Te las...
Din ochi îmi curge-o lacrimă amară
Alunecă pierdută, stinghera pe obraz
Când struna-mi cântă o nota tristă la chitară
Și vocea gândului îmi spune să te las..
Mi-e greu, sufletu-mi plange-ntruna
Tristețea e tot ce i-a rămas
C-am fost a ta cum n-a fost una
Dar ai uitat și..trebuie sa te las.
Din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas
Doar nopți scăldate-n gânduri.. insomnii
Așteptând zorii să-mi spună c-o să vii
N-ai mai ajuns..e timpul sa te las.
Atât mi-a fost lăsat să te trăiesc
Și sa rămân c-un suflet amputat
Ca ai uitat să mă îmbrățișezi
N-a fost frumos...de-aceea eu te las..
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 31 decembrie 2024
Vizualizări: 209
Poezii din aceiaşi categorie
Crima de a fi om îndrăgostit
Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii
Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici
Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici
Poem
Pe masă o scrumieră,
Arucand cu nervi acea tigară,
Și dorul meu de tine te tot cheamă,
Amețit de alcoolul amar,
Ți-am zis că despre tine nu mai am niciun habar.
El, cel ce fuge, dar nu scapă
El pășește drept,
cu umbra strânsă la piept,
îmbrăcat în liniște,
ca și cum ar fi ales
să uite.
Dar noaptea îl dezbracă de tăcere.
În vis, pereții îi șoptesc numele meu,
perna păstrează conturul absenței,
iar mâinile lui se închid
într-un pumn care nu mai prinde nimic.
El fuge,
de trecut, de mine, de el însuși,
dar dorul e o funie invizibilă
ce-l trage înapoi
în fiecare răsuflare.
El nu știe,
sau poate știe prea bine:
poți fugi de orice,
dar nu poți scăpa
de ceea ce trăiește în tine.
Om pentru alt om
Întotdeauna un om are nevoie de-un alt om
Și-așa am avut eu nevoie de tine
Și mi-ai fost mereu cu orgoliu în glas
Ai simțit... si-ai plecat, când te-ai simțit prea plin de tine.
M-ai judecat cu tăceri neclintite
Cu vorbe reci, născute din neant...
În ochii tăi sclipeau lumini rătăcite
Eram un chip străin pe-al tău ecran.
Și tot respectul l-ai prefăcut în teamă
Sub acuzații cu glas înfiorător ....
Doar dorul a rămas ce-n liniște te cheamă
Nu te mai strigă... tace, sub un cer tremurător.
Încerc... un rămas bun, mai bun
Încerc să nu urăsc... să nu regret nimic
Din tot ce plecarea ta, mi-a lăsat de trăit
N-aș vrea să-mi pară versul de realitate pierdut
Dar azi, totul e parte din ce-am devenit!
Din durere, lacrimi, vise și zâmbet...din pasul greșit
Am început să-mi scriu povestea și cumva, am înflorit
Deși drumul mi-e greu ca în orice început
Mi-amintesc cum mă încurajai, neștiind că voi scrie acut...
Încerc să nu mai astept...chiar de mi-e dor,
De ochii tăi ghiduși...de vinul ce-l ador....
N-aș vrea să-mi pară versul prea măreț
Dar mi-ați fost iubirea ce n-am să mai trăiesc!
Sper doar, într-o zi, să-ți inapoiez indiferența prin curier
Decorată frumos... cu un zâmbet stingher
Închisă cu grijă, în liniște... fără vreo adresă
Numai să n-o mai simt printre rânduri cum se vrea scrisă...
Poate ai s-o găsești cândva într-un colț prăfuit...
Să pui și tu lângă ea, promisiunile ce le-ai rătăcit
De vei deschide coletul... să găsești ce mi-a rămas de dat
O cutie goală, un gol ambalat și-un vis... dezlegat...
Păstrează-l... înrămează-l cu a ta tăcere
Eu știu deja cum este timpul să stea în loc...
Cum e să nutresc speranțe din durere
Să fac literatură dintr-un final, ce n-a avut noroc...
Utopie
Tu prin stele enigmatic,
Stai ca lupul singuratic.
Și nu te-am văzut demult,
Ești departe prin văzduh.
Ploaia îți atinge corpul
Și cămașa ți-o înmoaie.
Apa curge peste tine,
Ai nevoie. Ești o floare.
N-am umbrelă să te apăr,
Cum nici tu nu mai ai glas.
Ți-am călăuzit fiece pas.
Dar nu mai aveai astâmpăr.
Și tânjesc dup-al tău trup.
Să te văd, să te seduc,
Să mă pierd într-un sărut.
Și pozele să nu le rup.
Ai fost marea mea iubire,
Iar eu am crezut în tine!
Lasă-mă să nu-mi mai pese,
Vai! Deja e ora zece.
Brațele îmi sunt înfipte
Și eu nu mai am cuvinte.
Uită-mă și nu te-ntoarce,
Vreau doar să mă lași în pace!
Crima de a fi om îndrăgostit
Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii
Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici
Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici
Poem
Pe masă o scrumieră,
Arucand cu nervi acea tigară,
Și dorul meu de tine te tot cheamă,
Amețit de alcoolul amar,
Ți-am zis că despre tine nu mai am niciun habar.
El, cel ce fuge, dar nu scapă
El pășește drept,
cu umbra strânsă la piept,
îmbrăcat în liniște,
ca și cum ar fi ales
să uite.
Dar noaptea îl dezbracă de tăcere.
În vis, pereții îi șoptesc numele meu,
perna păstrează conturul absenței,
iar mâinile lui se închid
într-un pumn care nu mai prinde nimic.
El fuge,
de trecut, de mine, de el însuși,
dar dorul e o funie invizibilă
ce-l trage înapoi
în fiecare răsuflare.
El nu știe,
sau poate știe prea bine:
poți fugi de orice,
dar nu poți scăpa
de ceea ce trăiește în tine.
Om pentru alt om
Întotdeauna un om are nevoie de-un alt om
Și-așa am avut eu nevoie de tine
Și mi-ai fost mereu cu orgoliu în glas
Ai simțit... si-ai plecat, când te-ai simțit prea plin de tine.
M-ai judecat cu tăceri neclintite
Cu vorbe reci, născute din neant...
În ochii tăi sclipeau lumini rătăcite
Eram un chip străin pe-al tău ecran.
Și tot respectul l-ai prefăcut în teamă
Sub acuzații cu glas înfiorător ....
Doar dorul a rămas ce-n liniște te cheamă
Nu te mai strigă... tace, sub un cer tremurător.
Încerc... un rămas bun, mai bun
Încerc să nu urăsc... să nu regret nimic
Din tot ce plecarea ta, mi-a lăsat de trăit
N-aș vrea să-mi pară versul de realitate pierdut
Dar azi, totul e parte din ce-am devenit!
Din durere, lacrimi, vise și zâmbet...din pasul greșit
Am început să-mi scriu povestea și cumva, am înflorit
Deși drumul mi-e greu ca în orice început
Mi-amintesc cum mă încurajai, neștiind că voi scrie acut...
Încerc să nu mai astept...chiar de mi-e dor,
De ochii tăi ghiduși...de vinul ce-l ador....
N-aș vrea să-mi pară versul prea măreț
Dar mi-ați fost iubirea ce n-am să mai trăiesc!
Sper doar, într-o zi, să-ți inapoiez indiferența prin curier
Decorată frumos... cu un zâmbet stingher
Închisă cu grijă, în liniște... fără vreo adresă
Numai să n-o mai simt printre rânduri cum se vrea scrisă...
Poate ai s-o găsești cândva într-un colț prăfuit...
Să pui și tu lângă ea, promisiunile ce le-ai rătăcit
De vei deschide coletul... să găsești ce mi-a rămas de dat
O cutie goală, un gol ambalat și-un vis... dezlegat...
Păstrează-l... înrămează-l cu a ta tăcere
Eu știu deja cum este timpul să stea în loc...
Cum e să nutresc speranțe din durere
Să fac literatură dintr-un final, ce n-a avut noroc...
Utopie
Tu prin stele enigmatic,
Stai ca lupul singuratic.
Și nu te-am văzut demult,
Ești departe prin văzduh.
Ploaia îți atinge corpul
Și cămașa ți-o înmoaie.
Apa curge peste tine,
Ai nevoie. Ești o floare.
N-am umbrelă să te apăr,
Cum nici tu nu mai ai glas.
Ți-am călăuzit fiece pas.
Dar nu mai aveai astâmpăr.
Și tânjesc dup-al tău trup.
Să te văd, să te seduc,
Să mă pierd într-un sărut.
Și pozele să nu le rup.
Ai fost marea mea iubire,
Iar eu am crezut în tine!
Lasă-mă să nu-mi mai pese,
Vai! Deja e ora zece.
Brațele îmi sunt înfipte
Și eu nu mai am cuvinte.
Uită-mă și nu te-ntoarce,
Vreau doar să mă lași în pace!
Alte poezii ale autorului
Gânduri în versuri
De la un timp, totu-i atât de firav si-atât de schimbător,
Luna apune-n zori...soarele se lasă-n întuneric
Întunericul și el, la fel de trecător...
Și lasă-n urmă drame, vise și-i himeric.
Parcă-am uitat de mine...simt cum mă rătăcesc,
Când revin amintirile ce încă dor
Și mi se pare totuși atât de nefiresc,
Să mă forțez, să-mi car gândul greu...atât de ușor...
Și parcă sunt a nimănui... și nu merg nicăieri,
Orfană sunt de vin...de-o ultimă îmbrățișare
Azi sunt mai vie decât mâine și mai stinsă decât ieri,
Mai suflu când privesc luna...asfințitul de soare...
Și parcă as vrea să te uit...deși doar gândul, mi-i rană...
Mă arde-n nopțile unde tăcerea mi-i cuvânt
Când visul meu încă te mai cheamă....
Și dorul mă învelește cu al lui veșmânt.
Și poate că, tu ai plecat... dar nu și al meu dor...
Fiorii îmbrățișării încă-i mai simt sub piele
Și chiar de nu te mai am...nici în pahar să te ador,
Amintirea vinului tău... încă imi parfumează buzele...
Și poate să te uit... ar trebui încă un an...
Să număr lipsa ta în cât mai multe zile
Și poate într-un sfârșit nimic n-o să mai doară...
Poate intr-o zi...mă voi trezi...că am uitat de tine.
Retrospectivă
Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,
Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii
Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut
Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...
Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,
Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,
Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,
Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...
Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău
Precum picăturile de vin în paharele de cristal,
Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,
Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...
Iluzii parfumate
Poate-ntr-o zi îmi vei simți parfumul
Și-n altă zi mă vei vedea întâmplător
Și poate -atunci isi va face loc regretul
La umbra sufletului tău, atât de rece...atât de gol...
Și poate nu întârzii... și ma vei căuta în viață
O să te-aștept oricât... cu nerăbdare
Să te privesc cu ochii-mi secați de dor
Distruși de a ta cruntă nepăsare
Poate-ntr-o zi mă vei simți prin ceața dimineții
În valsul aburilor grei și denși
În picurii de ploaie căzuți din cer
Sau cine știe... prin a vântului curenți.
Si-atunci îți vei aduce aminte negreșit
De-mbrățisările calde, scurte, nu prea multe
Ce cândva cu drag mi le-ai dăruit
Lipsindu-mă la final de căldura celei ultime..
Poate...căci ești dorul ce îl ascund de ochii lumii
Esti taina ce-o port cu grijă în adâncul inimii
Păcatul ce mi-l asum, dorință din suflet
Și nimeni nu știe, nimeni nu vede, cum in tăcere, sufăr!
Lună plină de April
Lună de April zace la fereastră
Galbenă, plină de povestea noastră
Aleargă grăbită apusul spre zori
Risipindu-mi iluzii și vise în nori.
Lumina-i se așterne ca un vis nebun
Pe-o ramură de gând nocturn
Și mi se face poftă de aroma vinului tău
Simt dor... de dor, să simt în suflet curcubeu.
Pe chip îmi desenează un zâmbet plin
Alungând orice urmă de freamăt și chin
Și razele-i calde încing cerul cuminte
Cu-n iz ușor și unic de simț fierbinte.
Luna plină de April cerne-un vis nestins
Pe cărări de-o veche, neuitată taină
Deși sub cerul larg, întins... deschis
Sufletul meu a capitulat...a mai închis o pagină.
Post scriptum
Sunt seri în care tăcerile dor
Și mor nespuse cuvinte..
...Distanţa sufocă amintirile
Ascunse fn suflet și-n minte,
Că nu mi-e dat să trăiesc
Sfârșitul unei povești fericite,
Să-mi rămâi dureros secret
Ce va muri odată cu mine.
P.S
Azi mi-a fost dor de tine
Și ieri, chiar de n-am scris
Și probabil îmi va fi şi mâine
Asa că stai fără griji!
Dacă ai știut...!?
De ai stiut că e ultima dată,
Că vom mai fi în tot ce ne-nconjoară,
De ce nu m-ai îmbrățișat cu inima curată
Și mi-ai lăsat dorul în piept să doară?...
De ce-ai lăsat parfumul tău pe gând,
În locul unde nimeni nu ajunge.
De ce-ai rostit tăcerea, rând cu rând,
Eu s-o transcriu când sufletul îmi plânge?
De ce nu mi-ai lăsat aroma ta pe buze
Și m-ai lăsat să îi duc dorul... în vise
Încă-mi mirose a dragoste neastâmpărată
Sunt singură că știi, dar n-ai să recunoști vreodată.
Mi-aș fi pierdut conturul între-ai tăi umeri,
O clipă gândul să-ți poarte al meu nume,
Să-ți ard în brațe toată fără temeri...
Ca semn c-ai fost o dată..tot în lume.
Gânduri în versuri
De la un timp, totu-i atât de firav si-atât de schimbător,
Luna apune-n zori...soarele se lasă-n întuneric
Întunericul și el, la fel de trecător...
Și lasă-n urmă drame, vise și-i himeric.
Parcă-am uitat de mine...simt cum mă rătăcesc,
Când revin amintirile ce încă dor
Și mi se pare totuși atât de nefiresc,
Să mă forțez, să-mi car gândul greu...atât de ușor...
Și parcă sunt a nimănui... și nu merg nicăieri,
Orfană sunt de vin...de-o ultimă îmbrățișare
Azi sunt mai vie decât mâine și mai stinsă decât ieri,
Mai suflu când privesc luna...asfințitul de soare...
Și parcă as vrea să te uit...deși doar gândul, mi-i rană...
Mă arde-n nopțile unde tăcerea mi-i cuvânt
Când visul meu încă te mai cheamă....
Și dorul mă învelește cu al lui veșmânt.
Și poate că, tu ai plecat... dar nu și al meu dor...
Fiorii îmbrățișării încă-i mai simt sub piele
Și chiar de nu te mai am...nici în pahar să te ador,
Amintirea vinului tău... încă imi parfumează buzele...
Și poate să te uit... ar trebui încă un an...
Să număr lipsa ta în cât mai multe zile
Și poate într-un sfârșit nimic n-o să mai doară...
Poate intr-o zi...mă voi trezi...că am uitat de tine.
Retrospectivă
Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,
Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii
Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut
Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...
Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,
Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,
Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,
Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...
Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău
Precum picăturile de vin în paharele de cristal,
Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,
Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...
Iluzii parfumate
Poate-ntr-o zi îmi vei simți parfumul
Și-n altă zi mă vei vedea întâmplător
Și poate -atunci isi va face loc regretul
La umbra sufletului tău, atât de rece...atât de gol...
Și poate nu întârzii... și ma vei căuta în viață
O să te-aștept oricât... cu nerăbdare
Să te privesc cu ochii-mi secați de dor
Distruși de a ta cruntă nepăsare
Poate-ntr-o zi mă vei simți prin ceața dimineții
În valsul aburilor grei și denși
În picurii de ploaie căzuți din cer
Sau cine știe... prin a vântului curenți.
Si-atunci îți vei aduce aminte negreșit
De-mbrățisările calde, scurte, nu prea multe
Ce cândva cu drag mi le-ai dăruit
Lipsindu-mă la final de căldura celei ultime..
Poate...căci ești dorul ce îl ascund de ochii lumii
Esti taina ce-o port cu grijă în adâncul inimii
Păcatul ce mi-l asum, dorință din suflet
Și nimeni nu știe, nimeni nu vede, cum in tăcere, sufăr!
Lună plină de April
Lună de April zace la fereastră
Galbenă, plină de povestea noastră
Aleargă grăbită apusul spre zori
Risipindu-mi iluzii și vise în nori.
Lumina-i se așterne ca un vis nebun
Pe-o ramură de gând nocturn
Și mi se face poftă de aroma vinului tău
Simt dor... de dor, să simt în suflet curcubeu.
Pe chip îmi desenează un zâmbet plin
Alungând orice urmă de freamăt și chin
Și razele-i calde încing cerul cuminte
Cu-n iz ușor și unic de simț fierbinte.
Luna plină de April cerne-un vis nestins
Pe cărări de-o veche, neuitată taină
Deși sub cerul larg, întins... deschis
Sufletul meu a capitulat...a mai închis o pagină.
Post scriptum
Sunt seri în care tăcerile dor
Și mor nespuse cuvinte..
...Distanţa sufocă amintirile
Ascunse fn suflet și-n minte,
Că nu mi-e dat să trăiesc
Sfârșitul unei povești fericite,
Să-mi rămâi dureros secret
Ce va muri odată cu mine.
P.S
Azi mi-a fost dor de tine
Și ieri, chiar de n-am scris
Și probabil îmi va fi şi mâine
Asa că stai fără griji!
Dacă ai știut...!?
De ai stiut că e ultima dată,
Că vom mai fi în tot ce ne-nconjoară,
De ce nu m-ai îmbrățișat cu inima curată
Și mi-ai lăsat dorul în piept să doară?...
De ce-ai lăsat parfumul tău pe gând,
În locul unde nimeni nu ajunge.
De ce-ai rostit tăcerea, rând cu rând,
Eu s-o transcriu când sufletul îmi plânge?
De ce nu mi-ai lăsat aroma ta pe buze
Și m-ai lăsat să îi duc dorul... în vise
Încă-mi mirose a dragoste neastâmpărată
Sunt singură că știi, dar n-ai să recunoști vreodată.
Mi-aș fi pierdut conturul între-ai tăi umeri,
O clipă gândul să-ți poarte al meu nume,
Să-ți ard în brațe toată fără temeri...
Ca semn c-ai fost o dată..tot în lume.