O recomandare

Nepăsare, publicată de Maddy94

Cel mai mult nu m-a durut plecarea ta, ci felul în care ai rămas. fără să mai fii cu adevărat aici

Privirea ta a devenit rece, iar iubirea noastră s-a stins ca o lumânare uitată în vânt.

Euî ncă îti vorbeam cu inima, dar tu ascultai cu nepăsare, ca si cum dragostea mea ar fi fost doar un zgomot îndepărtat.

Si atunci am înteles că uneori iubirea nu moare din ură, ci din linistea aceea grea în care unul iubeste iar celălalt. nu mai simte nimic.

 

Noutăţi din literatură

Radio Poezii Online — Autori în Direct pe Radio

13 iunie

poezii.online Radio Poezii Online — Autori în Direct pe Radio
Pentru prima dată pe Poezii.online, autorii pot fi auziți în direct. Radio Poezii.online deschide microfonul — și îl oferă celor care au ceva de spus.
Citeşte mai departe

Radio Poezii.online — Versurile tale sună acum non...

9 iunie

poezii.online Radio Poezii.online — Versurile tale sună acum non-stop, live, 24 din 24
Poeziile voastre nu mai stau doar pe pagină. De acum, înregistrările audio, recitările și cântecele create de voi prin Poezii.online rulează non-stop, 24 de ore din 24, pe propriul nostru post de radio live.
Citeşte mai departe

Publici poezii online și vrei să tipărești un volu...

7 iunie

poezii.online Publici poezii online și vrei să tipărești un volum? Iată ce spune legea
Dreptul de autor, contractele editoriale și beneficiile concrete ale publicării online — tot ce trebuie să știe un autor înainte să ia o decizie.
Citeşte mai departe

Dorul de casă a motivat-o să pună povești pe versu...

5 octombrie 2018

poezii.online Dorul de casă a motivat-o să pună povești pe versuri. Corina Bezdîga își lansează cea de-a treia carte
Talentul nu-i lasă timp de odihnă și tocmai de asta scriitoarea Corina Bezdîga a anunțat, zilele trecute, că revine la Chișinău pentru a-și lansa cea de-a treia carte - „Acorduri în C minor”....
Citeşte mai departe

(foto) O moldoveancă a lansat o carte în Marea Bri...

18 octombrie 2017

poezii.online (foto) O moldoveancă a lansat o carte în Marea Britanie. Vezi cine au fost invitații la eveniment
MAD-Aid, organizația de caritate din Marea Britanie condusă de basarabeanca Victoria Dunford, a organizat cel de al 5-lea eveniment de caritate. Gala care a marcat aniversarea MAD-Aid de 5 ani, a întrunit 70 de oaspeți dintre care p...
Citeşte mai departe

Dragi autori și cititori ai poezii.online

31 decembrie 2023

poezii.online Dragi autori și cititori ai poezii.online
Mulțumim din inimă pentru fiecare vers scris și pentru fiecare pagină citită.
Citeşte mai departe

Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte:...

16 noiembrie 2019

poezii.online Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”
 Valeriu Pasat, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Kazahstan ș Finlanda în perioada 1994-1997, ministru al Apărării (1997-1999), ministru al Securității Naționale (1999-2000), di...
Citeşte mai departe

Câștigătorii premiilor Nobel pentru anul 2019 vor...

6 octombrie 2019

poezii.online Câștigătorii premiilor Nobel pentru anul 2019 vor fi anunțați săptămâna viitoare. Anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură
Sezonul Nobel 2019 debutează luni, 7 octombrie, iar anul acesta vor fi acordate două premii pentru literatură, după ce trofeul de anul trecut a fo...
Citeşte mai departe

(foto) Cum încearcă un blogger anonim să reconstru...

6 iulie 2017

poezii.online (foto) Cum încearcă un blogger anonim să reconstruiască o librărie distrusă în flăcări de ISIS
Biblioteca de la Universitatea din Mosul, Irak, a fost arsă după ce ISIS a capturat orașul în anul 2014. În prezent, un bărbat a fondat o campanie pentru restabilirea instituției și a întregii colecții de cărți. Universitatea din M...
Citeşte mai departe

Postează poezii online. Versuri din suflet...

Poezii recent adaugate

Covor de dor

Lasă-mi frunzele sub tălpi

Prin adânca zbuciumare,

Freamătul să mi-l îngropi

În a lunii argintare.

 

Prinde-mi gândurile-n dor

Să mă dezlege de tine,

Pe al frunzelor covor

Eu să mă așez mai bine.

 

Iar când vântul o să bată

Într-un dans cu frunzele,

Tu să-mi iei din piele-odată

Toate amintirile.

Mai mult...
poezii.online Covor de dor Cristina Ana-Maria

Biblioteca este un colț de rai (Poezie dedicată aniversări a 80 de ani de la fondarea Bibliotecii publice din orașul Telenești ‘Vasile Alecsandri’)

Biblioteca este un colț de rai (Poezie dedicată aniversări a 80 de ani de la fondarea Bibliotecii publice din orașul Telenești ‘Vasile Alecsandri’) Biblioteca este un colț de rai, Un paradis unde lumea uită să se mai adune. Unde cărțile așteaptă cuminți, Ca să ne înveţe lucruri frumoase şi bune. Trăim într -o veac grăbit Alergăm toți după bani și avuție, Dar uităm că este un loc sfânt. Biblioteca unde există atâta înțelepciune și omenie. Biblioteca este un templu al înțelepciunii Care trebuie mereu să- l preţuim. Cartea este un dar, o minune Care niciodată nu trebuie să ne lipsim. Biblioteca este un colț de rai, O grădină cu pomii în floare. Hai să nu uităm de ea, căci fără ea… Omenirea nu are nici o valoare! Poezie de Vladimir Potlog

Mai mult...
poezii.online Biblioteca este un colț de rai  (Poezie dedicată aniversări a 80 de ani de la fondarea Bibliotecii publice din orașul Telenești ‘Vasile Alecsandri’) Vladimir Potlog

ÎMI ESTE DOR…

Îmi este dor de vremurile în care

Din când în când  venea poștașul

Și-mi aducea câte-o scrisoare…

 

Din dor, cu emoția vindecătoare  

Grăbită citeam pe plic destinatarul    

Nerăbdătoare, tainic căutam mesajul …   

 

Cu vorbele în șoaptă tremurând

Citeam cele scrise pe fiecare rând

Trecutul  voiam  în gând să-l pătrund :

Draga mea,

Îmi este atât de dor    

Rugând tipul i-am  cerut ajutor

S- ajung la tine  cât mai curând   

Singurătatea  să pot s-o alung

Tăcerea să-ți fie  amintire,

Iar dorul de viață să ne plimbe

Printre plopii cu frunze foșnitoare ,    

Pe aleile  cu bătrâne lampadare

Unde, privirile în  vorbe să se schimbe

Și tăcerea  printre file de iubirii să ne plimbe…

Vorbele sunt mai  pătrunzătoare când sunt scrise pe neuitare,  lăsându-se să  fie privite ca pe vitralii …

Mai mult...
poezii.online ÎMI ESTE DOR… Silvia Mihalachi

--Fir de mine--

La cat de greu se face ziuă

Și cat eu stau sa caut stele,

Prin umbrele de lună moartă,

Ma pierd si eu cu tot cu ele.

 

Doar,doar ca m-a trezit din transă,

A lumii mele ursitoare,

Si nici nu vrea,si nici nu pleacă 

Să-mi lase inima-n strâmtoare.

 

Si unde ar putea să tacă,

Imi face o vrăjă de uitare,

Ca sa fiu musai ca luna,

Moartă dar strălucitoare.

 

Acum din mintea mea fragilă,

Crescura frunze agățătoare,

Și ursitoarea cu otravă

Le pieptenă pe fiecare.

 

Si cat de diferit am fost...

Ador otrava cu dulceață,

Ce ma desprinde dintre stele,

Și ma oprește sa am viață.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...
poezii.online --Fir de mine-- edi petecuță

O zi de noiembrie....

După atâtea frământări, greve,revolte, fără speranțe, cei mulți 

care iau înformații de la t. v. și din alte surse,se bucură de 

razele de soare foarte luminoase dar puțin dătătoare de căldură.

     Ieșim din case, care cum poate : pe balcoane,în tristele grădini,

dă o raită prin cartier pentru mișcare.

    În ziua de 19 noiembrie, la trezire am întins mîna la întrerupător,

el nu răspunde...toate aparatele electrice sunt în grevă...tăcere...

    Mă echipez corespunzător și ies în zona rece din casă. Fac ce se poate, 

o cafea la aragaz, dar sunt calmă, marea mea calitate...M-ia rămas timp 

de meditație, mai nou, seismul surpriză, dezbătut pe toate părțile...

    Întânlirea reprezentanților : ruși, americani, chinezi, ce mai pun la cale?

    Tulbură iar apele...Ei viseasă cuceririi,război, pe cine mai trimite la 

moarte? Pe tineret, ei sunt apți.

   Cei care-i trimit la   moarte, sunt părinți, sunt tați ... dar nu sunt oameni.

Mai mult...
poezii.online O zi de noiembrie.... T.A.D.

Pendul

Cobor ceasul de pe perete

să tai distanța.

 

Acele, freză de rotunjit durerea.

Îți pendulează sărutul

pe fermoarul rochiei.

 

Umbli prin mine,

stăpân.

De la suflet în sus

doar dezordine.

 

Când mai vii,

lasă-ți pantofii la intrare,

te rog, încheie-mi rochia

și pune-mi ceasul în spate.

Mai mult...
poezii.online Pendul Aurelia petrea

Ultimul hotar

 

Nu-ți voi trimite toamna să-ți scuture livada,

Nici umbra mea tăcută pe geamul tău ascuns;

Se va prelinge vremea, secunde cu grămada,

Și-ai să mă uiți, dar nu-ți va fi îndeajuns.

 

Iar dacă într-o noapte, când stelele sunt stinse,

Un gând îți va aprinde cenușa unui dor,

Să nu-l alungi, în el sunt clipe prinse, 

Ce le-am trăit cândva alături de-al tău zbor. 

 

Eu am plecat departe, dar nu ca din iubire,

Ci cum se stinge-n taină o candelă-n altar,

Lăsând doar o lumină să-ți țină de-nsoțire, 

Cărarea dintre suflet și ultimul hotar.

 

Nu voi lăsa în urmă nici vină, nici dreptate,

Căci amândouă mint când dragostea se frânge;

Îți las doar primăvara a celor zile toate, 

În care mugurii ne înfloreau în sânge.

Mai mult...
poezii.online Ultimul hotar Gabriel Trofin

Nasturele de pe inimă

Descheie-mi nasturele de pe inimă,

să-ți vezi tronul

dezgolit

și cel de pe sânii

plini de reproșuri,

copaci printre crăpături.

 

Coboară și în pântec,

la masă

am pâinea aburindă

dospită într-o bucată de suflet,

apoi în uterul care

naște și te renaște

a șaptea oară.

 

Tu cum mai ești?

Mai mult...
poezii.online Nasturele de pe inimă Aurelia petrea

Domnișoara Dorina

- Gata! Putem s-o luăm din loc!, ne zise cu seninătate domnișoara Dorina, în timp ce se înghesuia pe bancheta din spatele mașinii printre sacoșele cu cumpărături din care am putut ghici și o cutie cu pantofi eleganți.

Domnișoara Dorina era ușor trecută de prima, ba poate chiar de-a doua tinerețe. Genul acela de domnișoară tomnatică, necăsătorită, veșnic în căutarea unui soț convenabil, mereu aranjată, prețios machiată, doar-doar va fi remarcată de acel cavaler pe cal alb mult așteptat...

Domnișoara Dorina nu era vreo frumusețe vestită, având o prezență fizică obișnuită, nefiind nici înaltă ci mai degrabă subțirică, cu părul blondit, ochii verzi, greu de ghicit în spatele machiajului gros aplicat. Dar avea un "je ne sais quoi" care ori îți plăcea, ori te scotea din sărite...

M-am uitat cu coada ochiului la șoferul care mustăcea bolborosind printre dinți:

- Vă așteptăm de ceva vreme. De vreo două ore...
- Aaaa... Cu instanța am terminat în zece minute, c-am solicitat să intrăm peste rând. Da', în weekend am o nuntă și-mi trebuiau niște pantofi noi!, zise ea triumfător zornăind sacoșele ca pe niște trofee.

Amândoi, eu și șoferul, am izbucnit în râs, da' nu era râsul nostru... Mi-am pus centura de siguranță, iar șoferul a demarat cu ciudă, nervos, în trombă, în timp ce domnișoara mai-mai să alunece de pe banchetă:

- Mai ușor, c-am luat și niște ouă!, îi face observație cu năduf în glas șoferului... dar îi îngheață subit zâmbetul pe buze, la privirea fioroasă pe care acesta i-a aruncat-o prin oglinda retrovizoare.

În mașină se lăsase o tăcere grea:

- Pe mine, să mă leși acasă!, mai zice înțepat domnișoara.

"Măcar de data aceasta vom avea parte de liniște!", gândesc eu mucalit, neîndrăznind să rup tăcerea. 

Altădată, tot cu ghinion, m-am nimerit într-o delegație tot cu domnișoara. Pe drum, la întoarcere, miezul nopții ne-a prins tot pe drum, iar domnișoara Dorina a turuit tot timpul: despre cum și-a rupt ea pantofii la ultima nuntă, și a mai și dat o avere pe ei! - căci nu rata niciodată una chiar dacă nu primea în mod expres invitație -, despre viața de huzur a celor patru pisici siameze pe care le avea și care se certau mai tot timpul între ele pentru câștigul afecțiunii stăpânei, despre călătoriile în străinătate avute în concediul de odihnă (probabil, căutându-și, de ce nu, un soț convenabil chiar și la nivel internațional!)...

... apoi, despre cum a strâns ea de pe mese la ultima nuntă, resturile de fripturi pentru pisicile ei adorate (după câteva pahare în plus, a numărat chiar tacâmurile de pe mese, ca să știe câți nuntași au fost prezenți la nuntă, deși nu i-a cerut nimeni s-o facă, știu asta fiindcă am fost și eu la nunta aceea, ba chiar aș mai fi mâncat din grătarul din farfurie, dar n-am mai apucat...), și câte și mai câte...

Însă culmea călătoriei au fost poveștile despre cum a organizat ea toate întâlnirile de după absolvirea liceului, cea de cinci, zece, cinșpe ani, (Doamne cum mai trece timpul și ce urât au îmbătrânit câte unele dintre fostele colege!), că m-am uitat cu disperare către șofer care gonea în negura nopții cu ochii goliți de viață, de mă gândeam c-o să-și taie venele sau o să țină  curba drept către prăpastie, dacă domnișoara începe să ne povestească și despre întâlnirea de douăzeci de ani...

Aproape că dădusem într-o moțăială dulce, că era trecut de trei dimineața, mașina gonea pe străzile patriei mâncând din kilometri într-a scurta distanța către casă, când deodată, domnișoara mă zgâlțâie de umăr să-mi sară somnul și făcându-mă atent:

- Aaaa, dar să vă povestesc cum ne-am întâlnit - cei care-am mai rămas - la întâlnirea de douăzeci de ani de la terminarea liceului! Ce chef am tras și atunci, la restaurant! Cum s-a strigat catalogul de către profesoara de geografie, căci diriginta o murit între timp, cum... și dă-i și dă-i...

"Norocoasă diriginta!", am gândit eu atunci, înciudat că nu puteam să ațipesc câtuși de puțin de logoreea verbală a domnișoarei, dorindu-mi și eu un "loc cu verdeață" măcar mintal, dacă nu fizic!...

La un moment dat, umblase vorba prin târg că domnișoara Dorina își găsise în sfârșit companionul mult dorit: ne-am întâlnit întâmplător pe aleile din parc, ea ca de obicei aranjată la patru ace, el, un coleg cu noi de la IT, la fel de iernatic cu ea, îmbrăcat la tricou, bermude și ciorapi la sandale... Ea coborâtă din romanele Sandrei Brown, el pregătit să-i repare... imprimanta... Din păcate a fost doar o flamă de-o vară...

Da, domnișoara Dorina, era un personaj de poveste, o legendă vie a unui arhetip uman cum rar mi-a fost dat să văd, aș avea multe de povestit despre ea și tot n-aș putea-o cuprinde în cuvinte... 

Închid ochii și-acuma, și-o văd aranjată și machiată ca scoasă din cutie, cu coafura impecabil nederanjată, aceeași coafură purtată cu o săptămână înainte la vreo nuntă la care-o fi fost, neinvitată, fiind încredințat c-o dormit în tot acest răstimp cu capul în jos ca liliecii, ca să-și păstreze impecabila coafură cât mai mult timp posibil, ca s-o remarce acel soț convenabil mult așteptat... Nu degeaba colegii o porecliseră pe la spate "batwoman"...

Mai mult...
poezii.online Domnișoara Dorina Shadow Man

Altă ocupație

Nu doresc să-mi descopăr fața

nimănui, căci m-am săturat

de tot ce mă înconjoară

și de tot ce mă preocupă.

 

Vreau să mă ascund într-o insulă pierdută

și moartă

unde pot să-mi caut altă față

și alt trup,

în care nu mai vreau să trăiesc.

 

Eliberează-mi colibriul din închisoare,

căci el trebuie să zboare

în altă lume,

în altă viață.

 

Eu vreau să fiu un phoenix,

un phoenix adevărat

și pătrunzător.

 

Să mor azi,

să mă nasc mâine.

 

Cercul este restrâns

ca o celulă din subsol

și nu se extinde nici în dreapta,

nici în stânga,

deoarece el nu merită nimic,

doar suferința.

 

Grupa de sânge trebuie să fie pozitivă,

căci dacă se contactează cu negativul,

omul moare.

Eu sunt negativul

și nu vreau să-l ating pe pozitivul.

 

Înghesuirea este una reală,

însă neobservată.

Nu simt spațiul în această zonă

și nu voi simți.

Poate este binevenită pentru mine…

cine știe?

 

Mai bine să fiu eu,

așa cum sunt,

așa cum voi fi.

 

Mai bine să mă predau

unui prădător dulce,

decât să-l ucid cu furie

și, la urmă, să mor și eu.

 

Dar cum poate să fie dulce,

dacă gustul este amar,

amar ca o fățărnicie și trădare

de sine?

Și cum pot să mă lupt cu mine

și să mă ucid pe mine,

dacă tot eu voi muri la primul loc?

 

În acest război,

război în care deciziile sunt luate cu grabă

și fără reflectarea asupra izvoarelor lumii

și râurilor umane,

nimeni nu va ieși învingător,

nici cel învins.

Mai mult...
poezii.online Altă ocupație Sergiu P. Cassian

Acasă

Ceață învăluită-n miros de benzină

Se lasă pe haine

se agăță de mine

 

Căni lătrând

se aud în surdină

Parfumul meu pudrat

încă miroase bine.

 

Fecale uscate

pe cizme noi de piele

Gunoi nedus

din postul de Crăciun

 

Am să stau

sa fermentez cu ele…

 

Acasă

Pentru mine.

Mai mult...
poezii.online Acasă Silvia Gabriela

Toamna 26

La 

Cules

În 

Astă 

Toamnă 

Gurile

Se

Cască 

Mari

Și 

În 

Cor

De

Vorbe

Goale

Recoltăm

Ce-am

Semănat 

Am 

Cămara 

Pregătită 

Pentru 

Vorbe

La 

Borcan

Ca 

Să 

Las

Doar

Beciul

Liber

Pentru

Corul 

Din

Aval.

Iar

Bunicii

Prin

A

Luceafărului 

Gură 

Apelau 

Tot 

La 

Trecut

Unde

Țepeș  

Dispăru  

Dar 

Cămările-

-n

Amonte

Erau

Pline

Nu 

Cu

Vorbe

Doar

Borcane

Cu 

Celofanul

Drept 

Capac

Întinse 

Chiar

Cu

Damingene

În 

Beciul

Veșnic 

Ocupat.

27.10.2026 12.46 ora lupului.

Mai mult...
poezii.online Toamna 26 ANONIM

Dezintegrare

Față de porțelan

Sparta în colțul gurii.

Parfum de liliac

Acoperă miros de decedat.

Buze roz catifelate

Gingii galbene uscate.

 

Vorbe dulci și promisiuni

Freamătă în descompunere.

Gânduri amare săgeată

Speranță furată.

Marionetă perfectă.

Sfoară defectă.

Mai mult...
poezii.online Dezintegrare Silvia Gabriela

În contrast

"Mi-e silă de-atâta cugetare

în mine, când n-am tărie

de a-l birui

cu duhul meu.

Tâmplele suferă de ororile veșnice

ale cugetului,

încât sunt gata să cad-n pământ,

să nu fiu ucis de mai multe ori

și mai bine să trăiesc în pace,

decât să trăiesc în război.

Unde nu mă duc, mi-e silă,

sufăr și mor."

 

Așa-mi zice omul

ce nu știe menirea mea

aici, în pustiul lui,

în care nu-i nimic, numai nisip.

Doresc să-l înfloresc, să-i stropesc

cu izvorul nopții trupul lăuntric,

să-i înalț lumina,

să-i luminez stelele în misterul vieții

și să-l mângâi cu sărutul unei femei

invizibile pentru toți

și pentru dânsul.

 

Cine-i va netezi sufletul,

dacă tot ce-i vizibil este deșertăciune?

Mai mult...
poezii.online În contrast Sergiu P. Cassian

Firimiturile

Îmi pun sufletul într-un porumbel

să mă zboare.

 

M-a ridicat pe primul fir de curent

cu ochii spre tine

și-a pierdut echilibrul în nepăsarea ta.

 

M-a coborât la picioarele tale.

Să-ți leg cureaua încălțămintei

să-ți opresc pașii.

 

I-ai lăsat o rană pe aripă.

Apoi m-a dus sub masa

la care mâncai

și m-am îndestulat din firimituri.

Mai mult...
poezii.online Firimiturile Aurelia petrea

Un munte înălțat către cer...

Prima dată l-am văzut din depărtare preț de o clipită, din autocarul plin cu turiști ce gonea pe autostradă, iar inima începu a mi se zbate cu putere... întrucât ajunsesem foarte aproape de a-mi împlini un vis din tinerețe...

Ne-am coborât în stația finală, acolo unde valul de turiști s-a risipit într-un flux dezordonat, bucuroși că și noi facem parte din el, destinația fiind, desigur, aceeași. Mă uitam cu coada ochiului la câte un pelerin și încercam să-i citesc dacă în priviri îi strălucește aceeași dorință, și da, am putut întrevedea aceeași scânteie care ne înroura discret în colțul ochilor la fiecare dintre noi...

Am început, cu voioșie în tălpi, să străbatem drumul către destinația mult dorită, când, deodată, drumul cotește dând într-un bulevard larg la capătul căruia, în lumina limpede a dimineții, se întrevedea misterios muntele ridicat de om către cer...

Nu ne-am dat seama de prima dată, că distanța până la el era atât de mare, așa că am fost nevoiți a lua un alt autocar, mai mic, în care ne-am înghesuit cu alți pelerini, care copleșiți ca și noi de emoția întâlnirii, au decis să nu străbată pe jos întreaga distanță: drumul șerpuia dinspre țărmul continental până hăt!, departe, către insula pe care se înălța semeț muntele și care era înconjurată mai din toate părțile de apele blânde și înșelătoare ale oceanului...

Am ajuns. Cam două-trei minute ne-a luat până la poalele muntelui și după ce ne-am coborât din autocar, am luat la pas podul care duce drept către meterezele muntelui, căscând ochii în dreapta și-n stânga la mulțimea de turiști - pelerini ca și noi - care făceau poze sau filmau peisajul ireal care ni se înfățișa, acum, în fața ochilor noștri în toată măreția lui: un munte de piatră ridicat de mâna omului către cer, în vârful căruia se află, parcă plutind dedesubtul norilor, o mănăstire cu ziduri și turle înnegrite de trecerea timpului...

Am intrat în cetate cu pas hotărât să depășim mulțimea, până la abația laolaltă cu toate dependințele ei rostuite din piatră de bazalt în 500 de ani de către călugării benedictini, urcând un labirint de străduțe și scări, muuulte scări!, sute, poate că mii de trepte care ne-au purtat tot mai aproape de biserica abației și turnul ascuțit al acesteia, în vârful căruia strălucește triumfător statuia aurită a Arhanghelului Mihail...

Am pășit cu emoție în glas și-n priviri, în biserica înaltă în stil gotic flamboyant și romanesc, admirându-i stilul oarecum auster, coloanele și arcadele înalte, lumina filtrată de vitralii care prinde viață pe podeaua de piatră și ecoul stârnit de pașii sutelor de pelerini care se înghesuiau către altarul aflat sub absida principală...

După ce ne-am rugat și noi preț de o clipă, am părăsit umbra răcoroasă a bisericii și am ieșit la lumină pe terasa din fața bisericii, minunându-ne de senzația pe care o încercam, parcă levitând între țărmul oceanului și albastrul infinit al cerului, puteam străpunge cu privirea linia subțire dintre ocean și cer, dar și urmele lăsate pe țărm de valurile mareice ale oceanului, văzând doar cu ochii minții abația înconjurată de ape, întrucât la acel moment al dimineții mareea era joasă, dezvelind plaja țărmului pe care pelerinii, cu curaj, o încercau dând roată insulei...

Am simțit cum la picioarele noastre se întinde cu nonșalanță țărmul cu smârcurile și ochiurile lui de apă, am văzut pescărușii patrulând întinderea de nisip sau zburând pe o aripă de vânt și-am auzit briza oceanului cum ne susura în urechi cânturi vechi, ecoul unor imnuri înălțate de demult de călugării sau pelerinii care s-au perindat pe aceste locuri...

Apoi am reluat circuitul turistic, străbătând labirintul de coridoare ce sfredelește mușuroiul muntelui, vizitând pe rând, refectoriul, scriptoriumul, criptele romanice cu coloanele cele groase pe care se sprijină biserica și toate dependințele ei, stăruind mai mult asupra refectoriului, întrucât coloanele lui delicate și zvelte, ni s-au părut ca o dantelărie din piatră iscusit dăruită cerului și abisului asupra cărora se află precum o punte... loc predestinat meditației și rugăciunilor, iar noi, într-adins am slăbit cadența pașilor noștri potrivindu-i cu ecourile din vechime... ne aflăm, suspendați, în timp, între cer și pământ...

Cu ochii mijiți în lumina prea plină a soarelui, sunt incapabil să mă mai mișc, doborât de efectul pe care îl au zidurile negre - într-o măsură mai mică sau mai mare - asupra fiecăruia dintre noi... întinderile țărmului zdrențuit de ocean, întinderea cerului ce îmbrățișează întreaga insulă, transformând tot locul într-un vis care trebuie durat până la capăt...

Respir... și simt că trăiesc cu bătăile inimii pulsându-mi în timpane, văzându-mi umbra alungită peste cea a miilor de pelerini care mi-au precedat pașii, întind mâna, și precum orbii, încep să simt răcoarea zidurilor reci cu vârful degetelor, înaintând încet, pas cu pas, către marginea abisală a meterezelor crenelate străpunse din loc în loc de gratii groase și ruginite în sarea oceanului...

Ascult cu atenție vocea lor, fiindcă toate câte aparțin acestui loc aflat în umbra Domnului, îmi grăiesc despre trudă, despre speranță, despre visuri, despre trăiri, despre împlinire... obligat fiind să mă întreb în sinea mea: cum poate exista atât de multă frumusețe concentrată într-un singur petec de pământ, pe această stâncă searbădă de bazalt, să se înalțe către cer un munte care îmi pare, etern, că nu-și mai desăvârșește pasul făcut dinspre pământ și ocean, către întinsul nemărginit al cerului...

Închid ochii, rănit și strivit sub atâta frumusețe ireală și preț de o clipă încetez a mai respira, încercând să rețin cât mai multe din caleidoscopul acesta de culori în care m-am lăsat învăluit cu totul, căruia m-am abandonat total atât cu mintea, cu sufletul, dar și cu inima și trupul... plutesc... ușor ca o pană purtată de vânt... mă înalț deasupra turnului, rotindu-mă încet laolaltă cu șoimii în jurul statuii aurite... și mi se pare că visez într-un alt vis...

Dar... lumina devine tot mai puternică și grea, zgomotele mulțimii revin subit, izbindu-mă direct în piept și rupând firul subțire și invizibil de care sufletul meu înălțat se afla agățat de trup... respir, cu durere sub coaste și fruntea încununată cu sudoarea împotrivirii mele la zgomotele firești ale lumii... sunt frânt... și cu pași șovăielnici, cobor muntele urmând aceleași sute de trepte, îmbrâncit de umbrele celorlalți pelerini, pe care îi găsesc cu stupoare la fel de tăcuți ca și mine... ni se aud doar pașii... pașii și briza... și câte un țipăt răgușit și rătăcit de pescăruș... cobor...

Pe țărmul ud din jurul insulei, zgomotele parcă devin și mai ascuțite, și mai acute, și cu timpanele aproape înfundate, îmi las la rândul meu umbra și urmele pe nisipul reavăn... sunt încă aici, de data aceasta încercând să gust din umbra muntelui, fiind răpus de atât de multă lumină... Forfota lumii, neîntreruptă vreo clipă, se dezlănțuie asupra mea cu sălbăticie, inutil însă, întrucât armura mea este de nepătruns, acum o port cu mine, rostind simplu vraja care mi-a creat-o: Mont Saint Michel...

Mai mult...
poezii.online Un munte înălțat către cer... Shadow Man

Scurtă poezie lungă

Scurtă poezie lungă,

Oare timpul o să ajungă,

Să compun o poezie,

Pentru cea mai dragă mie?

 

Scurtă poezie lungă,

Ia mai spune, cum și unde,

Are deja somn pe gene?

O vreau în brațele mele,

Buzele-mi să le sărute…

Iubesc ființele mărunte.

 

E un pic supărată acum, recunosc,

Știu că am simțul cel mai prost,

O iubesc, of, cât o iubesc…

Mereu uit că ea nu-mi poate spune ce o doare… e de la natură…

Furnicile nu vorbesc…

Țin totul în privirea aia scumpă,

Și când rămân singure singurele, încep să plângă.

 

Of, că dacă o văd plângând vreodată,

O să mă apuc să lucrez zi și noapte,

Să fac bani mulți, să i le cumpăr înapoi pe toate.

 

(bine… și pantofi și bijuterii)

 

Scurtă poezie lungă,

O să încerc să mă opresc…

Furnică mică, te iubesc.

Mai mult...
poezii.online Scurtă poezie lungă AnaS

emoție

tineam cu dintii de tine,

de viitorul nostru visat

crezand ca ne va fi bine

caci eu iubire sincera ti-am purtat.

 

nu pot trece cu vederea

ca vei saruta buzele ei,

ca iti va fi coplesita inima

de sentimentele altei femei.

Mai mult...
poezii.online emoție ANONIM

Te-am iubit

Te-am iubit cum iubesc copii stelele

In ochii tai vedeam plodul din mine ce-i pierdut...

In tine eu mă regăseam si eram bine...

Vai ce ma bucur ca demult chiar te-am avut...

 

Te-am iubit...ca un pictor culoarea...

Alături de-mi erai culori zăream 

Chiar si iarna ce-i tot-una albă,

Cu tine cand eram altfel vedeam...

 

Tu m-ai iubit..? Nu cred dar totuși sper într-una...

Plecarea ta nu stii cat m-a ucis..

Ochii capuri si acum eu ti-i visez adesea...

Si n-ai idee cat de mult de dor ti-am scris..

 

Te-am tot iubit...si-o voi face pân' la moarte..

N-am sa te uit, promit, pe ce ai vrea

In schimb as vrea sa te întorci acum si poate..

Sa nu mai crezi ca te urăsc asa ca ea

 

Te-am iubit...ca Mozart nota

Si te-as păstra, pe-un portativ din viața mea..

Să-mi cânți intr-una melodia noastră,

In timp ce iti absorb privirea ta.

 

Te-am iubit...iar iubirea tot nu moare

Si de-ai muri eu tot te-as re-nvia

Chiar de-ai pleca din nou a 2-a oara..

Eu te-as gasi cat te voi căuta .

 

 

Mai mult...
poezii.online Te-am iubit Ioana
Mai multe creaţii

Pe poezii.online găsești poezii, versuri și texte literare scrise de autori din toată lumea — de la emoții simple, până la gânduri profunde, spuse în cuvinte care rămân.

Aici descoperi poezii frumoase, dedicații, balade, poeme, proză poetică și creații originale ale tinerilor autori din spațiul românesc, organizate pe categorii pentru orice gust și orice vârstă. Poți citi în liniște, poți salva ce te atinge, iar când simți că ai ceva de spus — poți publica și tu.

Portalul este gratuit și deschis pentru toți cei care iubesc poezia: fie că scrii în română, în rusă sau în alte limbi, aici ai un loc unde vocea ta poate fi auzită. Scrie-ți versurile, împărtășește-ți starea, și lasă poezia să facă legătura dintre inimi.

Poezii.online este o comunitate literară gratuită, activă din 2013, în care autorii își publică propriile creații, citesc și comentează poeziile altora.

Citește. Scrie. Publică. Creații proprii, fără bariere — doar cu suflet.

 

Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live