În edi

Glasul timpuriu iar trece,

Viața e rece ca 

Prin visul meu zboară ,

Ca o comoară,

In ochii tãi vãd doar sclipirea soarelui,

Un prieten adevărat,

E cel ce nu trădează,

E cel ce e bun,

Și e cel ce stimeaz

În lume sunt mii de limbi,

De exemplu albaneză,

Chiar nu știu toate,

De exemplu și engleză,

Toate sunt neobișnuite,

Română, rusă și franceză,

Greacă, coreeană și arabă,

Italiană, spaniolă și japoneză,

E o listă de cuvinte,

Trebuie să le ții minte,

Germană, daneză și portugheză,

Neerlandeză, Hindi și bengaleză,

Sunt mai multe dar nu le știu,

Cred că mai deșteaptă o să fiu...

Recunoaște-mi expresia,

Citindu-mi intenlia,

Gustă-mi frenezia,

Astupându-mi fantezia...

Ascult răvășit, așezând răvașe,

Șlefuind șirul cuvintelor lașe.

Ideile-mi sunt temperate,

Temporar tocesc din toate.

Gandurile libere, lasă inflexiuni,

Controlându-le, fac promisiuni.

Să nu renunț la filtre,

C-am să trec printre,

Tăcere și uitare, cu bună purtare.

Mușc aerul pentru trădare,

Alb ca varul, vădesc vanitatea,

Valorificând vina prin varietatea,

Versiunilor părerilor pătate,

De filtre păzite, apărând singurătatea,

Părând păcălit de realitate...

Înșel libertatea... în pustietate.

                                                                           A.V

Prin odiseea gândirii, pe marea suișurilor intime,

Axiomele se destramă, în ecourile sublime.

Ontologia se-ntrepătrunde cu epistemologia vastă,

Și-n labirintul eticii, moralitatea noastră se-ncastă.

Cogitația, veșnică flacără, în creuzetul minții arde,

Conștiința, printr-un spectru larg de culori, se desfășoară și se pierde.

Alegoria peșterii, rediviva, umbre pe pereți păstrează,

Ce în lumina cunoașterii, forme noi și neașteptate le ia și le învăluie în ceață .

Neliniștea existențială, pe drumul rațiunii se grăbește ,

În dialog socratic, sufletul cu sine se întrece.

Prin deducții și inducții, în abstracțiuni înalte,

Filosofia, precum Penelopa, realități înfiripă și destramă.

Prin odiseea gândirii, ontologic se naște și se desface,

În sinele ce-l explorăm, noi găsim și pierdem ace.

Metafizica ne cheamă, s-o urmăm în vise și trezie,

Navigăm prin ceața efemerului, spre portul esențelor eterne.

Prin odiseea gândirii, într-un pelerinaj al minții,

Ne plecăm la templele gândirii, cu întrebări și amintiri sacre în desagă.

În acest panteon conceptual, unde divinități nevăzute licăresc ,

Filosofia-și întinde vela, spre orizonturi noi, mereu provocând.

Gândurile mele, Doamne,

Curg corăbii ostenite

Din talazul tinereţii

Spre ostrovul senectuții.

Navighez prin simț și cuget

Prin tempestă și senin.

In gravitații de emoții

Pendulul cumpenei îl simt.

Drapat destinul ni-e de vicii...

Şi bâjbâi des compasul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din animarea socială

Ce flutură prin calendar.

Străbat în zare iluzoriu,

Răzbat curenți maritimi subversiv,

Să o-ntâlnesc pe vâlva băii

Am încă a nădăjdui.

O redevență mă afundă,

Prins în năvodul mercantil,

Printre dezbateri partizane

Și prin tertipuri amăgit.

Am pariat pe baba cinci...

Îmi scuip în sân, mă rog pe brânci

Și pulsul timpului mi-l iau

Din agitația socială

Ce flutură prin calendar.

Vei încerca a mă descoase

Ca un volum de poezii?

Posibil stilul siderează...

Prilej cuiva de-a flecări.

N-am conceput să sparg tiparul

Să schimb vitraliu-n mănăstiri

Dar vorba, chiar de nu ajunge,

Te va atinge câte un pic.

Drapat destinul ni-i de vicii

Şi bâjbâi des compasul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din apatia socială

Ce flutură prin calendar.

Dintr-o discuţie banală

Dintr-o greșeală de nimic

S-aprinde flacăra în armă

Și arde-n pieptul cătrănit.

Se rupe frate de frăție

Se-njură mamă, noră sau sosie

Răzbim război și pandemie

Normalizăm procesul recurent, repet anomalie.

Eu m-am născut sub semnul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din amăgirea socială

Ce flutură prin calendar.

Bâjbâi din vechi și nou...

Din lemnul crucii, așchia

Înțeapă trupul lui Hristos,

Ce-a pătimit pentru iubire-n lume...

Trufașa pungă-i de prisos .

Îngăduință și iubire?

Agonisire și trufie?

Evlavie?

Fățărnicie?

Azi, ieri și

Ce mai flutură în calendar de mâine...

Suntem grămezi compuse din atomi.
Într-o mare a nimicului, înconjurați de lumi,
Doar că ne autodistrugem,
Cât timp singularitatea ego-ului
E prezentă în sistem.
Cedăm rapid vocii ecoului...

Ajungem să ne schimbăm fără seamă,
Până se creează
Distanță între noi, operată de spaimă,
Regăsiți prin deșertul în care haosul planează.

Suntem formați din celule,
Dar avem legătură doar prin formule.
Ele sunt compuse pentru același scop:
Să ne lege și susțină cu fiecare strop.

Noi jucăm rolul infecției,
Învăluiți de secrete în numele protecției,
Puterea gândului devenind... jucăria percepției,
Ne-am dezvoltat doar să ne descompunem.

Într-un mod scârbos ne supunem,
Fără reacție la torturi,
Conductori de lovituri,
Ne desfigurăm între noi,
Aruncăm conexiunea la gunoi,
Mirându-ne de ce... suntem goi.

Luptând cu oxigenul împotriva sufocării,
Câștigă puterea stării.

Mă judecați, cu vocea subiecților mei,
Pentru că nu puteți fi ca ei.
Prizonieri liberi, la mila percepției...

Gândiți relativ,
Trăiți relativ,
Simțiți relativ,
Vă închinați la sedativ,
Scuipați litri de venin,
Dați vina pe divin
Și cereți iertare din senin.

Ei urlă când văd seringa umplută,
Sceptici la orice ascultă,
Nu se ating de orice băutură făcută,
Tremură când au lama apropiată.

Aspiră la luciditate,
Nu stau în pat cu calmitate.
Focul speranței arde fără pic de răutate,
Îi admir iubind orice clipă detașată.

Savurează orice mâncare venită,
Se bucură la orice companie primită,
Se zbat pentru ceea ce-și doresc,
Organele prin care trăiesc.
De aceea îmi cer să mă opresc.

Sunt gelos când îi privesc.
La final... doar ei se liniștesc.

Încerci să porți șiragul de safire,

Dar gândul îți zboară la mătănii.

Și sufletu-i pe altarul de jertfire

De a uita c-au fost năzdrăvănii.

În iarba deasă, verde și în cețuri,

Oare se ascunde un spiriduș poznaș,

Ce se tot joacă cu ale tale simțuri

Și te include ca fiind părtaș?

Doar este timpul ce trece ca vântul

Peste iarba verde și ființe, grăbit.

El cârmuiește de veacuri Pământul

Și te-nconjoară în zboru-i robit.

Ți-amintește că viața-i frumoasă

Și să trăiești fără regret în prezent.

Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă

Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.

Nu imi e teama de ce am de confruntat in viata de apoi,

Nici de barbarii de demoni care ma imagineaza ca un suflet

Ce nu mai poate face nimic dupa oprirea trairii omenesti,

Dar voi avea si buna companie!

Deoarece, daca sunt asa de rau nu trebuie sa ma simt prost,

Deoarece toata lumea va fi acolo, incluzandu-te pe tine!

Numarul 666, Numarul Bestiei!