Copilărie

află-mă, să nu trebuiască să te caut

în joaca de-a mingea cu luna copilul

naște-mă, să pot avea moarte,

să-mi fie trebuincios sângele în viață,

vinul acela ce-l bem pârguitori de Măr

când mă vei găsi inima mi se va înjumătăți

va sta ca proasta ca un semn de întrebare

în fața semnului întrebării tale,

două semne-ale mirării față în față

Ma simt ca si cum mai tait pe suflet

Incercat sa imi afli trecutul 

Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista 

Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima 

Miam vindecat fiecare rana facuta de tine 

Cicatricile inca dor 

Ma frustreaza ca mor de dorul tau 

Frustrarea ma sufoca in amintiri 

Eu nu le inteleg de ce am procedat asa 

Tu nu intelegi de ce am fost asa 

Eu nu inteleg de ce ai foat asa 

Mie dor de tine 

Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam 

Inca te iubesc 

Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine 

Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție 

Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi 

Sunt frustrata pe mine 

Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine 

Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine 

Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine 

Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze 

Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree 

Tu ai uitat dar eu nu pot 

Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte 

Eu nu oa sa incetez sa te iubesc 

O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti 

Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕

Pe un deal, în depărtare,

In țara aceasta mare ,

Eu încă îmi mai găsesc,

Satul meu copilăresc.

Și în mijloc o ruină,

Parcă ștearsă de rugină,

O căsuță bătrânească,

O căsuță românească!

Și acum mai am în minte ,

Încăperea mea de-odihnă,

Cea căsuță bătrânească unde eu stăteam în tihnă,

Românul bine se simte,

Pe pământul românesc,

România țara -mi dragă:Eu îți spun că : TE IUBESC!

        AUTOR: Rada Maria 6D 

În haosul din minte

Mai poți gândi ceva?

Mai poți vedea lumina

Ce cândva lumina?

Și-n haosul din minte

Ce mai poți auzi?

E liniște în juru-ți?

Sau un dezastru e?

Cândva, în mintea-aceasta

Zâmbete tu pictai

Iubire, fericire

Și totul roz era

Și-acum vine întrebarea

Oare ce s-a întâmplat?

Ce mi-a schimbat iar mintea

Din roz în negru, alb

Stau intins la mine-nungher,

si-ntrun coltisor visnad,

inchipuind iluzii despre-un inger,

ganduri despre ea dansand,

Si jongland cu-amea virtute,

fantezii unduitoare,

se asterne-n cateva minute,

si trupu-mi pofteste rasfatare,

Ma adresez situatiei, cu moralitate,

dar e dusa ca un nor de vant, in strainatete,

si-atunci trupu-mi sfidator,

eu vreau sa il dezmierd,

caci fusei cuprins de dor,

si a ma opune, pierd,

si-n dorintele-mi coplesitoare,

termin si las sa iasa-o rasuflare,

demnitatea-mi e vanduta,

spiritul meu flamanzeste,

inima-mi fu potilita,

iar euforia se trezeste.

În zare,o barcă lin s-arată
Miscata în voia brizei reci,
Marea neagră fantomatică
În miez de noapte plânge derutată...

Stau și o privesc amarnic
Fluxul și refluxul ei
Îmi hrănește liniștirea,
Cu abisul ei demonic.

Albastrul-smarald al mării
Tainic, melancolic.
Înghite barca periodic
Sunt supus însingurării...

Casa părintească 

Casa unde am copilărit 

Cineva timpul sa l oprească 

Că deodată ne a părăsit 

Genunchi juliti pe stradă 

Fericiți la masă 

Mâini rupte prin ograda 

Și copilăria era frumoasă 

Cireșe vara noi luam 

Și nimeni telefon nu avea 

Iarna la focul șemineului povesteam 

Și bunica ne colinda 

Banii doar niște hârtii erau 

De etichete nu ne interesa 

Bomboanele ne bucurau 

Cu Iphone nu ne recompensa 

Uite așa copilaria la noi a fost 

A trecut și a fost perfect 

Când ne jucam lapte gros

Copilarie te respect!

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Le farfalle

Farfalle bianche e rosse,

E variegato, bello,

Li prendo nella rete,

Quando mia madre mi lascia.

li prendo al volo,

Ma non li uccido;

Ma li guardo,

Che sono piccoli,

E belli, e mi piacciono,

Ma non li faccio

Nessun danno, per niente.

E se gioco

Con alcuni, lo so

È bello averlo

E tutti, dalla rete,

Li aiuto

E prendere il volo

Secondo la loro volontà.

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.

Printre trestia din plaur

Ce cu luciul ei de aur

Se întinde ca o salbă,

S-a oprit o barză albă.

Aplecându-și ciocu-n jos

Chiar se pare, cu folos.

Căci în iarba verde, deasă,

S-a ascuns broasca râioasă,

Înștiințată prea târziu

De suratele-i din râu, 

Că o barză stând pe-o rână,

Se uita la ea cu râvnă.

Într-un fel se tot gândea

Oare barza n-o trecea

Peste trupul ei călcând

Fără să-i prindă de gând?

Sau poate cu ciocu-i mare,

Făr' să facă zarvă tare,

O va lua într-o secundă

Fără chiar să stea la pândă?

Dară berzei pare-se,

Tot așa uitându-se,

Îi veni milă deodată

De broasca cea îndurerată,

Și zărind berzele-n zbor

Că treceau peste un nor

Îndreptându-se grăbite

Către țărmurile-nsorite,

Aripile și le-ntinse,

Cu picioarele împinse

Iarba verde de mătase,

Și gândi broasca s-o lase,

Zburând sus și tot mai sus

Ca un soare neapus.

Iară broasca cea-ngâmfată

Se mândri către-o surată:

-Ai văzut că barza zboru-i

Și l-a luat s-ajungă stolu-i?

-De frică ca să nu fie

Măncată de noi de vie,

Zise cealaltă surată

Fudulă ca și-astălaltă.

În seara de Ajun, sub cerul înstelat,

Cu entuziasm și fericire, copilașii au așteptat.

Luminile au început să se stingă ușor,

Unde ești, Moș Crăciun, cu darurile tale de aur?

În așteptarea ta, Moșule, lumea se oprește în loc.

În sufletele noastre se aprinde un foc.

Sperând să fie sania încărcată,

Unde ești, Moș Crăciun, cu promisiunea ta onorată?

Colidele răsună prin văile ninse,

Sufletele așteaptă sub lumina felinarelor aprinse.

În casă se simte miros de cozonaci calzi,

Unde ești, Moș Crăciun, cu magia ta învăluitoare?

Irina e fată educată, 

Activă, frumoasă, aranjată. 

Ia