Îmi bate la orice

Îmi bate inima ca o bicicletă,

Că toate m au văzut cochetă, 

Chiar și soarele se uită, 

Și spre mine chiar se mută.

 

Inima nu se oprește, 

Când prietena sosește, 

Și pe mine mă silește, 

Cu întrebări prietenoase


Category: Philosophical poem

All author's poems: Metaforic poezii.online Îmi bate la orice

Date of posting: 20 December 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1117

Log in and comment!

Other poems by the author

Glasul Timpului

Glasul timpuriu iar trece,

More ...

Casa cu amintiri

Eu odată am trăit,

Și încă maasa părintească, 

Unde mereu mă regăsesc. 

 

 

More ...

Ceasul

 

Orele și m

 

 

More ...

Pasărea măiastră

Sunt acasă, 

Stau la masă, 

More ...

În ochii tăi mamă

In ochii tãi vãd doar sclipirea soarelui,

 

More ...

Poems in the same category

Și stelele mor...

 

Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.

 

În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.

 

În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.

 

Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.

 

More ...

ATUNCI

    Atunci, m-am prăvălit în genunchi, 
    şi sunet ascuţit, spre cer am lăsat,
    Copacii-n jur tremurau cu uimire,
    şi-şi dansau macabru, crengile-n spre mine...
    
    Norii grei s-au răsucit împotrivă-mi, 
    şi frunzele moarte, grăbindu-mi sfârşitul, 
    m-au îngropat în lumina slabă a lunii...
    
    Orice-am făcut şi de-am greşit, 
    tu mă iartă, 
    şi crede-mă prietene, 
    când îţi spun, ACUM, 
    iartă-mă prietene, 
    să nu mă plângi...

More ...

Gândurile unui necunoscut

Gândurile unui necunoscut

Ascunse în mintea-i dibace,

Înșeală prin sentiment înăscut

De a câștiga prin orice mijloace.

 

Printr-un buchet de flori false

Dăruit celor ce nu-l cunosc,

Cu vorbe dulci și mieroase

Gândului său nu se potrivesc.

 

Natura umană mai speră, crede

Că sinceritate încă mai există.

Dar înțelegerile sunt șubrede

Și calea vieții devine mai tristă.

 

Cuplând sentimente și rațiune

Ar fi un vis și un ideal minunat.

Dar reacția n-are nicio opțiune

Dacă se aude ca un scheunat.

 

More ...

Căci - Contrast

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

 

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

 

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

 

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

 

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

 

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

 

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

More ...

Temnița de lut

 

Înainte să aprinzi pământul din cuvânt şi tină,

Trebuia poate, Doamne, să laşi mai multă pace

În carnea omenească ce nu mai ştie-a face, 

Deosebirea simplă dintre întuneric și lumină.

 

De ce-ai lăsat uitarea să curgă peste sânge, 

Ca un nisip prin ceasul întors cu gura-n jos?

Aşa ajunge omul străin şi dureros,

Să caute-n alţi oameni ce-n sine însuşi plânge.

 

Şi pentru ce atâtea ferestre către stele,

Când inima rămâne o temniţă de lut?

Sub fruntea fiecărui profet necunoscut, 

Dorm viermi de îndoială şi duhurile rele. 

 

Să nu mai pui în oameni atâta sete oarbă,

Nici aur în privire, că-nvaţă să ucidă,

Fă-i simpli ca izvorul ce curge lin prin iarbă, 

Ori ca o frunză verde, ferită de omidă, 

 

Iar timpul, dacă poți, nu-l mai lăsa să muşte, 

Din umerii fiinţei cu dinţii lui de gheaţă,

Că omul oboseşte prea repede de viaţă, 

Şi-ajunge să-ntinească și sufletul pe cruce.

 

Mai lasă câte-o noapte în care să se-audă, 

Cum creşte iarba lumii prin oasele tăcerii,

Nu zgomotul cetăţii şi viermele plăcerii, 

A celor care schimbă lumina pe-o feudă.

  

Iar dacă nu se poate nimic din toate-acestea,

Atunci închide cerul şi stinge-mă deplin,

Să nu mai fiu cenuşa unui destin străin, 

Ce-şi caută zadarnic în univers povestea.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍