Anotimp
Îmi las sufletul la soare
Vântul să mi-l judece
Și din el să ias-o floare
Pământul să-l vindece.
Ea s-a înmulțit alene
Peste codri și poieni
Prin petalele viclene,
Culese de magicieni.
Toamna, cu pașii tăcerii,
S-a-ntâlnit cu sfântul cer
Și-au negociat străjerii,
Trimițând un mesager.
Cu a sa simplă suflare,
Crivățul zvonește-acum:
Baba Iarna vine-agale,
Nu se-abate de la drum!
Dulce-amar, sublim blestem,
Nu se simte ca-n infern.
Continuăm să tot renaștem
În acest ciclu etern.
Category: Poems about nature
All author's poems: Leticia Bogdan
Date of posting: 19 марта 2023
Views: 1150
Poems in the same category
Vitregia
Tuna bolta -nvolburată
Din privirea -i încruntată
Peste suflarea amorțită
De frig învăluită.
Ploaia nu zăbovi să ude
Trupuri uscate și ude,
Ce -și căutau cu disperare
Un adăpost, oarecare...
Vântu sufla-n rafale,
Smulgănd ramuri și petale;
Se poticni la o răscruce,
Scrută zările năuce.
Stărni haita de fiare
S o ia la goană,pe cărare,
Adânc să sape în spărtură,
Peticindu -și o scorbură.
Răcnea din adăncuri marea,
Tulburăndu-si culoarea,
Scuipă spume de furie
Pt a vremii vitregie...
Din Ceruri o voce plănsă
Vibra pe o rază neatinsă;
Aripi frânte să culeagă
Și s -aline lumea -ntreagă...
VARA
Se așterne tăcerea in cărare
Și vâtul și boarea se ascund ...
E liniste în jur , pretutindeni ,
E căldura din amiaza cea mare .
Văpăi de foc se revarsă
Pe case , pe pomi si pe haturi ,
De sfârâie sudoarea în țărână...
Se usucă câmpia , de cădură e arsă .
Se uită omul în zare ,
După un petec de nor , îi e dor ,
Că norul de vine e ploaie
Și firul de iarbă nu moare .
T.A.D.
Melancolie de George Bacovia în franceză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Mélancolie
Quel cri, quel pleur d'automne...
Viennent du bois sauvage en gémissant —
Un cor retentit dans le vide
Et la plus triste des lamentations commence.
— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,
Écoute sans peur et sans drame :
Plus loin en ses entrailles la terre
Nous appelle...
Stelele
Stelele licărind pe cer,
Parcă văzut-am tot ieri.
Luminează cu-n aprins,
Pe cerul ce s-a stins.
Stelele sunt universul cel viu,
Acolo unde fără ele e un întuneric,e pustiu,
Ca valurile monotone cad ele,
Cele licăritoare stele.
Iar o mie de ochi clipitori noaptea,
Doresc să vă privească foarte,foarte.
Stelele ce ardeți,cădeți din univers
Cu un domol mers.
"Stele sunt cele pe care le-au privit de-a lungul istoriei noastre pe planeta Pământ.("Zamurca Alina)
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Iz de toamnă
Sub năframa cenușie
Chipul soarelui pălise
Peste zarea cea pustie
Izul toamnei năpădise
Răcniseră din crâng
Sub bolta mahmură
Aripi ce se frâng
Pe veștejita ramură.
De crivăț scuturate,
Tremurând golașe
Brațele decolorate
Lăcrimau răvașe.
Purtând zdrențe reci
Scoarța ruginise,
Pe nămolitele poteci
De frigură se zbărcise
Vibra văzduhul ciuruit
De stropii fumurii,
Suflarea tăcu subit
Sub ochii plumburii..
Ploaie
Ploaia se revarsă
Pe obrajii mei de sticlă
Nu o să se oprească
În neant circulă
Stropii cad pe haine
Udă tot în jur
Lasă urme cristaline
Iarna ca un țurțur
Se anunță furtună
Din ochii mei de safir
Fulgeră și tună
Parcă sunt un vampir
Nori nu dispar
Mă urmăresc neîncetat
Nu știu de unde apar
Picături se varsă pe asfalt
Acestea sunt lacrimi
Exprimate în singurătate
O mie de inimi
Care sunt destrămate
Vitregia
Tuna bolta -nvolburată
Din privirea -i încruntată
Peste suflarea amorțită
De frig învăluită.
Ploaia nu zăbovi să ude
Trupuri uscate și ude,
Ce -și căutau cu disperare
Un adăpost, oarecare...
Vântu sufla-n rafale,
Smulgănd ramuri și petale;
Se poticni la o răscruce,
Scrută zările năuce.
Stărni haita de fiare
S o ia la goană,pe cărare,
Adânc să sape în spărtură,
Peticindu -și o scorbură.
Răcnea din adăncuri marea,
Tulburăndu-si culoarea,
Scuipă spume de furie
Pt a vremii vitregie...
Din Ceruri o voce plănsă
Vibra pe o rază neatinsă;
Aripi frânte să culeagă
Și s -aline lumea -ntreagă...
VARA
Se așterne tăcerea in cărare
Și vâtul și boarea se ascund ...
E liniste în jur , pretutindeni ,
E căldura din amiaza cea mare .
Văpăi de foc se revarsă
Pe case , pe pomi si pe haturi ,
De sfârâie sudoarea în țărână...
Se usucă câmpia , de cădură e arsă .
Se uită omul în zare ,
După un petec de nor , îi e dor ,
Că norul de vine e ploaie
Și firul de iarbă nu moare .
T.A.D.
Melancolie de George Bacovia în franceză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Mélancolie
Quel cri, quel pleur d'automne...
Viennent du bois sauvage en gémissant —
Un cor retentit dans le vide
Et la plus triste des lamentations commence.
— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,
Écoute sans peur et sans drame :
Plus loin en ses entrailles la terre
Nous appelle...
Stelele
Stelele licărind pe cer,
Parcă văzut-am tot ieri.
Luminează cu-n aprins,
Pe cerul ce s-a stins.
Stelele sunt universul cel viu,
Acolo unde fără ele e un întuneric,e pustiu,
Ca valurile monotone cad ele,
Cele licăritoare stele.
Iar o mie de ochi clipitori noaptea,
Doresc să vă privească foarte,foarte.
Stelele ce ardeți,cădeți din univers
Cu un domol mers.
"Stele sunt cele pe care le-au privit de-a lungul istoriei noastre pe planeta Pământ.("Zamurca Alina)
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Iz de toamnă
Sub năframa cenușie
Chipul soarelui pălise
Peste zarea cea pustie
Izul toamnei năpădise
Răcniseră din crâng
Sub bolta mahmură
Aripi ce se frâng
Pe veștejita ramură.
De crivăț scuturate,
Tremurând golașe
Brațele decolorate
Lăcrimau răvașe.
Purtând zdrențe reci
Scoarța ruginise,
Pe nămolitele poteci
De frigură se zbărcise
Vibra văzduhul ciuruit
De stropii fumurii,
Suflarea tăcu subit
Sub ochii plumburii..
Ploaie
Ploaia se revarsă
Pe obrajii mei de sticlă
Nu o să se oprească
În neant circulă
Stropii cad pe haine
Udă tot în jur
Lasă urme cristaline
Iarna ca un țurțur
Se anunță furtună
Din ochii mei de safir
Fulgeră și tună
Parcă sunt un vampir
Nori nu dispar
Mă urmăresc neîncetat
Nu știu de unde apar
Picături se varsă pe asfalt
Acestea sunt lacrimi
Exprimate în singurătate
O mie de inimi
Care sunt destrămate
Other poems by the author
Sera-heruvimi
Desenează-mi pe piele mii de inimi
Și hai să cădem de la-nălțimi.
După care să dăm de sălbăticimi,
Alcătuite din sera-heruvimi.
În sufletu-mi ai prins rădăcini,
Din inimă-ți tragi viața toată,
Deseori mă rănesc ai tai spini,
Dar n-o să te las niciodată.
Ploaia
Sunt ploaia,
Ploaia de toamna.
Inlauntrul inimii mele ploua
Si e pustiu.
Nu-i nimeni pe acolo,
pentru ca ploua.
Cine iese la o plimbare in ploaie?
Nimeni.
Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?
Eu si...cu tine.
Dar tu unde esti?
Nu stiu,
dar vreau sa stiu!
Sa te gasesc, sa te iubesc.
Mi-e dor.
De toate.
Dar, in special, de noi.
Ploua.
Eu plang.
Lacrimile se duc spre inima,
facand sa ploua.
Sunt ploaia.
Omul
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Alcătuită din mrejele universului,
Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,
Cea mai misterioasă creatură
Poartă denumirea de „OM”.
„O îngrămădire de contradicții”,
Așa cum spunea Pascal,
Ar fi prea puțin pentru a o descrie.
Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,
Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer
Să părăsească Raiul.
O multitudine de culori și nuanțe,
Emoții și sentimente.
Toamnă,
Omul e toamnă.
Și ploaie, și ceață...
...dar nu l-am descris,
Nici zece la sută măcar.
Și mă înfurii, și plâng...
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
Despre voi si despre mine
Cu privirea pierduta spre apusul de soare,
Stau si ma intreb cum si de ce oare
M-ati lasat fara culoare,
Si cu traume suparatoare.
N-ati stiut c-aveam sa scriu
In amurgul purpuriu
Despre voi si despre mine
Cum c-as vrea sa se termine.
Ceru-i fara nori acum,
Tot ce simt e numai fum,
Iar eu tre sa imi asum
Ca inima imi este scrum
O, draga mea inimă!
O, draga mea inima!
Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,
Flori daruite de tine.
Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,
Flori alese.
De cine?
De tine.
De tine, iubitul meu drag.
Mi-e dor de glasul tau,
De energia ta.
Mi-e dor de fiinta ta
Ce se unea cu a mea,
Devenind numai una.
Si era al naibii de frumos!
Ne intrepatrundeam venele,
Arterele, capilarele,
Inimile.
Se nastea o altfel de inima,
Una alcatuita din flori proaspete,
Colorate si inmiresmate.
Ai plecat.
Sau, poate, viata ne-a despartit.
Din nou.
Nu e prima data cand pleci,
Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.
Dar de ce?
De ce nu stai cu mine?
De ce trebuie sa pleci?
Sa faci ca florile incoltite sa moara
Inlauntrul meu?
Ma doare.
Inima ma doare.
Si pe ea o doare.
Toate florile alea moarte o acapareaza
Si piere.
De fiecare data cand pleci.
Nu a mai ramas nimic.
Nici vene, nici artere,
Nici capilare si nici sange.
Se usuca.
O, draga mea inima, se usuca!
Si, daca ea se usuca,
Eu mai traiesc?!
Sera-heruvimi
Desenează-mi pe piele mii de inimi
Și hai să cădem de la-nălțimi.
După care să dăm de sălbăticimi,
Alcătuite din sera-heruvimi.
În sufletu-mi ai prins rădăcini,
Din inimă-ți tragi viața toată,
Deseori mă rănesc ai tai spini,
Dar n-o să te las niciodată.
Ploaia
Sunt ploaia,
Ploaia de toamna.
Inlauntrul inimii mele ploua
Si e pustiu.
Nu-i nimeni pe acolo,
pentru ca ploua.
Cine iese la o plimbare in ploaie?
Nimeni.
Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?
Eu si...cu tine.
Dar tu unde esti?
Nu stiu,
dar vreau sa stiu!
Sa te gasesc, sa te iubesc.
Mi-e dor.
De toate.
Dar, in special, de noi.
Ploua.
Eu plang.
Lacrimile se duc spre inima,
facand sa ploua.
Sunt ploaia.
Omul
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Alcătuită din mrejele universului,
Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,
Cea mai misterioasă creatură
Poartă denumirea de „OM”.
„O îngrămădire de contradicții”,
Așa cum spunea Pascal,
Ar fi prea puțin pentru a o descrie.
Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,
Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer
Să părăsească Raiul.
O multitudine de culori și nuanțe,
Emoții și sentimente.
Toamnă,
Omul e toamnă.
Și ploaie, și ceață...
...dar nu l-am descris,
Nici zece la sută măcar.
Și mă înfurii, și plâng...
Omul,
Ce înger,
Ce demon!
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
Despre voi si despre mine
Cu privirea pierduta spre apusul de soare,
Stau si ma intreb cum si de ce oare
M-ati lasat fara culoare,
Si cu traume suparatoare.
N-ati stiut c-aveam sa scriu
In amurgul purpuriu
Despre voi si despre mine
Cum c-as vrea sa se termine.
Ceru-i fara nori acum,
Tot ce simt e numai fum,
Iar eu tre sa imi asum
Ca inima imi este scrum
O, draga mea inimă!
O, draga mea inima!
Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,
Flori daruite de tine.
Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,
Flori alese.
De cine?
De tine.
De tine, iubitul meu drag.
Mi-e dor de glasul tau,
De energia ta.
Mi-e dor de fiinta ta
Ce se unea cu a mea,
Devenind numai una.
Si era al naibii de frumos!
Ne intrepatrundeam venele,
Arterele, capilarele,
Inimile.
Se nastea o altfel de inima,
Una alcatuita din flori proaspete,
Colorate si inmiresmate.
Ai plecat.
Sau, poate, viata ne-a despartit.
Din nou.
Nu e prima data cand pleci,
Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.
Dar de ce?
De ce nu stai cu mine?
De ce trebuie sa pleci?
Sa faci ca florile incoltite sa moara
Inlauntrul meu?
Ma doare.
Inima ma doare.
Si pe ea o doare.
Toate florile alea moarte o acapareaza
Si piere.
De fiecare data cand pleci.
Nu a mai ramas nimic.
Nici vene, nici artere,
Nici capilare si nici sange.
Se usuca.
O, draga mea inima, se usuca!
Si, daca ea se usuca,
Eu mai traiesc?!