După "noi"
Azi mă întreb... ce a rămas din noi
Din tot ce ieri a fost să fie
Un vis, o faptă, o dorință?
Sau gânduri purtate în neființă?
În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"
Să scriu povestea fără sfârșit
Căutând răspunsuri iară și iară
Și tot ce a rămas în final netrăit...
Tot ce-a rămas?.... e poezia
Unde azi se scaldă amintirea,
Mâine iubirea își caută menirea
Si durerea își așteaptă mântuirea.
Tot ce-a rămas?....să pot iubi
Cât pot și vreau și clar pe cine
E tot ce am, ce pot să dau,
Chiar de la schimb n-o face nimeni.
Category: Philosophical poem
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 2 февраля
Views: 164
Poems in the same category
Cuvântul
Când Cuvântul a prins făptură
Și tăcerea a cuprins
Nu știa minciuni sau ură,
Dar cu ele s-a deprins.
Cei Trei,Cuvântul au închis în dom
Să nu rostească adevăr
Șoptit voinței unui super om
Căruia ei îi pun la spirit,suflet,ivăr.
Cal alb caleașca trage,merg negru osii împinge
Șuvoi de lavă ciobește infatuarea
Privesc la oameni,trist inima îmi ninge
Codul pentru dezactivare a matricei este uitarea.
Dragostea,o potârniche speriată,de hidoșenie agasată
Doruri, patimi,năzuințe din orgoliu s-au născut
Mintea archonică prin disciplină este dresată
Mai bine când Cuvântul era mut?
Se trezește încă un dormit,ia demiurgi în tăvălug
Vede,în a lor urzeală,mizeriile ce au făcut
Matricea se dizolvă,călăii ard pe rug
Armonie,împăcare și Cuvântul a tăcut.
Lacrimi gri
În suflet trec repezi ceasuri
Arse de focuri dese.
Pline de-ntelesuri,
Dar tot neintelese.
Pasărea cândva divină,
De flăcări mistuită,
Zace goală si suspina.
Nu s-ar lăsa chinuită,
Dar aripile ofilite
Vântul nu i le atinge,
Iar speranța, pe sfârșite,
Flacăra n-o poate stinge.
Pierit-a și codrul verde,
Fărâme gri prin aer zboară.
Prin ele nu se-ntrevede
Sa apară vreo fecioară,
Ce s-aducă un strop de apă
Aripile ca să-i stingă.
Să pot coborî a mea pleoapă,
Sufletul să mi-l atingă
Și să curgă.. Lacrimi gri,
Cenușă a trăirilor ce or fi.
Memento mori
O voce eternă ne-aduce aminte,
Că-n praf de stele ne vom transforma.
Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,
Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.
Cu fiecare pas, fiecare suflare,
În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.
Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,
Memento mori, ceasul vieții se va opri.
În petale de trandafir, simbol al vieții,
Ironic, ne surâde dansul morții.
Doar amintiri vor mai rămâne,
Memento mori, totul se scurge.
În suflet însă, va rămâne
O flacără nemuritoare,
A cărții ce ne-o scriem fiecare.
Memento mori, suntem povestea vieții noastre.
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
Cuvântul
Când Cuvântul a prins făptură
Și tăcerea a cuprins
Nu știa minciuni sau ură,
Dar cu ele s-a deprins.
Cei Trei,Cuvântul au închis în dom
Să nu rostească adevăr
Șoptit voinței unui super om
Căruia ei îi pun la spirit,suflet,ivăr.
Cal alb caleașca trage,merg negru osii împinge
Șuvoi de lavă ciobește infatuarea
Privesc la oameni,trist inima îmi ninge
Codul pentru dezactivare a matricei este uitarea.
Dragostea,o potârniche speriată,de hidoșenie agasată
Doruri, patimi,năzuințe din orgoliu s-au născut
Mintea archonică prin disciplină este dresată
Mai bine când Cuvântul era mut?
Se trezește încă un dormit,ia demiurgi în tăvălug
Vede,în a lor urzeală,mizeriile ce au făcut
Matricea se dizolvă,călăii ard pe rug
Armonie,împăcare și Cuvântul a tăcut.
Lacrimi gri
În suflet trec repezi ceasuri
Arse de focuri dese.
Pline de-ntelesuri,
Dar tot neintelese.
Pasărea cândva divină,
De flăcări mistuită,
Zace goală si suspina.
Nu s-ar lăsa chinuită,
Dar aripile ofilite
Vântul nu i le atinge,
Iar speranța, pe sfârșite,
Flacăra n-o poate stinge.
Pierit-a și codrul verde,
Fărâme gri prin aer zboară.
Prin ele nu se-ntrevede
Sa apară vreo fecioară,
Ce s-aducă un strop de apă
Aripile ca să-i stingă.
Să pot coborî a mea pleoapă,
Sufletul să mi-l atingă
Și să curgă.. Lacrimi gri,
Cenușă a trăirilor ce or fi.
Memento mori
O voce eternă ne-aduce aminte,
Că-n praf de stele ne vom transforma.
Clopotul destinului ne anunță tăcerea serii,
Memento mori, sfarșitul nu-l putem schimba.
Cu fiecare pas, fiecare suflare,
În a vieții călătorie simțim o veșnică chemare.
Moartea ne șoptește prin umbrele nopții,
Memento mori, ceasul vieții se va opri.
În petale de trandafir, simbol al vieții,
Ironic, ne surâde dansul morții.
Doar amintiri vor mai rămâne,
Memento mori, totul se scurge.
În suflet însă, va rămâne
O flacără nemuritoare,
A cărții ce ne-o scriem fiecare.
Memento mori, suntem povestea vieții noastre.
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
Other poems by the author
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
Când vin valuri de tine...
Tu nu știi, dar te simt. Nu în cuvinte. Nu în gesturi.
Ci în acele momente bizare în care
liniștea devine grea,
Si o tresărire îmi atinge din senin pieptul
E ca și cum aș fi invelită de îmbrățișarea ta...
Atunci știu că ești acolo. Nu cu trupul. Nu cu vocea.
Cu regretul pe care nici nu ți l-ai recunoscut, cu gând...
Vin uneori valuri de tine, fără motiv, fără să te chem, și mă cuprind.
Mặ opresc în mijlocul lucrurilor. Te simt. Simt că te-ai gândit, pentru o secundă...
Poate într-o noapte în care nu
puteai dormi... cu lună rotundă,
Poate în clipa în care ai trecut pe lângă o tăcere care semăna cu mine.
Te simt...Ca și când povestea asta nu asa trebuia să se termine.
Tu doar ai crezut că, dacă o taci suficient de mult, o să dispară.
Ai pus ziduri. Ai numit-o nebunie. Ai tratat-o drept ceva trecător.
Dar eu... n-am uitat nici azi vibrația privirii tale...
Și încă simt când se aprinde, ca o lumină ce-o ţii ascunsă în a sufletului torpedou.
N-am nevoie de dovezi. Nici de mesaje.
Pentru că adevărul nu mai e în tăcerea cu care mă pedepsești
E în ceea ce îţi scapă fără să vrei, cu nepăsare tratând
Și felul cum ajunge la mine, de nici nu gândești...
Viitor rescris
De fel sunt o persoană veselă
Dar sufletul mi-i încă traumat
Și pentru el azi m-am decis
Să închid ușa pe care să revii, am tot așteptat.
Încerc să-mi fac curat prin gânduri
Să-mi fac ordine în minte și suflet
Trec prin filtru orice capitol
Anulez orice urmă de teamă și urlet.
Îmi iau rămas bun de la iluzii și vise uitate
Adio spun celor ca tine, falși, cu vorbe ciudate
Refuz să mă mai pierd în priviri înșelătoare
M-a costat atât de mult...privirea ta întâmplătoare!
Anulez pe rând, amintiri din trecutul ce doare
Învăț în fiecare zi să mă prețuiesc fără ezitare
Să uit durerea ce-ai lasat-o să fie autoare,
Să-mi rescriu viitorul, să te las în uitare...
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Ma simt ciudat...
Mă simt ciudat... nu vreau decât să dispar
Din viața asta... să uit tot ce-i legat de tine
Tot ce mi-ai spus, m-a epuizat moral
M-a lăsat fără chef de nimic și de nimeni.
Tot încercând să mă complac, să tac
Tot așteptând orice cu nerăbdare
Mă tot distrug mai mult și cad
Și mă îndepărtez mai mult de soare.
Aș vrea doar... în uitare să cobor
Dar dorul încă mai caută umbra ta
... de câte încerc să uit mi-e dor,
De câte n-am putut uita...
Sa cad adânc aș vrea-n paharul plin
În parfumu-i dulce privirea tăioasă să-ți pierd
Atingerea să-ți simt in orice strop de vin
Sa uit c-o vreme am respirat c-un suflet defect.
Să cad să pot să spulber tăcerea grea
Ca un Phoenix să renasc din cenușă și fum
Dar te întorci mereu ca un parfum
Din tot ce-am iubit si n-am putut uita...
Să cad, să mă ridic, să dispar din calea ta
Să nu-mi mai pun nicicând vreo întrebare
Sunt rezultatul a tot ce m-a rănit cândva
Creația unor tăceri apăsătoare....
Pahar gol de vin
O rază rătăcită
De Soare-ngălbenită
Luminează divin
Într-un pahar gol de vin...
O lăcrămioara la geam îmi zâmbește
Privirea în gol mi se pierde
O lacrimă dă să-mi cadă lin
Într-un pahar gol de vin...
Se-aude un clinchet cristalin
Ca un plânset sublim
Pentru o poveste sfârsită trist
Într-un pahar gol de vin....
Sunt intr-o continuă dilemă
Deși gândirea mi-i fermă
De gânduri ce se astern lin,
Într-un pahar gol de vin...
Pe masă am lăsat o pată
De la o țigară sfărâmată
Și scrum împrăștiat... fin
Lângă un pahar gol de vin...
Intr-o oarecare zi
Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți
Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești
... de parcă nu ai ști deja
Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...
Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea
... dar mai puțin decât meriți, poate...
Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea
Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.
M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești
Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine
Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,
Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine.
Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"
Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?
... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,
Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.
Când vin valuri de tine...
Tu nu știi, dar te simt. Nu în cuvinte. Nu în gesturi.
Ci în acele momente bizare în care
liniștea devine grea,
Si o tresărire îmi atinge din senin pieptul
E ca și cum aș fi invelită de îmbrățișarea ta...
Atunci știu că ești acolo. Nu cu trupul. Nu cu vocea.
Cu regretul pe care nici nu ți l-ai recunoscut, cu gând...
Vin uneori valuri de tine, fără motiv, fără să te chem, și mă cuprind.
Mặ opresc în mijlocul lucrurilor. Te simt. Simt că te-ai gândit, pentru o secundă...
Poate într-o noapte în care nu
puteai dormi... cu lună rotundă,
Poate în clipa în care ai trecut pe lângă o tăcere care semăna cu mine.
Te simt...Ca și când povestea asta nu asa trebuia să se termine.
Tu doar ai crezut că, dacă o taci suficient de mult, o să dispară.
Ai pus ziduri. Ai numit-o nebunie. Ai tratat-o drept ceva trecător.
Dar eu... n-am uitat nici azi vibrația privirii tale...
Și încă simt când se aprinde, ca o lumină ce-o ţii ascunsă în a sufletului torpedou.
N-am nevoie de dovezi. Nici de mesaje.
Pentru că adevărul nu mai e în tăcerea cu care mă pedepsești
E în ceea ce îţi scapă fără să vrei, cu nepăsare tratând
Și felul cum ajunge la mine, de nici nu gândești...
Viitor rescris
De fel sunt o persoană veselă
Dar sufletul mi-i încă traumat
Și pentru el azi m-am decis
Să închid ușa pe care să revii, am tot așteptat.
Încerc să-mi fac curat prin gânduri
Să-mi fac ordine în minte și suflet
Trec prin filtru orice capitol
Anulez orice urmă de teamă și urlet.
Îmi iau rămas bun de la iluzii și vise uitate
Adio spun celor ca tine, falși, cu vorbe ciudate
Refuz să mă mai pierd în priviri înșelătoare
M-a costat atât de mult...privirea ta întâmplătoare!
Anulez pe rând, amintiri din trecutul ce doare
Învăț în fiecare zi să mă prețuiesc fără ezitare
Să uit durerea ce-ai lasat-o să fie autoare,
Să-mi rescriu viitorul, să te las în uitare...
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Ma simt ciudat...
Mă simt ciudat... nu vreau decât să dispar
Din viața asta... să uit tot ce-i legat de tine
Tot ce mi-ai spus, m-a epuizat moral
M-a lăsat fără chef de nimic și de nimeni.
Tot încercând să mă complac, să tac
Tot așteptând orice cu nerăbdare
Mă tot distrug mai mult și cad
Și mă îndepărtez mai mult de soare.
Aș vrea doar... în uitare să cobor
Dar dorul încă mai caută umbra ta
... de câte încerc să uit mi-e dor,
De câte n-am putut uita...
Sa cad adânc aș vrea-n paharul plin
În parfumu-i dulce privirea tăioasă să-ți pierd
Atingerea să-ți simt in orice strop de vin
Sa uit c-o vreme am respirat c-un suflet defect.
Să cad să pot să spulber tăcerea grea
Ca un Phoenix să renasc din cenușă și fum
Dar te întorci mereu ca un parfum
Din tot ce-am iubit si n-am putut uita...
Să cad, să mă ridic, să dispar din calea ta
Să nu-mi mai pun nicicând vreo întrebare
Sunt rezultatul a tot ce m-a rănit cândva
Creația unor tăceri apăsătoare....
Pahar gol de vin
O rază rătăcită
De Soare-ngălbenită
Luminează divin
Într-un pahar gol de vin...
O lăcrămioara la geam îmi zâmbește
Privirea în gol mi se pierde
O lacrimă dă să-mi cadă lin
Într-un pahar gol de vin...
Se-aude un clinchet cristalin
Ca un plânset sublim
Pentru o poveste sfârsită trist
Într-un pahar gol de vin....
Sunt intr-o continuă dilemă
Deși gândirea mi-i fermă
De gânduri ce se astern lin,
Într-un pahar gol de vin...
Pe masă am lăsat o pată
De la o țigară sfărâmată
Și scrum împrăștiat... fin
Lângă un pahar gol de vin...