Creaţii aleatorii :)
heart’s second memo
cu mantia pătată de vin
și capul ușor plecat
în cămașă de satin
și cu zâmbetul secat
te îndepărtezi molâu în zare
abia ținut pe picioare
într-o formă grațioasă
fără nici o deficiență
luă naștere povestea noastră
înconjurată de credință
pe-un cântec ce răsuna-n zori
din strunele unei viori
evitând a fi trufaș
ți-ai despletit mâna de-a mea
sa nu fiu al tristeții tale ostaș
iar coroana s-o poți ceda
inima dificil pulsează
cât absentezi se agravează
cu fală și amar ‘necat
ma scufund în dulce somn
îndurerat m-ai căutat
tu, neprețuitul meu domn
dar…tot traiul mi se cufundă
in amintirea ta profundă…
Mă rog
Dumnezeu, mă rog la tine, Doamne,
Să fiu cu acest băiat pe veci.
Îmi imaginezi cu el o mie:
Cum stau cu el în pat,
îmbrățișați, cum că deja avem familie
și o mică copie de-al lui, un frumos băiat.
Îmi imaginez cum nu putem unul fără celălalt
Și cum mă ia în brațe mereu când vine-acasă.
Mă văd dansând cu el atât de relaxat
Auzindu-l spunând cât sunt de frumoasă.
Îmi imaginez în nopțile în care nu pot să adorm
Cum mă ține lângă el strâns și obrajii mi-i sărută
și cum orice gând de-al meu îl ascultă,
Ajutându-mă intr-un final să am somn.
Mi-l imaginez cum cu al nostru copil se joacă
și că îl privește într-atât de frumos,
Cum nu poate un moment fără noi să îl petreacă,
Căci suntem pentru el un lucru atât de prețios.
Mă rog la tine, Doamne, ca aceste gânduri să devină realitate,
Să privesc în spate la cele scrise
Și să spun că s-au împlinit toate.
Nu ne-am fi așteptat în franceză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
On ne s'y attendait pas
En me promenant, il y a longtemps,
Voir des piétons paisibles, les feux tricolores les stressent,
Ils traversent prudemment,
Sur le banc, dans le parc, le nez dans le journal, l'actualité continue,
Ils vont au marché, puis au théâtre,
Il est déjà quatre heures
Je ne remarque toujours rien,
Quelque chose comme une puce, mais ça va beaucoup plus rythmiquement,
Je vais aussi chez des amis, ils se sentent bien, rient, plaisantent,
Une autre heure passe et je m'assoupis vraiment,
Ils se sont tous endormis dans le même salon,
Blottis les uns contre les autres, la porte toujours ouverte (laissez passer le chat), ils s'excusent d'avoir tous dormi comme dans une cage,
rentrer à la maison, le temps passe vite
La suite nous donne des frissons,
Amis, aux amis qui ont acheté au marché, écrivent avec indignation,
Je ne les ai jamais vus aussi en colère auparavant,
"Investissez également dans le type de shampoing que vous souhaitez,
N'importe quoi, je veux juste l'utiliser,
Tu nous as remplis de poux
Vous nous avez laissé tomber, nous ne ferions jamais quelque chose comme ça,
Honte à toi,
Tes amis qui ne t'envoient que de bons vœux te grondent"
Oui, eh bien... la farine du jour, je n'ai rien,
Bien sûr, c'est juste au niveau psychologique,
Ils lisent trop les journaux,
Nous n'avions nulle part où aller, au Portugal je n'étais qu'un stagiaire,
Je n'entends pas, comment te sens-tu ?
Je n'ai rien, mais faisons quand même un test,
Je n'arrive pas à y croire, ma fille, regarde-toi aussi ???!!
Oui ma fille, quoi ?... Je ne peux pas regarder tes cheveux, parce que tu...
quelle fille
Prends du coton,
J'essaye de les attraper, de les jeter par la fenêtre,
Mais je n'arrive pas à capturer ne serait-ce qu'un seul de ce genre,
Fille, on pourrait essayer une méthode différente,
Mais qui sait, ça vaut toujours le coup,
Nous décolorons nos cheveux, choisissons la teinte la plus claire du blond norvégien,
Après, on le peint de la couleur qu'on veut,
Les poux ne réalisent même pas ce qui se passe.
Parce que nous sommes assidus, nous peignons chaque fil du temple,
Oui ma fille, que ferais-je sans tes idées, les poux vont brûler, ils vont s'étouffer, on n'a rien à faire, juste faire attention, démêler rigoureusement, faire en sorte qu'on se débarrasse des éventuels visiteurs indésirables, quelque part, à travers les cheveux, errer,
Oui ma fille, exactement, qu'est-ce que je te disais ?
Je ne sais pas, je regardais un film entre-temps...
Après plusieurs siècles, nous voyons le résultat...
Et ça ne pouvait pas être autre chose...
Fille, la couleur colle très bien aux cheveux, esthétiquement je suis satisfaite,
Maintenant je me peigne les cheveux, pour voir ce qui est arrivé à ces insectes,
Oui, maintenant ils sont bleus, verts, ils ont été peints aussi, que faire ?
Face, on n'a plus de poux, on s'est échappé, allons faire la fête à la taverne, avec une limonade,
J'espère qu'on ne finira pas comme au Portugal, sur cette terrasse du jardin.
(C'est là qu'on pourrait penser qu'il attrape ces poux...)
Prăbușirea haousului
Oh suflet drag....
Obosit te simti
De emotii esti incercat
De trairi inecat
Mergand pe marginea propriilor prapastii
Si totusi gleznle tremurand ...
Te ai opri , ai respira ,
Loc ai lua spre cugetare ...
Insa marginea este fina si abrupta
Timp nu exista
Si pe loc nu poti ramane ....
Clar vezi ca o decizie ai de luat
Mergi incet
Sau te lasi apasat ...povara si in suspin
Dar totusi sti ca nu mai poti
Minte spune" Hai !"
Si trupu spune arzator "Stai !"
Tremuri in deriva
Vantul sufla taios
Rece ,te ingheata
Controlul se surpa
Renunti la el
Doare sa l mai ti strans
Si te lasi
Insa te agati de incredere
Si crezi ca iarasi cazi
Liber in aerul haosului
Te indrepti in alta directie fara control
Si vezi ca ai urcat
Vezi prapastia
Vezi poteca
Si te intrebi
"oare ce mi se arata
unde sint ?"
Si sesizezi ca ai aripi
Si vantul te poarta lin
In drumul tau
Spre orizonturi largi
Caci atunci cand nu mai poti
Cineva mereu te prinde
Caci ai gasit curaj
In spusele mele
De a avea incredere
Si de a face rai din ce ai
... ai crescut .. te ai inaltat ..
Si cu credinta ai zburat
Neatins de piatra dura
Si de spaima injositoare
Spre lumina zburand lin
Cu sufletu deschis
Acum fara suspin
Durerea spargandu se in angoase
De piatra intunecata a abisului
In urma lasata...
Descriere
O sabie de lumină tâșnită din nisip
Dintr-o scoică albită sau dintr-un ciob găsit,
Lumina o stâncă ce se odihnea in murmurul apei.
Doream să fug de soare,de plânsul vieții.
Doream să găsesc umbra si odihna ta.
Dar o plajă întreagă vibrând de soare,
Mă împingea spre altceva.
Mă doare tot ce-a fost si tot ce știu,
Că va rămâne veșnic după mine.
Mă dor mult așteptatele agonii,
Privighetorile închise în colivii.
Romanțele cântate prea târziu,
De admiratori ce mi-au rămas străini.
Mă doare tot ce-am spus,deși nu am vrut,
Decât poate să tac și să rămân mut.
Mă doare lenevia cu care m-am născut,
Grăbita lăcomie a primului sărut.
Unde si când m-am ivit în lumină nu stiu, e o chemare.
Din umbră mă ispitesc să cred că lumea-i o cântare.
Străin, zâmbind, vrăjit , trepte suind,
În mijlocul ei mă împlinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe care nu mă cuprind.
Câteodată iubesc lucruri care nu îmi răspund.
De vânturi si ispravi visate îmi sunt ochii plini,
De umblat,umblu ca fiecare,
Când vinovat pe acoperișul iadului,
Când fără păcat, pe muntele cu crini.
Spune-mi tu, sub curcubeu,
Mi-ai căzut in cale ca o geană dintr-o ploapă a lui Dumnezeu?
Nu vreau decat să îmi port curate,
Degetele răsfirate prin părul tau
Și apoi prin nori.
Aș vrea să mă întorc în mine,
Să descopăr ce încă n-am găsit.
Rădăcina de la care am pornit și care s-a nimicit.
Aș vrea să mă privesc fără oglindă,
Să văd ceva spre care nimeni nu a putut să tindă.
Să mă descopăr pentru tine,
Să vezi tu,sufletul din mine.
Stropi de poeme
Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,
azi părăsesc
ucenicia neterminată,
curgând din poemele voastre,
o las altora care au mai îndrăznit,
eu nu voi mai fi fost
un început lipsit de speranţă,
alte cuvinte trăiesc aşteptarea
ecourilor născute să fie
versuri hrănite cu mine,
aş pune punct, dar
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici,
las rimele să cadă
din degete desfrunzite de ritm,
în altă poezie cuvintele se cer
oblojite cu frumos,
nu este un crez,
doar o evadare veşnică
în închisoarea mişcătoare
a gândurilor.
În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme,
aşa cum au fost odată.