,,Un cuvânt dulce''
Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.
Vântul de abia leagănă florile din câmp.
Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,
Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?
Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,
Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.
Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.
Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,
Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,
Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,
Dar stai singur în casă.
Închis în propriile idei,închis în interior,
Prea multe gânduri negative,prea multă ură,
Te zbați în agonie,strigi după ajutor !
Dar toți dorm...
...
Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,
Consumând aerul curat,un aer pur.
Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.
Ar fi oare un protest în adresa mea ?
Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.
La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.
Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .
Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.
Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.
...
Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,
Pentru tine și pentru ceilalți.
În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.
Ca un om bun conform propriei teorii,
Ca un om ce trăiește bucuros.
Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.
Propriul gând bun,propria iubire.
Category: Poems about nature
All author's poems: Maxim Coberman
Date of posting: 21 июля 2024
Views: 401
Poems in the same category
Mijloc de toamnă
Rubine agățate pe case și pe garduri,
Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,
Renasc din cufărul de prisosință,
În care cuprul redevine metal de referință.
Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme
Și aerul învinețit pare să-l cheme,
Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,
Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.
Irina Anghel
Octombrie 2023
Reprezentații de toamnă
Printre culorile de toamnă arde vânt
Copacii freamătă urlând în isterie
Atârnă galbenul de vară întrebând
Cenușa frunzelor zburând cărămizie
Se-adună norii scuturându-se plângând
Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie
Ne udă stropii aruncându-se râzând
Îmbrățișându-ne a toamnei astenie
Curge lumina înecându-se în crâng
Nopțile umblă petrecând cu veselie
Alungă zilele gonindu-le scăzând
Soarele cade micșorând călătorie
Dintre ciulinii decedați au dispărut
Ființe mute intuind o tragedie
S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ
Găsindu-și loc de hibernare-n galerie
Către văzduh o barză albă-și ia avânt
Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie
Lăsând în urmă vremea rece tremurând
Ne-așează frigul peste gânduri pălărie
Goniți în casă timpul fumegă mărunt
Orele trec privind afară vijelie
Danseză toamna printre dealuri alergând
Pictând culorile să-i cânte melodie
Toamna-şi lasă zdrenţe
timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Crinul
Crinul e o floare,
Bine mirositoare.
Este floarea ta.
Sfânta Maria.
Ai adus în lume,
Cel cu mândru nume.
Pe ISUS HRISTOS,
Pruncul cel frumos,
Nouă să ne dea,
Mântuirea sa.
Doamne îți mulțumim,
Doamne te iubim.
La măicuța ta,
Vrem a apela,
Să ajute mereu
Atunci când e greu,
Crinul să ne fie,
Mare bucurie.
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
crochiu liric/4
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
Mijloc de toamnă
Rubine agățate pe case și pe garduri,
Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,
Renasc din cufărul de prisosință,
În care cuprul redevine metal de referință.
Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme
Și aerul învinețit pare să-l cheme,
Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,
Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.
Irina Anghel
Octombrie 2023
Reprezentații de toamnă
Printre culorile de toamnă arde vânt
Copacii freamătă urlând în isterie
Atârnă galbenul de vară întrebând
Cenușa frunzelor zburând cărămizie
Se-adună norii scuturându-se plângând
Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie
Ne udă stropii aruncându-se râzând
Îmbrățișându-ne a toamnei astenie
Curge lumina înecându-se în crâng
Nopțile umblă petrecând cu veselie
Alungă zilele gonindu-le scăzând
Soarele cade micșorând călătorie
Dintre ciulinii decedați au dispărut
Ființe mute intuind o tragedie
S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ
Găsindu-și loc de hibernare-n galerie
Către văzduh o barză albă-și ia avânt
Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie
Lăsând în urmă vremea rece tremurând
Ne-așează frigul peste gânduri pălărie
Goniți în casă timpul fumegă mărunt
Orele trec privind afară vijelie
Danseză toamna printre dealuri alergând
Pictând culorile să-i cânte melodie
Toamna-şi lasă zdrenţe
timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Crinul
Crinul e o floare,
Bine mirositoare.
Este floarea ta.
Sfânta Maria.
Ai adus în lume,
Cel cu mândru nume.
Pe ISUS HRISTOS,
Pruncul cel frumos,
Nouă să ne dea,
Mântuirea sa.
Doamne îți mulțumim,
Doamne te iubim.
La măicuța ta,
Vrem a apela,
Să ajute mereu
Atunci când e greu,
Crinul să ne fie,
Mare bucurie.
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
crochiu liric/4
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
Other poems by the author
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
,,Pe bună dreptate ''
Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,
O umbră ce a fost cândva o siluetă,
Un soare ce s-a luminat pe sine,
Ai fost un bun prieten.
O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,
A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,
Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,
Alături de care s-au liniștit apele.
Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,
Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,
Permite-mi să te felicit dragă,
Acum îmi ești un frate bun.
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
,,Omagiu''
Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?
Împotriva cui lupți ?
În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,
Multe scopuri și nici o învingere,
E evident !
Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,
Cerințele cresc,dar nu ei !
Cine sunt ei ?
Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.
Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.
Nu mai poți ?
Nici eu nu mai pot.
Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.
Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,
Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:
-Îți mulțumim Soare !
Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !
Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !
Un tovarăș ce nu poate trăda !
Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.
Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?
Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!
Un omagiu adus ție pentru a nu uita,
Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !
,,Furtuna''
O vijelie nebună doboară copaci,
Îți taie ploaia ochii tăi
Și copacii uscați îți șoptesc încet
Că vei muri mâine la trei.
Cad oameni precum stâlpii,doborâți de ploaie,
Intră toți în pământul umed și murdar
Iar tu îi ocolești fără a le da crezare,
Și a răsărit un soare.
Și s-a uscat pământul,s-a așternut asfaltul,
Indivizi fără conștiință calcă pe el.
Te mai macină un gând ciudat -
Că vei muri azi pe la trei.
Ieși afară,înecat în tuse
Să-ți aerisești tuberculoza dragă,
Iar tu în parcul verde,cu o batistă albă
Te refugiezi pe o bancă.
Batista e roșie,un pic agitat
Te lovește în cap soarele.
Întunecată e zarea și privirea ta,
Undeva departe lucrează satele.
Ți se face somn,e timpul de amiază,
Obosit de boală îți sar scântei.
O ultimă durere,și te avânți în față -
A murit un om pe la trei.
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
,,Pe bună dreptate ''
Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,
O umbră ce a fost cândva o siluetă,
Un soare ce s-a luminat pe sine,
Ai fost un bun prieten.
O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,
A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,
Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,
Alături de care s-au liniștit apele.
Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,
Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,
Permite-mi să te felicit dragă,
Acum îmi ești un frate bun.
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
,,Omagiu''
Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?
Împotriva cui lupți ?
În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,
Multe scopuri și nici o învingere,
E evident !
Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,
Cerințele cresc,dar nu ei !
Cine sunt ei ?
Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.
Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.
Nu mai poți ?
Nici eu nu mai pot.
Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.
Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,
Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:
-Îți mulțumim Soare !
Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !
Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !
Un tovarăș ce nu poate trăda !
Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.
Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?
Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!
Un omagiu adus ție pentru a nu uita,
Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !
,,Furtuna''
O vijelie nebună doboară copaci,
Îți taie ploaia ochii tăi
Și copacii uscați îți șoptesc încet
Că vei muri mâine la trei.
Cad oameni precum stâlpii,doborâți de ploaie,
Intră toți în pământul umed și murdar
Iar tu îi ocolești fără a le da crezare,
Și a răsărit un soare.
Și s-a uscat pământul,s-a așternut asfaltul,
Indivizi fără conștiință calcă pe el.
Te mai macină un gând ciudat -
Că vei muri azi pe la trei.
Ieși afară,înecat în tuse
Să-ți aerisești tuberculoza dragă,
Iar tu în parcul verde,cu o batistă albă
Te refugiezi pe o bancă.
Batista e roșie,un pic agitat
Te lovește în cap soarele.
Întunecată e zarea și privirea ta,
Undeva departe lucrează satele.
Ți se face somn,e timpul de amiază,
Obosit de boală îți sar scântei.
O ultimă durere,și te avânți în față -
A murit un om pe la trei.