Singură

Nu știam că cerul negru poate fii și albastru

Cum nu știam nici că te voi iubi așa de mult

Și că din tot sufletul făcut dezastru

Pierdută, a mea inima va fii un exult

Înainte să te cunosc nu știam ce înseamnă iubirea

Înainte nu știam nici că trandafiri au miros

Acum știu că stelele nu-și pierduseră strălucirea

Ci îmi erau ochii acoperiți de-un negru dureros

Înainte să te cunosc viața nu avea un real sens

Credeam că dragostea e doar scrisă în povești

Înainte Jane Austen era o minciună spusă intens

Ca în romanele ei era imposibil să iubești

Totul era așa înainte să te cunosc

Căci n-am trăit până atunci cu adevărat

N-am fost mai fericită, trebuie să recunosc

Înainte să te cunosc eram doar un gol uitat

Mă compătimesc pentru durerea ce-o port în piept,

Oare când armura grea o dau pe-ntreg

Când voi simți că sunt în viață, ca sunt un întreg?

Poate într-o zi… dacă scap, dacă trec.

Nu știu dacă-am fost cândva fericită,

Doar am jucat rolul fericiri , mințind amăgită.

De nu m-aș mai simți singură-n locurile pline,

Să pot să adorm în liniște, nu doar în zgomotul ce-l port în mine.

Simt cum mă sufoc în aerul tăcut,

De parcă nimeni n-a fost aici, nimeni n-a trecut.

Mă-nec în adevăruri pe care le-ascund,

De cuvinte ce îmi e frică să le spun.

E al naibii de greu să tot încerc să mă ascund,

Mi-e teamă de slăbiciunea care-i ca un gând

Îmi șterg lacrimile înghețate cu mâna mea,

Zâmbesc fals, de parcă nimic nu mă durea

Aș vrea să urlu cât de mult mă frâng,

Dar vina îmi rupe fiecare plămân.

Aș vrea să strig cât de adânc mă taie,

Și cum rănile mi se vindecă doar când ploaie

Port aceeași mască prostească mereu,

Să simt că trăiesc… e un drum mult prea greu.

Egoistă aș zice, să-mi doresc ceva al meu,

N-am stiut niciodată ce m-ar face fericită, ce clișeu…

Cu o privire de mă atingi mă topesc în dor

Îmbrățișată cu plăcere-n a lor dulceață,

Și-ncerc să mă opun, da n-aș putea să nu-i ador

Ochii tăi a mea prăjitură preferată

Ochi căprui ce-au gustu’ atât de dulce

Ce ascund în ei, dorințe neîmplinite,

O viață și puțin mai mult doar zahăr ți-aș aduce

Și tot n-ar fi de ajuns nici dulciuri infinite

Că nici mierea nu-ndulcește ceaiul negru

Cum mă îndulcesc ai tăi ochi de ciocolată

Mi-ai pus în suflet zahăr vanilat integru

Cu un iz de cafea caramelizată

Ești frumos si dulce, al meu gust preferat

Respir cu tine aer de bezea catifelată,

Ai ochi de zahăr și zâmbet glazurat

Ca un mousse din ciocolată vinovată,

N-aș gusta din ochii tăi, dar mi-ai pus pe masă

Ca un miez de gem pe buzele mele coapte

În cuptorul încins de vanilie caldă

Ești pofta mea învelit în cremă de noapte.

My love, once mine but slipping away

Without you near, I lose my way

My dear D, I loved you so

I was the flower, you were my glow

If life had never torn us apart

I’d die with you again, heart to heart

If I could turn back time’s embrace

I’d choose you still, my heart knows its place

My dear D, I try to forget

But how erase the love I met?

My nights are full of dreams of you

And days of longing grow fewer too

So many thoughts weigh down my soul

My eyes won’t let your eyes grow cold

I locked my heart with a heavy key

But only you can set it free

I want you to know how strong I feel

How you made my smile real

No one has done what you’ve done before

Beneath the stars, kiss me once more

I’d forget all the bitter in my life’s song

To tell the world I’ve been yours all along

My dear D, I still yearn for your embrace

To hold you at night on the motor’s grace

To hold me close, to whisper you care

To look at me with that loving stare

Your brown eyes melting into my green

Lost in my clumsy arms unseen

But it’s a dream I cannot touch

Our fire fades, though I miss it so much

Time drives us farther, yet one truth stays

My dear D, you’re in my heart always

Spune-mi mai e loc pentru încă o poveste ?

Sau mai e trecutul ce nu vrea să treacă peste ?

De ai ști cum te-aș putea iubi la nebunie

Ai înțelege cât doare-un vis ce moare-n agonie.

În brațe ți-aș sta o viață-ntreagă,

De ar fi timpul să înțeleagă

Că atunci când m-ai privit și atins cuminte…

S-a simțit ca ceva desprins dintre cuvinte

Și chiar de înjur totul s-ar frânge

A noastre două suflete se vor atinge…

Ți-aș ține mâna ta caldă în mâna mea rece oricând

Privind spre tine cu sufletul flămând

Căci dragostea nu moare…doar adoarme

Lăsând doar gândurile noastre larme

Spune-mi mai e loc de încă o poveste ?

Sau rămân doar amintiri funeste…

Să mă cuprinzi încă puțin, atât aș mai fi vrut

Două zile de iubire e un timp mult prea scurt

Că n-am crezut nici când că m-aș putea reîndrăgostii

Până când ochii tăi căprui mi-au zâmbit ușor pustii,

Poate într-o zi ne vom întâlnii din nou..,

Și ne vom ține împreună dansând tangou

Dacă mai e loc de încă o poveste pentru tine

Îți dau toată dragostea mea și inima fără rușine.

Al meu iubit, acum mai puțin al meu

În lipsa ta tare mi-e de greu

Al meu D, te-am iubit așa de tare

Eu o floare iar tu dragule al meu soare

De viața nu ne-ar fii separat vreodată

Împreună cu tine aș murii, și nu doar odată

Timpul înapoi de l-aș putea întoarce

Te-aș fii ales căci inima tot pe tine te place

Al meu D, cât încerc să te mai uit

Dar cum aș putea uita iubirea ce mi-ai dăruit?

Nopțile-mi sunt pline de visele cu tine

Iar zilele de dor sunt tot mai puține

De gânduri multe sufletu-mi apasă

Ochii mei pe ai tăi să-i uite nu-i lasă

Iar la inimă mi-am pus un lacăt greu

Dar cheia e doar la tine dragul meu

Aș vrea să știi cât de tare încă te iubesc

Cum m-ai făcut tu să zâmbesc

N-a reușit nimeni, oricât aș căuta

Sub cerul înstelat iarăși de m-ai săruta

Aș uita tot amarul din viața mea

Că sunt a ta să știe toată lumea

Al meu D, aș vrea să știi, că de tine mi-e dor

Să te strâng în brațe seara pe motor

Să mă ții în brațe, să-mi spui cât mă iubești

Și cu dragoste să mă privești

Ochii tăi căprui să se îmbie cu ochii mei verzi

Și-n brațele mele stângace să te pierzi

Dar totu-i doar un vis de neatins

Iar focul de iubire e aproape stins

Căci timpul ne desparte tot mai departe

Dar al meu D, rămâi în inima mea până la moarte

Ai scris cuvinte false

Ce le-ai ars prin lacrimi

Ai scris o carte cu tăișuri

Și drumuri lungi frumoase

Ai scris ca aveam o fată

O fată și un băiat

Doi prunci frumoși

Care mult îți semănau

Ai scris a doua parte

Ce era sfârșitul

Ai scris ca îți e frică

Și ca nu vezi răsăritul

Ca tu vezi o lumina

Prin mii și mii de stele

Ca sufletul alină

Si cuvintele grele

Ca nu ai vrea să pleci

Ca nu vrei sa se termine

Cartea ta de viața

Și munca ta senină

Da cine îți va citi gândurile lungi?

Cine va sta noaptea să fie atent la ce ajungi

La visele tale ce greu le strângi

La munca ta ce dă roade în dungi

Dar viața nu e roz totul are sfârșit

Dar unde e sfârșitul lumii ?

În adâncul nimănui

Unde este fericirea?

Dacă nu când suntem noi.

Deci hai te rog nu mă alunga

Nu pune capăt cărții așa

Nu pune punctul în direcția mea

Nu pune stop când tu ești povestea

Și cartea mea

Deci hai te rog

Nu mă încheia.

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,
Ai închis-o prea lin, ca să doară,
Dar casa, sărmana, a știut
Că nu vei mai trece pe scară.

Pereții îți poartă umbra în ziduri,
În aer miroase a vechi,
Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,
Și cheia ruginește-n tăceri.

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,
În casa ce-ai părăsit.
Dar știu că pereții se vor dărâma,
Și mâine, poate, voi ieși.

Spargi ferestre,strigi la mine,

Așa se întâmplă ades cu tine.

Când ești mâniat pe mine.

Mă lovești,mă faci să plâng,

Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi? 

Parcă-ți sunt un rob

Pe care-l ții legat de pat,

Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.

Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.

Cu durere și numai cu durere amestecate,

Zi de zi în casa ta,eu cad, 

Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.

Nu mai am salvare eu din casa ta,

Poate în timpul va trecea,

și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.

Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.

Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍

Stau noaptea  si ma gândesc

Cat de mult noi ne distram

Tu esti liber sa visezi 

Eu nu pot face asa ceva 

Tu acolo te simți bine 

Eu aici sufăr de dor 

Înconjurat de lume falsă 

Asa imi este dat sa mor

Poate nu mai vi deloc 

Poate vi cine să știe

Insa un lucru este clar 

Esti un frate pentru mine

Zile picură în zare

Printre umbrele solare;

Anii flutură în vânt 

Efemerul pe pământ.

Copiii cresc în fugă 

Peste -a mamei rugă;

Țel în lume își croiesc 

Și se duc,se risipesc..

Lasă -n urmă dorul 

Să inunde cerul 

Pentru lauri și avere,

Iscălind câte -o vedere..

Printre străini se rătăcesc 

Și de vaträ se răcesc,

Dar în nopțile geroase 

Nostalgia -i măcinase.

Și se întorc acasă,

Unde șade la terasă 

Chipul drag și plâns 

De tristețe nins...

E strada pustie, iubito, şi e noapte.

Doar eu în maşină şi radioul la maxim

O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.

Şi plouă în maşină, dar e senin afară...

Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.

Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.

O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală

Şi-n nostalgia perfect senzuală.

Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,

Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,

Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.

Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.

Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...