🎦 Zilele ce trec

Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.

Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.

Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.

Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet,  credința sa o trasmit fără motive rele.

Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.

O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.

Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică,  ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.

Ușor, a citit sensul vieții oricărui  om, fără multe cuvinte care  trebuiau de spus.

Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei,  care se reflectă în clipele vieții.

Când  ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.

Este greu, de văzut  și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților  cad în pragul dimineții.

Este greu, de primit,  viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .

Doar curajoșii,  care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.

Și  sufletul este calm și plin de bunăvoință,  atunci când și-au găsit  propria sa pace.

Vă rog,  să turnați în pahare  curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.

Că  atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.

 Trebuie, doar să înțeleagă  oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.

De fapt, voința și efortul  fiind apa râului  care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.

Nu trăiiți ca mașinile  care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.

Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.

Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat. 

Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja  sunt predestinate pentru noi.

Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.

Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.

Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.

Greu e  să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.

Trăiți visele frumoase  pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.

Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără  a voastră chemare.

Farmecul  lumii,  se descoperă  prin prisma luminii  orașelor într-o seară liniștită.

Sute  și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre  pacea mult dorită.

Întâlnirile  și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.

Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.

Aspectul obosit, se estompează încet sub  greutatea zilelor ce nu se mai termină

Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină

Despărțind sufletul și corpul  omenesc  pentru viitoarele încercări

Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează  mii de tăceri

Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat  bunătatea  în cel mai ștrașnic rău pământesc

Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc

Și acuma încet,  fără motive și cauze vine sfârșitul dureros  pe meritul vieții mele

Și acum sunt în sfârșit nebun, care  niciodată nu  va putea ajunge la cele mai frumoase stele

Fiecare  o nouă  respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă

Dar am  făcut alegerea aceasta   conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă

Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății

Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității

Schimbul de la bun spre rău, devine  deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig

Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig

Și doar o atingere  a unui  înger pământesc, mă  poate  opri de la caderea în răutate

Și doar un singur glas plăcut și sincer mă  poate  duce spre dreptate.

Dincolo de tăcere stă glasul uitării,

Un murmur de dor printre pașii serii,

Acolo se sting și se nasc amintiri,

Ca umbrele blânde din vechi amintiri.

Dincolo de tăcere nu-i moarte, nici dor,

E doar un oftat ce plutește ușor,

O clipă de pace, un vis ce nu piere,

Atâta rămâne… dincolo de tăcere.

  Într -o noapte de iarnă fără stele pe cer,

Mi-a bătut la ușă o ființă plină de taină și mister.

Nu părea să fie nici înger, nici un om.

Dar nici un vis plutind pe aripi de somn.

Cu ochi blânzi m -a privit și mi-a cerut doar atât.

O bucată de pâine și un pat pentru sufletul său chinuit.

I -am dat tot ce am avut, poate mai puțin, poate mai mult.

Zorii când s-au ivit străinul casa mea a părăsit.

Fără să -mi zică nici un cuvânt.

Dar eu am rămas mulțumit că am făcut ceva bun și sfânt,

Am ajutat un suflet pe acest pământ!

Și pentru aceasta î-i mulțumesc lui Dumnezeu oricând. 

Mi-e atâta dor de liniște deplină,
De ecoul pașilor mei pierduți în surdină,
De marmura albă ce curge fluid,
Topită-n culori care-o desfid...

Mi-e atâta dor de-a mea grădină,
De cuvinte șoptite în sfântă hodină,
De drum străbătut cu adâncă ardoare,
De umbra-mi șoptită în lanul de soare...

Mi-e atâta dor să mă pierd în mulțime,
Anonim, flămânzind de gânduri puține,
Însetat doar de timp și de simple cuvinte,
Ale sufletului meu, calde veșminte...

Și acum aștept cu sublimă răbdare,
A sufletului meu curândă liberare,
Căci am ales să nu fiu sclav în a mea vatră,
Cu chipul dăltuit în albă, simplă, piatră...

Am această sete de moarte,

Pe buze ca un venin șoptit,

Când noaptea își desface poftele,

Peste sângele meu obosit.

În pielea ta,fragil algoritm,

Îmi salvez ultimele urme,

Iar respirația ta se așază

Ca un virus pe pulberea din turme.

Gura ta, lună lichidă 

Îmi mușcă tăcerile moi,

Și trupurile noastre să se stingă

În aceleași începuturi goi.

Ni se sfărâmă oasele palide

Sub un cer programat să doară,

Și moartea, în jocul ei erotic,

Ne rescrie iarăși, dintr-o singură sfoară.

E ca o capodoperă,