,,Furtuna''
O vijelie nebună doboară copaci,
Îți taie ploaia ochii tăi
Și copacii uscați îți șoptesc încet
Că vei muri mâine la trei.
Cad oameni precum stâlpii,doborâți de ploaie,
Intră toți în pământul umed și murdar
Iar tu îi ocolești fără a le da crezare,
Și a răsărit un soare.
Și s-a uscat pământul,s-a așternut asfaltul,
Indivizi fără conștiință calcă pe el.
Te mai macină un gând ciudat -
Că vei muri azi pe la trei.
Ieși afară,înecat în tuse
Să-ți aerisești tuberculoza dragă,
Iar tu în parcul verde,cu o batistă albă
Te refugiezi pe o bancă.
Batista e roșie,un pic agitat
Te lovește în cap soarele.
Întunecată e zarea și privirea ta,
Undeva departe lucrează satele.
Ți se face somn,e timpul de amiază,
Obosit de boală îți sar scântei.
O ultimă durere,și te avânți în față -
A murit un om pe la trei.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Maxim Coberman
Дата публикации: 24 марта
Просмотры: 93
Стихи из этой категории
TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Bucuria şi tristeţea te urmăresc,
La colţ, oriunde ele te pândesc.
În funcţie de faptele tale.
Vor fi ori nori, ori soare-
Contează mult ceea ce ai făcut,
Prezentul este bântuit de trecut!
Anii trec, dar nu poţi scăpa!
Trecutul şi prezentul se vor revedea
Viitorul ţi-l vor negocia...
Negocierea s-a terminat!
Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:
În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
Poezia 2
Un vechi șase sute șaizeci și șase
O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi
Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);
Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)
Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament
E Sâmbăta veșnică orice ar fi,
Porunca a patra rămâne aprinsă
Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.
Și "orice spirit ce nu pomenește"
Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist
Și însuși Satana apare că înger
Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.
Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri
Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"
Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL
Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!
OMENIE
De ,,Omenie,, însetată
La porți străine am vrut să o cerșesc,
S-o cumpăr, sau măcar să o privesc
Dar porțile prin lacăte mă gonesc.
………………………………
Am dăruit iubire,
Cuvinte sfinte pe crengi de măslin
Gându-mi n-avea în el nimic meschin
Răsplata…un pahar plin cu pelin.
…………………………..
Mă-ndepărtez de toate
Cărarea-i aridă,mă rătăcesc
De undeva doi ochi, blând mă privesc
Un cățel izgonit…În brațe-l cuibăresc
Și am înțeles, am înțeles
Ce-i ,,Omenia,, pe pământ.
Dureri de cap
Bătălii în cap se dau, toate cu săbii de foc
Între bine și-ntre rău, parcă seamănă a joc
Ce-ați făcut din capul meu? Teren de război cumva?
Sau vreți să mă țineți treaz ca-n sevrajul pe dava?
Nimeni nu te mai aude, nimeni nu te mai susține
Stând în pat, singur, pe beznă, cu migrene și suspine
Devii rudă cu durerea, parcă ai fi masochist
Si-ai vrea să arunci cerneală cu precizie de artist
Pas, pastile, pas la apă, asta nu-mi rezolvă mie
Durerea lăuntrică zguduind din temelie
Demoni ce lansează gloanțe, parcă sunt cranii de foc
Îngeri ce lansează valsuri dintr-o harpă din talcioc
Fac efort și mă ridic, bag o boabă la vrăjeală
Aspirină pentru babe, și mă culc cu tot cu boală
Hai că s-a mai liniștit, m-am crezut un încrezut
C-o să stau să sufăr crunt, cu tot iadul ăsta atât de mult
Calea prin Labirint
Viața e un greu Labirint
Iar printre nenumărate fundături
Căutăm neâncetat ieșiri
Prin probleme pășim lent.
Viața oamenilor aparent diferită
Dar e același Labirint de alegeri
Care defapt nu te duc nicăieri...
Capcană deasupra simturilor, e spirituală.
E o iluzie că ești liber
Doar pare că înaintezi
Dacă o clipă te-ai gândi sincer
Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.
Când ne comparăm viața cu alții
Riscăm să devenim pierduți
În Labirintul dezamăgirii
Cădem victimele Întristării.
Dar rămâne întrebarea
Cum ai putea să-ți găsesti calea?
Prin Labirintul amețitor
Când ești la capătul puterilor.
Urmările Labirintului sunt moartea spirituală
Dar căutarea ta tot continuă
Nimic parcă nu te satură
Te roade foamea imaterială.
Adevărul este cheia Labirintului
Broasca-i dragostea față de alții
Și toate Labirintele se vor prăbuși
Liber vezi lumea cu alți ochi.
TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Bucuria şi tristeţea te urmăresc,
La colţ, oriunde ele te pândesc.
În funcţie de faptele tale.
Vor fi ori nori, ori soare-
Contează mult ceea ce ai făcut,
Prezentul este bântuit de trecut!
Anii trec, dar nu poţi scăpa!
Trecutul şi prezentul se vor revedea
Viitorul ţi-l vor negocia...
Negocierea s-a terminat!
Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:
În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
Poezia 2
Un vechi șase sute șaizeci și șase
O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi
Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);
Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)
Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament
E Sâmbăta veșnică orice ar fi,
Porunca a patra rămâne aprinsă
Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.
Și "orice spirit ce nu pomenește"
Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist
Și însuși Satana apare că înger
Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.
Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri
Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"
Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL
Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!
OMENIE
De ,,Omenie,, însetată
La porți străine am vrut să o cerșesc,
S-o cumpăr, sau măcar să o privesc
Dar porțile prin lacăte mă gonesc.
………………………………
Am dăruit iubire,
Cuvinte sfinte pe crengi de măslin
Gându-mi n-avea în el nimic meschin
Răsplata…un pahar plin cu pelin.
…………………………..
Mă-ndepărtez de toate
Cărarea-i aridă,mă rătăcesc
De undeva doi ochi, blând mă privesc
Un cățel izgonit…În brațe-l cuibăresc
Și am înțeles, am înțeles
Ce-i ,,Omenia,, pe pământ.
Dureri de cap
Bătălii în cap se dau, toate cu săbii de foc
Între bine și-ntre rău, parcă seamănă a joc
Ce-ați făcut din capul meu? Teren de război cumva?
Sau vreți să mă țineți treaz ca-n sevrajul pe dava?
Nimeni nu te mai aude, nimeni nu te mai susține
Stând în pat, singur, pe beznă, cu migrene și suspine
Devii rudă cu durerea, parcă ai fi masochist
Si-ai vrea să arunci cerneală cu precizie de artist
Pas, pastile, pas la apă, asta nu-mi rezolvă mie
Durerea lăuntrică zguduind din temelie
Demoni ce lansează gloanțe, parcă sunt cranii de foc
Îngeri ce lansează valsuri dintr-o harpă din talcioc
Fac efort și mă ridic, bag o boabă la vrăjeală
Aspirină pentru babe, și mă culc cu tot cu boală
Hai că s-a mai liniștit, m-am crezut un încrezut
C-o să stau să sufăr crunt, cu tot iadul ăsta atât de mult
Calea prin Labirint
Viața e un greu Labirint
Iar printre nenumărate fundături
Căutăm neâncetat ieșiri
Prin probleme pășim lent.
Viața oamenilor aparent diferită
Dar e același Labirint de alegeri
Care defapt nu te duc nicăieri...
Capcană deasupra simturilor, e spirituală.
E o iluzie că ești liber
Doar pare că înaintezi
Dacă o clipă te-ai gândi sincer
Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.
Când ne comparăm viața cu alții
Riscăm să devenim pierduți
În Labirintul dezamăgirii
Cădem victimele Întristării.
Dar rămâne întrebarea
Cum ai putea să-ți găsesti calea?
Prin Labirintul amețitor
Când ești la capătul puterilor.
Urmările Labirintului sunt moartea spirituală
Dar căutarea ta tot continuă
Nimic parcă nu te satură
Te roade foamea imaterială.
Adevărul este cheia Labirintului
Broasca-i dragostea față de alții
Și toate Labirintele se vor prăbuși
Liber vezi lumea cu alți ochi.
Другие стихотворения автора
,,Omagiu''
Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?
Împotriva cui lupți ?
În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,
Multe scopuri și nici o învingere,
E evident !
Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,
Cerințele cresc,dar nu ei !
Cine sunt ei ?
Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.
Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.
Nu mai poți ?
Nici eu nu mai pot.
Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.
Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,
Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:
-Îți mulțumim Soare !
Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !
Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !
Un tovarăș ce nu poate trăda !
Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.
Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?
Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!
Un omagiu adus ție pentru a nu uita,
Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !
,,Pe bună dreptate ''
Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,
O umbră ce a fost cândva o siluetă,
Un soare ce s-a luminat pe sine,
Ai fost un bun prieten.
O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,
A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,
Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,
Alături de care s-au liniștit apele.
Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,
Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,
Permite-mi să te felicit dragă,
Acum îmi ești un frate bun.
,,Arome de iarnă''
Pădurea neagră sub iarna albă,
Ne prevestește o mare boală.
Puncte cenușii se ivesc în zare
Și trăsare mortul de la raza fierbinte de soare.
Era rece zăpada,iar acum s-a topit,
Și a spălat apa oasele de câine
Ce a murit subit la începutul iernii,
Iar lângă el un tablou miraculos -
O cioară pictată pe asfalt
Pe drumul noroios în apusul serii .
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
,,Omagiu''
Atotputernic Soare,cine ești și ce menire ai ? Ce scopuri ai și pentru ce lupți ?
Împotriva cui lupți ?
În acest război de câteva milenii se luptă tot ce e existent,
Multe scopuri și nici o învingere,
E evident !
Societatea nu evoluează,evoluează doar creațiile ei,
Cerințele cresc,dar nu ei !
Cine sunt ei ?
Natura,Soarele și Luna - baza acestei lumi.
Fară ele dispare tot,ei alimentează lumea cu tot ce e necesar.
Nu mai poți ?
Nici eu nu mai pot.
Un ansamblu de idei ce stă pe loc iar noi ne rotim în jurul lor.
Mărețele raze ale tale se revarsă peste lume,
Lumina îi călăuzește pe toți ce pot gândi,ce pot analiza,ce se pot dezvolta,ce pot degrada și comite crime - cei ce nu pot spune tare:
-Îți mulțumim Soare !
Prea multe lucruri fără importanță sunt valorificate,însă nu tu !
Cel ce ne călăuzește toată viața,poți fi un prieten bun !
Un tovarăș ce nu poate trăda !
Au fost mulți ce ți s-au închinat însă au dispărut.
Cine te-a blestemat atât de tare pentru a nu mai fi valorificat ?
Cine le-a distrus credința închinată ție,prieten drag ?!
Un omagiu adus ție pentru a nu uita,
Te voi călăuzi și eu pe tine precum m-ai călăuzit și mă vei călăuzi toată viața mea !
,,Pe bună dreptate ''
Pe bună dreptate nu te cunosc pe tine,
O umbră ce a fost cândva o siluetă,
Un soare ce s-a luminat pe sine,
Ai fost un bun prieten.
O adiere ușoară de mai a lăsat o greutate în urmă,
A trecut vijelia și a ieșit iarăși soarele,
Un bun tovarăș alături de care am trecut furtuna,
Alături de care s-au liniștit apele.
Și fug oamenii pe lângă mine,întrec momentele pe secunde,
Dar nimeni nu-mi poate fi un prieten așa cum mi-ai fost tu,
Permite-mi să te felicit dragă,
Acum îmi ești un frate bun.
,,Arome de iarnă''
Pădurea neagră sub iarna albă,
Ne prevestește o mare boală.
Puncte cenușii se ivesc în zare
Și trăsare mortul de la raza fierbinte de soare.
Era rece zăpada,iar acum s-a topit,
Și a spălat apa oasele de câine
Ce a murit subit la începutul iernii,
Iar lângă el un tablou miraculos -
O cioară pictată pe asfalt
Pe drumul noroios în apusul serii .
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.