Category: Poems about nature
All author's poems: Postovan Nicoleta
Date of posting: 23 ноября
Views: 59
Poems in the same category
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Amo la pioggia
Adoro la pioggia pazzesca che vuole
Cadere, ferirsi, essere solo lei
Al tavolo della stessa sala arrugginita,
Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,
Voglio che resti!
È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni
Soprattutto che piova su di noi,
Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada
Si librano nel cielo e cadono rigidi
Pazzo e nudo!
È la pioggia che cade stridula sulle finestre,
Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente
Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,
Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero
Un sole presente!
Grandi gocce nuziali cospargono forte
Camicia da sposo, Re della Terra
Siediti da solo a tavola, sposati e parti,
Tomnatico e pesante, preso dai venti,
Baci, forgia!
Anche se piove, va tutto liscio
Con le gocce fredde mi chiama a venire,
Soprattutto per dirmi cosa vuole,
Adoro la pioggia pazzesca così com'è
Credere nel destino!
ANOTIMP
Voci părăsite în foamea cuvintelor
Scot cuvinte din glasul cărților
Ascult refrene din foșnetul frunzelor
Chipul anotimpului este un stup vesel de albine
Din buze de miere
Crește zambetul
Lacrimi de viespi,inimi de vipere
Curg pe trupul anotimpului
Strivesc sufletul naturii
Cu lacrimi de piatră
Frunzele plang în suspin,
par moarte, dar trăiesc
în delirul lor, ucise de vant
Suflete colorate cu sange de scorpion
Cuosc frica pădurii
Explorez teama ierbii
Răman cu spaima pe o creangă vie
ce respiră aer și pămant.
Mult îmi place...!
E cald și m-am întins la umbra
copacului ce l-am sădit cândva,
Și care acum drept mulțumire,
mă protejează cu coroana sa.
O nucă în pământ am îngropat,
pe când eram copil în sat,
Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit
și, rădăcina cu apă i-am udat.
Ușor, ușor câte o frunza a crescut,
pe rămurelele plăpânde,
Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar
eu având unde m-ascunde.
Ascunzătoarea era să fug de
mama, că multe ghidușii făceam,
Și doar acolo sus printre ramuri,
de mătura si furia ei scăpam.
Aminte îmi aduc cum mă chema
să merg cu vaca,
Și pentru împăcare, voie îmi dădea
să mă plimb cu barca.
O mică urecheala tot căpătam,
când jos cu frică coboram,
Dar asta era o dojeneală, venită
de la mama pe care-o adoram.
Toate astea mi-au venit în minte,
stând pe iarba verde de acasă,
Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,
nici mama măturând în casă.
Vreau o vorbă nucului să-i spun,
dar nu m-aude,
E bătrân cu ramul rupt, fructele
să-i gust nu pot că-s crude.
Mă ridic când soarele se duce să-si
îmbrățișeze luna,
Iar pe stâlpii din comună, primăria
a aprins lumina.
.........................................................
Mult îmi place să mă întorc în
satul cu copilăria mea,
C-aici eu m-am născut, crescut și
am plecat să-mi caut...fericirea!
Nervi de toamnă de George Bacovia în norvegiană
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Høstnerver
Det er høst, det rasler, det er søvn...
Trærne, på gaten, sukker;
Han hoster, han gråter, han er tom...
Og det er kaldt, og det er tåke.
Elskere, sykere, tristere,
På veiene gjør de rare bevegelser -
Og forlater, fra evig søvn,
De faller tunge, våte.
Jeg blir, og jeg går, og jeg kommer tilbake,
Og elskere gjør meg dypt trist -
Jeg får lyst til å le meningsløst
Og det er kaldt, og det er tåke.
Licuricii
A ieșit Luna să joace
pitulușul prin pădure
și aprinde licuricii
de pe zmeure și pe mure
și de-atâta noapte caldă,
păsări mici, clevetitoare,
jură c-au văzut prin ierburi
niște stele căzătoare…
Nici copiii nu se-ndură
să se ducă la culcare,
vor să prindă-n seara asta
licuriciul cel mai mare.
Ies părinții să-i adune
pe la case și din noapte
îi cheamă copilăria
și pe ei, cu mure coapte…
DANSEAZĂ DOAMNĂ TOAMNĂ
Dansează doamnă, dansează
Cu vraja ta, iarna mai scurtează
Să nu arunce peste mine
Hlamida iernii albă și rece
Când timpul bate în poartă
Cu izbituri de lemn uscat
În vârtejul gri și învolburat.
E trist…Nu toți cocorii au plecat
Iar cei rămași aripa și-o visează
Că este-n vol și nu e frântă.
Mai plimbă-te toamna cu mine
Prin anotimpuri vivaldine
Din cer tumult de nori mă privesc,
Nu uita toamna că te iubesc.
Other poems by the author
Furnica
E ființă mică,
Harnică furnică,
Adună mâncare
Nu obosește, la soare.
Autor: Nicoleta Postovan
Strofă de patru versuri
E curcubeu sau imaginare?
E curcubeu sau imaginare?
Pentru mine nu are valoare...
În spate îmi stă adevărul,
Dar de ce numai apare ?
Am acum o anumită stare,
Și o anumită manipulare,
Simt acum o mică trădare,
Aud și aud doar cuvinte amare.
De ce pe corp așa de tare doare?
Oare sentimentele mă provoacă?
Este o acțiune mică sau mare ?
Sau e procedură sau este o joacă?
Există oare prieteni reali?
Sunt pe lume oamenii loiali?
Care să-ți spună ,,ești fericit'',
Și să-i răspunzi la timp uluit.
Cu timpul observi totul,
Chiar și minciuna,
Puțin vei fi trist,
Că șansa e una..
Autor: Nicoleta Postovan
Melancolia m-a oprit de-a mă razbuna
Melancolia m a oprit,
De-a mă răzbuna,
Amintiri ce n au luat sfârșit,
Ținându ți mâna.
Eram prieteni buni,
Acum poate chiar dușmani,
Și nu mă mai suni,
Ce amic chiar bun erai.
În glumă Eu spusesem,
Tu de prietenia n ai parte,
Cu cuvântul simplu răspunsesem,
Că azi vei cere scuze și mâine la o parte.
Melancolie, dragă tu azi poți să mă mai lași?
Nu vreau, din nou să fac acești groaznici pași.
Pentru o minută cred,
Că mult o să regret,
Și viitorul mi e stricat,
Și de gânduri întristat.
Autor : Nicoleta Postovan
Întunericul e perfect cu Luna
Întunericul e perfect cu Luna,
În fiecare noapte și în fiecare loc,
De care cerul e urmat de stele ,
Observând acea lumină de foc,
Dansul stelelor au un anumit ritm,
Și un anumit rol,
În care întunericul numai e întuneric,
Ci lumina de la sol.
Autor: Nicoleta Postovan
Simțuri personale
Inima mea, o simt așa,
Și liniștea se aude a ta.
Viața omului e un destin,
Și fără un vis foarte divin...
În note se aude ghitara,
Mai răsună și minora,
Nu aș mai putea reține,
Înăuntru ce mă ține,
Ce se trage după tine,
Ce se ține după mine,
Ce se leagănă pe buze,
Se mai mișcă buburuze,
În piept bate inimioare,
Am și zile de onoare.
Ochii se clatină că ceasul,
Viața miroase ca parfumul,
În lume e greu să cauți lucruri,
E greu să ajungi undeva pe drumuri,
Ne-a dat viață Dumnezeu,
Ca să mai trăiesc și eu,
Ne ajută la bine și la greu,
Și pentru asta îl susțin mereu.
Inima lui bate...
Amintirile lui minunate...
Zilele întunecoase le răzbate,
Dumnezeu are case luminate,
Ziua și noaptea...
Luminoasă ca o stea!
Doamne fără vrută...
Ocrotitorul ne ajută...
Mama mă îmbracă că pe-o prințesă,
Dar au invidie toți că sunt frumoasă,
Sunt pe cer o stea luminoasă,
Prieteni spre invidie, hai băi mai lasă.
Cine știe că învățământul e deștept,
Poate omul cu învățământ e înțelept...
Eu am învățământul și gândirea mea...
La un moment de evaluare mai apelez la ea.
Cu care dorințe ai merge ,
Unele desigur că se vor îndeplini.
Repede prin vis să alerge,
Acuș ușor ca gândul la tine vor veni...
Jocul nu-i atractiv...
O dar dorința te-atrage ,
A și poate să fie distractiv.
Simțul la joc te trage,
Ăla care te-mpinge înapoi..
Unu doi și apoi...
Știe tot despre noi,
Că citește a noastre scrise, foi...
Te uiți la casa vecinului,
Și vezi că vremea trece,
Cum-se albesc florile copacului
Și viața e pe cale să sece.
Ooou viață cum să te opresc,
Să stau mai mulți ani , pe acest pământ,
Ooou să te opresc ca să iubesc,
Și să-mi i-au mai puțin avânt.
Pe acel copac, al raiului,
La sfârșit de crai
Stă și omul înțelept,
Și milodios cântă, la nai.
Prin toate simțurile,trece pacea,
Iar răul nu câștigă,
Dumnezeu ne-ajutat și ne mai ajută crucea,
Binele prin lume trece,
Și pe noi ne ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
De fapt poezia era creată: 2023--2024 în luna mai
Valul de zăpadă
Un val de zăpadă,
Adus pe pământ,
Creat din steluțe,
Sau dintr-un vânt,
Acel cuvânt ușor îndeplinit,
Aduce în oraș un zvon cumplit,
Copiii stau afară,
Cu săniuța mică,
Și se dau de mii de ori,
De omătul îi ridică,
Iar valul de zăpadă,
Așa și stă ,
De nimeni nu-i ratată,
Viața îi curată.
Autor: Nicoleta Postovan