Sufletul...

Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,

Coboară norii negri în surdină,

Și ploaia plânge pe asfalt

O amintire ce-i fără de vină.

În geamuri bate violent,

Și-n fiecare strop ce se prelinge

E-mbrățișarea ta, un dor discret

Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.

Ai fost clipă cu soare blând,

Un răsărit frumos ce n-a durat,

De-atunci luna și cerul plâng

De dorul ce mi l-ai lăsat...

Privesc pe geam.. toate-s la fel,

Doar umbre lungi, sub pași ce pier.

Ploaia îmi cântă-un trist ecou

Din ce-ai promis și nu mai sper.

Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,

Se scurge timpul și se-nchină,

Că ești plecat de prea mult timp

Și-ai rămas rană ce se-nclină...

Nu-ți scriu rime, ci note de degustare,

Căci tu ești vinul ce nu se poate învăța,

Un cupaj de mister și de aspră mirare,

Pe care doar sufletul meu îl putea purta.

Dacă nu-ți place versul, privește în pahar,

Căci vinul e poezie în formă lichidă,

E rodul din soare, din pământ și din har,

O lume ce-n fața ta stă să se deschidă.

Ești Roșul sec, neîmblânzit și tăcut,

Cu asprime de pământ și gust de mătase,

O sfințire a tot ce-am trăit și-am știut,

O poveste în versuri rămasă.

Iar aici, în paharul de poezie,

Tăcerea e cupa ce sensul și-l știe,

Căci taina și vinul sunt o singură sfințenie

Adevărul ce n-are nevoie de vorbe... să fie.

Nu-ți cer să citești, ci doar să-ți simți mâna 

Ce-a mângâiat bobul, dând formă la vis,

Căci poezia e doar geamăna vinului

Amândouă spun tot... ce omul n-a zis.

#3 domni de plută cu parfum de vin

Mi-amintesc de tine și de gustul fin

Unul e Merlot ....sta pe primul loc

Apoi Sauvignon...locul 2 pe pod

Barbera pe 3..ultimul..cel mai stilat

Ordinea în care mi i-ai prezentat

Stau tantos la soare si soptesc discret

Suntem incompleti...fără #cabernet !

Mi-era drag... mai mult decât am știut vreodată să-i spun

Îl simțeam... reacție pură... prezență...

Părea să înțeleagă sufletul meu, cum îl purtam în gând,

Iar acum se rupe ceva în mine, când am doar scumpa lui absență.

Nu mai e cum era...nu mai poate...nu mai vrea

Și doare pentru că nimic nu pot să mai întorc.

Am învățat să-l port în suflet și în gând tăcut 

Chiar de inima mi-e bucăți și sufletul mi-e foc.. 

Nici eu nu sunt la fel...și azi simt lipsă, așteptare și dor

Doar că nu le mai privesc ca o pedeapsă 

Le scriu în tăcere... le simt și cam atât

Căci si-ntuneric există o lumină ce nu urlă, doar pulsează...

Și îți transformă absența în prezența cea mai profundă 

Că-mi bați in inima bucățălită cu fiecare secundă.

Și la tine mereu mă întorc, în gândul ce adie

La fericirea ce mi-e dor să o simt... la un vin, în brațe la tine...

Ochii-mi erau scântei atunci când te vedeau

Și buzele-mi strigau a foc când tu mă sărutai

Doamne!...nici toți poeții la un loc

Nu ar putea descrie dorul ce ți-l port!

De-ai sti ce dor îmi e, când inima te vrea

Să te mai simtă o clipă aproape

Să bată din nou lângă a ta

Căci mai frumos nicicând nu bate...

Ce dor îmi e de ochii tăi senini

Amintirea lor azi mi-e un souvenir

Când cu dorință știau să mă îmbie

Mi-atât de dor...si doar eu știu...

De-ai sti cum stai ascuns în gândul meu

Doar eu să mi te pot găsi 

Bărbatul ce în suflet mi-a sădit 

Dorul ce azi, mi-e infinit...

Vino sa ne regăsim...focul este nestins,

Dorul încă îmi arde adânc în piept!

Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis

Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...

Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte

Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii

Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte

Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.

Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc

Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc 

Într-un extaz ce n-ar putea fi descris

Decât la un pahar... din vinul promis...

Când îți spuneam că steaua căzătoare,
Pe cerul nopții nu-i decât o rană arzătoare,
O clipă n-ai crezut când îți spuneam,
Așa că ai lăsat ca tăietura ei să cadă-n van...

Că pânza cerului s-a rupt în urma ei lumină,
Iar celelalte stele au țesut o cusătură fină,
Ca noaptea asta să rămâie-ntreagă,
Să-ți spun că numai tu-mi ești dragă...

Când ți-arătam că noaptea asta numai tu,
'Mi-apari în vise și nu pot să-ți spun nu,
Tu n-ai crezut că pot să-ți împlinesc,
Orice dorință, orice vis, oricât de nebunesc...

Când mi-ai cerut să-ți dăruiesc chiar luna,
Ascunsă-n rime, ți-am pus în palme semiluna,
Nu m-ai crezut că am aripi și pot să zbor,
Și înapoi, cu ea în spate, la tine să cobor...

Am înțeles într-un târziu că orice-aș face,
Tu n-ai să vezi că pentru tine zbor, și pace...
Și orice-am spus, tu tot nu m-ai crezut,
Că pentru tine ard la fel ca astrul ce-a căzut...

Urăsc minciuna

Și te urăsc pe tine

Poet nenorocit!

Aș vrea să fiu alături...

Dar iarăși mă dezic...(de mine)

Tu lasă-ți grijile deoparte,

Aderă gândurilor mele

Mărturisi voi adevărul

La sfântul, veșnicul altar

Cu buzele ființei mele

Că astăzi eu te părăsesc !

Solemn și dur

Prostesc și în minor 

Voi ține minte eu de tine

Iar tu rămâi prost autor...a vieții sale

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

E se você não existisse

E se você não existisse

e porque eu existiria...

para vaguear em um mundo sem você,

sem esperanças e sem saudades.

E se você não existisse,

eu tentaria inventar o amor,

como um pintor que vê sob seus dedos

nascerem as cores do dia

e que continua maravilhado...

E se você não existisse,

e para quem eu existiria...

Outras dormiriam em meus braços

que eu não amaria jamais.

E se você não existisse

eu não seria mais que um ponto entre outros

Neste mundo que vem e vai

eu me sentiria perdido,

eu precisaria de você...

E se você não existisse,

diga-me como eu existiria...

Eu poderia fingir ser eu,

mas eu não seria verdadeiro.

E se você não existisse,

eu acho que eu precisaria encontrar

o segredo da vida, o porquê,

apenas para te criar...

e para te olhar...

E se você não existisse, diga-me porque eu existiria...

para vaguear em um mundo sem você, sem esperanças e sem saudades.

E se você não existisse, eu tentaria inventar o amor...

como um pintor que vê sob seus dedos nascerem as cores do dia...

Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii

Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii

N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna

Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună

S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă

Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă

Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară

Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă

Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă

Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă

Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă

Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă

Am întrebat pământul de-i greu să fie greu

Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu

Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare

Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare

Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă

Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă

Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată

În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată

Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată

Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată

Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă

Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă

A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;

Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.

Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.

    Te rog nu-mi adă vinul, într-un pahar crăpat, 
    Căci vreau să-i gust parfumul, de trup întins pe pat.  
    Să nu-mi torni din carafă, paharele pe rând, 
    Căci vreau să-i simt savoarea pe buze, că-s flămând... 
    
    Nu-mi aranja în palmă un miez de nucă dulce,  
    Căci simt acum aroma, ce părul tău o duce.
    Şi n-aş vrea ca mirosul în minte să-l încurc 
    Iar izul tău de tei, să pară că-i de nuc…
    
    Mai bine îmi sărută căuşul pălmii stângi.  
    Şi în găvanul coapsei, trupşorul să ţi-l frângi, 
    Să mi te cuibăreşti în mine, aşa cum bine ştii, 
    Să-mi ceri apoi în şoaptă, să-ţi cuvânt poezii... 
    
    Iar când voi termina şi luna-i sus pe cer, 
    Să ştii că n-am să uit, să reclam pe lăicer, 
    Ce ştiu că-n miez de noapte, mi se cuvine mie, 
    O geană de zeiţă, ce trupul îşi mlădie…