Îmbrățișarea ploii

Toamna își cerne stropii plumburii 

Pe geamuri reci o ploaie bate blând.

lar vântul plimbă frunze aurii,

Purtând o dulce șoaptă pe pământ.

 

E-o atmosferă caldă, de poveste.

Când norii cenușii pe cer se-adună

Și totuși, nicio umbră nu mai este,

Căci ploaia și cu vântul cântă împreună.

 

Blândă melancolie se coboară

Peste orașul ud și liniștit,

Un vals de frunze-n aer zboară,

Ca un poem de toamnă, nesfârșit.

 

E vremea ce ne-ndeamnă la visare,

Când timpul pare că se oprește-n loc, 

Iar stropii reci devin o-mbrățisare

Ce schimbă frigul toamnei în noroc.


Categoria: Poezii confesive

Toate poeziile autorului: un-pahar-de-poezie poezii.online Îmbrățișarea ploii

Data postării: 21 septembrie

Adăugat la favorite: 4

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 547

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Toamna in suflet

Frig, plouă... vântul bate-ntruna,

Dezordine pe străzi și-n gânduri.

Se lasa-un sumbru intuneric

....doar amintirea-mi e lumină printre rânduri...

 

Din cer cad frunze așternând covor

...Cad pentru lacrimile-amare,

Ce-au curs punând inimii zăvor 

...Ce toamnă... grea și-apăsătoare...

 

Sau poate cad că o fi timpul lor

S-aducă-n viața noastră supărare 

Se zbat în mine frunze de dor

Tăcerea... parcă-ncepe să doară...

 

Plouă întruna, e frig și-nnorat

Se face toamnă la mine-n suflet 

Ca toamna când tu ai plecat

Și mi-ai luat toată căldura din zâmbet.

........................................................

Două toamne de-atunci au trecut

Așteptând, am devenit o ruină,

Fără dorință și curaj să mai lupt

Pentru-acei ochi ce aveau cândva, căldură...

 

De-ai fi știut cum sună plânsul 

Când doar o poză il ascultă...

N-ai fi ucis din mine visul

În toamna aia rece... mută.

 

Mai mult...

Unde esti?...

Unde esti tu acum, când mi-e atât de dor

Când sufletul îmi arde, și noaptea nu am somn

Când visul mă încearcă și mă gândesc la tine

Unde ești tu acum, de ce nu ești cu mine?

 

Unde ești tu acum, când mi-e atât de dor

Aș vrea atât de mult, să mă îmbeţi uşor

Cu al tău dulce vin făcut cu pasiune

Care-a trezit plăcerea gustului în mine?

 

Unde ești tu acum, că vreau să te întorci

Să mă cuprinzi la piept și vreau să nu mai pleci

Să simt încă o dată îmbrăţişarea ta

Te rog să te întorci să ne schimbăm povestea!...

Mai mult...

Poezie

Poezie... asta sunt eu,

De la un timp, e tot ce știu 

Tot ce aleg să trăiesc 

Tot ce pot să dăruiesc...

 

Îmi ocrotesc sufletul cum pot,

Durerea din mine o scot,

Dorul și nopțile amare

Le scriu cu apăsare...

 

Fericirea mereu o închin

Versului cel mai divin

Fiorii amintirii ii creionez,

Visul cu împliniri colorez.

 

Asta sunt eu...poezie 

Vers cald, zâmbet, bucurie

Rimă neagră, dor și jale, 

Toate sub o lună și-un soare.

 

 

Mai mult...

VINURILOR TALE

Primul meu vin... Merlot!

Cu el a început tot...

Aș vrea să-i mai simt puțin

Mirosul și gustul fin..

 ☆

Al doilea, Sauvignon Blanc

Gustul verii într-un pahar

L-am savurat o vară întreagă

Vara când îti eram... dragă.

 ☆

Barbera .. cel de-al treilea vin

Martor că-n brațe m-ai tinut!

Nu-i voi uita gustul divin

Il plâng ades.. dulce tribut!

 ☆

Ultimul ce-am savurat,

Cupaj....Merlot cu Pinot Noir ?

Cu el dorul mi-am alinat

Când ai plecat și m-ai uitat.

 ☆

Cabernet .. vinul promis

În gânduri I-am purtat,

Gustul I-am făurit în vis

Un an I-am tot așteptat..

 ☆

Bordeaux...un vin simţit

Fin ca o mină de creion,

Roșul soarelui în asfințit

În versurile poeţilor 

☆☆☆

Azi vinul de buze mi-e străin

Goale îmi sunt paharele de vin,

Il am în suflet..il scriu pe hârtie

Îmi umplu paharul cu poezie.

Mai mult...

Amintire fără vină

Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,

Coboară norii negri în surdină,

Și ploaia plânge pe asfalt

O amintire ce-i fără de vină.

 

În geamuri bate violent,

Și-n fiecare strop ce se prelinge

E-mbrățișarea ta, un dor discret

Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.

 

Ai fost clipă cu soare blând,

Un răsărit frumos ce n-a durat,

De-atunci luna și cerul plâng

De dorul ce mi l-ai lăsat...

 

Privesc pe geam.. toate-s la fel,

Doar umbre lungi, sub pași ce pier.

Ploaia îmi cântă-un trist ecou

Din ce-ai promis și nu mai sper.

 

Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,

Se scurge timpul și se-nchină,

Că ești plecat de prea mult timp

Și-ai rămas rană ce se-nclină...

Mai mult...

Am stiut...

Cică atunci când va fi să îți apară,

Vei ști dintr-o dată, ca-n dimineți de primăvară.

Un fior adânc, un răspuns fără glas,

O clipă ce pare că e... fără de ceas...

 

Și eu am știut, nu demult...odinioară 

Cu inima plină, pe-acorduri de chitară.

Alăturea-i simțeai cum se oprește timpul,

De nici nu știai că trece anotimpul.

 

Dar timpul s-a stins între zile și nopți.

Și prezența lui, azi, n-o mai aștept

Rămasă cu gândul, cu visul înfrânt,

Scriu amintiri... cu dor în cuvânt.

 

Când va fi să-ți apară, vei ști dintr-o dată 

Și am știut... mi-era privirea de el fermecată 

Nu-i vina nimănui că nu a înflorit...

Unele flori se usucă de atâta privit.

 

Poate că știi... doar atunci când e scris,

Sau poate că știi.. dar rămâne un vis.

Dar nu-mi pare rău c-am simțit atât de profund

E mare lucru să simți chiar de-n tăcere, de dor, mă scufund.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Între chiștoc și scrumieră

O ceașcă de cafea

stătută pe balcon, înghețată

Băută lângă cuvinte

De aseară strivite

Între chiștoc și scrumieră

 

Privesc la cer murdar

Cu nori repezi de grindină

Și unghiile afundate-n carne

De aseară ascuțite

Intre chiștoc și scrumieră

 

Încerc să scutur ce-a rămas

Să atârn și rufele spălate

Dar când mă uit în spate

Sunt doar haine

îmbibate…

 

Între chiștoc și scrumieră.

Mai mult...

Fără răspuns,

 

Am multe întrebări

ce nu își au răspuns

și vreau să-l cunosc,

să pot să mai exist.

 

Mă simt ca într-o buclă

ce nu are ieșire

și simt că sunt mințită,

captivă în simțire.

 

Iluzii mi se par

tot ce ne înconjoară,

de când am fost născuți,

testați în amorțeală.

 

Și fiecare corp

cu ale lui dureri

și tot ce e plăcere —

excesul face rău.

 

Mințiți am fost de mici

că sănătoși venim

și doar că respirăm

e semnul că trăim.

 

Și pentru fiecare

apare o durere

în suflet, corp și minte,

tot noi vinovați..

 

Dar nimeni nu ne spune

că alta e menirea

și, rătăciți, buimaci,

tot căutăm ieșirea.

 

Și nu o vom găsi

nu pentru că n-ar fi,

ci pentru că-i codată

și greu de descifrat.

 

Și suntem neînțeleși,

și plânși și plini de boli,

și credem că-i normal,

dând vina doar pe ani.

 

De ani nu ar fi,

și timpul nu l-am ști.

Ce vină am căuta?

Pe cine am suspecta?

 

Părem marionete

stricate și umile

și suntem aruncate

ca să distrăm pe cine?

 

Sunt multe întrebări,

dar suntem adormiți,

deși mergem pe drum

având ochii deschiși.

 

De ce venim aici?

Toți în suferințe,

ne spunem că-i normal,

e frica de adevar...

 

Și chiar ți se impune

să ai recunoștință

de viața ta, atunci când este grea,

că alții-s în suferință.

 

Și nu e treaba ta

să spui sau să compari,

ci doar să mulțumești

că ai viața în dar.

 

Pilot automat, ușor manipulat,

azi fără simțire,

ne vom trezi vreodată

să știm de ce ne ținem?...

Mai mult...

Sânge smoală-oi dăinui

Să-ți șoptesc un somn etern
Să-mi blestemi, în zece ani
Trupul lui, cald, efemer
Și-o blasfemie-n chip uman

 

 

Să-ți întorci, perle șiraguri
Înconjor de falnici arbori
Să îmi arzi cât pentru-o mie
Rămas scrum în seacă glie

 

 

Să te uiți adânc în lume
Să-mi lași frâu în depărtare
Căci susuri multe-s, sute
Însă-un iad n-are răbdare

 

 

Iarăși tu, păpușa-n scenă
Îmi ascunzi tipare scrise
Și eu, cum nu-mi impun
Nu m-adun în legi permise

 

 

Te-am văzut, scenetă dragă
Cât de surd să pot să fiu?
Să-ți închid cortina iarăși
Să-mi trag pleoapele, pustiu?

 

 

Îl iubesc profund prin limfă
Printre suflet și viscere
Supinat să-l țin de mână
Destin sadic simți chemare?

 


Cât să-ncerci, naiv să fii
Gheață-n tron carbonizând
Căci ți-am vrut, blesteamă-mă
Sânge smoală-oi dăinui

Mai mult...

Iar

Iar visez
Iar,iar,iar!
Cu ochii deshiși
Cu ochii închiși
Cu muzica oprită
Dar mai ales cu ea pornită
Iar nu pot să scap
Și nu pot să tac
De această agonie
De a nu trăi în lumea vie.
Iar nu mă pot opri
Iar nu mă pot porni
Să ies afară
Ca odinioară
Înainte să mă acapareze
Lumea visurilor treze.

 

Și iar visez
Iar,iar,iar!
Chiar și-acum când scriu
Nu mă simt ca un viu
Mă simt ca un vis
Nu ca-n paradis
Ca-n închisoare
Fără orice scăpare.

 

Asta-i lumea-n care,
Îmi trece viața-n mare
Trece chiar pe lângă mine
Fără măcar să mă știe.

 

-maladaptive daydreaming

Mai mult...

LITURGHIA NEAGRA

 

O rană deschisă, un cer de tăciune,

Iubirea e-acum o deșartă minune.

Plecarea ta-i nodul ce gâtul mi-apasă,

Lăsând doar o umbră străină în casă.

 

Suntem două cioburi ce nu se mai leagă,

O noapte pustie în viața întreagă.

Te pierzi în întuneric, ca un ultim suspin,

Iar eu beau absența ca pe-un venin.

 

Zidit între gânduri, în turn de tăcere,

Sunt propria-mi temniță și durere.

Lumina e-afară, un zgomot străin,

Iar eu sorb din cupă un rest de pelin.

 

În camera oarbă, cu ziduri de stâncă,

Mă pierd într-o noapte tăcută și adâncă.

Nimic nu pătrunde, nimic nu mai pleacă,

În propria umbră, viața îmi seacă.

 

Sub lespedea rece de dor și tăcere,

Iubirea e-o urmă de veche durere.

Nici drum de întoarcere, nici urmă de noi,

Doar sufletul negru, pierdut în noroi.

 

Voi rupe tăcerea cu pumnii însângerați,

Din ziduri de gheață și ani blestemați!

Nu-s umbra ce tace, nu-s resemnatul,

Sunt focul ce-arde și dărâmă palatul!

Mai mult...

DOR

    Îndepărtează-te de mine dor,
    Să nu-mi mai ieși atât de des în cale...
    Mi-e greu să trec prin inimă acest fior,
    Cu sufletul pierdut în nesfârșitele-i spirale...
    
    C-am strâns în mine atâta chin,
    Atât de multă zbatere - multă durere...
    Că-ngenuncheat la tine-acuma vin,
    Să-ți dărui toată a minții mele-avere...
    
    Căci n-am fost decât ceea ce-s acum,
    O umbră ce-a trecut grăbit spre stele,
    Un boț de lut sfăr'mat de lume-n drum,
    Și risipit în colbul unor zile mult prea grele...
    
    Îndepărtează-te de mine dor, ai milă...
    Nu mai tăia și tu o rană de lumină-n mine,
    Căci îs prea plin și de durere mi-este silă -
    Împovărat cu viață, mă prăbușesc în rime…

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍