🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......

It's time, she said, with trembling voice,

Squeezing my hand, while I was still asleep.

I jumped, as thoughts rushed wild and dazed,

With sap of dreams veiling my eyelids.

No time to waste my handsome child

As life's a nickle or a dime,

A journey through a rabbit hole

Where dreams are built when you're awoke.

Some time ago, I used to dream,

but now my dreams have sunken in

Don't let it slip away from you

Rise up my son...reach for that moon

Dig up to light...

Take me with you...

That's what I think she said

With trembling voice...

Before I turned aside and silently dozed off...

Acasă, ploaia blândă răsună teribil

In noaptea infinită, cu întunericul de gheață.

Fotonii de lumină

Și spaima ce mă-nghesuie în colț,

Îngrozitor de aspru, 

Mă perpelește ca un prizonier

Într-o celulă abrutizată

Cu spatele brutal de apăsat in menghina caloriferului de gheață

Mult după ce... vaporii se disipă

Sub ochii împăienjeniți, ce ard furii dezlănțuite

Și cingătoarea biciuește inocența

Adânc prin carne vie.

Incerc a respira pe nas, s-a terminat cu somnul

Visam pe-un feribot ceva-irelevant fragmentul-

Acum, in pat, metodic trec prin şervețele

Şi contemplez: la ceasul...cinci, ce-oi face aṣa devreme?

Cum am ajuns aşa de slab, să cad de-un virus făcut praf

De un microscopic inamic, eu, un bărbat totuşi voinic

Ce agent Troian m-a dezarmat, de m-a topit, năuc de cap.

Şi inima mi-a obosit, de parc-o noapte-ntreagă am robit

Mă îndârjesc, cu-o nară, să trag aer în piept,

Încetul cu încetul mă decongestionez.

E totuşi prea devreme şi liber vreo trei zile

În loc să stau lejer, mă chinui să fac bine

E început de weekend, ṣi eu mă simt sfârşit

Vreau să mă-ntorc pe nava ce-abia am părăsit

Să încerc în schimb o dată, să las răceala-n vis,

Iar eu să ies cuminte şi bine odihnit, mai după răsărit

Frugal, fructele mării am gustat,

În timp ce ascultam cum pescăruşii

În valurile mării concertau

Și-n ochii tăi mă îmbătau aluzii.

Până-n abis, nestăvilit m-a inundat,

Cu un torent sărat și pătimaş,

Sărutul mării, de pe buza ta gustat,

Şi-n pielea ta căldura verii.

Navigatori desculți prin spuma mării,

Ne-aventurăm până târziu, în mreaja serii,

Învăluriți de lună și de stele

În coregrafic dans haotic al umbrelor rebele.

Se așterne o plajă netedă și fină

Sub trupurile noaste obosite, ancorate

Într-un sidef din mare şi din noapte,

Sub mângâierea brizei, în licăriri năstrușnice, astrale.

Hai să sorbim din noaptea revederii

Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării

Ma bucur să te simt din nou in brațe

Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate

Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte

Nici prea târziu, nici prea devreme frate

Să ne legăm şireturile vieții

În promenadā pe aleea Hohenzollern

Din Bulevardul Revederii...

De tânără fată, cu privirea fâşneață,

Păşeşte desculț în bătrâna livadă

Și nucul vibrează în vântul târziu de-amiază,

Aşezându-i sub talpă corola-i de apus pastelată.

Un jurnal cu desene, versuri şi cântece,

Strânse în mâinile-i trudite la prașilă,

Mai așteaptă o crâmpeie cu viață, pe-o pagină,

Din inima-i frântă din vise și petice.

Blând, nucul o reazemă-n strajă

Pe trunchiul scorțos, sub coroana-i stufoasă;

Îi mângâie gândul, i-ascultă făptura duioasă

Și-i şuieră lin: Odihnește-te aici şi visează!

Un petic, palpită mai tare...

Din fila caietului, în care pare

Că lumea e-o dragoste mare

Pătată de lacrimi amare.

O țarcă planează spre nuc, curioasă,

Se pitulează din vârf pe o cracă mai joasă,

Să fure-o privire-n fereastra lăuntrică,

Deschisă spre zarea iubirii din luncă.

Răvășită de-o sclipire vioaie,

De-o șuviță rebelă pe-o tâmplă bălaie,

Ea răsfoiește amintirea peniţei tocite,

Înfăţişându-i un tânăr pe-o punte.

Cândva o curta pe la școală,

Mai apoi era Pintea haiducul.

Odată schimbau petice-n taină

Acum îi unește doar nucul...

Tot stau și chibzui la niște versete ...

Comerțul Vaticanului, zis : ,, Babilon ,,

Se prăbuși - va ca niște comete

Și cei duminicari - ca ultimul pion!

Foarte curând nu fi - va ,, nici o  amânare ,, !

Greșelile - i să - și cerceteze fiecare !

,, Nu stingeți Duhul ,, , căci Duhul Sfânt lucrează ...

Să ne căim de nepăsarea care - i trează

 Pe mai multe planuri ce se asamblează

Iar zgârcenia, care se crezut - a brează

Pieriv - a ,- n viitor și ea

De furia lui IEHOWAH !

Ecou

Sub forma de cenușă,

Umbrele se-adună,

În cor șoptesc, tu ești doar o păpușă,

Prin vifor răsună,

Respiră... e o oglindă,

Fugi, vrea sa te prindă,

Cu busola pe încheietură,

Pierzi direcția, o ruptură,

Cunoști sfatul dar pierzi înțelepciunea,

Cred în tine, te afunzi,

E marea de îndoială, nu e minunea,

Înoată prin ce ascunzi,

Cu seriozitate ai spus ca nu-i corect,

Dar știu ca aveai un secret,

Repeta mesajul ce curge prin vene,

Omoară vocea care urla în mine.

pe zborul cenușii din mine

e așezat văzduhul

pasărea nu-mi face trebuință

niciunui cuvânt

doar a pluti

între o slovă și alta

plutirea aceasta

e a lunii pe mare

și a stelelor în mister

cuibărind aripa

în scrumul gemut

al penitenței de ființă

haosul toarce ca un motan

firul speranței de dumnezeu

îngerul vede

omul

aruncându-l în aerul trist

AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…

Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …

Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…

Caut și răscolesc, 

În fața ta mă dezgolesc. 

Iar tu îmi arăți fiecare defect. 

Ar fi ceva care să fie perfect?

Deodată m-am speriat

Căci oglinda s-a crăpat. 

Mizerie peste tot. 

Să adun nu mai pot. 

Mai ușor ar fi cuvintele să le arunc în coș 

Pentru că ciobul taie mai puțin decât al tău reproș. 

Și deși am emancipat

Oglinda tot s-a crăpat. 

Nu-ți plăcea imaginea

Și ai vrut să dispară. 

Dar oare dacă ordinea o menținea

Firea ta cea amară

De durere am fi scăpat? 

Dar oglinda s-a crăpat 

Acum regreți și îți ceri iertare, 

Te uiți în bucata spartă și ceri îndurare. 

Dar o dată stricată ne-am stricat pe veci... 

Singură m-ai lăsat și acuma pleci! 

Trecutul nostru l-ai îngropat 

După ce oglinda s-a crăpat. 

În mine e și noapte, e și zi,

În mine e și soare , și furtuna,

Iubesc viata,gândul de a fi,

Iubesc și  pacea-eterna, de pe urma...

Și totuși, umbra morții ma-nfioara,

Atât de neagra și atât de grea,

M-agat de raza freamătului vieții,

Și sper sa vina dimineața,iară,

Dar noapte, când privesc o stinsă stea,

Aud glasul veșniciei bătând la poarta mea,

Precum un clopot in amurg,

Precum un vânt după lăsarea ceții..