Vreau să-mi închid ochii, dar nu pot,
Somnul și-a pierdut primul adăpost.
S-a dus în lumea utopică
Ca să fiu mâncat de o lostriță,
Ce mă frământă foarte cumplit
Cu gândurile, ce s-au unit.
Parcă eu aud cum ei vorbesc
Elaborând, cu o atenție, un țel,
De-a mă trezi din somnul dulce
În realitatea, care îmi smulge
Tot ce este fast din floarea mea…
De ce nu zbor ici-colo ca o stea?
Mă doare capul. Voi ce faceți?
De ce m-omorâți? Chinul e mare
Și eu nu cred că voi îndura.
Vreau să adorm c-un suflet curat.
Lună lucioasă, ajută-mă
Să mă izbăvesc de acest păs,
Și să-mi înălbești rațiunea,
Ca să nu mă zbuciumă lumea,
Și să dorm cu un suflet curat.
Slobozit de tot ce este murdar…
Pașii tăi
Pașii tăi să aud în visurile mele Când te apropii și mă săruți ușor. Iubita mea cu ochi ca două stele Și cu sufletul sfâșiat de dor! Te visezi noapte de noapte Zeița mea cu păr bălai! Când îmi spui dulce șoapte Glasul tău îmi pare un cântec, cântat la nai. Aş vrea să nu se mai termine, Visurile acestea frumoase de iubire și amor. Și pașii să -ți aud când calci ușor, ușor Căci tu eşti a mea fericire și eu sunt al tău dor. (Poezie de Vladimir Potlog.
Nu pot să te uit
Mi-am îngropat o mână-n lut,
Să nu mai scriu de tine,
Iar celeilalte i-am cusut
În palmă mângâieri străine.
Am ars caietele pe rând,
Să nu mai am pe ce îți scrie,
Dar fumul se-ntorcea, flămând,
Și-ți desena iar chipul pe hârtie.
Am smuls din calendare zile,
Și ceasului i-am pus barem,
Să nu mai știu în ce aprilie,
Mi-ai fost iubire și blestem.
Am spart oglinzile din casă,
Nimic să nu mai pot vedea,
Dar chipul tău, cu liniștea rămasă,
Din cioburi straniu mă privea.
Acum îmi țin tăcerile sub cheie,
Să nu mai scoată vreun cuvânt,
Dar cum să izgonesc din mine o femeie,
Când rădăcina-mi şade în al său pământ?
Am tras obloanele ca la furtună,
Am mătuit ferestrele să nu mai vadă,
Când trupul tău sub clar de lună,
Pășește nonșalant pe stradă.
Am pus zăvor pe drumul către gară,
Am șters din hartă locul unde-ai stat,
Să nu mă poarte pașii în vreo seară,
Spre-un timp în care doar am așteptat.
Mi-am scos din piept ecoul vocii tale,
L-am îngropat sub lespezi de granit,
Dar noaptea mi-l aduce-n cale,
Ca pe un strigăt lung din asfințit.
Și-am înțeles, târziu, că nicio moarte,
Nu poate lua ce-n mine ai lăsat:
Eu pot să-nchid pe dinafară-o carte,
Dar nu și ceea ce m-a învățat.
Pahar plin și suflet gol
Pe masă stă paharul cu un vin de rubin,
O licărire caldă sub lampa de aramă,
Privesc cum viața pare un ceas atât de plin,
Dar înăuntru-mi crește o rece și adâncă teamă.
E multă lume-n juru-mi, e zgomot și e râs,
Se-nchină cupe pline în cinstea unui an,
Dar sufletul meu singur e ca un vechi pământ închis,
Un stâlp de sare-n beznă pe-un pustiit ocean.
Mă-mbăt cu stropul ăsta ce arde-n gât și-n piept,
Să uit că-n golul ăsta nu-i nimeni și nu-i nou,
Că nu mai știu pe unde e drumul care-i drept,
Și tot ce cat în zare e-un simplu și trist ecou.
Paharul e cu vârf, dar inima e scrum,
O umbră ce se-alină pe-un scaun părăsit,
Și nu știu unde duce al meu singuratic drum,
Și nici de ce-am atâta tăcere de iubit.
Rămân așa, la masă, cu ochiul spre pahar,
Pândind cum se scufundă lumina în apus,
Un suflet gol ce-ncearcă să-și bea din nou un dar,
Și-o sete ce rămâne... pe veci de neajuns.
Reflecții...
Cu-adevărat mintea umană este o armă redutabilă: cu cât este mai ascuțită, cu-atât poate da mai bine formă lucrurilor și ființelor care o înconjoară, dacă există voință...
Dar mintea umană poate fi și o unealtă creatoare. Imaginarul ei nu are limite în creație. Trebuie doar să închizi ochii în liniște și să construiești lumi întregi dincolo de lumea asta, lumi în care, dacă legile fizicii nu au aplicare, poți să le modelezi întocmai după cum îți dictează conștiința, lumi pe care doar tu le poți înțelege... căci mintea poate fi, deopotrivă, și închisoare și eliberare...
E doar o chestiune de alegere. E trist că cei incapabili să construiască aleg să distrugă ceea ce au creat alții. Dar așa stau lucrurile, atât creația cât și distrugerea fac parte din transformare, căci nu se poate construi fără a și dărâma...
Lumi construite de mine vor fi dărâmate pentru a face loc altora, actualizate voinței mele. Cu toate acestea, încerc, uneori, regretul unei lumi transformate. Dar cum trecutul nu poate dicta viitorului, mă împac cu gândul că noua lume se va potrivi mai bine cu celelalte, cuprinsul ei fiind mai bine reliefat în ochii minții mele...
Lumile mele... în care am evadat eliberat de orice constrângere, fiindcă am urât întotdeauna lanțurile pe care lumea - cea adevărată - a tot încercat să mi le impună. Dacă ar ști ea - lumea cea adevărată - de câte ori am frânt acele lanțuri, călcând în picioare reguli și conveniențe, retrăgându-mă în lumile mele imaginare...
Doar în ele m-am regăsit și numai cu ajutorul lor mi-am păstrat cele mai dragi amintiri, cele care mă compun pe mine... De aceea îi sunt recunoscător minții mele, fiindcă a avut puterea și voința de a-mi crea, întotdeauna la momentul potrivit, lumi în care să mă pot regăsi întocmai așa după cum sunt, cu bune și rele, căci nu mă cred mai diferit de ciudații care umbresc pământul acesta...
Într-una din lumile mele, salcâmii copilăriei mele petrecute la țară cu bunicii sunt încă în picioare, dăruindu-mi pe lângă parfum și răcoare, din înțelepciunea lor și a lumii... Iată, bunicul mă ispitește cu o strachină plină cu caise pistruiate cu aur, iar bunica cu plăcintele ei cu brânză dulce și stafide, pudrate cu zahăr vanilat...
Într-altă lume, mă scobor pe treptele feniciene către azurul mării, având soarele lumii în spate călăuzitor, iată, auzi susurul dulce al mării, valurile cum îmi șoptesc versurile grădinii lui Augustus?
Dacă închizi ochii, poți vedea zâmbetul abia schițat al Frumoasei Grădinărese care strălucește blând din tripticul meu cu ramă de bronz meșteșugit ajurată în arabescuri complicate, ce-și aruncă umbrele șovăitoare pe perete, străluminat în reflexele aurii ca de miere ale lămpii Tiffany de pe secretaire-ul din lemn de mahon...
Dacă asculți cu atenție, poți auzi vântul cum se sfădește cu brazii sub geamul meu, iar hulubii uguindu-și cornucopia pe pervazul meu de marmură, ce dulce le e mulțămirea...
Iar în cea din urmă dintre lumile mele, mă văd ca într-o oglindă, iarăși tânăr și în putere, fără fire de păr alb și fără riduri, împotrivindu-mă lanțurilor lumii celei adevărate, zâmbind șmecherește în colțul gurii la fiecare pas mic făcut înainte prin viață, gata de zbor către spiralele mele cosmice, cele pe care le-am desenat cândva pe peretele sufletului meu...
Dac-ar fi sa aleg o floare
1.Dac-ar fi să aleg o floare,
Aș alege-o pe cea mare,
din grădină, nu din câmp,
Ci din inima si gand,
2.Dac-ar fi să aleg o floare, tot pe tine te-aș alege.
Dintre o mie de lalele, tu rămâi cea mai frumoasă.
3.Dintre o mie de lalele,
Roșii, albe, mov, rebele,
Tu ești singura-ntre ele,
Cea mai dulce dintre stele
Nu te-aș da pe-o primăvară,
Nici pe-o lume-trecatoare, nici pe-o vară, sau pe iarna,
Nici pe toamna cea rebela,
Căci tu ești o floarea rară,
Ce-mi înflorește-n piept seara de seară.
De-ar fi să aleg o dată,
Tot pe tine, fată dragă,
ești laleaua mea aleasă,
O printesa fermecata
😘
Totul într-o mână
Îți deschid ușa mea,
ca să intri-n pragul meu
plin de plante și copaci ca martori
să vadă nunta noastră,
și noi vom fi martori.
dar ce aud de la tine:
eu vreau altceva!
Dragă, nici pe Troia n-ai vrut-o,
căci este plină de ahei desfrânați
ca Ahile Peleianul,
n-ai vrut nici pe Olympus,
muntele ce atinge culmea lumii,
și zeii sub dominația mea.
Ce dorești de la mine, femeie?
Ce? Eu ți-oi da!
Tu mi-ai zis:
eu vreau totul!
eu vreau și Troia, și Olympus,
și nunta noastră.
De ce nu pot să iau totul într-o mână?
Iubita, tu nu poți să iei toate mâinile
într-o mână mică
și nu-i posibil să iei totul,
că totul este distins,
unul de altul.
Chiar și cuvinte, pe care le știm,
nu le rostim pe toate, căci este imposibil.
I-am spus femeii un paradox neclar
și ea a dispărut
ca un colb de pe pod.
De ce nu se poate de luat totul?
este imposibil.
dar ce este posibil în viața asta
temporară și lâncezită?
nimeni nu știe,
nici eu, nici alt eu.
Dincolo de tine
Poate uneori e pustiu în inima ta,
Ai ieșit în lume cu o inimă uriașă
Și lumea a rupt bucățică cu bucățică din ea,
Și acum ai inchis-o într-o colivie ghimpata...
Dar tu stii,viața nu e un drum ușor,
Ai aripi rănite și cazi în gol,
Și totuși, chiar daca rănile dor,
Exista suflete ca al tău,
Tăcute, căzute și ele din zbor,
Așteaptă doar, speranța n-o frânge,
Știu,inima-ti plânge ades,
Dar după furtuni grele razele ies,
Exista umeri pe care poți plânge,
Privește în jur doar,colivia o frânge,
Știu,tare e greu,
Dar drumul tau poate ajunge
La o minunata răscruce
Unde alt om,trist de,pe drumu-i ca o cruce
Sperând, ca și tine,ajunge,
Și două destine acolo se -unesc
Al tău și al lui,sublim și firesc...
Dialogul
"De ce vrei să te ucizi
Cu preoți și cu cei sfinți?
Cu rugi și cu speranțe
Nefirești și fantasme?
Ei zugrăvesc un portret
Urâțel și incorect.
Hai lasă pe fanatici
De prisos și dramatici.
Mergi spre calea logică,
Virtuoasă, nobilă,
Unde vei fi fericit
Și vei fi dezmeticit."
"De ce vrei să mă ucizi
Cu gândurile rigide?
Cu minciuni, dar niciun sens,
Spre rău voiești să mă dregi.
Însă nu vei reuși,
Căci El, milos, erudit
Și binefăcătorul
Îți va tăia căpșorul!
Cu ipocrizia ta
Te vei îngloda, Satan!
Eu deja sunt fericit,
Și eu sunt dezmeticit."
Despre astazi
Despre astazi
Port prezentul ca pe o rochie
croită după trupul meu de acum,
nu după cel de ieri,
nici după cel pe care alții l-au visat pentru mine.
Îi cunosc fiecare cusătură:
aici am iertat, aici am tăcut,
aici am înțeles că tandrețea
e o formă de curaj.
Seara, când lumina cade pieziș peste tot,
văd cum umbrele prind contur,
cum fiecare rană își găsește un nume
și fiecare nume, un loc unde să se odihnească.
Nu aștept viitorul la fereastră.
Îl chem încet, pe nume,
cu vocea care a prins putere,
iar el vine fără teamă,
pentru că știe că îl pot primi.
Astăzi este vorba despre mâna care nu mai tremură,
privirea care nu mai cere voie,
iubirea care nu se mai teme,
somnul care vrea să fie dormit.
Vino
lasă tot ce te sustrage
să trăiești,
căci eu am nevoie
de tine.
vino la mine,
îmbrățișează-mă.
mă simt singuratic
fără tine.
te văd cu altcineva,
colo, în parc.
ochii lui sunt falși,
privește.
vino la mine
acasă,
la mine acasă.
îți voi da raiul
cu grădina edenică.
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Te-ai întrebat cum te vezi prin ochii celorlalți?
Unii te vor face să te micșorezi ca să te placă
alții te vor considera un soare care le luminează pașii
Își urăsc propriul haos și vin la tine înapoi să te tragă..
---------------------------------------
Lasă-i să-ți ducă dorul nemărginit și pierdute căile,
Printre ale tale vene sper să nu mai ții totul închis nespus,
Cu câtă naivitate uităm pentru tot ceea ce trăim,
alegând să aibă dreptate mereu fără să-ți vadă rănile,
care mai au cuvinte de spus,
fără să ne dăm seama ne distanțăm de oamenii care credeam că-i iubim…
------------------------------------------
Nu știm cine suntem fără ei,
Crezând că nu ne vor părăsi
Pe retină rămânând iubirile vechi,
Speranțele înotând pe mal sperând că ne-or găsi.
-------------------------------
La final, cu toți avem propriul întuneric,
Majoritatea nu vor putea vorbi pe ritmul inimii tale
Printre care și stelele poate și dumnezeu ne știu rănile ascunse,
Făcând față unei definiții false despre tine, știind că te cunoști mai bine
precum se cunosc pe ei înșiși...
Inima mea
Pentru inima mea cine plânge,
Cine-i vede lacrima de sânge,
Cine-i vede părtile crăpate
De atâtea drumuri duse-n noapte,
Cine îi aude mutul suspin,
Al îngrijorărilor rece, amar chin,
Cine știe câte grele șoapte
Și cât dor ascuns împarte,
Neiubirea,uneori,ce-o doare,
Cat de mult se lupta pentru soare,
Cate văi,câți munți urcat-a ,tristă,
Fără voia de a fi învinsă?
Popas pe vecie
Lasă-mi noaptea, umbra ta ușoară,
Pe perna unde somnul n-a venit,
Căci inima, o pasăre hoinară,
Se-ntoarce-n cuibul care i-a lipsit.
În ochii mei s-au strâns atâtea mări,
Că valul lor nici cerul nu-l cuprinde,
Iar luna coase, peste depărtări,
Lumini învăluite-n cântec de colinde.
Te caut prin miresme fără nume,
Prin flori ce mor 'nainte de-nflorit,
De parcă tot ce-a fost frumos în lume,
S-a frânt în clipa când te-ai risipit.
Și dacă timpul va-ngropa-n cenușă,
Iubirea care ne-a rămas,
Voi bate-n a singurătății ușă,
Să-mi caut pe vecie un popas.
Pe poezii.online găsești poezii, versuri și texte literare scrise de autori din toată lumea — de la emoții simple, până la gânduri profunde, spuse în cuvinte care rămân.
Aici descoperi poezii frumoase, dedicații, balade, poeme, proză poetică și creații originale ale tinerilor autori din spațiul românesc, organizate pe categorii pentru orice gust și orice vârstă. Poți citi în liniște, poți salva ce te atinge, iar când simți că ai ceva de spus — poți publica și tu.
Portalul este gratuit și deschis pentru toți cei care iubesc poezia: fie că scrii în română, în rusă sau în alte limbi, aici ai un loc unde vocea ta poate fi auzită. Scrie-ți versurile, împărtășește-ți starea, și lasă poezia să facă legătura dintre inimi.
Poezii.online este o comunitate literară gratuită, activă din 2013, în care autorii își publică propriile creații, citesc și comentează poeziile altora.
Citește. Scrie. Publică. Creații proprii, fără bariere — doar cu suflet.









Nu pot să te uit
anca_nistor
17 noiembrie
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 noiembrie
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 noiembrie
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.