,,Manifest Cerului''
Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,
O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.
Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților
Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.
Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă
Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.
O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni
Important e marșul,nu durerea mamelor.
O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari
O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.
Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,
Împotriva ta,în favoarea regimului.
Împotriva familiei,împotriva prietenilor,
Împotriva celor care te înconjoară,
Vei fi cel mai bun slujitor,
Dar mai puțin bun pentru țară
...
O dimineață înzăpezită,prin troienele mari
Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,
Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,
A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.
Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .
Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.
Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,
Afară se întunecă,norii încep să plângă.
Soarele se mărește și vine spre pământ,
Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.
Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.
Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,
Cad spirite încinse,cade lumea toată.
Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,
Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.
...
În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.
Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.
Și prin curaj și demnitate vei înainta,
Ferit de a luptei impotență.
La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,
În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,
Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,
Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,
La o parte de relele lumii.
În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,
Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,
Nefiind singur,iubit de cineva,
Luminată mereu să fie viața ta.
Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,
Te simți uitat de lume,uitat de tot,
Nu uita că-ți este cineva alături,
Printr-o prezență spirituală,în acel loc.
Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,
Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,
Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Maxim Coberman 
Дата публикации: 4 апреля
Просмотры: 333
