Dansul Florii

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

 

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

 

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

 

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

 

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

 

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

 

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: pavel_maxim poezii.online Dansul Florii

Armonie Floare Soare Grație Eternitate Pământ

Дата публикации: 28 апреля

Просмотры: 80

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Decor de toamnă

Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.

Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.

Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.

Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.

Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.

Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.

Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?

Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.

Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.

Еще ...

Miros de primăvară!

Se simte un miros de primăvară

Adus de vântul de pe munte,

Dar seara este frig și pot răci

Așa că-mi trag cușma pe frunte

 

Pe deal mai văd multă zăpadă

Ce spune că iarna nu s-a dus,

Și punem lemne încă în sobă

Când soarele se duce la apus

 

Mă uit în calendar și-l răsfoiesc

Și văd că este luna lui februarie,

Ce îmi șoptește să nu mă mint

Căciula să o schimb pe pălarie

 

Mă duc pe vale la izvorul rece

De unde sticle pline ne luăm,

El curge chiar de-i vară-iarnă

Și apă bună ne-aduce să gustăm

 

Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit

Că primăvara se lasă așteptată,

Că ziua-i mică și noaptea-i lungă

Iar vremea nu mai e ca altădată!

...........................

Și simt că și aceasta..ne e furată!

Еще ...

Toamnă târzie

Ce zi frumoasă de toamnă!

Nuanțe de galben-roșiatic,

Maroniul frunzelor stă s-adoarmă

Și crează momentul romantic.

 

Copacii încearcă să mențină

Bucuria și căldura zilelor de vară.

Dar totul se transformă în rutină

Și așteaptă iarna ca pe-o povară.

 

Păsările în zbor, zgomotoase,

Duc al lor cântec și trilul duios,

Pe meleaguri mai călduroase

Înfruntând un drum anevoios.

 

Tptilii pași ce cutreieră aleile

Prin foșnetul de frunze moarte,

Găsesc în toamnă plăcerile

Unui gând ce se pierde-n noapte.

 

Еще ...

Seara

Când se lasă înserarea

Cerul se umple de stele 

Iar împărăteasa lună

Strălucește printre ele. 

 

Prima steluță căzătoare 

A trezit dorința-n mine

Și speranța arzătoare 

Că mâine va fi mai bine. 

 

Ochii grei de somn

Mai privesc încă pe geam

Minunați încă o dată 

De văzduhul de mărgean. 

 

Luna încă mă privește 

Cum adorm lângă pervaz

Și parcă mă liniștește 

Gândul că ea mă păzește. 

Еще ...

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în olandeză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

Ik hou van regen

 

Ik hou van de gekke regen die het wil

Om te vallen, pijn te doen, om alleen haar te zijn

Aan de tafel van dezelfde roestige hal,

Als niemand om het ontvangen antwoord vraagt,

Ik wil dat ze blijft!

 

Het is een obsessieve oproep om behoeften te delen

Laat het vooral op ons regenen,

Wanneer de zware hagelslag op een dwaalspoor raakt

Ze zweven in de lucht en vallen stijf

Gek en naakt!

 

Het is de regen die schril op de ramen valt,

Ik zit alleen aan het raam en toch afwezig

Als niemand de blik om een referentie vraagt,

Ik vertel niemand, zelfs mezelf niet, dat ik hoop

Een aanwezige zon!

 

Grote trouwdruppels strooien hard

Shirt van de bruidegom, Aardekoning

Ga alleen aan tafel zitten, trouw en vertrek,

Tomnatisch en zwaar, meegevoerd door de wind,

Kussen smeden!

 

Zelfs als het regent, is het glad

Met de koude druppels roept het mij op om te komen,

Bovenal, om mij te vertellen wat hij wil,

Ik hou van de gekke regen zoals hij is

Om in het lot te geloven!

Еще ...

Nervi de toamnă de George Bacovia în germană

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

 

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

 

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

 

Herbstnerven

 

Es ist Herbst, es raschelt, es ist Schlaf...

Die Bäume auf der Straße seufzen;

Es gibt Husten, Weinen, es ist leer ...

Und es ist kalt und es ist neblig.

 

Die Liebende, kränker, trauriger,

Auf den Straßen machen sie seltsame Gesten -

Und verlässt, aus ewigem Schlaf,

Sie fallen schwer und nass.

 

Ich bleibe und ich gehe und ich kehre zurück,

Und Liebende machen mich zutiefst traurig -

Ich möchte sinnlos lachen

Und es ist kalt und es ist neblig.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Labirintul Eternitatii

Pe cărarea noastră azi,

Trec pași din alte vremuri,

Ce ridică praful misterului din brazi,

Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.

 

Pasi noi în prietenia timpului,

Reflecții de gând, de zbor și de iubire,

Sunt strecurate azi în adierea vântului,

Dând aripi și putere de visare.

 

La fel, clipa vie se desprinde

Din lumina artificiilor nocturne,

Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,

Concretul timpului să curme.

 

Într-un trecut ca într-o casă milenară,

Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,

Atent la exponate, și gândesc,

Ce minunată imagine, ce clară!

 

Stau vechi icoane pe pereți

Alături de podoabe în lumină gravă

Precum apa de gheață timpul separă vieți

Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.

 

Astfel, privind fragmente de eternități,

Văd măreția ce mă înconjoară:

Înzăpezite vârfuri către munți,

O rază strălucitoare și o apă pură.

 

Cu fiecare clipă azi impletim eternul

Un labirint de căi ce au comun doar drumul,

Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt

Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.

 

Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește

Deslușim vechi căi ce labirintul întregește

Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat

Și în căutările noastre a sperat.

 

În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,

Dorind să legăm iubiri atemporale,

Înscrise în zări, în puritatea muntelui,

A ploii, a gheții și a luminii soarelui.

 

Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau

Poate în alt context al timpului ce-a fost,

Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau

O bucurie, o casă sau un rost.

 

Ca dizolvând prezentul în elementele sublime

Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.

Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine

Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.

Еще ...