8  

Camelia

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată

şi încinsă la mijloc cu un fluture de in

când pe frunze mai era lacul cerului senin.

Cum din fire-i râzătoare,

se opri să stea de vorbă

în grădină cu o floare:

unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.

Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,

împlinit cu fagur roşu.

Mai văzu aşa minune altădată la bunici

când pe gard cânta cocosu’ -

ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.

Dar cum mâna mică îi scapă,

se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…

Vai, ce chin ! -

îşi zise-n sine.

Poate vrea un strop de apă,

de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.

 

Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică

silueta de cărbune,

o furnică

se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.

Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;

ce e drept e prea măruntă,

dar din fire e cochetă.

Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,

rochii roşii de zorele

rotesc salbă peste iarbă.

Ca o floare printre ele,

fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:

- Ce floare e asta, mamă ?

Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.

- E camelia mea albă…

- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!

N-am nici frunze,

n-am petale.

Şi trecu prin alte rânduri,

coborâtă printre gânduri…

 

Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,

respirând adânc - visează

cum furtuna s-a iscat

şi din soare

smulse o rază;

ciorile înfruntă cerul.

Câte flori avea cu dânsa,

vântul îi goli panerul.

Dar cum mama era trează,

îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,

visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura

vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.

Telegarul cât o stâncă,

fruntea naltă îi asudă;

numai sta cât să audă,

că în noaptea cea adâncă

zmeul este la hotar.

Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.

 

 

 - Nalţă-te de zor spre stele,

urcând podul de aramă !...

Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;

praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.

Mama-n şoaptă o îndemnă:

- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,

unde e copilărie, unde îngerii adie

lirele în cântecele...

Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.

Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană

cu năframă de cicoare

şi condurii de sulfină:

- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !

 Oi ruga un şir de fluturi

visul negru să ţi-l spele.

Nemurirea să te cânte,

floare mândră a nopţii mele…

 

din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat


Categoria: Poezii pentru copii

Toate poeziile autorului: Ştefan Radu Muşat poezii.online Camelia

Data postării: 8 iunie 2023

Adăugat la favorite: 1

Vizualizări: 371

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Creionul s-a stricat

Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?

Trebuie aruncat?

întreabă asta pe mămica,

ea știe că creionul nu are nimica ,

nu trebuie aruncat și poate fi reparat,

cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare

creionul poate fi ca nou

și nu i-ai făcut nici un rău.

 

Panait Mirela

Mai mult...

Fluturii de Elena Farago în spaniolă

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

 

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

 

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

 

Las mariposas

 

Mariposas blancas y rojas,

Y abigarrado, hermoso,

Los atrapo en la red,

Cuando mi madre me deja.

 

Los pillo en vuelo,

Pero no los mato;

Pero los miro,

Que son diminutos,

Y hermosas, y me gustan,

Pero no los hago

Ningún daño, en absoluto.

 

Y si juego

Con algunos, lo sé.

Es bueno tenerlo

Y todos, desde la red,

Yo los ayudo

Y tomar vuelo

Según su voluntad.

Mai mult...

Sa iubesc cum te iubesc ?

Sa iubesc cum te iubesc ?

N-am crezut că pot 

Dar tu mie-sti

Soarele în gânduri 

Și în inimă tot 

 

Un mic omuleț 

Jucăuș și intrazneț

Tu ești soarele 

In zilele senine 

 

Și stele in privirea ta

Căci luminezi ca una

Sa iubesc cum te iubesc?

Normal 

Doar ești luna mea

 

Fără tine nu mă văd 

Căci ești universul tot

Tu ești raza mea 

Ce îmi încălzește inima 

 

Ochii tai

Maro ca pomii toamna

Și strălucitori ca zăpada iarna 

Tu îmi ești vara și primăvara 

 

 

Sa iubesc cum te iubesc?

Se pare că pot

Căci

tu îmi ești în viața 

Tot....

Mai mult...

Sahul

Sahul arma mea secreta

multi bani imi aduce,

pusculita plina am,

de goromele mari.

 

Cand castig imi aud numele

fericit sunt atunci,

sarind de veselie

si sarbatorind.

Mai mult...

Fluturii de Elena Farago în turcă

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

 

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

 

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

 

Kelebekler

 

Beyaz ve kırmızı kelebekler,

Ve alacalı, güzel,

Onları ağda yakalarım,

Annem beni terk ettiğinde.

 

Onları uçarken yakalarım

Ama onları öldürmüyorum;

Ama onlara bakıyorum,

Küçük olmaları,

Ve çok güzeller ve onları seviyorum

Ama ben onları yapmıyorum

Zararı yok, hiç de değil.

 

Ve eğer oynarsam

Bazılarıyla biliyorum

Ona sahip olmak güzel

Ve internetten herkes,

Onlara yardım ediyorum

Ve uçmaya başla

Onların iradesine göre.

Mai mult...

Fluturii de Elena Farago în germană

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

 

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

 

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

 

Die Schmetterlinge

 

Weiße und rote Schmetterlinge,

Und bunt, schön,

Ich fange sie im Netz,

Wenn meine Mutter mich verlässt.

 

Ich fange sie im Flug,

Aber ich töte sie nicht;

Aber ich schaue sie an,

Dass sie winzig sind,

Und schön, und ich mag sie,

Aber ich mache sie nicht

Kein Schaden, überhaupt nicht.

 

Und wenn ich spiele

Bei einigen weiß ich

Schön, ihn zu haben

Und jeder, aus dem Netz,

Ich helfe ihnen

Und fliege

Nach ihrem Willen.

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Copilul și norul

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.

Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,

dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

 

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă - două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

 

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă.

Având guler de cleştar,

(ce e drept, un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.

Iată, a început serbarea !

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure:

au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.

 

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit

de atâta zăpuşeală:

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint -

e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri de-altădată.

 

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie.

Naltul cerului răsună;

zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

 

Într-un colţ de luminiş,

răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă:

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una albă se aşterne

pe deasupra grâului:

are trupul lung de scamă de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie–n fir de ape

o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.

 

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită

dupa norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită,

inocent, rosti în sine:

Unde- i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân,

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;

trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse:

’’Unde eşti copilărie ?...’’

 

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

 

Mai mult...

Iarna – flutur alb de vânt

Crivăţu‘ îşi făcu avânt

într-un cuib de păsări mute

cât să-ncapă în trupul lor

iarna - flutur alb de vânt.

Strânse-n sânul ei de gheaţă

valvârtejuri şi ninsori.

Şi când şade să asculte

triste suflete de flori,

le aşterne pe pământ.

Trece palid soarele,

stelele de ger

îmbracă faţa lui diamantină.

Iată-l înghiţit de cer,

scuturându-şi pletele

într-o pată de lumină.

 

 

În răsuflu’ ei deodată

ridică cetate albă:

în risipă să te scuturi

de visarea care scaldă

o fereastră cu gutuie.

Molcomă fantasma şade

ca o pasăre trudită.

Se adună. Apoi suie

turnuri nalte de zăpadă.

Un schelet de pom sclipeşte

în troieni dezordonate,

vântul nu mai hoinăreşte

pe la case îndesate.

 

 

Urcă drumul de ninsoare

urători, copii de-o șchioapă,

cu un plug din două fiare,

tras pe uliță de-o iapă.

Un copil numai paiete

ce în șale îi ajung,

larg învârte biciul care

sună într-un tunet lung -

geru-i fuge de la ghete.

Tremură în raza lunii

sălcii de argint cochete.

 

Mai la margine de sat

unde basmele se spun,

mulţi copii la vatra sobei

timpul pare c-a lăsat.

Au venit de prin cătun

cu trăistuţe la spinare

să le-ndese cu poveşti.

Zmei naivi îşi cântă versul

ca o nobilă întristare.

Două fete ştrengăriţe

împletesc înduioşate

înger palid în cosiţe.

 

La fereastra cu muşcate,

o măicuţă îndurerată

câteodată lung priveşte

prin zăpezi imaculate,

gânditoare îşi vorbeşte:

« poate-n drumuri se arată,

peste gardu’ acoperit,

fiul drag venind din lume » …

Plânge încet şi chinuit,

îi rosteşte al său nume.

Se mai uită spre icoană,

la Isus văzând într-însul

o lumină cum deşiră

flăcările de aramă;

îşi mai domoleşte plânsul.

 

Peste satu’ înzăpezit

a rămas un colţ de lună.

Stelele s-au întregit,

vântul scade la jumătate,

de-nnoptare adormit.

A ieşit după furtună

o nălucă la fântână.

Cum în murmur se înclină,

o porni către zăvoi.

Simţitoare şi senină

în răsunet năvăleşte

cu vârtej de vise albe

şi îmbracă perne moi.

În cădere geru’ înşiră

caru’ stelelor în pom.

Rareori, dar o scânteie

vine galeş printre nouri,

furişându-se în somn.

 

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul - 

ștefan radu mușat

Mai mult...

În sânul nopţii…

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,

în umbră ispitit de ape fără fund...

 

Când amurgul stă să ardă

în țărâna de pe drum,

soarele (să nu să piardă)

își deschise ochi subțire

printre norii arși de scrum.

Mult jăratec umblă-n valuri,

prinzând trestia și lacul,

prinzând florile pe maluri.

Aci, vântu-și face veacul.

S-a trezit și se porni

la un neam de păpădii.

Trecu stins prin somnul ierbii

ca un sfânt răpus în piatră,

și o luă apoi spre sat

să-și găsească loc în vatră.

 

Prispa este caldă încă,

o pisică leneveşte:

ziua întreagă a fost pe luncă...

cu stăpânu’ la cosit.

Dar cum noaptea tainic creşte,

vântul iar se risipeşte

și aleargă

printre nuci

pasărea de păpădie

care urcă-n lumea largă,

uneori printre uluci.

Doarme -n floarea fistichie,

doarme fluturu’ sprinţar,

legănat în șoapte blânde

de-o păpușă cu tichie.

Cum păpușa are har,

cască alături un bondar.

 

Timpul curge în risipă,

norii galbeni nu-l ajung.

Mai clipeşte pentr-o clipă

ochiul roşului amurg.

Greier mic cu paşii repezi

şi cu glasul ascuţit,

urcă-n grabă două lespezi;

Altu’ îşi cântă lung amorul

unei tufe de cucută:

oare cine îl ascultă ?…

Pe la streşini de cerdac,

într-un cuib de rămurele,

puisorii nu mai tac.

Se îndeamnă în culcuş

lângă alte rândunele.

 

 

Undeva în depărtare

se aude un lătrat;

câinelui i se năzare

o nălucă sau un hoţ

care vine noaptea -n sat,

când cocoşii s-au culcat.

 

 

Luna hoinăreşte -n cer,

pe la porţi de stele bate:

- Doar lumină eu vă cer

pentru fete deocheate -

bezne reci să ardă -n noapte;

să se limpezească toate

ca nisipurile-n ape.

Umblă ielele desculţe

La Stejaru’ cu Izvoare,

îndărăt pe drum de piatră

(scăpărând în felinare)

trece şirul de căruţe...

 

Şi cum satu-i cumpănit

cu poveşti de altădată,

din mătăsuri s-au ivit

stelele subțiri, stângace.

În adâncu’ lor se arată

flăcările altor vremuri:

Luna -n cer e cât o roată.

Întunericul se -nchide

(şovăielnic dar supus)

în luminile lichide.

Astru fraged, rubiniu,

pâlpâie în sânul nopţii

ca un înger timpuriu.

 

din cartea ilustrată pentru copii:  Copilul și Norul -

Ștefan Radu Mușat

Mai mult...

Sufletul ploii

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,

Cred că e rănită pasărea-văpaie…

Când răsună glasul muntelui de fier,

Inima vântoasei tremură în cer.

 

Poa’ să fie duh căzut din paradis -

Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?

Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,

Duhul prinse viață într-un fir de apă…

 

Nu este nălucă din vremuri uitate,

E sufletul ploii venit de departe.

E demult acolo, l-am văzut cândva,

Era piatră seacă, pământ nu era.

 

din cartea ilustrată pentru copii:

Copilul și norul - Ștefan Radu Mușat

Mai mult...

La Tufănele

Când deschizi o carte,

ai să vezi departe

flori de turtă dulce

în vechea cetate...

 

Moș-Pitic se află-n treabă

când fetița îl întreabă

cum să-și facă papuci moi

din trifoi cu patru foi.

 

 - Ia perechea de sandale

cu felii subțiri de soare !

Apoi urcă-te în vise

unde sunt grădini deschise:

flori în stânga, flori în dreapta,

portocale cât găleata,

biscuiții cât lopata,

trași în cremă de fistic

de un cofetar-pisic.

Floarea umblă printre flori

și le scutură de nori.

 

Floarea este mama.

A venit și tata

cu trei biscuiți

și gogoși fierbinți.

 

 

Mai intrară-n casă

trei pisici sub masă.

Le-am dat biscuiți, eu băui doar ceai.

- Măi, copilă dragă, mare suflet ai !

Mama ce să zică –

...dă-i și la pisică.

 

Dădui biscuiții, i-am dat pe ascunse,

însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.

Întrebai deodată: ce e de mâncare ?

- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

 

- Mamă!... Phiii, ce chest’e !

Asta e poveste !

Luna unde este ?

 

 

- E plecată la oraș

cu trei stele-n guleraș.

Au căzut La Tufănele

patru stele prichindele.

 

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul - 

ștefan radu mușat

Mai mult...