De atâția ani...
De atâția ani tot mă frământ,
Aici, singur pe pământ,
Și-mi simt celula rumegând,
În gând...
Iar visu-mi este tot zburând,
În gheare sufletu-mi ținând,
Ca morții să îl dau sperând,
Curând...
Abisuri trec și mă-nspăimânt,
Pe aripi noaptea aducând,
Și văd tornade măturând,
Pământ...
Cobor lumini parcă plouând,
Iar foc se-ntinde vieți cerând,
Văd oamenii mereu săpând,
Mormânt...
Iar păsări nu mai văd zburând,
Aud doar îngerii cântând,
Și-n cântul lor m-aud în gând,
Urlând...
De atâția ani tot mă frământ,
Aici, singur pe pământ,
Și-adorm adesea prea curând,
Plângând...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 14 octombrie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 270
Poezii din aceiaşi categorie
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
M-aș pierde...
M-aș pierde printre lucruri vechi,
Ca un obiect ce nu-l învinge timpul,
Să-mi curgă imnuri prin urechi,
Când geme și surâde anotimpul.
M-aș pierde noaptea-n asfințit,
Pe-un țărm atins de marea calmă,
Și pe ascuns să fiu în zori pețit,
De scoicile ce le-am cules în palmă.
M-aș pierde-n liniștea din gând,
Sub cerul pal, cu luna tristă,
Și-n fiecare șoaptă de cuvânt,
Să știu că plânset nu există.
M-aș pierde-n ploaia ce tresare,
Ca un refren ce încă mă adună,
Să văd cum cade peste mare,
O lacrimă din vechea mea furtună.
M-aș pierde-n zborul norilor tăcuți,
Prin văl de amintiri ce-n cer se-adună,
Să-mbrac în vechi veșminte cunoscuți,
Ce zilnic versul fraged mi-l consumă.
M-aș pierde-n umbra crinilor sălbatici,
În dansul frunzelor cu freamăt lung,
Și în străfundul codrilor apatici,
Tristețea lumii noastre s-o alung.
M-aș pierde-n viscolul ce roade creasta,
Din munții vechi cu frunți de piatră,
Să-mi las acolo ura și năpasta,
Și să mă-ntorc împărtășit la vatră.
M-aș pierde iar, și-apoi m-aș regăsi,
În sfânta taină a legilor străbune,
Și-n praful clipelor ce vor veni,
Să fiu ecoul ce veșnic va rămâne.
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Sensul vietii
De crezi,sensul vieții e limpede,clar,
Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,
Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.
In noapte-al meu gând caută un răspuns,
Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .
Ce fi-va in clipa finala un dar?
Averea,puterea sau faima?
Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?
Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..
E pace în inima,în gând e senin,
Și singurul zeu la care ma-nchin,
E dragostea..
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
M-aș pierde...
M-aș pierde printre lucruri vechi,
Ca un obiect ce nu-l învinge timpul,
Să-mi curgă imnuri prin urechi,
Când geme și surâde anotimpul.
M-aș pierde noaptea-n asfințit,
Pe-un țărm atins de marea calmă,
Și pe ascuns să fiu în zori pețit,
De scoicile ce le-am cules în palmă.
M-aș pierde-n liniștea din gând,
Sub cerul pal, cu luna tristă,
Și-n fiecare șoaptă de cuvânt,
Să știu că plânset nu există.
M-aș pierde-n ploaia ce tresare,
Ca un refren ce încă mă adună,
Să văd cum cade peste mare,
O lacrimă din vechea mea furtună.
M-aș pierde-n zborul norilor tăcuți,
Prin văl de amintiri ce-n cer se-adună,
Să-mbrac în vechi veșminte cunoscuți,
Ce zilnic versul fraged mi-l consumă.
M-aș pierde-n umbra crinilor sălbatici,
În dansul frunzelor cu freamăt lung,
Și în străfundul codrilor apatici,
Tristețea lumii noastre s-o alung.
M-aș pierde-n viscolul ce roade creasta,
Din munții vechi cu frunți de piatră,
Să-mi las acolo ura și năpasta,
Și să mă-ntorc împărtășit la vatră.
M-aș pierde iar, și-apoi m-aș regăsi,
În sfânta taină a legilor străbune,
Și-n praful clipelor ce vor veni,
Să fiu ecoul ce veșnic va rămâne.
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Sensul vietii
De crezi,sensul vieții e limpede,clar,
Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,
Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.
In noapte-al meu gând caută un răspuns,
Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .
Ce fi-va in clipa finala un dar?
Averea,puterea sau faima?
Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?
Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..
E pace în inima,în gând e senin,
Și singurul zeu la care ma-nchin,
E dragostea..
Alte poezii ale autorului
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Mesaj
De dincolo de mări şi de oceane,
Îţi scriu tardiv în spuma unui val,
Şi teama de-a te pierde-mi dă frisoane,
Iar dorul mi se calcifiază într-un coral.
Talazuri furibunde lovesc malul,
Îmi cântă simfonii de Beethoven,
În zare încă luminează farul,
Călăuzind vapoare spre infern.
Mă simt din ce în ce mai gol de mine,
Crepusculi mă străbat la infinit,
Un fir de aţă mă mai ţine,
Să nu fiu în eternitate pironit.
Ca Iov...
Zidește Doamne împrejuru-mi ziduri,
Cu cărămizi din catedrale goale,
Și fața umple-mi-o de riduri,
Iar pielea fă-mi-o galbenă și moale.
Mă scuipă Doamne ca pe-o frunză toamna,
Și ninge peste mine cu dispreț și milă,
Iar îngerul să sune-n ceruri goarna,
Că de pământ și viață-mi este silă.
Ori, du-mă Doamne în capela părăsită,
Să stau în taină cu ochii în ceaslov,
Și ca să n-am nicicând nici o ispită,
Mă umple Doamne, de bube, ca pe Iov.
Gemete …
Gemete sunt trăirile mele,
Picuri de neant şi de stele,
Ţipăt de râmă strivită,
Mângâiere neoferită.
Mă înţeapă un trandafir în demenţă,
Iubirea din mine cere clemenţă,
Privirea spre cer îmi este întoarsă,
A trăi… mi se pare o farsă.
De oameni mă separă umanul,
Prieten îmi este iarăşi duşmanul,
Alături de harpă-i o sfântă,
Şi melodii depravate îmi cântă.
Fluturi se sinucid spre amurg,
Fericit îi priveşte un demiurg,
Aud cum putrezeşte iubirea,
Cobor în abis, să jelesc omenirea.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Epigrame XXV
Soţiei
A făcut un tort elen,
Cum nu mai găseşti de fel,
Gustul e de fond de ten,
Iar miros Coco – Chanel!
Reacţie
Soţia mea când e nervoasă,
Face scene şi suspină,
Eu, timid de după masă,
Nu fac decât pantomimă.
La dentist
Mi-am dus soacra la dentist,
Şi-am rămas profund perplex,
Că-acest doctor specialist,
Din gură-i extrase-un DEX.
Comemorare
Furioasă pe răposatul,
C-a strâns-o mereu cu uşa,
I-a făcut incineratul,
Şi-apoi i-a vândut cenuşa.
Efecte
I-am promis tot adevărul,
Când mi-am cunoscut soţia,
Iar de mint să-mi cadă părul,
Şi astfel mi-apăru chelia.
Unui pescar
Plecă-n zori la pescuit,
Vremea bună îl aţâţă,
Nada i s-a potrivit,
Pescui pe mal o fâţă.
Lui Antonio Banderas
Antonio cu barba mare,
Plimbându-se printr-un oraş,
E întrebat de-un oarecare,
Nu ai maestre…Ban de ras!
Romantică
Am invitat-o la Constanţa,
Pe-a mea superbă blondă Tanţa,
Poeme recitindu-i din prezidiu,
Am rămas…Eu şi Ovidiu!
Soţiei
O alintam răţuşca mea,
Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,
Dar după nunta pe care-o aştepta,
A început strident să măcăie.
Ispită
Când frumoasa mea blondină,
Se coborî şi ea-n piscină,
Lâng-un june fără barbă,
Apa a început să fiarbă.
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Mesaj
De dincolo de mări şi de oceane,
Îţi scriu tardiv în spuma unui val,
Şi teama de-a te pierde-mi dă frisoane,
Iar dorul mi se calcifiază într-un coral.
Talazuri furibunde lovesc malul,
Îmi cântă simfonii de Beethoven,
În zare încă luminează farul,
Călăuzind vapoare spre infern.
Mă simt din ce în ce mai gol de mine,
Crepusculi mă străbat la infinit,
Un fir de aţă mă mai ţine,
Să nu fiu în eternitate pironit.
Ca Iov...
Zidește Doamne împrejuru-mi ziduri,
Cu cărămizi din catedrale goale,
Și fața umple-mi-o de riduri,
Iar pielea fă-mi-o galbenă și moale.
Mă scuipă Doamne ca pe-o frunză toamna,
Și ninge peste mine cu dispreț și milă,
Iar îngerul să sune-n ceruri goarna,
Că de pământ și viață-mi este silă.
Ori, du-mă Doamne în capela părăsită,
Să stau în taină cu ochii în ceaslov,
Și ca să n-am nicicând nici o ispită,
Mă umple Doamne, de bube, ca pe Iov.
Gemete …
Gemete sunt trăirile mele,
Picuri de neant şi de stele,
Ţipăt de râmă strivită,
Mângâiere neoferită.
Mă înţeapă un trandafir în demenţă,
Iubirea din mine cere clemenţă,
Privirea spre cer îmi este întoarsă,
A trăi… mi se pare o farsă.
De oameni mă separă umanul,
Prieten îmi este iarăşi duşmanul,
Alături de harpă-i o sfântă,
Şi melodii depravate îmi cântă.
Fluturi se sinucid spre amurg,
Fericit îi priveşte un demiurg,
Aud cum putrezeşte iubirea,
Cobor în abis, să jelesc omenirea.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Epigrame XXV
Soţiei
A făcut un tort elen,
Cum nu mai găseşti de fel,
Gustul e de fond de ten,
Iar miros Coco – Chanel!
Reacţie
Soţia mea când e nervoasă,
Face scene şi suspină,
Eu, timid de după masă,
Nu fac decât pantomimă.
La dentist
Mi-am dus soacra la dentist,
Şi-am rămas profund perplex,
Că-acest doctor specialist,
Din gură-i extrase-un DEX.
Comemorare
Furioasă pe răposatul,
C-a strâns-o mereu cu uşa,
I-a făcut incineratul,
Şi-apoi i-a vândut cenuşa.
Efecte
I-am promis tot adevărul,
Când mi-am cunoscut soţia,
Iar de mint să-mi cadă părul,
Şi astfel mi-apăru chelia.
Unui pescar
Plecă-n zori la pescuit,
Vremea bună îl aţâţă,
Nada i s-a potrivit,
Pescui pe mal o fâţă.
Lui Antonio Banderas
Antonio cu barba mare,
Plimbându-se printr-un oraş,
E întrebat de-un oarecare,
Nu ai maestre…Ban de ras!
Romantică
Am invitat-o la Constanţa,
Pe-a mea superbă blondă Tanţa,
Poeme recitindu-i din prezidiu,
Am rămas…Eu şi Ovidiu!
Soţiei
O alintam răţuşca mea,
Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,
Dar după nunta pe care-o aştepta,
A început strident să măcăie.
Ispită
Când frumoasa mea blondină,
Se coborî şi ea-n piscină,
Lâng-un june fără barbă,
Apa a început să fiarbă.