POETUL – O STEA ÎN UNIVERS

E  Ajunul Crăciunului, spre înserare…
Ca în povești un băiețel  cu ochii două mure, cu glasu-i divin colindă la o ușă , colindu-i despre o veste minunată, s-a născut IISUS. Un timp nemăsurat ușa rămâne închisă și între ezitarea de a pleca și îndemnul de a colinda ,se duce la altă ușă și cântă ,, Steaua sus răsare ca o taină mare,,..Deodată ușa se deschide izbită de un copil care, întâmpină colindătorul cu o pușcă de jucărie, da, era o jucărie, țipând  poc, poc, ca într-un joc pe telefon. Micuțul colindător nu se sperie, mai mult se miră de urâțenia jucăriei. Mama copilului dă colindătorului  o portocală și un bănuț , copilul mulțumește cu urarea ,,  sărbători fericite,, în timp ce băiatul cu pușca jucărie,  continuă să strige  poc, poc , satisfăcut de jucăria lui… De undeva, cineva , spune colindătorului  mai mult strigând, să închidă  bine ușa de la intrare când pleacă.
Afară ninge…Copilul se joacă cu fulgii  de zăpadă întrebându-i :
-Voi l-ați văzut pe  Moș Crăciun ? Veselindu-se prin zăpadă copilul se pierde-n jocul fulgilor. 
La un interfon un copil, abia ajungând la el, cântă cu glasul un pic tremurat  ,,Florile dalbe,,, apoi spune, crezând că-i auzit :
-,,Vă rog, dacă primiți colindători,  , ,, Deschide ușa creștine ,,…!
Ușa a rămas închisă…

Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.

Mă înconjor cu amintirea
Frunzelor ce și-au pierdut pădurea
Alerg  spre unde tu m-ai ajuns
Să culeg din toate un răspuns
Frumoasă-mi este astăzi toamna
De n-aș uita să-i sărut palma…

NICI O LUMINĂ NU ESTE MAI LUMINOASĂ DECÂT   LUMINA  DIN  ,, ÎNVIEREA LUI HRISTOS,,…

HRISTOS A ÎNVIAT!..Pământul întreg s-a luminat

Închinându-se creștinii s-au  bucurat

Slavă cerului în rugăciune au  înălțat

În cor divin, îngerii osana au cântat…

……….

Oare, IISUS de noi este mulțumit ?

Poruncile sale nu  le-am  însușit

Și-nvățăturile i le-am folosit  greșit                   

IISUSE! Mult și  multe  ți-am păcătuit …

 

Mai sunt și azi vânzători  de om nevinovat

Ei de credință în Dumnezeu s-au lepădat

În neostoita lor sete de arginți

Au uitat de omenie ,au uitat de sfinți

Și-n  păcatul lor, au uitat și de  părinți…
Bat clopote, bat…Sunetul lor pe creștini i-a înveșmântat, în rugăciune ei se unesc , cu credința în HRISTOS lumina sfântă a ÎNVIERII o primesc. Purtând haina credinței, ÎNVIEREA lui IISUS pe toți ne-a binecuvântat : ,,ADEVARAT, HRISTOS A INVIAT!,,.

Bătrânul sihastru mergând pe o cărare aridă se întorcea de la mănăstire cu  traista pe spatele gârbovit, în care avea doar două cărți de rugăciune, niște lumânări și un pic de anaforă. Se îndrepta spre sihăstria bordeiului care îi este locaș în adâncul răcoros al pădurii, pădurea ce este  zid de apărare credinței lui în Dumnezeu. Era  printre primele zile de primăvară . Bătrânul sihastru pășea încet, scrutând depărtarea vede un pâlc de copaci tineri. Ajunge acolo, poposește lângă  un falnic cireș  cu  crengile și ramurile  încă fără frunze, apoi  rezemându-se de tulpina copacului , sihastrul își spune :
-  Cât mă odihnesc am să spun o rugăciune către Dumnezeu, poate-o aude și cireșul. E frumos si falnic  copacul, dar încă nu știe, nu a învățat  cine-i Dumnezeu, cine-i puterea divină în Univers.
Sihastrul nu începuse rugăciunea și ca dintr-o adiere venită de nicăieri crengile cireșului se unduiau  în răspuns  către el, iar mugurii slobozeau o mulțime de flori și frunze ce-și etalau culoarea într-o podoabă  frumoasă,coroana opacului. Uimit, fascinat de ce vede, sihastru cu ochii către cer strigă: 
 -  NIHIL SINE DEO..! Doamne iartă-mă și nu mă lăsa  repetent…Am înțeles că natura  te știe și cunoaște puterea divină, îți respectă îndatoririle și drepturile pe care le are fiecare sămânță  la momentul germinării ei ca plantă, ca viețuitoare. Dumnezeul meu ,mult  mai învățată-i natura decât mine, bătrân păcătos.
Niciodată cireșul nu va vrea  sa fie palmier, nuc sau mătrăgună , fiecare își păstrează menirea si  pământul din care au răsărit.  Nimic pe pământ nu-i fără voia lui Dumnezeu . Dar tu...  ?
TU,  ce-ai fost  zămislit  OM ,
Creație supremă  a divinității
Ai primit discernământ și grai
Dar tu nu ești decât un  lacom
 Dezbrăcându-te de haina umanității
 Întruchipat  în urmașul lui Cain
Devii un eretic și - un jalnic  hain
Cioplind judecăți și legi păgâne
Îți faci din omul muncitor un sclav
Și liberul - arbitru îl folosești mârșav
Transformi frumosul în urât,
Binele în rău și pacea în război
Ucizi,  biciuiești și-arunci  în noroi
Pe toți  urmașii lui Abel.
După ce și-a auzit gândurile, bătrânul mai spune :
 - Cainule!  Tu ești  acela care  ai luat securea și ți-ai cioplit din tulpină  falnică de cireș  un  scrin  în care ți-ascunzi  tot ce-ai furat.
Eliberat de gânduri ce uneori îl întristează de atâta nedreptate ce-i pe pământ, bătrânul se ridică de la  tulpina copacului, își ia traista și mai privește o dată  frumusețea cireșului, frumusețea naturii :  
 - Tinere copac, cireș frumos , ești mult mai învățat ca mine…Nu peste mult timp am să  trec pe la tine, să mă înfrupt din bunătatea roadelor tale și dacă vei permite, am să iau o mână cu cireșe să  duc în lăcașul credinței mele. Poate va trece și pe la mine un peregrin și-l voi ospăta cu roadele tale…
 Sihastru pleacă mulțumit sufletește de cum l-a primit, l-a privit si l-a auzit natura.. .

Te simt pe geană
Fulg  alb, vălurat  și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe  a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb  efemer.

Astăzi ai împlinit o nouă vârstă.

Optzecișicinci de ani frumoși,

Sărbătoriți cu dragostea noastră

Și toți îi întâmpinăm bucuroși.

Invitații-s în alai la aniversare.

Au sosit pe rând și oaspeți.

Soarele cu lumină ca o revărsare

Putere și căldură să le capeți.

Fluturi și flori strânse-n buchete

Copiii le-adună ca să le ofere.

Urări magice spuse sub baghete

Voia bună, veselia să-ți transfere.

O cutie legată-n fundă de cadou

Aduce clipele strânse-n amintiri,

Și-s ilustrate toate într-un tablou

Privindu-l l-am descris în povestiri.

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

My eyes saw her

In a field, up in the sky.

A lovely lily amongst roses.

An adonis amongst stars.

Through my eyes she is a treasure,

With her beautiful petals,

With her beautiful glimmer.

I see through her imperfections and doubts.

A lovely lily she is,

Swinging across sea.

A broken star she is,

Watching over me.

A beautiful soul she has,

Shining through the night.

With her petals roaming around,

She’s a beautiful flower, no doubt.

A shining star,

You’ll see her shine miles away, from afar.

You’ll see her when you look up at the sky,

You’ll know its her by her blime.

In a field ,

You’ll se her beauty standing neatly,

Yet so chaotic and disturbing.

You’ll notice her colors, the lots she has, you’ll say she’s pretty, then she’ll blush.

Through my eyes she’s not just a flower,

She is indeed the power you need to survive.

Through my eyes she’s not just a star,

She is an inspiration , a scar left from a cut.

A flower she is, different standing in the field, so perfect she is.

A star she is, shinnier floating in the sky,so vibrant she is.

The flower that caught my eye.

The star who stole my mind.

Her beauty is no where else to be found.

Her mind surely brighter than ours.

Îți faci aripi din versu-ți gratuit

Și-ncerci să zbori, profitând de vânt

Iar de te-nalți nițel de la pământ

Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!

...

Te crezi a fi în centrul tuturor

Și le explici ce minunat e zborul,

Dar versul tău e-un zgomot de tractor

Ce-a ieșit la desfundat ogorul!

...

Ești membru-n uniune că-i la modă

Te-ai băgat în seamă printre alți

C-ai reușit nițel să te înalți

Peste loboda prin care trece vodă!

...

Ții prelegeri de cum se scrie proză

Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare

Să-nvețe de la tine cum să zboare,

Precum musca ce trage la veioză!

...

Mă distrează înalta-ți chipuire

De-a te enumera printre scriitori,

Ca și cum chiar ai putea să zbori,

Dar zborul tău este-o prăbușire!

Sunt multe flori rebele-n lumea asta,

Dar ca floarea de colț niciuna nu-i.

Trecând prin munți, o vezi pe câte-o creastă,

Și, fără voie, n-sinea ta îți spui:

"Ce floare! Ce culori și ce ambiții!

Pleca-și-ar capul? Nu. Mândria sa 

N-o lasă. Ea oricând, n-orice condiții 

Va sta cu capul sus, nu-i va păsa.

Când în această mare de bravură 

Un picur de trufie a căzut?

Mândria ei crescu, la fel și ura,

Iar ochii minții nu au mai văzut.

Uitase floarea că există oameni,

Uită și de iubirea dintre flori.

Pleca-va ura-i neagră pentru sameni',

Sau va rămâne floarea printre nori?

Tu as eu quarante-cinq ans

Comme si tu avais vingt-cinq ans.

Fort, tu as beaucoup de chances

Et tu auras cent ans par intelligence.

Sois toujours heureux!

Joies et la vie en réalisations,

Tous créés pour toi par Dieu

Richesse spirituelle en dons.

Beaucoup de moments agréables,

Recevoir un bonheur nécessaire

Avec tous les proches inséparables

Qui te dit joyeux et bon anniversaire!