Postează poezii online. Versuri din suflet...

Din candela ce arde-n capul mesei,

Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,

Se-nalță în fir de fum şi năzuință...

E rugăciunea unei mame.

Cuvintele îmbibate în timpane,

Călăuzesc un manifest de alinare

Pentru credinţă, adevăr, valoare...

E rugăciunea unei mame.

Din mâinile înăsprite şi dibace,

Împreunate înspre frunte de povață,

Un tremur de emoție vibrează...

E rugăciunea unei mame.

Ascultă rugăciunea unei mame,

Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.

Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare

În rugăciunea şi iubirea unei mame.

"Viața templul timpului"

Tu inimă din ceasuri

Cu pulsul ticăind 

Ce-mi tot pompezi 

In timp, secunde-n infinit 

Tu inimă din ceasuri 

Să-mi ticăi,multe veacuri, multe 

Vreau timp,vreau viață 

Milenii să-mi ajungă.

20:15

26.04.2024

Florin Ristea

I'm alone in this world.

I don't need anybody,

I'm walking around the world,

on my own.

I'm not afraid of anything,

Anymore.

I'm not afraid of my shadow,

Because I am reflected in her.

She's my friend,now.

I'm not afraid of tomorrow.

Because it won't came 

I'm alone.

And sometimes, I'm happy and not.

Because I'm alone in this world.

And nobody knows about it!

Author 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

E seară și abia aștept să vii

Să te așezi aici la masa mea,

Iar eu îndrăgostit să-ți spun

Că lângă mine a căzut o stea

De când ai acceptat dorința mea

De-a ne-ntâlni pe seară la cafea,

Orașul l-am călcat în lung și-n lat

Să caut cea mai frumoasă cafenea

Localul l-am ales cu mare grijă

Să pot să stau afară pe-o terasă,

Sub cerul înstelat, lâng-o vioară

Ș-un menestrel ce cânt revarsă

Ce flori să iau mi-a spus colega

Și care este culoarea preferată,

La cer am apelat să țină ploaia

Ca noi s-avem o seară minunată

La ora stabilită, am fost la ea

Și tare mândru flori i-am oferit,

La schimb mi-a dat un mic sărut

Pe care niciodată n-am să-l uit

Cuvinte, nu am avut prea multe

Și doar am îngânat să mergem,

Privirea mi s-a dus spre ochii ei

Și am simțit cum ne-nțelegem

Ne-am așezat la masa rezervată

Și eu doua cafele-am comandat,

Și-n timp ce savuram aroma lor

Arcușul pe vioară ne-a încântat

De sus ne lumina steaua polară

Și de pe carul mic ne îndemna,

Să punem ani iubirii noastre

Și să urmăm ce spune inima

Îndemnu-acum, e visul împlinit

Și noi am devenit prieteni buni,

Iar mai apoi uniți prin jurământ

Si azi inel de-argint avem la mâini

La masa cu noroc am revenit

Mereu să ne trezim la o cafea,

Până ce cineva ne-a anunțat

Patroana a plecat la cer..și-i stea!

Domnule doctor, mă doare un nerv,

Chiar in călcâiul lui Ahile.

Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!

Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...

Ah! Şi măseaua minții a străpuns

Acut din falcă prin obraz

Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis

Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.

Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!

Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...

Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,

muşcând brutal din nervul vag.

"SA NU MĂ UIȚI ÎN ERA GLACIARĂ"

Sa nu mă uiți NEVINOVATĂ PRIMĂVARĂ,

TU SA MĂ STRIGI

Sa nu mă lași s-adorm în RAPIȚĂ ...a câtă oară ?!

SA NU MA UITI 

Tu să mă strigi de-i zi,ori noapte de o fi

SĂ NU MĂ UITI 

De plouă,de nu plouă,de bate vant sau nu,tu să mă strigi,

SA NU MA UITI 

De stele vei trezi cu vocea ta,tu să mă strigi PLACERE,

Tu să mă strigi...

SI UITE ASA ,

BUZE de lut se nasc din vocea ta și-s moi și-s dulci mierose 

In timp ce NURI tai, fiori trezesc și pofte

SA NU MA UITI 

Tu drag buchet de flori de câmp, de vara și de toamnă 

Pun DECOLTEU albumului cu poze,ca lumea sa ne vază in vreun fel

Era să uit...a nu știu câta oară!

TU SA MA STRIGI

SA NU MA UITI, promite-mi ...ca nu cumva în era glaciară,să prindă iarna-n trupul meu!

25.04.2023

Florin Ristea.

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

Viață dulce sau amarā,

Prinsă-n foaie de țigară,

Răsucită cu finețe

Prin constelații altețe...

   Prinsă-n buze însetate

   De ştiințe şi de arte,

   Trasă-n piept cu îndârjire,

   Răsuflată-n Răstignire...

Trasă-n suflet, să-l adape

Cu fumul gândirii coapte

Şi suflată-n gol de aer,

În văzduh de idealuri.

   Răsuflare uşuratā...

   Răstignire resemnată...

   Cum să mai consum țigara,

   Când din ochi gâdil chitara.

Sprijinită de fereastră,

privind în gol cu măinile reci

la sicriele melancolice

împodobite cu flori colorate, luminate, ea contemplă:

„Când va veni vremea mea

să întâlnesc stelele și luna, să le admir

de-aproape,

să devin și eu o strălucire

asupra pământului întunecat

ce plânge,

să mă eliberez de el, spunându-i:

lacrimi sângeroase am vărsat pe-asfaltul tău umed.

Acum s-au transformat în gheața pe care

eu încet alunec, lăsând în urmă orice strop

de ploaie singuratic;

să ajung în cerul sumbru, să-mi veghez

propriul mormânt unde lacrimile-mi îmi stau

ascunse, pierdute, înfrânte?

Când va veni vremea mea

să plutesc lin spre apus,

să-mi iau aripile de înger și încet-încet

să sfârșesc?

Sunt îngeri, ce ne privesc zâmbind de sus

Sau triști ne mângâie obrazul, 

Sunt acele speranțe ce-ncet au apus

Sub plânsul nostru...amarul... și necazul... 

Sunt aripi frânte sub poveri prea grele

Ce sângerează-n stropi opaci de ploaie... 

Duc serenade, bătăi de inimi spre stele

Când sngele dintr-un suflet curge șuvoaie. 

Sunt lacrimi arse, ce nu pot sa mai cadă, 

Ci stau ferecate în suflet, ascuns și adânc, 

Sunt prinse-n lumină dar nu pot s-o vadă 

Sunt sigilate-n sicrie-nghețate de zinc. 

Sunt ape secate prin văi, lângă ochi, 

Ce ani le-adâncesc mai vizibil, mereu... 

Par urme lăsate de-a râsului stropi

Când ele sunt semne de plâns și de greu. 

Sunt cioburi căzute din geamuri de suflet

Ce taie adânc, dureros, în cadere

Reflectă-n lumina un cântec, un urlet

Și scot la iveală - în ochi - o durere. 

Sunt neguri uscate de-un plâns fără sunet

Ce-n cețuri de toamnă răsună profund

Și-n ceruri răspunde un glas ca de tunet

Ce-și cauta ecou-n al marii străfund. 

Sunt valuri ce surpă credințe înalte, 

Topesc cu-a lor spuma ce-i bun și frumos, 

Răcesc inimi ce păreau a fi calde 

Zdrobesc bolți albastre cu-n fulger tăios. 

Sunt oameni... 

Sunt fețe ce ies din tipare, 

Dar pierd din vedere sublim curcubeu 

Zdrobesc sub picioare momente amare

Se pierd sub văpaie de foc violaceu... 

Sunt oameni... 

Sunt inimi topite în prafuri de stele

Ce vor nemurire, iubire...

Vor cer...

Primesc doar o clipă ceruta-n tăcere, 

Speranțe 'nghețate-n al timpului ger.

Din mâini ce ar fi trebuit să aline,

Vine disprețul, rece ca o gheață.

Un zâmbet fals, o privire ce nu vine,

Doar o așteptare, o tainică dorință.

Spăgi ascunse sub un gest de compasiune,

O taxă pentru vindecare, o umilință.

Sufletul bolnav, zdrobit de nedreptate,

Căutând alinare, primește doar tăcere și neîncredere.

Oamenii cu halate albe, odată simboluri ale speranței,

Acum trezesc doar teamă și dezamăgire.

Promisiuni false, diagnostice inventate,

Totul pentru a stoarce bani din suferință.

Unde a dispărut empatia, jurământul lui Hipocrate?

Unde a rămas compasiunea, respectul pentru viață?

Doar lăcomia și dorința de putere domină,

Lăsând în urmă durere și lacrimi amare.

O lume bolnavă, nu doar de boli fizice,

Ci și de corupție și lipsă de moralitate.

O lume unde vindecarea are un preț,

Un preț prea mare pentru cei care nu îl pot plăti.

Dar dincolo de întuneric, o licărire de speranță persistă.

Există medici cu suflet curat, dedicați vindecării.

Cei care luptă împotriva nedreptății și corupției,

Și care cred cu tărie în puterea binelui.

Către acești medici îmi îndrept recunoștința,

Pentru omenie, compasiune și profesionalism.

Ei sunt lumina care străpunge întunericul,

Și ne oferă speranță pentru un viitor mai bun.

Frumoaso cu gropițe în obraji!

Cu chip curat și ochii plini de soare,

Ce luminezi adânc în viața mea,

Tu scumpă și dulce splendoare!

Mi-e bine doar când mă gândesc la tine,

Tresar,surâd și ne-ncetat zâmbesc,

Și simt atâția dulci fiori cum trec prin mine,

Când iți șoptesc în noapte:te iubesc.

Ești cântec minunat, ești voie bună,

Ești cerul împărțit în mii de bucurii,

Ești zâmbet renăscut în miez de lună,

Ești ceea ce-mi doresc să fii!

Vreau sa aflu odata cine am fost candva

Care mi-e istoria, o voi repeta?

Mi-am vazut prostia ce ma tine aici

Mi-am carat povara izbavindu-mi rostul

Ce l-am avut in noaptea untainted so  vieti mele....

In noaptea -ngandurare in care

Am simtit cei bine ai si cei rau in soare

Ce te creste- suflet cand esti lumunat de soare

Mi-am gasit cararea in padurea trista

Unde ego-ul meu era odata

Raza calatoare in briza de mare la apus de soare

Iar sufletu-l radea cu miros de floare...

Dar m-am ajuns din urma 

Am ajuns la azi

Unde vreau sa stiu

Cine este ea...este alta fata ce se uita mandra in oglinda sparta

M--am pierdut pe drum...m-am pierdut pe mine s-au m- am ratacit

Tot ce vreau sa atiu 

Cine sant acum?

Ca o ultima rasuflare, a unei morți târzii,

Iti destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai sa mai vii.

Ca un amurg tacut, ne-am vazut o dată,

Făr macar sa stim, ca va fi ultima oară...

Ca o stea cazatoare, intr-o noapte senina,

Iti dezvalui iubirile, ce-au fost adesea ascunse,

Din aduncul sufletului meu ca un cantec rasuna

"Te iubesc", lumina mea vesnica si senina.

Ca un cantec de adio, intr-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte...

Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.

Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,

Într-un hambar, pe unde n-am habar,

Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar

Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,

Printr-o formulă imaterial obscură,

Expert extras dintr-o inflorescență de primulă

Vom aplica elementar pe Euclid,

În centrifuga Newton pe rapid,

Un epsilon intuitiv de Lovelace,

Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.

E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,

Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?

Dacă vrei să înveți copile

cartea n o lăsa nicicând

îți aduce bucurie

și te ajută oricând

Ea îți poate da în viață 

Multe lecții de folos

Chiar din zori de dimineață

S-o citești tu bucuros

E noapte de plecare,

Îmi țin mințile, inima și nervii,

Înceți, liniștiți.

Tot cadu-mi în privire,

Urma ta, pe ușă lăsată.

Încă odată o caut,

Dar nu o găsesc.

Am  pierdut-o.

"Noapte de plecare" este o  dedicație. 

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤

sa te am in brate,

asta e tot ce vreau sa stiu

străzi, alei, vă rog

implor sa l ating

doar pentru un moment,

pentru că el mi-a arătat

cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat

mereu mi-e dor de tine când suntem departe,

chiar dacă.. in inima te simt aproape

absența ta în viața mea

m ar răni mai mult decât distanța

a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,

un ultim sarut tânjit

ce m a facut  sa doara, sa ma sece de putere

verse lacrimi, ochii ce visau la setele

distanța merită fiecare lacrimă,

noapte singuratică sau chiar sărut uitat

neputința ma doboară, ma face sa blestem,

ca de asteptat, trebuie sa astept un etern

te chem pe cerul inimii

te rog nu ma uita

când vreau să te vreau

la apusuri de care nici nu știi

ești imposibil

și tot te vreau.

am inchis ochii si am pretins

ca .. esti aici