Miruna
Zambesc spre viitor cu ochii inchisi
Pentru ca nu vreau sa vad
Raul ce ne inconjoara
Visez fara sa vad sau sa ma misc
Fara sa vreau ca planul meu
Sa moara
Gandesc si aud un cantec mut
Ce imi
Strica auzul
Si vad cum lacrimi cad din nou
Tu mi ai stricat surasul
Tu lume rea ce imi gonesti visarea
Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea
Dar soarele sta sa rasara si
Fug de aici legata
Inerc sa imi simt inima n piept dar
A fost
Retezata
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 23 februarie 2023
Vizualizări: 986
Poezii din aceiaşi categorie
După tine...
Aş vrea să-ţi spun cât sufăr,
Cât te iubesc de mult,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s mut.
Şi-aş vrea să îţi văd chipul,
Din ochi ca să ţi-l sorb,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s orb.
Şi-aş vrea să-ţi aud glasul
Cel dulce şi plăcut,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s surd.
Şi-aş vrea să scap odată
De dorul ce ţi-l port,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s mort.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
Un petic de hârtie!
Îți scriu din nou iubita mea
Puține rânduri pe-o hârtie,
Și sper să capăt un răspuns
Până când plec în cătănie.
Nu te-am văzut de șase luni
Și-am auzit că ești supărată,
Că m-ai văzut după cum spui
La braț mergând cu altă fată.
Tu ești plecată în străinătate
Iar eu aici trăiesc cu dorul tău,
Și te aștept să te întorci în țară
Că fără tine îmi este tare greu.
Nu știu cum pleacă către tine
Atât de multe zvonuri false,
Iar tu le crezi c-ar fi adevărate
Și nu minciuni de lume scoase.
Când vei primi scrisoarea mea
Să știi că sunt cu arma la picior,
Că am primit un ordin de-nrolare
Și-o perioadă voi fi al țării slujitor.
De-mi vei trimite vreun răspuns
Să pui adresa de la noi din sat,
Iar dacă nu vrei să-mi răspunzi
Trist, voi înțelege că mai uitat.
Așa a scris bunicul meu demult
Pe-un petic de hârtie c-un creion,
Pe care l-am găsit ascuns în cufăr
Purtând o ștearsă semnătură...Ion.
Concluzia am tras-o...îndurerat
Că epistola n-a mai ajuns la fată,
Dar poate-acolo Sus s-au întâlnit
Și își trăiesc povestea lor...ciudată!
Poem scurt de dragoste
Iubito ție îți scriu un scurt poem,
Ce-i presărat de întrebări,
Cu tainice răspunsuri uneori,
Ce vin prea greu sau chiar deloc...
E dragostea poemul de amor
Ce dimineața poartă culoarea roșu aprins,
A sângelui și a soarelui strălucitoare amprentă,
Ce viața prevestește?
Mai are rost să viețuiești fără iubire,
Cea despre care se tot vorbește,
Ba că-i un dar,ba că-i blestem?
Dar cum poți cere fără să oferi,
Nu-i mult mai bine să iubești fără să ceri nimic în schimb,
Și totuși știind prea bine legea viețuirii,
Când dai, primești ori mai devreme ori mai târziu,
Chiar dacă trebuie s-astepți decenii de tăcere?
Iar oamenii de-s neputincioși,
Cel care niciodată nu te uită,
Cu siguranță este Dumnezeu...
Iubito ție îți scriu un scurt poem,
Ce-i presărat de întrebări,
Cu tainice răspunsuri uneori,
Ce vin prea greu sau chiar deloc...
Nu tu ești al iubirii mele infinit poem?
Nu eu sunt prizonierul tău pe veșnicie?
( 24 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Luna
Se aude un plânset în noapte,
E luna lovită de-o stea,
Se întoarce Pamântul pe-o parte,
Să absoarbă durerea din ea.
Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,
Regina Nopţii e aproape moartă,
Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,
Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.
Privim cu totii înspre Lună,
Dar jinduind, doar eu şi tu,
Să-i vindecăm durerea sa nebună,
Şi sentimentul… Déjà Vu.
Să-i recreem o trena argintie,
Să-i geometrizăm un “clar” …
De-a pururi pentru noi să fie,
Cel mai romantic loc stelar.
Alte poezii ale autorului
Midas
A existat candva un Midas
acest Midas avea un compas
indreptat spre dorinta inimii si revolta ratiunii
nu-i putea da glas decat pasiunii
in drumul aratat fiind indreptat
el a tot cautat si s a lupat
sa gaseasca comoara de aur lipsita
din pacate a gasit-o.
Si din neatentie a pipait-o.
diamantul ascutit intr o secunda s a prefacut in aur imputit
regele a incercat sa i vorbeasca carbonului
dar el nu-l auzea.
-iesi afara carbon bland
-lasa ma sa ti vad lumina
-nu te teme de rugina, nu esti fier, si nici otel, indreapta ti aripile spre cer
si chiar daca il auzea, nu - intelegea.
placajul de aur transforma graiul in galagie
-vreau sa te folosesc la inelul reginei mele
-sa i fac cadou chiar sufletul tau
nu cunoase limba elementelor, gandul lui ii spune ca
mai bine il lasa asa, in universul solidelor
Midas pleaca acasa, ganditor si intristat
ca de comoara a fost inselat
a crezut ca gaseste antidotul, elixirul
tot ce a gasit a fost amarul unei sperante pierdute
se mai uita o data in spate, si ce vede?
stralucind smaraldul verde
ca un caine el se-n toarce
alearga, gafaie, se-ntrece cu el insusi
sa ajunga primul la comoara din pestera pustie
se impiedica si cade drept pe ea. Ca un fulger ea isi schimba pielea. Interiorul e izolat, Iar pleaca disperat
Asta a fost acum doua sute de ani, acum inca poate fi vazut ascultand crapaturile lingoului, asteptand iesirea noului.. dar tot carbon este, si tot inchis este...
Кто я?
Я цыган, я поля человек
Из моего у меня лишь пара век
Дом мой движим, как и я
Табор - вся моя семья
Утром рано, на рассвете
Я беру коня... И с ветром!
Roz
Roz culoarea fericirii,
Este clar si a iubirii,
Cu totii o privim mereu,
este ca si un fel de zeu,
Rozu' este expresiv,
Ca si cum ai fii in vis.
Rău cu lacăt, dar mai rău fără
Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie
Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă
Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !
Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare
Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!
Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb
Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...
Deși te enervează și la cap te taie!
Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece
Știe cum să te-ncălzească precum un soare.
Și deși cu toți greșim în lumea asta mare
Vă spun acum cu glas pelin
Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou
Putere de a ierta și a lupta
Și să nu ajungeți a uita
Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face
Acum se spune că a rămas doar un basm
Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm
Ce înseamnă acest sentiment profund
Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...
O stație ar fi pentru toți cea potrivită,
Acum doar...
Ne mai salutăm din mers...
Iar trenul nostru continuă
Până la sfârșitul de mult ales.
Flori de Iasomie
N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,
Caci auzind despre frumosul ei parfum,
Gandindu-ma la un liliac de vara,
Am luat un puiet in ajunul Craciunului,
O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,
Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,
In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.
Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,
Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,
Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.
Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,
Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,
Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:
Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,
Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,
Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,
Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.
Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,
Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,
Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,
In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,
Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.
Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,
Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.
Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,
Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.
Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,
Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,
Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,
Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,
Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,
Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.
Era deja mijlocul lui august,
Acum frunzele nu se mai vad de flori,
Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;
Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,
Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,
Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.
E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,
Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,
Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,
Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,
Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.
Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,
Si o amanam de fiecare data.
Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,
De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,
Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.
Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,
Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.
Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,
Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,
Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,
O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,
Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,
Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,
Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.
Acolo am simtit ultima suflare a naturii,
Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,
Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.
N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.
Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.