Viața-i trecătoare !...
Tată știi ,și eu știu că mama
Are un loc în inima mea ,
Și acolo va rămâne .
Dar și tu ,ai locul tău
Alături de ea .
Vorbesc cu voi ,când vă aduc flori
Și arde o lumânare ,
Sunteți aevea ,parcă vii ,
Și stați în așteptare .
Eternitatea e încăpăroare ,
Pe pământ viața-i trecătoare
Ne pregătim de drum
Chiar de la început
Contra morții nu avem nici -un scut !
Poems in the same category
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
Testament
Mă uit pe geam îngândurat,
Căutând ajutor de la neant,
Încercând să sparg patul de piatră,
Mi-am încătușat această soartă.
Și strig aevea măcinat de dor,
Având doar un singur privitor,
Ce-mi zâmbește tot mai dulce,
Aruncându-mi chemări subtile.
Dar eu acum voi refuza,
Să mă ajute vreau pe cineva,
Să mă înjure, să mă bată,
Luându-mă de gât măcar o dată.
Să-mi spună să mă opresc,
Căci are nevoie să trăiesc,
Iar în palme pline de ură,
Sufletul să mi-l smulgă.
Asta ar fi dorința mea zglobie,
Să mă înalț așa spre vecie,
Regina nopții să mă fure-n seară,
Aruncându-mi priviri de mamă.
Și să-mi spună cu vocea-i dulce:
"Copile, cu mine te voi duce
În lumea de apoi să mă-nsoțești,
Spunându-mi mereu ale tale povești."
Iar moartea să mă-mbrace lin,
În haina-i neagră, fără chin,
Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,
Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.
Aceasta mi-e ultima dorință,
Și vreau să-mi fie cu putință
Să-mi iau adio de la soartă,
În drumul către vecia-mi neființă.
Boala Grea
Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.
Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.
Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.
Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.
Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.
-5
Treceri în pași temporali
Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații
Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,
Unui far al depărtării, din vechime luminând,
Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.
Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,
Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,
Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting
Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.
Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,
Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,
Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit
Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.
Un nou început
Moartea vine ca o umbră, lină și tăcută,
Purtând cu ea tăcerea nopții absolută.
În mângâierea-i rece, visele se curmă,
Iar viața se destramă-ntr-o ultimă furtună.
Ea nu cunoaște vreme, nu ține socoteală,
Vine neștiută, fără grabă sau sfială.
Culege suflete ca pe flori de câmp,
Lăsând în urma-i doar un gol și-un vânt.
Și totuși, moartea nu e un sfârșit,
Ci o poartă către-un tainic infinit.
Dincolo de ea, în tărâmuri neștiute,
Viața-și regăsește alte forme, alte lupte.
Așa că nu o teme, ci privește-o drept,
Căci în tăcerea ei, un adevăr ascuns e înțelept.
Moartea nu-i dușman, ci un drum necesar,
Spre un alt început, într-un alt hotar.
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
Testament
Mă uit pe geam îngândurat,
Căutând ajutor de la neant,
Încercând să sparg patul de piatră,
Mi-am încătușat această soartă.
Și strig aevea măcinat de dor,
Având doar un singur privitor,
Ce-mi zâmbește tot mai dulce,
Aruncându-mi chemări subtile.
Dar eu acum voi refuza,
Să mă ajute vreau pe cineva,
Să mă înjure, să mă bată,
Luându-mă de gât măcar o dată.
Să-mi spună să mă opresc,
Căci are nevoie să trăiesc,
Iar în palme pline de ură,
Sufletul să mi-l smulgă.
Asta ar fi dorința mea zglobie,
Să mă înalț așa spre vecie,
Regina nopții să mă fure-n seară,
Aruncându-mi priviri de mamă.
Și să-mi spună cu vocea-i dulce:
"Copile, cu mine te voi duce
În lumea de apoi să mă-nsoțești,
Spunându-mi mereu ale tale povești."
Iar moartea să mă-mbrace lin,
În haina-i neagră, fără chin,
Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,
Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.
Aceasta mi-e ultima dorință,
Și vreau să-mi fie cu putință
Să-mi iau adio de la soartă,
În drumul către vecia-mi neființă.
Boala Grea
Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.
Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.
Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.
Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.
Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.
-5
Treceri în pași temporali
Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații
Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,
Unui far al depărtării, din vechime luminând,
Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.
Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,
Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,
Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting
Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.
Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,
Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,
Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit
Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.
Un nou început
Moartea vine ca o umbră, lină și tăcută,
Purtând cu ea tăcerea nopții absolută.
În mângâierea-i rece, visele se curmă,
Iar viața se destramă-ntr-o ultimă furtună.
Ea nu cunoaște vreme, nu ține socoteală,
Vine neștiută, fără grabă sau sfială.
Culege suflete ca pe flori de câmp,
Lăsând în urma-i doar un gol și-un vânt.
Și totuși, moartea nu e un sfârșit,
Ci o poartă către-un tainic infinit.
Dincolo de ea, în tărâmuri neștiute,
Viața-și regăsește alte forme, alte lupte.
Așa că nu o teme, ci privește-o drept,
Căci în tăcerea ei, un adevăr ascuns e înțelept.
Moartea nu-i dușman, ci un drum necesar,
Spre un alt început, într-un alt hotar.
Other poems by the author
Rădăcini .
Ce-am fi noi fără istorie?
Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?
Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?
Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,
Pământul tău e binecuvântat de zei
Cresc flori însângerate
Pe morminte de eroi
Prin sacrificiul lor
Cu o tară bogată și frumoasă
Ne am ales !
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
MERGEM LA VOT
E zi de toamnă târzie
Așteptăm ca iarna să vie
Soarele privește printre gene
Natura toată pare că se teme .
E un fel de tristețe în toate
Ziua î-și pierde ora în noapte ,
Soarele , chiar el pare mai blând
Cu omul acestui pământ .
De ani , î-și îndură destinul
Deși , nu acesta ne e drumul
Cu credința , că a venit clipa
Că-și poate întinde aripa .
Prin votul din toamnă , toți am sperat
Că de profitori și hoți am scăpat
Să ne chemăm copii acasă
Să construim o țară frumoasă .
Poate intră fericirea!
Deschid ușa casei mele ,
Poate intră fericirea ;
O aștept cu gene grele
Ochilor le văd uimirea.
Ce frumoasă-i fericirea !
Ține-o făi loc lângă tine ,
Soră bună-i cu iubirea
Și o să-ți fie mereu bine.
MĂ GÂNDESC !
LÂNGĂ GEAM ÎMI BEAU CAFEAUA ,
S -A RĂCIT DE CÂND PRIVESC !
ADORMITĂ -MI GRĂDINA ;
NUMAI IARNA ,POARTĂ VINA ...
DAR MĂ BUCUR CA COPILUL
CE-Ș GĂSEȘTE ...JUCĂRIA ...
MĂ GÂNDESC ,LA ZIUA -N CARE :
CÂTE FLORI VOR FI ÎN EA ?
CÂND GRĂDINA VA ÎNVIA !...
Rădăcini .
Ce-am fi noi fără istorie?
Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?
Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?
Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,
Pământul tău e binecuvântat de zei
Cresc flori însângerate
Pe morminte de eroi
Prin sacrificiul lor
Cu o tară bogată și frumoasă
Ne am ales !
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
MERGEM LA VOT
E zi de toamnă târzie
Așteptăm ca iarna să vie
Soarele privește printre gene
Natura toată pare că se teme .
E un fel de tristețe în toate
Ziua î-și pierde ora în noapte ,
Soarele , chiar el pare mai blând
Cu omul acestui pământ .
De ani , î-și îndură destinul
Deși , nu acesta ne e drumul
Cu credința , că a venit clipa
Că-și poate întinde aripa .
Prin votul din toamnă , toți am sperat
Că de profitori și hoți am scăpat
Să ne chemăm copii acasă
Să construim o țară frumoasă .
Poate intră fericirea!
Deschid ușa casei mele ,
Poate intră fericirea ;
O aștept cu gene grele
Ochilor le văd uimirea.
Ce frumoasă-i fericirea !
Ține-o făi loc lângă tine ,
Soră bună-i cu iubirea
Și o să-ți fie mereu bine.
MĂ GÂNDESC !
LÂNGĂ GEAM ÎMI BEAU CAFEAUA ,
S -A RĂCIT DE CÂND PRIVESC !
ADORMITĂ -MI GRĂDINA ;
NUMAI IARNA ,POARTĂ VINA ...
DAR MĂ BUCUR CA COPILUL
CE-Ș GĂSEȘTE ...JUCĂRIA ...
MĂ GÂNDESC ,LA ZIUA -N CARE :
CÂTE FLORI VOR FI ÎN EA ?
CÂND GRĂDINA VA ÎNVIA !...