Category: Poems about death
All author's poems: Caraș Silvia Nicoleta
#ultramakani
Date of posting: 29 декабря 2024
Views: 287
Poems in the same category
Adio
Sfletu-mi înfruntă pustiul,
Precum codrul tău subtil.
Stau si scriu nedumerit,
Gândindu-mă la cumplit.
A ta plecare ne-a îndurerat,
Sufletu-i adânc sfâșiat,
Drumu-i si el-ntunecat,
Melancolic şi nevindecat.
Lacrimi curele cad încet,
Pe sicriul tău din lemn,
Având un sentiment nedemn
Ce mă macină incert.
De când ai plecat,
Sufletu-mi e sfâșiat,
Și continuu a suspinat,
De tristețe încețoșat.
Dar în noapte, visurile-mi poartă,
Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,
Încerc să te regăsesc printre amintiri,
Sperând să îmi alini aceste răni târzii.
Fiecare zi trece tot mai greu,
Gânduri răpimdu-mă tot mereu,
Sufletul tânjește după prezența ta,
Și totuși, lumina ta pare a se estompa.
Într-o zi, poate, timpul va vindeca,
Durerea ce acum mă sfâșie grea,
Păstrându-te în intimă amintire,
Ca o stea ce ma veghează-n vecie.
Dar până atunci, cu dor te-ndemn,
Să mă veghezi, înger blând,
Și când noaptea mă va cuprinde,
Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.
Timp risipit, timp ce vine
Se scurge timpul ca un vis,
Prin ani ce par că n-au abis,
Cu umbre reci și dor ascuns,
Cu glasuri care-au fost și nu-s.
Pe drum de toamnă, plin de vânt,
Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,
Și-n fiecare pas ce-l fac,
Simt pașii celor ce-au plecat.
Ce tânăr fui, ce dor aveam,
Ce vise mari îmbrățișam,
Dar clipa fuge, hoț tăcut,
Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.
Din serile cu ploi târzii,
Din râsul cald, din bucurii,
N-au mai rămas decât ecouri,
Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.
Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?
Că timpul duce, dar aduce,
Din visuri stinse, naște-altele,
Din nopți căzute – diminețele.
Azi sunt aici, cu ce-a rămas,
Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,
Mai fac un vis, mai scriu o carte,
Mai râd, mai cânt, mai merg departe.
Căci viața curge-n lung și-n lat,
Și ce-am pierdut... am câștigat,
Căci orice ieri, cu dor și jale,
E-n mâine doar o amintire moale.
Așa că strâng ce-i bun din tot,
Și timpul, fie el și mort,
Îl fac să crească-n nouă floare,
Să fie azi, să fie soare!
Pășea copilul nimănui..
Curge spaima pe buze
Din bolta-nlăcrimată,
Cad gloanțe și obuze
Peste gloata-ndoliată.
Printre ruini ce fumegă
De gemete și strigăte,
Moartea hădă spumegă,
Umblă după suflete.
Băiețașul zdrențăros,
Smiorcăind necontenit
Prin pălcul neguros,
Jalea părintele rănit.
Ce se zbate vlăguit,
Implorăndu-l în surdină,
În iadul dezlănțuit
În răgaz sa nu rămână.
Pășea copilul nimănui
Prin ținutul pârjolit
Cu gustul amărui
Al plânsului înăbușit ..
Murind iţi cumperi libertatea
Din minte apare gindul
Din inima iubirea
Din somn apare visul
Din dragoste apare fericirea
Din vorbe-apare scrisul
Iar cei uşor devine greu
Din amintiri te modelez pe tine
Iar din tine-apar şi eu
Din timp apare graba
Şi fuga după fericire
Din clipe alcătueşti trecutul
Şi visezi la nemurire
Din viaţă apare moartea
Din linişte singurătatea
Din dor apare lacrima
Murind iţi cumperi libertatea
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Adio
Sfletu-mi înfruntă pustiul,
Precum codrul tău subtil.
Stau si scriu nedumerit,
Gândindu-mă la cumplit.
A ta plecare ne-a îndurerat,
Sufletu-i adânc sfâșiat,
Drumu-i si el-ntunecat,
Melancolic şi nevindecat.
Lacrimi curele cad încet,
Pe sicriul tău din lemn,
Având un sentiment nedemn
Ce mă macină incert.
De când ai plecat,
Sufletu-mi e sfâșiat,
Și continuu a suspinat,
De tristețe încețoșat.
Dar în noapte, visurile-mi poartă,
Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,
Încerc să te regăsesc printre amintiri,
Sperând să îmi alini aceste răni târzii.
Fiecare zi trece tot mai greu,
Gânduri răpimdu-mă tot mereu,
Sufletul tânjește după prezența ta,
Și totuși, lumina ta pare a se estompa.
Într-o zi, poate, timpul va vindeca,
Durerea ce acum mă sfâșie grea,
Păstrându-te în intimă amintire,
Ca o stea ce ma veghează-n vecie.
Dar până atunci, cu dor te-ndemn,
Să mă veghezi, înger blând,
Și când noaptea mă va cuprinde,
Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.
Timp risipit, timp ce vine
Se scurge timpul ca un vis,
Prin ani ce par că n-au abis,
Cu umbre reci și dor ascuns,
Cu glasuri care-au fost și nu-s.
Pe drum de toamnă, plin de vânt,
Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,
Și-n fiecare pas ce-l fac,
Simt pașii celor ce-au plecat.
Ce tânăr fui, ce dor aveam,
Ce vise mari îmbrățișam,
Dar clipa fuge, hoț tăcut,
Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.
Din serile cu ploi târzii,
Din râsul cald, din bucurii,
N-au mai rămas decât ecouri,
Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.
Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?
Că timpul duce, dar aduce,
Din visuri stinse, naște-altele,
Din nopți căzute – diminețele.
Azi sunt aici, cu ce-a rămas,
Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,
Mai fac un vis, mai scriu o carte,
Mai râd, mai cânt, mai merg departe.
Căci viața curge-n lung și-n lat,
Și ce-am pierdut... am câștigat,
Căci orice ieri, cu dor și jale,
E-n mâine doar o amintire moale.
Așa că strâng ce-i bun din tot,
Și timpul, fie el și mort,
Îl fac să crească-n nouă floare,
Să fie azi, să fie soare!
Pășea copilul nimănui..
Curge spaima pe buze
Din bolta-nlăcrimată,
Cad gloanțe și obuze
Peste gloata-ndoliată.
Printre ruini ce fumegă
De gemete și strigăte,
Moartea hădă spumegă,
Umblă după suflete.
Băiețașul zdrențăros,
Smiorcăind necontenit
Prin pălcul neguros,
Jalea părintele rănit.
Ce se zbate vlăguit,
Implorăndu-l în surdină,
În iadul dezlănțuit
În răgaz sa nu rămână.
Pășea copilul nimănui
Prin ținutul pârjolit
Cu gustul amărui
Al plânsului înăbușit ..
Murind iţi cumperi libertatea
Din minte apare gindul
Din inima iubirea
Din somn apare visul
Din dragoste apare fericirea
Din vorbe-apare scrisul
Iar cei uşor devine greu
Din amintiri te modelez pe tine
Iar din tine-apar şi eu
Din timp apare graba
Şi fuga după fericire
Din clipe alcătueşti trecutul
Şi visezi la nemurire
Din viaţă apare moartea
Din linişte singurătatea
Din dor apare lacrima
Murind iţi cumperi libertatea
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Other poems by the author
Oamenii fericiți nu au vicii
Am auzit mai demult despre un bărbat,
Că este cu adevărat
Un boschetar, identificat.
Atunci m-am întrebat...
Ce l-a transformat?
Și răspunsul a apărut din abisat,
A rămas singur după orfelinat.
De curând, am întâlnit un băiețel,
Fuma în vamă, și eu stăteam lângă el.
Am făcut și un apel,
Să aflu de unde și-a luat model,
Și am găsit, într-un fel,
Că tatăl său a plecat de când era în pântecel.
Acum, pe stradă, am întâlnit o fată ce se sabota
I-am spus: „Ce este în sinea ta?”
Și-a zis: „Mama nu mă accepta.”
Fiecare-i un univers, cu-al său destin,
Așa că nu judeca, înțelege-l pe deplin !
Soarele singurătății
e soare, vântul a-ncetat să bată
e de înțeles..acum iubește altă fată.
copacul stă și el, se uită trist la mine
căci când îi era rău, mie îmi era bine.
frunza de pe creanga lui stă și ea să cadă,
se duce vara și nu vrea să mă mai vadă.
e dezamăgită că mai voia să stea,
așa cum voiam și eu să stau în inima ta.
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
Oamenii fericiți nu au vicii
Am auzit mai demult despre un bărbat,
Că este cu adevărat
Un boschetar, identificat.
Atunci m-am întrebat...
Ce l-a transformat?
Și răspunsul a apărut din abisat,
A rămas singur după orfelinat.
De curând, am întâlnit un băiețel,
Fuma în vamă, și eu stăteam lângă el.
Am făcut și un apel,
Să aflu de unde și-a luat model,
Și am găsit, într-un fel,
Că tatăl său a plecat de când era în pântecel.
Acum, pe stradă, am întâlnit o fată ce se sabota
I-am spus: „Ce este în sinea ta?”
Și-a zis: „Mama nu mă accepta.”
Fiecare-i un univers, cu-al său destin,
Așa că nu judeca, înțelege-l pe deplin !
Soarele singurătății
e soare, vântul a-ncetat să bată
e de înțeles..acum iubește altă fată.
copacul stă și el, se uită trist la mine
căci când îi era rău, mie îmi era bine.
frunza de pe creanga lui stă și ea să cadă,
se duce vara și nu vrea să mă mai vadă.
e dezamăgită că mai voia să stea,
așa cum voiam și eu să stau în inima ta.
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
Oamenii fericiți nu au vicii
Am auzit mai demult despre un bărbat,
Că este cu adevărat
Un boschetar, identificat.
Atunci m-am întrebat...
Ce l-a transformat?
Și răspunsul a apărut din abisat,
A rămas singur după orfelinat.
De curând, am întâlnit un băiețel,
Fuma în vamă, și eu stăteam lângă el.
Am făcut și un apel,
Să aflu de unde și-a luat model,
Și am găsit, într-un fel,
Că tatăl său a plecat de când era în pântecel.
Acum, pe stradă, am întâlnit o fată ce se sabota
I-am spus: „Ce este în sinea ta?”
Și-a zis: „Mama nu mă accepta.”
Fiecare-i un univers, cu-al său destin,
Așa că nu judeca, înțelege-l pe deplin !
Soarele singurătății
e soare, vântul a-ncetat să bată
e de înțeles..acum iubește altă fată.
copacul stă și el, se uită trist la mine
căci când îi era rău, mie îmi era bine.
frunza de pe creanga lui stă și ea să cadă,
se duce vara și nu vrea să mă mai vadă.
e dezamăgită că mai voia să stea,
așa cum voiam și eu să stau în inima ta.
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.