Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Adrian Lungu
Data postării: 18 martie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 484
Poezii din aceiaşi categorie
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
În privire o constelație
Tu,liniște fără de pată
Cu ochi căprui și zâmbet neînvins
Cu părul creț ca într-un vis
Din nou găsită inculpată
Aștept sentința pe vecie
Aroma nouă timpurie
Lanțul grijuliu, apatic
Acum nu e singuratic
Noul lanț a prins contur
Sufletul mi-e imatur
Cât să sper? Cât să îndur?
În genunchi eu stau și jur...
Leg cu tine legământ
De la cer pân' la pământ
Lanțul vechi și cel din nou
Strânse tare de-un garou
Cer să mă pot apăra
Cer să nu pot neglija
Cer să nu pot să respir
O secundă se te-admir
Universul a plănuit
Asta e pedeapsa mea
Să iubesc din nou murdar
Astăzi nu e în zadar.
Astăzi nu mai neg ce simt
Lasă-mă să te alint
Lasă-mă doar să pronunț
Crede-mă, eu nu renunț!
În privire-o constelație
Vocea iar o speculație
Zâmbetul o destinație
Viitorul o relație.
Tu nu crezi, eu mă prefac!
Rău nu aș vrea să mai fac.
Te-nvelesc în gând mereu,
Tu ești, Doamne, versul meu!
Jocul ăsta deprimant
Ca un desen dezarmant
Totul parcă înțelept
Numai eu perfect defect
Piesa lipsă din deșert
Norii vreau acum să-i cert
Au promis ca îți șoptesc,
Doamnă dragă, te iubesc!
De vorbă cu frica
În neagra oglindă,
O privesc pe frica mea.
Încet încep să-i vorbesc,
Dar ea se îndepărtează de mine,
Eu tac și nu zic nimic,
Mă supăr și eu ca răspuns.
Nu-mi place să privesc în ochi,
Pe frica mea ce o am în suflet.
Mă gândesc des,foarte rar
Dar nu pot să fac nimic,
Obser doar ceia ce simt de fiecare dată,
Și frica din spatele meu o aud.
Încet, încet când uit de ea,
Iarăși ea vine la mine
În ospeție.
Autor Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia pe 16.10.2024.
Geneza iubirii care a fost
În umbra timpului, unde cuvintele apun,
Te caut în doruri ce-n mine răspund.
Eram începutul, o lume-nflorită,
Tu zeu al privirii, eu stea adormită.
Îți mai amintești cum râdeau nopțile goale,
Cum tăcerile noastre prindeau aripi de soare?
Din fragilul "te iubesc" se năștea universul,
Un haos frumos, un cântec, reversul.
Dar timpul, hainul sculptor al vieții,
A rupt din noi bucuria dimineții.
Am devenit străini în propria poveste,
Un labirint tăcut, cu uși fără ferestre.
Și totuși te chem, o, dor al trecutului,
Să m-atingi ca la începutul începutului.
Nu pentru că lipsa ta mă sfâșie,
Ci pentru că eram o lume fără granițe, vie.
Să uităm ce-am pierdut, să devenim ce-am fost,
Suflete flamânde, dansând fără rost.
Îți dau acest strigăt, un cântec nescris,
Iubirea e geneza unui paradis.
Cuvinte scurte și puține
În ochii nopții,
am privit cu jale.
Luna argintie,și palidă,
am sărutat-o cu vise neîmplinite,
Fluturii albaștri,
Ultima dată i-am citit din carte.
Am citit "Luceafărul" de Eminescu,
ultima melodie la pian,
"The manipulator"
am ascultat.
Îmi iau rămas bun de la toți!
Și plec în altă lume,
Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,
nu mai vin la voi,
De mine puteți să uitați.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
În privire o constelație
Tu,liniște fără de pată
Cu ochi căprui și zâmbet neînvins
Cu părul creț ca într-un vis
Din nou găsită inculpată
Aștept sentința pe vecie
Aroma nouă timpurie
Lanțul grijuliu, apatic
Acum nu e singuratic
Noul lanț a prins contur
Sufletul mi-e imatur
Cât să sper? Cât să îndur?
În genunchi eu stau și jur...
Leg cu tine legământ
De la cer pân' la pământ
Lanțul vechi și cel din nou
Strânse tare de-un garou
Cer să mă pot apăra
Cer să nu pot neglija
Cer să nu pot să respir
O secundă se te-admir
Universul a plănuit
Asta e pedeapsa mea
Să iubesc din nou murdar
Astăzi nu e în zadar.
Astăzi nu mai neg ce simt
Lasă-mă să te alint
Lasă-mă doar să pronunț
Crede-mă, eu nu renunț!
În privire-o constelație
Vocea iar o speculație
Zâmbetul o destinație
Viitorul o relație.
Tu nu crezi, eu mă prefac!
Rău nu aș vrea să mai fac.
Te-nvelesc în gând mereu,
Tu ești, Doamne, versul meu!
Jocul ăsta deprimant
Ca un desen dezarmant
Totul parcă înțelept
Numai eu perfect defect
Piesa lipsă din deșert
Norii vreau acum să-i cert
Au promis ca îți șoptesc,
Doamnă dragă, te iubesc!
De vorbă cu frica
În neagra oglindă,
O privesc pe frica mea.
Încet încep să-i vorbesc,
Dar ea se îndepărtează de mine,
Eu tac și nu zic nimic,
Mă supăr și eu ca răspuns.
Nu-mi place să privesc în ochi,
Pe frica mea ce o am în suflet.
Mă gândesc des,foarte rar
Dar nu pot să fac nimic,
Obser doar ceia ce simt de fiecare dată,
Și frica din spatele meu o aud.
Încet, încet când uit de ea,
Iarăși ea vine la mine
În ospeție.
Autor Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia pe 16.10.2024.
Geneza iubirii care a fost
În umbra timpului, unde cuvintele apun,
Te caut în doruri ce-n mine răspund.
Eram începutul, o lume-nflorită,
Tu zeu al privirii, eu stea adormită.
Îți mai amintești cum râdeau nopțile goale,
Cum tăcerile noastre prindeau aripi de soare?
Din fragilul "te iubesc" se năștea universul,
Un haos frumos, un cântec, reversul.
Dar timpul, hainul sculptor al vieții,
A rupt din noi bucuria dimineții.
Am devenit străini în propria poveste,
Un labirint tăcut, cu uși fără ferestre.
Și totuși te chem, o, dor al trecutului,
Să m-atingi ca la începutul începutului.
Nu pentru că lipsa ta mă sfâșie,
Ci pentru că eram o lume fără granițe, vie.
Să uităm ce-am pierdut, să devenim ce-am fost,
Suflete flamânde, dansând fără rost.
Îți dau acest strigăt, un cântec nescris,
Iubirea e geneza unui paradis.
Cuvinte scurte și puține
În ochii nopții,
am privit cu jale.
Luna argintie,și palidă,
am sărutat-o cu vise neîmplinite,
Fluturii albaștri,
Ultima dată i-am citit din carte.
Am citit "Luceafărul" de Eminescu,
ultima melodie la pian,
"The manipulator"
am ascultat.
Îmi iau rămas bun de la toți!
Și plec în altă lume,
Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,
nu mai vin la voi,
De mine puteți să uitați.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.