Postează poezii online. Versuri din suflet...

Îmi amintesc de tine printre alcool și tutun 

Îți simt iubirea doar când în capul meu e fum

E-o contradicție că vreau să te las 

Dar te tot port ca un viciu constant 

Îți caut iubirea în orice colț al firii

Și mă lovesc mereu de tăcerea de la miezul nopții 

Te simt în hanoracul alb ce încă poartă semne ale iubirii 

În parfumul pe care deși aș vrea, nu l-am uitat 

Te simt și mă doare să îmi tot derulez în cap amintiri

Să îți simt îmbrățișările ce mă făceau să nu mai respir

Să îmi răsuni în cap și să mă simt completă 

Să nu fiu pierdută, să fiu doar eu

Între alcool și tutun,simt iubirea pe care demult am pierdut-o 

te simt pe tine, simt tot ai însemnat tu 

Dar rămân mereu cu visele mele 

În care "noi" nu s-a pierdut 

Iau o gură din gustul de toamnă 

Și m-așez la veranda cea veche.

Privesc spre luna,ca pe-o icoană,

Cum stau nopțile -n taină de veghe.

Stropi de ploaie mă năpădesc 

Din cerul cenușiu și mut.

Aripi de dor mă răpesc 

Și mă poartă prin trecut.

Din veșmântul țesut de gânduri 

Aș împleti diafane șuvițe 

Cu bruma așternută peste frânturi 

Din vise stinse și dorințe.

Prin ceața codrului de -aramă 

Aș bântui, de vânt curtată,

Crestându -mi linia din palmă,

Pășind pe marea învolburată.

Înlănțuită de ramuri dezgolite 

Plutesc spre malul împânzit 

De roiul viselor mocnite,

Ce cad din pomul ruginit.

Trec anii mei in stoluri,

Smulgând câte o frunză din suflet.

Eu mă strecor printre goluri,

Urmând al timpului răsunet.

Câți din cei ce conduc azi popoare, excelează,

Prin patriotism, și iubitor de popor și frate

Câți s-au pregătit pentru asta învățând carte?

Câți au adormit, n-au conștiința trează ?

Traiul pe picior mare îi obsedează pe toți 

Rând pe rând își termină funcția .....ca hoți

Nu se mai rușinează că așa sunt etichetați 

Își poartă stigmatul fudul, ca pe un moț .

O revoluție trebuie cu schimbări din temelii,

O schimbare a vieții in viitor cu bucurii 

Cel ce muncește și duce țara în spate,

El să conducă vatra, ce-o iubește, că poate.

Dar povestea-i lungă, nu se oprește

Trebuie să se lupte frate cu frate 

Lumea-i împărțită în jumătăți egale ,

O jumătate, nu au arme, doar mâini goale....

Cu cât trece timpul și noi ne mințim,

Pe cei înșurubați nu putem să-i gonim

Lumea săracă toată, o duce mai greu,

Noi avem speranță doar în Dumnezeu.

Cândva, demult am fost copil

Și-aveam un vis, de a ajunge,

Medic veterinar, să fiu la țară 

Să vindec animalul care plânge.

Mama, mereu mi-a zis să-nvăț

Și-n viață să devin omul cu carte,

Liceul să îl fac și-apoi o facultate

De vreau, de pâine albă, să am parte.

De școală, m-am ținut și-am învățat 

Buche cu buche și, să fac socoteli, 

Să pot citi și, cifrele s-adun, să scad 

Banul a înmulți și, nu greși la împărțeli.

Mereu în curte, am crescut animale 

Și drag am prins, apoi, să le-ngrijesc, 

Iar când, medic veterinar am devenit

Țelul mi-a fost, profesia s-o prețuiesc.

.........................................

Recunoștință port, pentru a mea mamă 

Care acum de Sus, viața-mi veghează,

Și simt că sfat îmi dă, când greul vine 

Iar pe pământ, calea, mi-o luminează!

Nici mai mult, nici mai puțin,
Înspre tine-acuma vin,
Cu o rugăminte mică:
Dă-mi din timpul tău o clipă...

Un crâmpei dintr-o privire,
Ca să duc spre împlinire,
Ce, cândva, ți-am tot promis:
Să te port cu mine-n vis...

Prin urmare nu mai sta,
Dă-mi pe buze șoapta ta,
Și din umbra ta, un pas:
Un ecou tăcut să-ți las...

Căci mă aflu fără vină,
Cu aripile-n lumină,
Cu haloul strâmb pe creștet:
Excelsior pe cerul veșted...

Și mă vei găsi în cale,
Pe țărmul inimii tale,
Risipindu-mă nevrednic,
În apus de soare veșnic...

De ce mai strângi în pieptul meu

 O mână care-a plecat?

 De ce păstrezi ca pe-un jurământ

 Un „te iubesc” uitat?

Nu mă asculta, inimă,

 Când iar îți este dor,

 Că dorul, când prinde rădăcini,

 Se face uneori fior.

Dar dacă-ți tremură bătaia

 Când îi auzi numele,

 Ascunde-te sub coaste, dragă,

 Să nu te vadă stelele.

Nu mă asculta, inimă,

 Când noaptea-i spui pe nume,

 Că unele iubiri apun

 Și nu mai vin pe lume.

Într-o bucățică de univers,

Numai o bucățică doar,

o bucățică,

Doarme ca un îngeraș

O superbă furnică.

Chiar eu i-am zis să meargă la somn,

Și după calculele mele, dacă acum doarme,

O să mă strecor tiptil, tiptil în brațe la ea

Să-i dau o mult prea imaginată îmbrățișare.

Ahhhh, mă întreb ce visezi,

Nu regret absolut deloc că ți-am zis să te duci la somn,

(E o minciună sfruntată 😡)

Vino înapoi că de altfel mâine dimineață o să găsești dimineața  încruntată.

Of, dar știu că e obosită, prea și-a purtat piciorușele alea peste tot prin lume…

Of bine, fie, o las să umble prin vis,

Pentru că mă tem că dacă nu doarme cum trebuie, cum o să mai poată ține ochișorii ăia ai mei deschiși.

O să fac de dragul ei acest compromis,

Dar să nu se obișnuiască, că împăcată de tot, nu-s 🥺

Somn ușor, prințesa mea,

Mai am puțin de tot până mă teleportez în visul tău și te iau pe sus

Și te port și te strâng într-una în brațe,

Și te duc pe tărâmul umbrelelor frumoase.

Acum știu că sunt ascuțite, dar poți să nu-ți faci griji,

Poți sa dormi pe mine…

Sunt moale și până te trezești o să mă joc cu părul tău și o să te mângâi, și o să te privesc exact așa cum ești,

O bucățică mică și specială de univers.

Ahhh, divină, divină

și dulce cât o amandină.

Strig azi..

Către Domnul, caci mare e puterea Lui

Strig azi, căci ma aude

Chiar de nu fac voia Lui

Strig azi, căci Lui ii pasă

Și nicicând nu ma lăsat

Strig azi, căci de la moarte

Eu chiar am fost salvat

Și strig azi, din adâncul sufletului meu

Caci e sus un Domn

Care e cu tine tot mereu

Și strig azi cu durere, caci viața mi-a redat

Cu un simplu semn

Apel din cer, la omul apăsat

Apelul din urma ce viata mi-a curmat

Pentru un simplu om

Un păcătos defapt!

Ce m-aș face într-o zi,

Aflând că timpul ni s-a scurs,

Când ridurile de pe față

Ne spun iubirea cât am plâns.

Ce m-aș face atunci când poate,

Prea greu ne vom deplasa,

Știind că a fost o vreme în care

Și sufletul ne alerga...

Ce m-aș face când statura

M-apleacă numai să te-ncalț,

Să-ți pup piciorul și cu mâna

Și rochia să ți iau la dans.

Ce m-aș face atunci când glasul,

Atât de dulce, răgușit,

Ar vrea să-ți spună înc-o dată

Ce clar și sincer te-am iubit.

Ce m-aș face când vederea,

M-ar împiedica s-admir,

Inocența și privirea

Ce m-au cules dintre străini.

Ce m-aș face de-aș uita,

Unde ți-e inelul, ceasul,

Și prin câte aș căuta,

Ți-aș găsi numai obrazul.

Ce m-aș face până la urmă

Dacă totuși ai afla

Că prin câte eu aș trece

Ajung tot la inima ta.

Un trandafir uitat pe masă,

Într-o cameră goală din casă,

Își lasă frunzele să cadă,

Pentru că n-are cine să-l mai vadă.

A fost primit cândva cu drag,

Dar a rămasa stingher în prag,

Și se usucă în tăcere,

Făă o vorbă de durere...

De cine ți-e dor oare?

De amintirile nefăcute?

De tot ce ai uitat că doare?

De cuvintele ce i-a făcut buzele tăcute?

Te aștept la o întânlira de  străzi,

Îmi faci semn, veselă că mă vezi.

Ale noastre sunt străzile ruginii,

M-am încărcat cu emoții, credeam că nu vii.

La început toamnă, ne bucuri pe toți,

Nopțile tale, ne invită să visăm la stele,

Răcoarea lor mă  îmbie la îmbrățișări,

Ele ne deschid calea, spre dulci sărutări. 

"Raiul nu e în cer, unde pasul pământeanului nu ajunge, ci în urmă, unde pasul călătorului spre moarte nu se mai poate întoarce."(Ionel Teodoreanu)

Și astfel am învățat să transform lacrimile în sursă inepuizabilă de putere. Suferința am îmbrățișat - o și m-am scufundat în tenebrele sufletului meu ca să mă regăsesc pe mine. M- am descoperit ascunsă după un ciob de iubire. Căci da, iubirea se spărsese in mii de bucăți atunci când ți - am dat drumul din viața mea.

Renunțând la tine, am frânt inima - n două: jumătate să meargă cu tine, ca să mă asigur că va rămâne acolo, iar jumătate am spart- o ca să nu mai simt durerea. Dar durerea s- a încăpățânat să se agațe de mine cu înverșunare până când am înțeles că trebuie să o integrez și să o iubesc . 

Poți spune că ai învățat să iubești cu adevărat atunci când știi să renunți la ceea ce iubești mai mult, dacă asta înseamnă mai binele celuilalt. Dincolo de orgoliu, de atașament și nevoi...Iubirea nu este condiționare. E sau nu e.

M-am bătut cu gânduri multe,

În tăceri de plumb închise,

Am lăsat doar mintea-n punte

Peste vise demult stinse.

Urlă noaptea de întrebări,

Fără un răspuns în cale,

Căutând prin depărtări

Un motiv de îndreptare.

Să porți lupta asta-ascunsă

Nu e semn de slăbiciune,

Ci e-o cale nepătrunsă

Către gânduri mai bune.

Nu e răul să te doară

Când se adună nori din plin,

Fiecare zi te-nvață

Să rămâi bun și senin.

Trece timpul, spală toate,

Ce-a fost greu devine piatră,

Sufletul de acum le poate

Să le ducă pe altă vatră.

Când în tine tot se-oprește

Și zgomotul s-a liniștit,

Vezi că tot ce-a fost o luptă

Te-a făcut mai chibzuit.

Du- mă acolo unde se sărută norii,

Ascunde- mă departe - n infinit,

Nu mă trezi atunci când se ivesc zorii

Și ține - mă în brațe și după răsărit.

Căci brațele tale nu- s leagănul pisicii,

În ele sufletul meu este acasă.

Legătura noastră e promisă și scrisă 

Pe-un pergament etern din alte vieți.

Tăcerea dintre noi nu este absența,

Este prezența a tot ce este esențial.

Tăcerea noastră - i chintesența 

A tot ce-am învățat din existențial.

Spre tine gândul mi-l trimit

Acum când sunt în depărtări, 

În somn să te atingă...ușurel 

Să te sărute... cu mii sărutări. 

Simt, ce mult, tu îmi lipsești 

În dimineți când mă trezesc,

Și n-am cui zice vorbă dulce 

Și mai ales...iubito, te iubesc.

Timpul se scurge... tare greu

Și, singur mă găsesc pe lume,

Aș vrea să zbor degrab la tine

Dar, ceva, ce doare..mă reține.

Simt dragoste cerească-n suflet 

Și port în inimă...a mea speranță,

Că Domnul, mâna Sfântă-n 'tinde 

Și sănătate-aduce...celor în viață. 

Singurătatea, astăzi, mă cuprinde 

Dar trec, că cineva... m-așteaptă, 

Să ne iubim și, să trăim povestea 

De-ndrăgostiți, de Iisus, binecuvântată!

Autenticitatea înseamnă putere. Dezvoltă-ți abilitățile care te reprezintă, bazează-te pe ele și vei găsi mereu calea spre reușită.

Cu ochii mijiți de nesomn, am cercetat întreaga zare,
Cu cer trandafiriu, ce încă zăcea în nemișcare,
Într-o liniște de mormânt, nefirească și grea,
Părea că însăși cerul înalt se odihnea...

Marea adâncă, fără val, era tăcută și ea...
Țărmul și el, nemișcat, întunecat îmi părea,
Nisipul își dormea somnul fără nicio culoare,
În palide stele, cu sublimă nepăsare...

Doar eu împovărat de atâta singurătate,
Îmi ascultam umbra cu interes și sinceritate,
Ignorând steaua nopții care încet apunea,
Fiindcă știam că în mine cerul încă dormea...

Scumpica de ea, prințesa mea,

E doar a mea, nu citi, doar a mea,

Simt cum încet, încet mă sting

Dacă în brațe nu o strâng până o simt

Să pot să spun în loc de eu însămi, ea însămi,

Da, dragă cititor de ocazie,

Ca să nu ne mai complicăm cu detalii.

Oricât de departe s-ar duce ea de mine,

Chiar și până pe lună dacă ar ajunge,

M-aș cățăra pe nori ca nu cumva

Să rămân pe pământ fără privirea ei dulce.

(Of, atât de dulce)

Când o văd trecând pe lângă mine așa de blândă și de frumoasă,

Mă topesc înainte să fi fost măcar de gheață.

Ea nu știe, dar nu am mai iubit pe nimeni cum o iubesc pe ea,

Și nici nu am mai lansat vreodată atâția pupici în lume.

Știi că mă dor buzele că nu am reușit să-ți dau niciunul pe bune?

Și nici nu am mai plâns atât de mult pentru cineva că nu pot să-l văd când mi se face dor tare, tare…

Urăsc să o fac tristă, și mai ales

Să o las singură 🥺

Ca să mă scufund în crize existențiale și gânduri negative,

Și mai ales să o iau în toate astea cu mine.

(Știu că am un mod greu de a mă confrunta cu sinele meu).

Dacă mai uită din supărare un pic,

Promit că atunci când simt că mă cuprinde o tristețe subită,

Să-i spun imediat tot ce simt ca să-și folosească super puterile ei de furnică

Să o arunce după niște munți, după un deal,

Cu mușchii ei super mari 🐥

Bine, gata, o las să doarmă, shhh, liniște, sigur îi este somnic…

Noapte bună, supereroul meu mic 🐥💋

(Adică gigant și fioros 🐥)

Te iubesc, scumpica mea prințesă 🥺

I. Lumina tuturor Sfinților

În fiecare an, la trecerea dintre ziua de 31 octombrie și ziua de 1 noiembrie, putem privi spre sfințenie ca spre o mare lumină care nu se stinge niciodată. Este un timp al amintirii, al recunoștinței și al rugăciunii, în care ne îndreptăm gândul către toți oamenii care și-au închinat viața lui Dumnezeu și au devenit exemple de credință, iubire, răbdare și nădejde.

Sfinții nu sunt doar nume scrise în cărțile Bisericii. Ei sunt oameni care au trecut prin încercări, prin bucurii și prin suferințe, dar care au ales să rămână aproape de Dumnezeu. Unii au fost împărați, alții au fost oameni simpli. Unii au fost călugări și pustnici, alții au fost părinți de familie. Unii au fost martiri, alții mărturisitori, ierarhi, preoți, monahi sau oameni obișnuiți care au trăit cu o credință profundă.

Ziua Tuturor Sfinților ne amintește că sfințenia nu aparține unei singure epoci. Ea nu a existat doar în trecut. Sfințenia este o chemare permanentă către bine, adevăr, iubire și apropiere de Dumnezeu.

---

II. Seara de 31 octombrie – începutul sărbătorii

Când se lasă seara peste lume, iar lumina zilei începe să se retragă, poate începe în sufletul omului un timp al liniștii.

31 octombrie devine, în această celebrare simbolică, ajunul Zilei Tuturor Sfinților.

Este o seară în care oamenii sunt chemați să lase pentru câteva clipe zgomotul lumii și să privească spre cer. O lumânare aprinsă poate deveni simbolul credinței care rămâne vie chiar și atunci când în jurul nostru este întuneric.

Flacăra lumânării este mică, dar lumina ei poate fi văzută de departe. La fel este și credința: uneori pare mică și fragilă, dar poate schimba inima omului.

În această seară ne putem aminti de Sfinții Apostoli, de Sfinții Evangheliști, de marii ierarhi ai Bisericii, de mucenici, de cuvioși, de pustnici, de mărturisitori și de toți cei care au trăit în sfințenie.

Dar ne putem gândi și la acei oameni sfinți pe care istoria nu i-a consemnat în întregime.

Există oameni ale căror nume nu le cunoaștem, dar ale căror fapte de iubire au rămas înaintea lui Dumnezeu.

---

III. Sfinții cunoscuți și necunoscuți

Când spunem „toți Sfinții”, nu ne referim numai la cei ale căror vieți sunt cunoscute.

Există Sfinți ale căror nume sunt cunoscute de milioane de oameni: Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Ioan, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Serghie de Radonej, Sfântul Paisie Aghioritul și mulți alții.

Fiecare dintre ei a avut o viață diferită și o chemare diferită.

Unii au predicat Evanghelia.

Unii au apărat credința.

Unii au îngrijit bolnavi și săraci.

Unii au trăit în pustie.

Unii au fost prigoniți.

Unii au murit pentru credință.

Unii au slujit Biserica prin cuvânt și rugăciune.

Dar există și sfinți pe care noi nu îi putem numi.

Poate a existat un om simplu care a ajutat un copil flămând. Poate a existat o femeie care și-a crescut copiii cu multă iubire și credință. Poate a existat un bătrân care s-a rugat în tăcere pentru întreaga lume.

Dumnezeu cunoaște toate aceste vieți.

De aceea, această sărbătoare poate deveni și un omagiu adus sfințeniei ascunse, acelei sfințenii care nu caută aplauze și nu cere recunoaștere.

---

IV. 1 noiembrie – Ziua Tuturor Sfinților

Dimineața zilei de 1 noiembrie poate fi privită ca o dimineață a luminii.

Soarele răsare, iar omul își amintește că, după fiecare noapte, vine o nouă zi.

În această zi, gândul nostru se îndreaptă către comuniunea Sfinților și către exemplul lor de viață.

Sfinții ne învață că adevărata putere nu înseamnă să îi stăpânești pe ceilalți, ci să poți stăpâni răul din propria inimă.

Ei ne învață că adevărata bogăție nu constă numai în lucrurile pe care le avem, ci în iubirea pe care o dăruim.

Ei ne învață că adevărata victorie nu este întotdeauna victoria asupra unui dușman, ci victoria asupra urii, egoismului, mândriei și deznădejdii.

Ziua Tuturor Sfinților devine astfel o chemare către fiecare om:

Să alegem binele.

Să iubim.

Să iertăm.

Să ajutăm.

Să ne rugăm.

Să păstrăm credința.

Să nu uităm de Dumnezeu.

---

V. Sfinții ca modele pentru oameni

Fiecare Sfânt poate fi privit ca o lecție vie.

De la Apostoli învățăm curajul mărturisirii.

De la Mucenici învățăm statornicia.

De la Cuvioși învățăm rugăciunea și răbdarea.

De la Ierarhi învățăm responsabilitatea și slujirea.

De la Sfinții doctori fără de arginți învățăm să ajutăm fără să punem iubirea noastră în slujba câștigului.

De la Sfinții împărați și conducători învățăm că puterea trebuie folosită pentru dreptate și bine.

De la mamele și tații sfinți învățăm răbdarea, responsabilitatea și dragostea față de familie.

Sfinții sunt diferiți, dar au în comun aceeași orientare: apropierea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.

---

VI. O sărbătoare a luminii

Imaginea centrală a acestei sărbători poate fi lumina.

O singură lumânare poate aprinde o altă lumânare fără să-și piardă propria lumină.

Așa poate fi și binele.

Când un om face o faptă bună, el poate inspira un alt om să facă bine. Când cineva iartă, poate învăța și pe altul să ierte. Când cineva ajută, poate naște într-o altă inimă dorința de a ajuta.

Lumina se răspândește.

De aceea, Sfinții pot fi asemănați cu niște făclii care au luminat generații întregi.

---

VII. Rugăciunea către toți Sfinții

În această zi, omul își poate ridica inima către Dumnezeu și poate spune:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Îți mulțumim pentru toți Sfinții Tăi, cunoscuți și necunoscuți, care au mărturisit iubirea, adevărul și credința.

Ajută-ne să învățăm din viețile lor.

Dă-ne putere să facem binele, răbdare în încercări, înțelepciune în alegerile noastre și iubire față de aproapele nostru.

Păzește-ne de rău și luminează-ne mintea și sufletul.

Fă din inimile noastre loc al păcii, al credinței și al iubirii.

Iar când ne este greu, amintește-ne de exemplul celor care au mers înaintea noastră pe calea credinței.

Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toți Sfinții Tăi. Amin.”

---

VIII. Încheierea sărbătorii

Pe măsură ce ziua de 1 noiembrie se apropie de sfârșit, lumina zilei începe din nou să scadă.

Dar mesajul sărbătorii nu se termină odată cu apusul.

Sfințenia nu este doar o amintire.

Este o chemare.

Ziua Tuturor Sfinților ne amintește că fiecare om poate face lumea puțin mai bună prin faptele sale.

Nu trebuie să fim celebri pentru a face bine.

Nu trebuie să fim bogați pentru a dărui.

Nu trebuie să fim puternici pentru a ierta.

Uneori, cea mai mare faptă poate fi o rugăciune spusă în liniște, o mână întinsă către cel aflat în nevoie, un cuvânt bun spus celui trist sau o iertare oferită din inimă.

Adevărata lumină nu face zgomot.

Ea luminează.

---

MESAJUL ZILEI TUTUROR SFINȚILOR

31 octombrie – 1 noiembrie

Ziua Tuturor Sfinților este, în această celebrare literară, o zi a luminii, a recunoștinței și a amintirii tuturor celor care au trăit în credință și iubire.

Este ziua în care ne amintim că există oameni care au ales să transforme suferința în răbdare, încercarea în credință, puterea în slujire și iubirea în faptă.

Să ne amintim de Sfinți.

Să le citim viețile.

Să le urmăm exemplele.

Să facem bine.

Să iubim.

Să iertăm.

Să ne rugăm.

Și mai ales, să păstrăm lumina credinței în inimile noastre.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

— Matei 5, 8

---

Cuvânt final

Fie ca această zi să fie asemenea unei mari catedrale de lumină, în care fiecare lumânare să amintească de un Sfânt, fiecare rugăciune să fie un semn de iubire, iar fiecare faptă bună să devină o mică rază care luminează lumea.

Să-i cinstim pe toți Sfinții nu numai prin cuvinte, ci și prin viața noastră.

Pentru că cea mai frumoasă formă de a ne aminti de sfințenie este să încercăm să trăim în adevăr, iubire, credință, milă și pace.

Slavă lui Dumnezeu pentru toți Sfinții Săi!

31 octombrie – 1 noiembrie

Ziua Tuturor Sfinților

Autor: Cristian Diaconița.                                                                                  DESCRIEREA SĂRBĂTORII

ZIUA TUTUROR SFINȚILOR

31 octombrie – 1 noiembrie

Creată și dedicată de Cristian Diaconița în cinstea tuturor Sfinților, cunoscuți și necunoscuți

„O zi a luminii, a credinței, a iubirii și a recunoștinței.”

„Ziua Tuturor Sfinților” este o sărbătoare comemorativă și simbolică creată de Cristian Diaconița, în cinstea tuturor Sfinților lui Dumnezeu, cunoscuți și necunoscuți, din toate vremurile și din toate locurile.

Sărbătoarea este așezată în mod simbolic în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, ca un timp dedicat amintirii, cinstirii și meditării asupra vieților Sfinților și asupra valorilor pe care aceștia le-au mărturisit: credința, iubirea, pacea, răbdarea, iertarea, milostenia, curajul și nădejdea în Dumnezeu.

Această sărbătoare pornește de la dorința de a aduce într-un singur moment de comemorare gândul către întreaga mulțime a Sfinților: Apostoli, Evangheliști, Mucenici, Ierarhi, Cuvioși, Mărturisitori, Pustnici și toți oamenii care au trăit în sfințenie, inclusiv cei ale căror nume nu sunt cunoscute de oameni.

Ziua Tuturor Sfinților este imaginată ca o mare sărbătoare a luminii. Lumina devine simbolul credinței care biruie întunericul, al binelui care învinge răul și al speranței care rămâne vie în sufletul omului.

În seara de 31 octombrie, începutul simbolic al sărbătorii poate fi marcat prin rugăciune, aprinderea unei lumânări și amintirea Sfinților. Lumina mică a unei lumânări reprezintă, în această sărbătoare, lumina pe care fiecare om o poate păstra în suflet și pe care o poate transmite mai departe prin fapte bune.

În ziua de 1 noiembrie, sărbătoarea ajunge la momentul său central: cinstirea și pomenirea tuturor Sfinților. Este un timp pentru a le cunoaște viețile, pentru a le urma exemplele și pentru a ne întreba cum putem deveni noi înșine oameni mai buni.

Sărbătoarea nu este dedicată doar Sfinților celebri și cunoscuți. Ea îi cuprinde simbolic și pe Sfinții necunoscuți oamenilor, pe cei ale căror vieți au rămas ascunse istoriei, dar care au trăit în credință, iubire și apropiere de Dumnezeu.

Prin această sărbătoare, Cristian Diaconița dorește să transmită un mesaj simplu și puternic:

Să nu uităm niciodată oamenii care au trăit pentru bine, pentru adevăr, pentru iubire și pentru Dumnezeu.

Ziua Tuturor Sfinților devine astfel nu doar o zi a amintirii, ci și o chemare la faptă bună. Fiecare om poate aprinde o lumină printr-un gest de iubire, printr-un cuvânt bun, prin iertare, prin ajutorarea celui aflat în nevoie și prin păstrarea credinței.

Această sărbătoare reprezintă, în viziunea autorului, o punte simbolică între cer și pământ, între memoria Sfinților și viața oamenilor de astăzi.

Ea ne amintește că sfințenia nu trebuie privită doar ca o realitate îndepărtată, ci și ca un ideal al vieții: să devenim mai buni, mai milostivi, mai răbdători, mai iubitori și mai apropiați de Dumnezeu.

Deviza sărbătorii

„Cinstim toți Sfinții, păstrăm lumina credinței și ducem binele mai departe.”

Simbolul sărbătorii

Lumina unei lumânări – simbol al credinței, al speranței și al vieții duhovnicești.

Mesajul sărbătorii

„Pentru toți Sfinții cunoscuți și necunoscuți, pentru toți cei care au mărturisit credința prin viața lor și pentru toți cei care au făcut binele în tăcere: această zi este închinată memoriei lor și exemplului lor.”

31 octombrie – 1 noiembrie

ZIUA TUTUROR SFINȚILOR

O sărbătoare creată în cinstea tuturor Sfinților.[30 OCTOMBRIE – ZIUA PREGĂTIRII

30 octombrie este ziua pregătirii pentru sărbătoarea Tuturor Sfinților.

În această zi, oamenii se pregătesc sufletește pentru a-i cinsti și comemora pe toți Sfinții. Este un timp al liniștii, al rugăciunii și al gândului îndreptat către Dumnezeu și către toți Sfinții].[În această zi poate fi rostit din nou „Lumina Sfinților”, ca o mărturisire poetică a recunoștinței față de toți Sfinții.

IMNUL SĂRBĂTORII

LUMINA SFINȚILOR

de Cristian Diaconița

Poem care poate fi rostit în fiecare zi a sărbătorii: 30 octombrie, 31 octombrie și 1 noiembrie

1.

Astăzi se adună în lumină curată,

Toți Sfinții cerești în slavă bogată.

Rugă și cânt răsună în noi,

Doamne, spre Tine ne întoarcem cu roi.

2.

Prin jertfa lor sfântă, prin lacrimi și dor,

Au scris pe pământ iubirea în zbor.

Cu sânge și har au sfințit căi grele,

Purtând crucea vieții cu inimă aleasă.

3.

Departe-n lumină, acum se încunună,

Îngeri și Sfinții în cânt se adună.

Ei strălucesc ca stelele clare,

Purtându-ne în taină prin vremi trecătoare.

4.

În lupte aprinse, în chin și durere,

Au stat mărturie la sfânta putere.

Și-n slava cea veșnică, Sfinții veghează,

Cu milă divină pe toți ne înconjoară.

5.

Din câmpuri de sânge, din temniți pustii,

Au răsărit flori de sfințenie vii.

În numele Crucii au mers până în sfârșit,

Cununa vieții primind în zenit.

6.

O, Doamne, prin Sfinți ne întărește cărarea,

În inimă pune lumina, răbdarea.

Prin ei să cunoaștem al Tău chip curat,

Izvor nesecat de har minunat.

7.

O, Sfinților, frați din Împărăție,

Aduceți pe lume a voastră solie:

De pace, de dragoste, de dăruire,

De jertfă curată și de mântuire.

8.

În noaptea cea grea când sufletul este slab,

Voi, Sfinți, ne purtați pe drumul cu har.

Ne sunteți pildă și sprijin mereu,

Slujind în credință pe Bunul Dumnezeu.

9.

Cu inimă vie, cu glas rugător,

Cinstim azi pe Sfinți în cânt înălțător.

Ei sunt comoara Bisericii sfinte,

Ce strălucește prin veacuri înainte.

10.

Slăvit fie Domnul ce Sfinți a chemat,

Și în slava Sa mare pe toți i-a așezat.

Prin ei să trăim în credință și dor,

Spre veșnica pace din sfântul Tău cort.

Amin.

ROSTIREA IMNULUI

„Lumina Sfinților” este parte integrantă din concepția literară a acestei sărbători și poate fi rostită în fiecare dintre cele trei zile:

🕯️ 30 octombrie – în timpul pregătirii sufletești;

🕯️ 31 octombrie – în ajunul sărbătorii;

🕯️ 1 noiembrie – în ziua dedicată tuturor Sfinților.

Poemul poate fi citit o singură dată sau de mai multe ori, în funcție de dorința celui care participă la celebrarea simbolică.

Prin repetarea lui în cele trei zile, „Lumina Sfinților” devine glasul poetic al sărbătorii și un simbol al luminii credinței care unește cele trei momente: pregătirea, ajunul și sărbătoarea].

Cristian Diaconița

Dacă aș putea te-aș îmbrățișa.

Aș lacrima pe umărul tău.

Aș sufla blând pe pieptul tău.

Ți-aș simți bătăile inimii și ni le-am sincroniza.

Dacă aș putea, ți-aș aduce buzele tale mai aproape de-ale mele.

Le-aș face luna și soarele.

Alb și negru.

Lumina și întunericul.

Tu ești răsăritul de care am nevoie pentru a apune iar eu sunt apusul de care ai nevoie pentru a răsări. 

Trage cu două mâini bătute,
simțindu-l în mâini,
căutând cu ochii umezi,
în întuneric, străpungând inima.

Trage și tot trage,
mergând către o curte cu clopote,
mergând pe un drum din ciment.

Trage și tot trage,
firul ajungând la o piatră,
căutând căldura în ea.

Căzând în genunchi pe ciment,
cu capul pe piatra neagră
și cu mâinile în pământ,
trăgând de fire de iarbă.

A ce a fost mai demult,
două suflete legate,
ce au dat șapte vieți
cu zâmbete îndurerate.

Să cauți iubire
de la o bucată de piatră
de mult uitată.

Trage și continuă să tragi.
Lasă sufletul să cânte
balada iubirii,
iar ochii să curgă
șiroaie îndurerate.

Stau și mă gândesc,
Și încerc să mă limpezesc
Cu gândul la mine și la toți,
Oare care va fi diferența dintre noi, oameni muritori cu sorți,
Fiecare dintre noi are o pagină,
Și o scrie și decorează cum vrea oricare,
Una colorată și creionată, alta tăiată și pătată, alta cu parfum de stele și magie, iar alta plină de praf și rugină,
Eu o am goală încă, cu o singură culoare,
Dar am ceva scris în mijlocul acesteia,
Scris cu o pană și cerneală de albastru azuriu,
Am scris, mai exact, o întrebare:
„Trăim doar ca să murim sau murim pentru că trăim?”
Orice ar fi, trebuie să iubim,
Să trăim și să plecăm.
Paginile noastre creează o carte,
Cartea vieții pline de suflete veșnic acum trăitoare.