Forțele răului
Aspectul obosit, se estompează încet sub greutatea zilelor ce nu se mai termină
Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină
Despărțind sufletul și corpul omenesc pentru viitoarele încercări
Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează mii de tăceri
Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat bunătatea în cel mai ștrașnic rău pământesc
Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc
Și acuma încet, fără motive și cauze vine sfârșitul dureros pe meritul vieții mele
Și acum sunt în sfârșit nebun, care niciodată nu va putea ajunge la cele mai frumoase stele
Fiecare o nouă respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă
Dar am făcut alegerea aceasta conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă
Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății
Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității
Schimbul de la bun spre rău, devine deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig
Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig
Și doar o atingere a unui înger pământesc, mă poate opri de la caderea în răutate
Și doar un singur glas plăcut și sincer mă poate duce spre dreptate.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Camburian Arcadie
Дата публикации: 31 июля 2024
Просмотры: 364
Стихи из этой категории
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
Cred
Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.
Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.
Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.
Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.
Не теряйся
Взгляд за окном — в вечном тумане,
Внутренности пылают, словно костры.
Все кости устали, уже на грани,
Беспокойная душа рушит мосты.
Черви в земле замирают от страха,
Матери кличут: «Где же мой сын?»
Надежды внутри утихают от мрака,
Жизнь угасает, как угасли все сны.
Руки дрожат, но не от тревоги —
А от холода, окутавший звёзды.
Тусклый трепет звучит из берлоги,
А волосы встали, замёрзнув, как гвозди.
Теряясь в омуте бездонной болоты,
Не забывай про вещь, зовущуюся «Я».
Между шёпотом ветра и мерзлоты
Родилась бесчислено умершая дитя.
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Un nou concept
Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor,
Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor.
Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor
Într-o piesă ce se joacă într-un sens în care mor.
E o certitudine obscură, un vârtej stârnit din ură
Când în drumul spre dezastru întâlnești propriul sfârșit,
Mă ascund în poala vieții căci n-am unde să mă ascund
Și răstorn, prin rațiune, datoria de a mă naște doar ca să ajung să mor.
Prizonier pe puntea vieții, un captiv în propriul vid,
Îmi înfrunt umbra și frica cu un salt spre absolut
Unde îmi calc pe demnitate și îmi strig durerea-n vânt
Încercând să găsesc locul de a ieși din labirint.
Zeci de lanțuri stau legate de firavul trup de vulg
Și mă țin fixat de vremea când eram un simplu lut,
Îmi oprește înălțarea spre tărâmul celor mulți
Unde întunericul din mine va găsi locul cel sfânt.
Aș dori să schimb povestea și să scriu un început
Care să încheie totul, chiar și primul început
Și să se scufunde omul într-un loc fără de fund
Unde cartea se închide fără a scrie un cuvânt.
Atunci totul va fi moarte, va fi negru pretutindeni
Vom fi unul și cu altul, un concept de eu și tu,
Va fi pace și tăcere în imensul Univers,
Iar pământul va fi negru ca și soarele pe cer.
Dar cum toate sunt visare căci ce-i om, ca omul moare
Și se duce în depărtare către zarea cea mai mare
Unde șade peste noapte bunul nostru Dumnezeu
Ce în întunericul de afară hotărăște să mor eu...
Menirea
Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
Cred
Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.
Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.
Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.
Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.
Не теряйся
Взгляд за окном — в вечном тумане,
Внутренности пылают, словно костры.
Все кости устали, уже на грани,
Беспокойная душа рушит мосты.
Черви в земле замирают от страха,
Матери кличут: «Где же мой сын?»
Надежды внутри утихают от мрака,
Жизнь угасает, как угасли все сны.
Руки дрожат, но не от тревоги —
А от холода, окутавший звёзды.
Тусклый трепет звучит из берлоги,
А волосы встали, замёрзнув, как гвозди.
Теряясь в омуте бездонной болоты,
Не забывай про вещь, зовущуюся «Я».
Между шёпотом ветра и мерзлоты
Родилась бесчислено умершая дитя.
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Un nou concept
Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor,
Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor.
Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor
Într-o piesă ce se joacă într-un sens în care mor.
E o certitudine obscură, un vârtej stârnit din ură
Când în drumul spre dezastru întâlnești propriul sfârșit,
Mă ascund în poala vieții căci n-am unde să mă ascund
Și răstorn, prin rațiune, datoria de a mă naște doar ca să ajung să mor.
Prizonier pe puntea vieții, un captiv în propriul vid,
Îmi înfrunt umbra și frica cu un salt spre absolut
Unde îmi calc pe demnitate și îmi strig durerea-n vânt
Încercând să găsesc locul de a ieși din labirint.
Zeci de lanțuri stau legate de firavul trup de vulg
Și mă țin fixat de vremea când eram un simplu lut,
Îmi oprește înălțarea spre tărâmul celor mulți
Unde întunericul din mine va găsi locul cel sfânt.
Aș dori să schimb povestea și să scriu un început
Care să încheie totul, chiar și primul început
Și să se scufunde omul într-un loc fără de fund
Unde cartea se închide fără a scrie un cuvânt.
Atunci totul va fi moarte, va fi negru pretutindeni
Vom fi unul și cu altul, un concept de eu și tu,
Va fi pace și tăcere în imensul Univers,
Iar pământul va fi negru ca și soarele pe cer.
Dar cum toate sunt visare căci ce-i om, ca omul moare
Și se duce în depărtare către zarea cea mai mare
Unde șade peste noapte bunul nostru Dumnezeu
Ce în întunericul de afară hotărăște să mor eu...
Menirea
Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!
Другие стихотворения автора
Vise nebune și pasionale
A mai rămas un singur moment
Ca să-mi simți zelul sufletesc
Ca să te pot atinge cu dor, foarte atent
Și ca să-mi poți arată zâmbetul ceresc
Te iubesc și doar că să-ți spun aceasta
Voi aștepta, ani de zile și mii de nopți fără somn
Să-ți văd ochii, deschizând într-o seară blândă ferestra
Să simt mâinile, care mângâie fiind cel mai fericit rege sau domn
Deși viața, are gust crud și senzație teribilă la primul pas
Dar totuși, ea încearcă în zadar de a destruge visele plăcute
La urma urmei, împreună încă vom mai zâmbi într-un bun ceas
Primind dorurile și săruturile demult, dorite și nemaivăzute
Crede cuvintele și poeziile mele , dintre fete ești cea mai minunată
Frumusețea ta divină mă cucerește fără luptă
Îndrăznesc doar să-ți cer un singur lucru, uitândune la această lună de Dumnezeu desenată
Fii puternică, în sufletul sfânt și cu mintea curată
Sunt doar îngrozit de tăcerea miilor de ace înfipte în minte
Că te voi vedea doar în visele mele neînplinite
Că nu-ți voi simți buzele dulci și aroma florilor pe viitor înainte
Pot, spune doar bine la toate îndoielele trăsnite
Imaginează-ți, doar pentru o scurtă și dulce clipă un singur vis
Și voi auzi, vocea ta cântând printre sute de oameni în întregul întuneric
Și pot ajunge la cerurile mult dorite pentru totul ce am zis
La urma urmei, fără tine sunt înger coborât în iad și demon ascultând cântecul biseric
Moarte, va opri inima mea când voi afla din vechile scrisori
Că tu ai mers în lumea întunericului complet
E groaznic să trăiești sub cerul luminos, aducândumi aminte atâtea ori
Numărul posibilităților apărute în trecut pentru a salva inimă oprită în piept
Și cu durerea sufletească ce îmi va umplea sufletul voi rupe din furie
Fructele interzise din pomul pe marginea lumei
Și doar apoi te pot îmbrățișa, sâmțând cea dulcea nostalgie
Și le pot dovedi tuturor, atingerea dragostei în vârful culmei
Iubirea poate exista pentru totdeauna în ochii și sufletele urmașilor
Și voi face o greșeală cu nonșalanță nemărginită de hotarele umane
Nu voi regreta de nimic în urma durerii grozave a pașilor
Pentru că te pot încălzi cu căldura razelor solare
În sfârșit, pot să privesc pentru ultima oară în ochi tăi
Și să mă înec, în frumusețea lor pentru totdeauna
Și lasă întreaga lume cu uimire să privească fără hohote și bătăi
Și să vedem cum putem zbura, asupra orașelor împreună
La urma urmei, sentimentele noastre ne vor da aripi pentru primul zbor
Și ne vor îndepărta, de toate necazurile și lumea haotică înconjurătoare
Ne vor duce acolo unde o să ne simțim liber și ușor
Unde vom fi împreună pentru totdeauna, cuprinși de vântul mării cel răcoare
Draga mea și dacă totuși, există cea mai mică șansă
Pentru a păstra în viață, romantismul nostru perfect
Care va trece printre vremurile grele fără cea mai rea nuanță
Te voi face cea mai ferecită printr-un singur al dragostei efect.
Cer un singur lucru de la tine, dă-mi ocazia pentru viitoare aventură
Și acum nu este momentul să îți fie frică și să fii atentă
Te rog lasă-mă doar o dată să te trag în lumea mea plină de cea mai frumoasă natură
Riscă și fii aproape de mine în tăcerea, fără fraze și cu mișcarea dansului lentă.
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Marginea
Ochii mei obosiți, privesc în jur cu o privire subțire monotonă
Eu, în fiecare zi vreau să plec din lumea plictisitoare în care îmi mor visele plăcute
Și nu sunt gata să mă întorc chiar și pentru cea mai sfântă icoană
Sunt propriul meu idol, care alege fără dubii dorințele demult cerute
În capul meu, se petrece doar o nebunie completă cu balul dracilor ce nu se mai termină
Și foamea de călătorii apare și gândurile mele nu pot fi satisfăcute
Caut doar acele lumi pline pline de libertate și pline de spații a marilor cu apă lină
Pot să creez universuri, printr-un singur gând și să distrug orice adversitați noi apărute
Doar un pix vechi în mâinile mele și câteva foi rupte din vechiul meu caiet
Pot scrie orice fără cuvinte inutile, folosind doar gândul perfect și fără motive rele
Scriu despre toate visele mele, care m-au străpuns așa de tare cu la atins dragostea pe un poet
Scriu despre celelalte lumi, care mi-au captat sufletul cu glasul lor ce seamană cu glasul iubitei mele
Există o lume în care nu mai este frica și minciuni, în care nu există nicio durere unei bune fete
La urma urmei, există puterea dragostei și puterea propriei voințe mele și a tuturor
M-am săturat de pereții aceștia care mă țin în lanțuri cu greutatea de sute de regrete
Și lumea este atât de plină de scene crude și oameni blocați în gândurile lor
La urma urmei, fiecare om este un sclav al lumii pe care o doreste
Dar lumea care este construită în suflettul și mintea omului nu ar trebui să aștepte zorile frumoase
Suntem atât de puternici încât putem crea orice minune pentru care orice om trăiește
Și să gustăm acest fel de mâncare extraordinar uitând de vremurile dureroase.
Vise nebune și pasionale
A mai rămas un singur moment
Ca să-mi simți zelul sufletesc
Ca să te pot atinge cu dor, foarte atent
Și ca să-mi poți arată zâmbetul ceresc
Te iubesc și doar că să-ți spun aceasta
Voi aștepta, ani de zile și mii de nopți fără somn
Să-ți văd ochii, deschizând într-o seară blândă ferestra
Să simt mâinile, care mângâie fiind cel mai fericit rege sau domn
Deși viața, are gust crud și senzație teribilă la primul pas
Dar totuși, ea încearcă în zadar de a destruge visele plăcute
La urma urmei, împreună încă vom mai zâmbi într-un bun ceas
Primind dorurile și săruturile demult, dorite și nemaivăzute
Crede cuvintele și poeziile mele , dintre fete ești cea mai minunată
Frumusețea ta divină mă cucerește fără luptă
Îndrăznesc doar să-ți cer un singur lucru, uitândune la această lună de Dumnezeu desenată
Fii puternică, în sufletul sfânt și cu mintea curată
Sunt doar îngrozit de tăcerea miilor de ace înfipte în minte
Că te voi vedea doar în visele mele neînplinite
Că nu-ți voi simți buzele dulci și aroma florilor pe viitor înainte
Pot, spune doar bine la toate îndoielele trăsnite
Imaginează-ți, doar pentru o scurtă și dulce clipă un singur vis
Și voi auzi, vocea ta cântând printre sute de oameni în întregul întuneric
Și pot ajunge la cerurile mult dorite pentru totul ce am zis
La urma urmei, fără tine sunt înger coborât în iad și demon ascultând cântecul biseric
Moarte, va opri inima mea când voi afla din vechile scrisori
Că tu ai mers în lumea întunericului complet
E groaznic să trăiești sub cerul luminos, aducândumi aminte atâtea ori
Numărul posibilităților apărute în trecut pentru a salva inimă oprită în piept
Și cu durerea sufletească ce îmi va umplea sufletul voi rupe din furie
Fructele interzise din pomul pe marginea lumei
Și doar apoi te pot îmbrățișa, sâmțând cea dulcea nostalgie
Și le pot dovedi tuturor, atingerea dragostei în vârful culmei
Iubirea poate exista pentru totdeauna în ochii și sufletele urmașilor
Și voi face o greșeală cu nonșalanță nemărginită de hotarele umane
Nu voi regreta de nimic în urma durerii grozave a pașilor
Pentru că te pot încălzi cu căldura razelor solare
În sfârșit, pot să privesc pentru ultima oară în ochi tăi
Și să mă înec, în frumusețea lor pentru totdeauna
Și lasă întreaga lume cu uimire să privească fără hohote și bătăi
Și să vedem cum putem zbura, asupra orașelor împreună
La urma urmei, sentimentele noastre ne vor da aripi pentru primul zbor
Și ne vor îndepărta, de toate necazurile și lumea haotică înconjurătoare
Ne vor duce acolo unde o să ne simțim liber și ușor
Unde vom fi împreună pentru totdeauna, cuprinși de vântul mării cel răcoare
Draga mea și dacă totuși, există cea mai mică șansă
Pentru a păstra în viață, romantismul nostru perfect
Care va trece printre vremurile grele fără cea mai rea nuanță
Te voi face cea mai ferecită printr-un singur al dragostei efect.
Cer un singur lucru de la tine, dă-mi ocazia pentru viitoare aventură
Și acum nu este momentul să îți fie frică și să fii atentă
Te rog lasă-mă doar o dată să te trag în lumea mea plină de cea mai frumoasă natură
Riscă și fii aproape de mine în tăcerea, fără fraze și cu mișcarea dansului lentă.
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Marginea
Ochii mei obosiți, privesc în jur cu o privire subțire monotonă
Eu, în fiecare zi vreau să plec din lumea plictisitoare în care îmi mor visele plăcute
Și nu sunt gata să mă întorc chiar și pentru cea mai sfântă icoană
Sunt propriul meu idol, care alege fără dubii dorințele demult cerute
În capul meu, se petrece doar o nebunie completă cu balul dracilor ce nu se mai termină
Și foamea de călătorii apare și gândurile mele nu pot fi satisfăcute
Caut doar acele lumi pline pline de libertate și pline de spații a marilor cu apă lină
Pot să creez universuri, printr-un singur gând și să distrug orice adversitați noi apărute
Doar un pix vechi în mâinile mele și câteva foi rupte din vechiul meu caiet
Pot scrie orice fără cuvinte inutile, folosind doar gândul perfect și fără motive rele
Scriu despre toate visele mele, care m-au străpuns așa de tare cu la atins dragostea pe un poet
Scriu despre celelalte lumi, care mi-au captat sufletul cu glasul lor ce seamană cu glasul iubitei mele
Există o lume în care nu mai este frica și minciuni, în care nu există nicio durere unei bune fete
La urma urmei, există puterea dragostei și puterea propriei voințe mele și a tuturor
M-am săturat de pereții aceștia care mă țin în lanțuri cu greutatea de sute de regrete
Și lumea este atât de plină de scene crude și oameni blocați în gândurile lor
La urma urmei, fiecare om este un sclav al lumii pe care o doreste
Dar lumea care este construită în suflettul și mintea omului nu ar trebui să aștepte zorile frumoase
Suntem atât de puternici încât putem crea orice minune pentru care orice om trăiește
Și să gustăm acest fel de mâncare extraordinar uitând de vremurile dureroase.