Anotimp

Sunt ploaia,

Ploaia de toamna.

Inlauntrul inimii mele ploua

 Si e pustiu.

Nu-i nimeni pe acolo,

pentru ca ploua.

Cine iese la o plimbare in ploaie?

Nimeni.

Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?

Eu si...cu tine.

Dar tu unde esti?

Nu stiu,

dar vreau sa stiu!

Sa te gasesc, sa te iubesc.

Mi-e dor.

De toate.

Dar, in special, de noi.

Ploua.

Eu plang.

Lacrimile se duc spre inima,

facand sa ploua.

Sunt ploaia.

Omul,

Ce înger,

Ce demon!

Alcătuită din mrejele universului,

Din Dumnezeu propriu și Diavol propriu,

Cea mai misterioasă creatură

Poartă denumirea de „OM”.

„O îngrămădire de contradicții”,

Așa cum spunea Pascal,

Ar fi prea puțin pentru a o descrie.

Este sabia de foc a Arhanghelului Mihail,

Dar și aripile ce l-au ajutat pe Lucifer

Să părăsească Raiul.

O multitudine de culori și nuanțe,

Emoții și sentimente.

Toamnă,

Omul e toamnă.

Și ploaie, și ceață...

...dar nu l-am descris,

Nici zece la sută măcar.

Și mă înfurii, și plâng...

Omul,

Ce înger,

Ce demon!

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!

Din vremi de mult trecute

Sosit-au ele acum,

In bezna.

Langa pârâiașul din padure,

Casa aceea, mare

E a lor.

Am fost acolo si pot spune

Locul meu e langa ele.

Cine-s ele?

Vrajitoarele,

Prietenele mele.

Au trecut sute sau chiar mii de ani

De cand nu le-am mai vazut,

Dar dorul nu a incetat s-apara

Si sa ma sugrume.

Reuniunea a-nceput

Si cantece de veselie in natura se aud.

Toti joaca, greieri si furnici

Si creaturile noptii sunt aici,

Pentru ca ele au sosit.

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Am fost in Rai acum o zi.

Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,

iar eu nu am putut să-L refuz.

Am luat trenul de la ora 5,

în speranța de a sta cât mai mult acolo,

poate de a face și niște fotografii.

Dar mi-am uitat telefonul.

Tot drumul m-am gândit la această invitație,

și cum de El m-a ales pe mine.

Când am ajuns,

mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.

Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,

pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.

M-a poftit înăuntru,

și am băut ceai, stând turcește,

pe un nor.

“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.

“Rea.”, i-am răspuns.

Ore în șir, ziceam eu,  i-am argumentat de ce,

și când l-am întrebat cât este ceasul,

mi-a spus că au trecut milenii.

Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…

………………………………………………………………

Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.

De ce melcu-n casa sa,

Se ascunde ce o vrea?

De ce casa in spinare,

O poartă în ziua mare !?

Mă întreb și mi-ar plăcea,

De mîsterul l-am afla.

Poate a se apăra...

Blestemat de cineva ?

Careva din voi de știți,

Pe noî să ne lămuriți.

Între ceruri și pământ 

Aseară o stea a căzut .

De demult n-am mai văzut

Cum vreo stea pe pământ ,

s-a mai coborât.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,

Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;

Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,

Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.

Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!

Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;

Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne

Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

--- 2 ---

Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol

Det skinner og fjerner havet af sne.

Her er en let slæde, der går over dalene...

Ranglen lød i den muntre luft.

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melancolía

Qué gritos, qué llantos de otoño...

Y llegan del bosque gemidos -

Y suena algún corno, y cantan

Plañidos.

- No llores, mi vida, no llores,

Escucha sin miedo ni drama:

Allá en sus entrañas la tierra

Nos llama...

Hands trembling,

Mood breaking,

Purposeless fading,

Soulfull self shaken by this floking fake, rapacious, ravenous, profilgate nature... only some of you though...