,,Furtuna''
O vijelie nebună doboară copaci,
Îți taie ploaia ochii tăi
Și copacii uscați îți șoptesc încet
Că vei muri mâine la trei.
Cad oameni precum stâlpii,doborâți de ploaie,
Intră toți în pământul umed și murdar
Iar tu îi ocolești fără a le da crezare,
Și a răsărit un soare.
Și s-a uscat pământul,s-a așternut asfaltul,
Indivizi fără conștiință calcă pe el.
Te mai macină un gând ciudat -
Că vei muri azi pe la trei.
Ieși afară,înecat în tuse
Să-ți aerisești tuberculoza dragă,
Iar tu în parcul verde,cu o batistă albă
Te refugiezi pe o bancă.
Batista e roșie,un pic agitat
Te lovește în cap soarele.
Întunecată e zarea și privirea ta,
Undeva departe lucrează satele.
Ți se face somn,e timpul de amiază,
Obosit de boală îți sar scântei.
O ultimă durere,și te avânți în față -
A murit un om pe la trei.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Maxim Coberman
Date of posting: 24 марта
Views: 117
Poems in the same category
Sistem
Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă
Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede
Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem
Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani
Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci
Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui
Înconjurată de propriul gând
Îngândurată printre fum de țigară.
Blocată într-o agonie amară,
Înconjurată printre umbre străine,
Dorind ca totul să se termine.
Umblând prin întuneric crunt,
Și pierdută, mă scufund
Încercuită de neliniște tulburătoare,
Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.
Apoi, simt cum se stinge în vânt,
Fiecare sentiment frânt
Renăscând înapoi ca sacrificiu,
Pentru satisfacția păcătosului viciu.
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Sistem
Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă
Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede
Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem
Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani
Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci
Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui
Înconjurată de propriul gând
Îngândurată printre fum de țigară.
Blocată într-o agonie amară,
Înconjurată printre umbre străine,
Dorind ca totul să se termine.
Umblând prin întuneric crunt,
Și pierdută, mă scufund
Încercuită de neliniște tulburătoare,
Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.
Apoi, simt cum se stinge în vânt,
Fiecare sentiment frânt
Renăscând înapoi ca sacrificiu,
Pentru satisfacția păcătosului viciu.
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Other poems by the author
,,Un cuvânt dulce''
Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.
Vântul de abia leagănă florile din câmp.
Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,
Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?
Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,
Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.
Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.
Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,
Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,
Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,
Dar stai singur în casă.
Închis în propriile idei,închis în interior,
Prea multe gânduri negative,prea multă ură,
Te zbați în agonie,strigi după ajutor !
Dar toți dorm...
...
Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,
Consumând aerul curat,un aer pur.
Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.
Ar fi oare un protest în adresa mea ?
Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.
La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.
Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .
Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.
Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.
...
Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,
Pentru tine și pentru ceilalți.
În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.
Ca un om bun conform propriei teorii,
Ca un om ce trăiește bucuros.
Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.
Propriul gând bun,propria iubire.
,,Omagiu''
Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?
Împotriva cui lupți ?
În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,
Multe scopuri și nici o învingere,
E evident !
Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,
Cerințele cresc,dar nu ei !
Cine sunt ei ?
Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.
Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.
Nu mai poți ?
Nici eu nu mai pot.
Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.
Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,
Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:
-Îți mulțumim Soare !
Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !
Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !
Un tovarăș ce nu poate trăda !
Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.
Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?
Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!
Un omagiu adus ție pentru a nu uita,
Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
,,Arome de iarnă''
Pădurea neagră sub iarna albă,
Ne prevestește o mare boală.
Puncte cenușii se ivesc în zare
Și trăsare mortul de la raza fierbinte de soare.
Era rece zăpada,iar acum s-a topit,
Și a spălat apa oasele de câine
Ce a murit subit la începutul iernii,
Iar lângă el un tablou miraculos -
O cioară pictată pe asfalt
Pe drumul noroios în apusul serii .
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
,,Un cuvânt dulce''
Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.
Vântul de abia leagănă florile din câmp.
Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,
Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?
Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,
Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.
Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.
Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,
Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,
Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,
Dar stai singur în casă.
Închis în propriile idei,închis în interior,
Prea multe gânduri negative,prea multă ură,
Te zbați în agonie,strigi după ajutor !
Dar toți dorm...
...
Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,
Consumând aerul curat,un aer pur.
Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.
Ar fi oare un protest în adresa mea ?
Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.
La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.
Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .
Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.
Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.
...
Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,
Pentru tine și pentru ceilalți.
În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.
Ca un om bun conform propriei teorii,
Ca un om ce trăiește bucuros.
Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.
Propriul gând bun,propria iubire.
,,Omagiu''
Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?
Împotriva cui lupți ?
În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,
Multe scopuri și nici o învingere,
E evident !
Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,
Cerințele cresc,dar nu ei !
Cine sunt ei ?
Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.
Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.
Nu mai poți ?
Nici eu nu mai pot.
Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.
Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,
Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:
-Îți mulțumim Soare !
Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !
Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !
Un tovarăș ce nu poate trăda !
Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.
Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?
Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!
Un omagiu adus ție pentru a nu uita,
Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
,,Arome de iarnă''
Pădurea neagră sub iarna albă,
Ne prevestește o mare boală.
Puncte cenușii se ivesc în zare
Și trăsare mortul de la raza fierbinte de soare.
Era rece zăpada,iar acum s-a topit,
Și a spălat apa oasele de câine
Ce a murit subit la începutul iernii,
Iar lângă el un tablou miraculos -
O cioară pictată pe asfalt
Pe drumul noroios în apusul serii .
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.