După "noi"

Azi mă întreb... ce a rămas din noi

Din tot ce ieri a fost să fie

Un vis, o faptă, o dorință?

Sau gânduri purtate în neființă?

 

În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"

Să scriu povestea fără sfârșit 

Căutând răspunsuri iară și iară 

Și tot ce a rămas în final netrăit...

 

Tot ce-a rămas?.... e poezia 

Unde azi se scaldă amintirea,  

Mâine iubirea își caută menirea

Si durerea își așteaptă mântuirea.

 

Tot ce-a rămas?....să pot iubi

Cât pot și vreau și clar pe cine

E tot ce am, ce pot să dau,

Chiar de la schimb n-o face nimeni.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: OneWineWoman poezii.online După "noi"

#unpahardepoezie #onewinewoman

Data postării: 2 februarie

Vizualizări: 183

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Orele astrale ale omenirii

Orele astrale ale omenirii
(în onoarea lui Stefan Zweig)
...
De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire
și nu pe Barabas l-am fi eliberat,
cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,
de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!
...
De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,
schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,
că ne vom mântui la capătul răbdării,
fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!
...
Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,
de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,
de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,
de unde-am mai primi Lumina Învierii?!
...
De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),
de nu eram de-atunci cu toții vinovați,
de n-am purta acum, în suflete o rană,
de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!
...
În lumea moartă ce merge către moarte
cum ne-am plăti noi prețul mântuirii
prin ”Orele astrale ale omenirii”,
de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!
Mai mult...

Cred

Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.

Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.

Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.

Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.

Mai mult...

Sacrificiu

Vântul ușor, de vară aduce  o dulce melancolie

În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie

Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare

Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare

 

Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra  vieții mele

Acum, pot să cad cu ușurință în  adâncimea prăpastiei neajungând la  cele mai uimitoare stele

Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta  cu întunericul nesfârșit

În întunericul  acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt

 

Aud,  un ecou a unei  voci  groaznice  și puternice din  îndepărtare

Dar parcă acest glas plin de  furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare

Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură  omenească de pe acest  pământ

Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt

 

Dar nu văd rostul și  sensul  salvării, din  primejdia cea mai aspră a vieții

Poți muri pentru cea mai  excelentă și veșnică  creație, lăsând dar umbra  în pragul dimineții

La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru   oricare vis copilăresc

Viața întreagă, merită cât  coastă pentru  fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

 

Mai mult...

Altă zi

Suflet drag, 

O zi în viața 

În dar am mai primit 

O nouă zi ,

O rază de soare,

Un zâmbet pe buze. 

Cerul îl privesc 

Când pe iarba zăbovesc 

Gândire semantică 

Abstractă - lucidă 

Inspir adiere de viață 

Expir gânduri uitate 

Gânduri despre iubire 

Despre nemurire de neam 

Întrebări puse 

Dar neraspunse 

... si un apus privesc 

Alene ma ridic 

Ma îndrept spre stele 

Iar asa a trecut 

Printre doua lacrimi 

Și un zâmbet 

Alte zi din a mea viață.  

Mai mult...

Priviri împietrite

Oare când în ochii mei ai să privești,  

Fără de frici să te lovești,  

Că împietrit ai să te ivești,  

Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.  

 

Și o să mă înțelegi cândva,  

Cât de mută rămân la un gând,  

Când nici hartă n-am spre inima mea,  

Și doar amintiri mă dor, pe rând.  

 

Doar o veche rană curge încet,  

În valuri grele, dintr-o veche trăire,  

Pentru o statuie ce-n colț stă încet,  

Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.  

 

Cu zâmbet șters și chip de piatră,  

O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,  

Pentru o vecie, în taină, se-arată,  

Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.  

Mai mult...

Asumarea sinelui

În întuneric te aștept ... sau mă aștept ? Pe mine să mă regăsesc în altă variantă , care nu mai se lasă speriată de fiare și iluzii care crede că se poate și limite nu are . Care crede și se lasă să plutească lin pe ape adânci , care nu se mai întreabă dacă e nevoie să vezi că să crezi ... Dar totuși cu cine vorbesc ? Pentru cine scriu defapt ? Sau de ce n-am liniște și nu adorm până valurile de ganduri nu le aștern pe hârtie ? Sau oare de ce încă mai pun întrebări și nu accept cine sînt ? Copilul unic ce încerci să-l ascunzi sub măști de lut ,copilul ce te reprezintă...care despre lumină vorbește , desenează ce vede și simte ce alți ignoră ... abstract gândește căutând logica în neamt , și se întreabă de ce culori există și unde se duc gândurile uitate .

   Dar este simplu tot, doar acceptă cine ești și ce alegi a fi mereu ,înțelegere nu mai caută în jur căci deja ai obosit și te distrugi. Încerci să pui o masca care acum doar te ustura și lasă urme adânci pe ființă ta, când roșul din obraji si culoarea vieții numai într-un pahar de vin se mai gasesc. Doar respira și dă drumul la orice ...lasă te să vezi cum oameni sînt înconjurați de lumină și culori radiante , cum sprijiniți sînt când ei poate nu cred.

 Lasă te să simți și să crezi că pe drumul bun te afli când vezi că ești ghidat și clopoței se aud pe unde mergi și pe el îl simți în dreapta ta spunandu ți povestea acestor copaci și stănci uitate .Când stai cu cei dragi pe malul marii unor tărâmuri cu istorii de mult uitate și lin zbori printre stele și universe . Crezi că uni aud și cel mai silențios strigat interior al tău și că luceferi blânzi te asculta în noapte și îți răspund la întrebări, că bucuria o văd în tine când chipul este rigid și plictisit de împrejurare , dar mereu fericirea o vei găsi în interiorul tău , în propia casa , și ști bine că îți aduc aminte de casa interioara cea în care trăiește sufletul tău drag .

 

 

Mai mult...

Orele astrale ale omenirii

Orele astrale ale omenirii
(în onoarea lui Stefan Zweig)
...
De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire
și nu pe Barabas l-am fi eliberat,
cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,
de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!
...
De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,
schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,
că ne vom mântui la capătul răbdării,
fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!
...
Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,
de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,
de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,
de unde-am mai primi Lumina Învierii?!
...
De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),
de nu eram de-atunci cu toții vinovați,
de n-am purta acum, în suflete o rană,
de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!
...
În lumea moartă ce merge către moarte
cum ne-am plăti noi prețul mântuirii
prin ”Orele astrale ale omenirii”,
de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!
Mai mult...

Cred

Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.

Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.

Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.

Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.

Mai mult...

Sacrificiu

Vântul ușor, de vară aduce  o dulce melancolie

În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie

Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare

Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare

 

Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra  vieții mele

Acum, pot să cad cu ușurință în  adâncimea prăpastiei neajungând la  cele mai uimitoare stele

Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta  cu întunericul nesfârșit

În întunericul  acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt

 

Aud,  un ecou a unei  voci  groaznice  și puternice din  îndepărtare

Dar parcă acest glas plin de  furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare

Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură  omenească de pe acest  pământ

Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt

 

Dar nu văd rostul și  sensul  salvării, din  primejdia cea mai aspră a vieții

Poți muri pentru cea mai  excelentă și veșnică  creație, lăsând dar umbra  în pragul dimineții

La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru   oricare vis copilăresc

Viața întreagă, merită cât  coastă pentru  fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

 

Mai mult...

Altă zi

Suflet drag, 

O zi în viața 

În dar am mai primit 

O nouă zi ,

O rază de soare,

Un zâmbet pe buze. 

Cerul îl privesc 

Când pe iarba zăbovesc 

Gândire semantică 

Abstractă - lucidă 

Inspir adiere de viață 

Expir gânduri uitate 

Gânduri despre iubire 

Despre nemurire de neam 

Întrebări puse 

Dar neraspunse 

... si un apus privesc 

Alene ma ridic 

Ma îndrept spre stele 

Iar asa a trecut 

Printre doua lacrimi 

Și un zâmbet 

Alte zi din a mea viață.  

Mai mult...

Priviri împietrite

Oare când în ochii mei ai să privești,  

Fără de frici să te lovești,  

Că împietrit ai să te ivești,  

Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.  

 

Și o să mă înțelegi cândva,  

Cât de mută rămân la un gând,  

Când nici hartă n-am spre inima mea,  

Și doar amintiri mă dor, pe rând.  

 

Doar o veche rană curge încet,  

În valuri grele, dintr-o veche trăire,  

Pentru o statuie ce-n colț stă încet,  

Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.  

 

Cu zâmbet șters și chip de piatră,  

O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,  

Pentru o vecie, în taină, se-arată,  

Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.  

Mai mult...

Asumarea sinelui

În întuneric te aștept ... sau mă aștept ? Pe mine să mă regăsesc în altă variantă , care nu mai se lasă speriată de fiare și iluzii care crede că se poate și limite nu are . Care crede și se lasă să plutească lin pe ape adânci , care nu se mai întreabă dacă e nevoie să vezi că să crezi ... Dar totuși cu cine vorbesc ? Pentru cine scriu defapt ? Sau de ce n-am liniște și nu adorm până valurile de ganduri nu le aștern pe hârtie ? Sau oare de ce încă mai pun întrebări și nu accept cine sînt ? Copilul unic ce încerci să-l ascunzi sub măști de lut ,copilul ce te reprezintă...care despre lumină vorbește , desenează ce vede și simte ce alți ignoră ... abstract gândește căutând logica în neamt , și se întreabă de ce culori există și unde se duc gândurile uitate .

   Dar este simplu tot, doar acceptă cine ești și ce alegi a fi mereu ,înțelegere nu mai caută în jur căci deja ai obosit și te distrugi. Încerci să pui o masca care acum doar te ustura și lasă urme adânci pe ființă ta, când roșul din obraji si culoarea vieții numai într-un pahar de vin se mai gasesc. Doar respira și dă drumul la orice ...lasă te să vezi cum oameni sînt înconjurați de lumină și culori radiante , cum sprijiniți sînt când ei poate nu cred.

 Lasă te să simți și să crezi că pe drumul bun te afli când vezi că ești ghidat și clopoței se aud pe unde mergi și pe el îl simți în dreapta ta spunandu ți povestea acestor copaci și stănci uitate .Când stai cu cei dragi pe malul marii unor tărâmuri cu istorii de mult uitate și lin zbori printre stele și universe . Crezi că uni aud și cel mai silențios strigat interior al tău și că luceferi blânzi te asculta în noapte și îți răspund la întrebări, că bucuria o văd în tine când chipul este rigid și plictisit de împrejurare , dar mereu fericirea o vei găsi în interiorul tău , în propia casa , și ști bine că îți aduc aminte de casa interioara cea în care trăiește sufletul tău drag .

 

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Pod din rime

Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe

nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...

Nu imi e frig, dar imi e frica

In fiecare zi ma pierd putin

Mă răzbun, si ii port pica

Sticlei din dulap.de vin.

Zi ce trece sunt mai rece,

Insensibila si cruda...

O racoare ce nu-mi trece..

sticla goala-mi face-n ciuda.

Nu E e frig...parca mi-i mila

E un tremurat subtil de nervi..

Ma simt ca vremea....instabila.

Tu cel ce stai la distanta

Altceva, ce mai observi?.

Extremităţi mai reci?tipice mie

Scriu si plang cu-n nod în gat

Ma răzbun pe poezie,

Ma-ntelege ea..atât!

2024-08-06

 

Mai mult...

Nu stiu...

Nu știu încă cine sunt,

Dar stiu cine nu mai sunt...

Nu am rămas fără sentimente

Dar am învățat să le ascund.

 

Ạm incă ochii plini de amintiri

Ce uneori nasc lacrimi in priviri

Si, chiar nu mai contează

Că m-ai străbat pe față..

 

Am lacrimi să-mi ajungă

Încă o viata și-o secundă

Plâng ca o siguranță,

Că mai există o speranță!

 

Pentru acea îmbrățişare

Ce-o căutam cu disperare,

Dar azi plec si te las cu luna

Deși îmi ești in gând întruna.

 

Cândva o împărțeam cu tine

Nu ar fi trebuit să se termine.. 

 

Dar prăpastia dintre noi

A căpătat amploare

Și doare să văd din partea ta

Atât de multă nepăsare.

 

Putea fi o poveste

Cum nu a fost vreodată

Dar de unde as fi putut sti

Că ai o inima pietrificata.

 

A înflorit iubirea in mine

Sub ploaia îmbrățişărilor tale,

De aceea povestea cu tine

Îmbrățişați am vrut să se termine

 

Să-mi rămână in inimă seninul,

Pe buze vinul.. 

Sufletul meu,

Să nu-ţi cunoască veninul..

#unpahardepoezie 

Mai mult...

Spovedanie

Când te scriu in versuri

Parca-mi curgi prin vene

Ca o furtună liniștită 

Ce spală orice durere...

 

Esti muza mea fierbinte

Și te scriu in cuvinte

Te scriu in rimă dulce

Poate gândul te ajunge

 

Îți scriu cât pot de frumos

Deși în suflet nasc haos

În strofe mă spovedesc

De dorul ce-ai lăsat să trăiesc...

 

Mai mult...

O sa te astept... Aievea unui vis

O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun

O să mă pierd în vise risipite ca un fum,

Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper

Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...

 

O să te-aștept în nopțile pline de dor

Și-o să te port tainic în al viselor decor

Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul

Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...

 

O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,

Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,

Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești 

Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....

 

Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,

Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii

Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge 

De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...

 

O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire

Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească 

De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam 

Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"

 

Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă 

Te-am așteptat s-apari aievea unui vis

Ca și când, în astă lume o speranță mai există,

Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...

 

 

 

Mai mult...

Respirația absenței tale

Când îmi apari în gând, totul încetineşte...

Parfumul tandru al vinului tău mă învăluiește,  

Noaptea-ți sculptează chipul din stele 

Și sufletul de dor dansează printre ele. 

 

Și te imaginez, cu ochii tăi, cu privirea curată,

...O prezenţă invizibilă, dar atât de adevărată....

Știu, eşti doar ecoul gândurilor mele,

Ploaia dulce ce-mi dictează poemele...

 

Dorul de tine îmi da fiori clipă de clipă,

Ca o şoaptă constantă ce versul mi-l strigă,

Îmi îmbracă zilele gri, fără de culoare,

Şi te reînvie în nopţi cu luna spectatoare.

 

...ai fost minunea mea târzie...

Și azi te mai simt în a mea poezie 

Ca un vin mai bun în timp, o pură-mbrățișare

Și te scriu, să pot respira aerul absenței tale.

Mai mult...

Incerc

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

 

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

 

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

 

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...

Mai mult...

Pod din rime

Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe

nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...

Nu imi e frig, dar imi e frica

In fiecare zi ma pierd putin

Mă răzbun, si ii port pica

Sticlei din dulap.de vin.

Zi ce trece sunt mai rece,

Insensibila si cruda...

O racoare ce nu-mi trece..

sticla goala-mi face-n ciuda.

Nu E e frig...parca mi-i mila

E un tremurat subtil de nervi..

Ma simt ca vremea....instabila.

Tu cel ce stai la distanta

Altceva, ce mai observi?.

Extremităţi mai reci?tipice mie

Scriu si plang cu-n nod în gat

Ma răzbun pe poezie,

Ma-ntelege ea..atât!

2024-08-06

 

Mai mult...

Nu stiu...

Nu știu încă cine sunt,

Dar stiu cine nu mai sunt...

Nu am rămas fără sentimente

Dar am învățat să le ascund.

 

Ạm incă ochii plini de amintiri

Ce uneori nasc lacrimi in priviri

Si, chiar nu mai contează

Că m-ai străbat pe față..

 

Am lacrimi să-mi ajungă

Încă o viata și-o secundă

Plâng ca o siguranță,

Că mai există o speranță!

 

Pentru acea îmbrățişare

Ce-o căutam cu disperare,

Dar azi plec si te las cu luna

Deși îmi ești in gând întruna.

 

Cândva o împărțeam cu tine

Nu ar fi trebuit să se termine.. 

 

Dar prăpastia dintre noi

A căpătat amploare

Și doare să văd din partea ta

Atât de multă nepăsare.

 

Putea fi o poveste

Cum nu a fost vreodată

Dar de unde as fi putut sti

Că ai o inima pietrificata.

 

A înflorit iubirea in mine

Sub ploaia îmbrățişărilor tale,

De aceea povestea cu tine

Îmbrățişați am vrut să se termine

 

Să-mi rămână in inimă seninul,

Pe buze vinul.. 

Sufletul meu,

Să nu-ţi cunoască veninul..

#unpahardepoezie 

Mai mult...

Spovedanie

Când te scriu in versuri

Parca-mi curgi prin vene

Ca o furtună liniștită 

Ce spală orice durere...

 

Esti muza mea fierbinte

Și te scriu in cuvinte

Te scriu in rimă dulce

Poate gândul te ajunge

 

Îți scriu cât pot de frumos

Deși în suflet nasc haos

În strofe mă spovedesc

De dorul ce-ai lăsat să trăiesc...

 

Mai mult...

O sa te astept... Aievea unui vis

O să te-aștept în gânduri ce la răsărit apun

O să mă pierd în vise risipite ca un fum,

Nu-ți voi mai spune cât de mult te sper

Să te întorci...o clipă... îmbrățișați sub același cer...

 

O să te-aștept în nopțile pline de dor

Și-o să te port tainic în al viselor decor

Chiar de viața doar ne îndepărtează pasul

Măcar o dată și pentru noi, aș vrea... să bată ceasul...

 

O să te-aștept, deși mă mint că nu îmi pasă,

Inima îmi poartă o ultimă speranță rătăcită.... trează,

Că prin gând într-o zi, o să-ți trec și-o să-ți amintești 

Cât de dragă ți-am fost... cât de drag, încă îmi ești....

 

Poate-ntr-o bună zi îți vei aminti, poate vei sti,

Cum în tăcerea nopții te mai aștept să vii

Că dorul ce ți-l port, oricât de mult l-as frânge 

De la un timp doar al tău nume, îl știe... a plânge...

 

O să te-aștept cu dor nemărginit de a ta privire

Amintindu-mi cum o făceai pe-a mea să sclipească 

De câte ori se întâmpla să ne-ntâlnim și simțeam 

Cum în șoaptă îți spuneai.. "ca o păpușă este de frumoasă!"

 

Și ieri și azi te-am așteptat, tăcută...tristă 

Te-am așteptat s-apari aievea unui vis

Ca și când, în astă lume o speranță mai există,

Să ne mai fim, cum altă dată... ai promis...

 

 

 

Mai mult...

Respirația absenței tale

Când îmi apari în gând, totul încetineşte...

Parfumul tandru al vinului tău mă învăluiește,  

Noaptea-ți sculptează chipul din stele 

Și sufletul de dor dansează printre ele. 

 

Și te imaginez, cu ochii tăi, cu privirea curată,

...O prezenţă invizibilă, dar atât de adevărată....

Știu, eşti doar ecoul gândurilor mele,

Ploaia dulce ce-mi dictează poemele...

 

Dorul de tine îmi da fiori clipă de clipă,

Ca o şoaptă constantă ce versul mi-l strigă,

Îmi îmbracă zilele gri, fără de culoare,

Şi te reînvie în nopţi cu luna spectatoare.

 

...ai fost minunea mea târzie...

Și azi te mai simt în a mea poezie 

Ca un vin mai bun în timp, o pură-mbrățișare

Și te scriu, să pot respira aerul absenței tale.

Mai mult...

Incerc

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

 

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

 

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

 

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...

Mai mult...
prev
next