Iz de toamnă

Suferința mă sugrumă 

În valuri de spumă,

Pereții mă apasă 

Sub o ceață deasă. 

Ploaia mă răzbate,

La geam,gândul bate,

Noaptea mă inundă 

Dorul să l ascundă  

Luna lăcrimează 

Pe a pleoapei rază, 

Stele căzătoare 

Mă aruncă n mare.

Tăcerea se prelinge 

Din poza care plânge 

Și un bocănit în ușă 

Mă scoase din cenușă..

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.

Iar mă umplu de nervi,

Cu dojană nu mă privi;

Iar ești pus pe reproșuri 

Și mă storci de coșuri.

Știi ceva,am obosit,

Atâta timp am irosit 

Mereu să -ti fac pe plac,

Să -nchid ochii, să tac..

În umbra ta mă ții mereu 

Privată de egoul meu.

Lumea prin tine o vedeam,

În mine temniță zideam;

Doar să te știu fericit 

Și tu ce mi-ai oferit?

Sufletul mi-ai împietrit ;

Nu mai ești ce - am iubit.

Un impostor șarmant erai,

Ce împărăția mi -o jurai.

Iar prințul din poveste,

N a fost real,nu este..

Acum e prea târziu știi bine,

Să mai aprinzi ceva în mine..

Se lăsase ger cumplit 

Peste pământul obosit.

Obrazul cerului pălise,

În cuib trilul amuțise.

Pomul tremură, suspină,

Oblojind a lui tulpină.

Vântul scârțâie pe -o casă,

Suflănd pe ulița sticloasă.

Pașii rătăcesc răzleț,

Fug în grabă de îngheț.

Sub o băncuță degerată 

Zăcea umbra nemișcată 

Unui ghemotoc blănos,

Ce scâncea după un os,

Scuturat de la frigură,

Cerșea din ochi căldură;

Fețe chircite,iritate

Îl ignorau din vanitate.

Cățelul împietri subit

Cu sufletu-i neămblănzit...

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata 

Fâlfâind ușor din aripi 

De a lor amor mișcata. 

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie, 

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri 

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi 

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară 

Cand glasul ei de mierla, 

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...

Tânjeam să zbor 

Prin crăpăturile de nori,

Pe fermecatul covor 

Și mă cuprindeau fiori.

Ecoul tău mă legăna,

Dorul de tine mă curta,

Mă - nfrigură furtuna,

Comutându-mi soarta.

Și mă stropise ploaia,

În gol mă prăbușesc,

Mă -nvălui văpaia,

Udă leoarcă mă trezesc...

Răsuflu împăcată;

Te privesc dormind;

Pe buza ta mușcată 

Surâsuri se perind...

Nu mai visez nicicând,

Departe să m-avănt,

In inimă și -n gând 

Țu ai ultimul cuvânt..

Un val de 

Era o duminică tulbură, 

Mergând pe pământul umezit, 

În fața mea,în urma mea deasă,

Frunzele cad încontinuu,

Soarele a uitat de noi. 

Și ne trimite doar noi suri și ploi. 

Merg plângând acasă: 

Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.

Aurul frunzelor se împrăștie în vânt, 

Lumina albă-mi picură pe față.

Și mă trezește din somnul meu de gând,

Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.

 Autor 🤎Zamurca Alina✨

Zorii zilei mă deșteaptă, ies afară,

Ziua e prezentă la schimb, noaptea pe undeva se răsfață

În grădinița mea mică, mare luptă pentru pentru viață,

Trec pe lângă plante, nu le las să moară.

Câtă bătălie, ce efort pe ele, cine scapă?

Pentru o rază de soare și un strop de apă.

Le-am stropit aseară, erau ofilite,

Un s.o.s murim...de soare opărite.

M-am împrietenit cu ele și abia mă așteaptă

Le salut în mână cu cana de apă

Știu că asta așteaptă, le hrănesc cu drag,

Apoi încep munca, înfloresc lângă mine în prag.

Le urmăresc dacă se simt bine, cât au mai crescut,

Dacă sunt buruieni, mă apuc de plivit.

Le mulțumesc, le spun că-s frumoase

Vântul le mângâie, par și mai ochioase.

Din prietenia asta, știu acum mai mult,

Le vorbesc și parcă mă ascult,

De au nevoie urgent să bea apă,

Le fac o scrtă baie la furtun și scapă

Florile au o viață, doar a lor, minunată, 

Oferite, oamenilor cu inimă curată 

Cerul crepuscular este

indigo-portocaliu,

o simfonie. Lumina

este absorbită; se descompune

în fotoni. O stea moare

în univers. Devine iubire.

Întunericul este atras de

cuanta de energie;

este infinit și înghețat în sine

atunci când pătrunde

sinele fierbinte al luminii.

Vântul îmbrățișează fiorul

macilor nepalezi ~

frumuseți hipnotice și

pete roșii pe

un lan de grâu

ce așteaptă secerișul~

scutură zgomotos galbenul obosit;

albastrul astral vibrează și

poate fi auzit ~

acorduri de jazz și

bluesuri în progresie;

versuri despre oamenii

învăluiți în frunze,

o dragoste sfântă și

un curcubeu sonor.

Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,

Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.

Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,

O simfonie magică, ce ochii ne încântă.

Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,

Un tablou fermecător, ce vestește iarna.

Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,

Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.

Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,

Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.

Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,

Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.

Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,

Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.

În lumina zorilor întregul univers dansează,

O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.

Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,

Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.

Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc

Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

--- 1 ---

Aus der Luft siebt der schreckliche Winter die Schneewolken,

Lange reisende Trojaner versammelten sich auf einem Haufen am Himmel;

Flocken fliegen, schweben in der Luft wie ein Schwarm weißer Schmetterlinge,

Verbreitet Gänsehaut auf den blassen Schultern des Landes.

Es schneit tagsüber, es schneit nachts, es schneit wieder am Morgen!

Mit einer Silberkette kleidet sich der stolze Landmann;

Die runde, blasse Sonne wird zwischen den Wolken vorhergesagt

Wie ein Traum der Jugend im Laufe der Jahre.

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

--- 2 ---

Doch der Schnee hört auf, die Wolken fliehen, die ersehnte Sonne

Es leuchtet und vertreibt das Schneemeer.

Hier ist ein leichter Schlitten, der über die Täler fährt…

Das Klirren von Rasseln hallte durch die fröhliche Luft.

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.