Îndemn la rugăciune

•Sunt un mic copil,

•Îndrăgostit de cineva cu stil

•Cu ochii căprui,

•Poate fura inima oricui ,

•Când mă gândesc la el

•Parcă sunt într-un univers paralel

•Doar pe el îi iau drept model.

Lorena

corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească

dar micul ei magazin
mirosea a migdale

doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider

dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate

doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras

ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale

și a nefericire

Mi-e dor de Tine și nu pot 

Să Te ascund în taină;

Sufletul mă doare uneori 

Când nu ești cu mine.

Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu 

Din ochii Tăi care plângeau întruna,

Când eu mai uit de Tine uneori 

Iar suferința greu m-apasă.

Aș vrea să plâng alăturea de Tine

Să simt și eu povara Ta cea grea;

Să-ți sorb amarul ce pe Tine 

Greu te-apasă.

Te rog să nu mă lași Doamne nicicând 

Când eu mai uit de Tine,

Trezește-mă din somnul morții 

Să nu mă ia vrăjmașul.

Va veni ploaia, croncăne corbi,

O zdreanță e haina ce mândru o port,

Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,

Și vântul în spate, îl car și-l suport.

Va veni ploaia, cerul e negru,

Mai negru decât îmi e dat ca să văd,

Toamna își cară cortegiul funebru,

Pământul din urmă urlă a prăpăd.

Ploaia va șterge cărările roase,

Și frunzele roșii ce zac în noroi,

Bastonul agăț de crengile joase,

Pădurea șoptește cu voci de strigoi.

Sub smogul de ceață poiana e mută,

Tăcerea își duce veșmintele reci,

Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,

Să-și caute-n taină locuri de veci.

Va veni ploaia căci frigul pătrunde,

Sub zdreanța mea veche, subțire,

Iar drumul de mine parcă se-ascunde,

Și începe să plouă a despărțire.

Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,

Talpa-mi frământă în clisa amară,

Plânge al meu umblet pierdut în eter,

Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.

Cearcă-mă de vrei Părinte

Mă cercetează Te rog

Să nu mai fac neajunsuri

Că-s slăbit și-s al Tău rob

Că așa îmi dau silința

Și mă ostenesc mereu

Dar nu pot săvârși lucrul 

Fără ajutorul Tău

Să veghem în zi și-n noapte

La glasul Lui cel ceresc

Care spune și mă-ndeamnă

Să-L caut să mă smeresc

De demult din depărtare

Din copilăria mea

Pe El l-am avut aproape 

Calea Domnul mi-o păzea

Parcă văd și azi aievea 

Din acele depărtări

De prin văi și munți și dealuri

Toate-a Lui bune lucrări

Că prin multele primejdii

Ce-am trecut în a mea viață

Domnul nostru s-a-ndurat 

Și mereu mi-a dat speranță

Și m-a scos din curse grele

Și mereu m-a întărit

Ajutor mi-a fost în toate

Duhul mi l-a liniștit

Și când îmi aduc aminte

Drumul ce parcurs-am eu

Gândurile îmi inundă

Ca o apă duhul meu

Văd a mea copilărie

Ce-am avut și am trăit

Și îmi văd și-a mele fapte

Ce pe mine m-au vădit

Îmi aduc aminte bine 

Când mică eram de tot 

Cum părinții mă-nvătară 

Cum în viață să mă port

Și pe Tine să știu bine

Să Te rog și să Te cat

Să fiu trează-n tot momentul

De Tine să nu mă despart

Slavă Ție Domn Preasfinte

Că părinți mie mi-ai dat

Să mă crească și să-mi spună 

Lucrul Tău cel minunat

Te rog dă-le-n dar iertare

Pentru ce-au mai făptuit

A mea inimă Te roagă

Căci ca oameni au greșit

A Ta milă Bun Părinte

Cu noi pururea a fost

Și cu drag ne-ai ocrotit 

Fiindu-ne Bun adăpost

Cum Te îndurași, o! Doamne

Că știai ce eu voi face

Dar, o!  mare-i a Ta milă

Și-ale Tale binefaceri

Mulțumiri trimitem Ție

Pentru sprijinul divin

Acum în această viață

Și-ntru veci de veci amin

La margine de lac zăresc un pescaruș,

Ce-i muribund,sleit ,tăcut,nefericit!

Plutind,este adus la mal

De soartă, de destin,de Creator!

Oprit ,stau și-l privesc cum se desparte fără glas de noi,

De lumea-n care a trăit plăpând,

Împărtășește soarta tuturor,

Murind ușor, ușor precum un fulg in zbor...

Plec,însă-mi întorc privirea ca să văd,

Cum moare bietul pescăruș...

Și înteleg că viața-i darul ce trebuie trăit....

Îmi amintesc cum pasărea s-a stins,

Plutea, lăsându-și capul să cadă-n față,

Cu ciocul stând în apă a murit!

S-a stins frumosul pescăruș,

Blajin,tăcut exact așa cum a trăit.

(23 iulie 2023-Irepetabila iubire)

Aș plânge azi mormântul și mâine tot l-aș plânge,

Aș răscoli pământul să-nec durerea-n sânge,

Aș alunga tăcerea sordidelor morminte

Și aș chema, în veci, pe scumpul meu părinte.

Aș stinge lumânarea la cap ce-ți stă aprinsă,

Aș da deoparte crucea cu numele tău scrisă,

Aș mângâia pământul cu lacrimile-mi triste

Și aș sădi un pom în amintirea-ți tristă.

Aș face o grădină să-ți fie loc de tihnă,

Sădiți în ea să fie arbuști de iasomie

Și undeva aproape să pun o bancă, tată,

Să-ți fiu tovarăș mut de-acum până la moarte.

Aș face un izvor să curgă-ncetișor

Și-n ceas de seară, tată, să ud florile toate,

Să-nviorez obrazul de lacrimi străbătut

Și să sărut mormântul ce mi te-a luat demult.

Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,

În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,

Un amalgam ciudat de versuri pribegite

În mici volume scrise ce zac neprețuite.

Incendiat de soare și părăsit de om

Călătoresc în noapte cu ochi de visător,

Rostogolesc tăcerea unui poet minor

Spre universuri calde ce vor să mă omor.

Sunt prins în tăvălugul condeiului stelar,

Un scriitor pierdut pe-un drum imaginar,

Mi se arată coala pe care să semnez

Cerneală albă-i viața în negrul Univers.

Tu, ți-ai făcut obișnuință
Să spui întruna mii și mii,
Arunci păreri fără să știi,
Cu silă, te alung când vii.

La poartă lacăt am să pun
Să mă aștepți mereu în drum
Și de dorești să îmi vorbești
Ajungi curând să te căiești.

Că limbă am și eu, să știi
Am chiar și darul de-a vorbi,
Încearcă să mai șuguiești
Că te reped de nu te vezi,

Iar dacă nu ți-a fost de-ajuns
Ca un afront ce mi-l aduci
Aduc și eu în schimb ceva
E palma mea pe fața ta.

Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.

Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.

Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.

Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.

Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.

Am creat din moarte poezie,

Iar din delir și nebunie

Am născocit azi pe hârtie

Un flux mortal de nemurire.

Am suferit în adormire

Și m-am născut în veșnicie,

Printre miresmele funebre

M-am rătăcit de mine.

Am rezistat prin a muri

Și m-am născut pentru a fi,

Am născocit din frică

Mormintele de sticlă.

Am plâns cu moartea-n noapte

Și m-am trezit departe,

Am căutat să mor

În iad să mă cobor.

Am căutat morminte

Punându-le în minte,

Am zăbovit la cruci

Citind cuvinte lungi.

Și m-am pierdut de tine,

Plecai la cer, copile,

Pierzându-vă pe voi,

M-am rătăcit în nori.

Am întâlnit pe-ai mei

Și pe străbunii tăi

Și-o să vă scriu de ei

De-o să găsesc condei.