M-am destrămat...

Nu te-am uitat o zi de când ai plecat,

Te-am așezat pe un piedestal înalt.

Te am alături și trăim încă un vis,

La amintirile noastre, avem drum deschis.

În caseta mea cu amintiri s-au adunat toate,

Dorința de-a ne fi bine cât se poate,

Avem de recuperat un trecut de durere,

Viața cu tine în liniște, să-o trăim se cere.

Sigur viața are și surprize pregătite,

Valurile ei m-au purtat pe căi neștiute,

Tu mi-ai fost sortit mie în destin,

Azi a-și fi vrut, cu tine o cupă să închin !

Potop de raze fierbiți 

Se lasă din cer pe câmpie .

Verdele frunzei-i topit 

De calda-i , ferbintea-i solie .

Se lipește pulberea fină de colb ,

Frige și arde tălpile goale

Ce urcă cărări către deal ,

Cărări ce curg către vale ...

Și murmur și cântec și zvon ...

Se ascunde la ora amiezii .

Un dor de răcoare 

Și gustul rece al apei de izvor 

Mai stăruie în mintea 

Țăranului dus pe ogor .

              T.A.D.

Căsuța mea de la țară

N-am văzut-o  de astăvară

Stă tăcută în livadă

În strai alb ca de zăpadă.

Uneori  mi-e așa de dor

De căsuța cu pridvor ,

De florile de mușcată

Și de nucul de la poartă!...

Mă raportez într-o ipostază:

Că sună armata și mă cheamă la oaste,

Nu mai contează cum ajung la bază

Știu că este o condamare moarte.

Acum când, viața în mine înflorește,

Și realizez cât de mult am crescut,

Și ce reguli nedrepte s-au semnat,

Rămîi fără glas, cu suflet zdobit.

Nu mă revolt, merg înfricoșat la moarte

Abia am ieșit din brațele mamei îngenunchiate

Știam că moarta, nu se grăbește, are zăbavă,

Să-i scriu mamei o veste, e mare grabă.

Ce-i în sufletul meu, înțelegi cât mă doare?

Că pe drumul ce plec, nu mă întorc nic-o dată.

Doresc să iau cu mine lumea toată,

Și să ne trezim pe Pământ altă dată.

Ce zile amare și blestemate au trecut 

Unde-i mormântul celui căzut n-am știut

Măcar să-i spun cât de mult l-am iubit

Mă bucură eroismul lui,dar cât am jelit.

Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ

sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce

vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și

foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă

vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri

parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă

se așează tocmai persoana la care visai!...

          Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.

În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de

colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o  ajute pe mama dacă le cerea ceva.

Pe mine nu prea mă  băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .

Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la

urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă  la combinat .Era  în schimbul de noapte..Vestea a căzut

ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am

văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea  pe

care  era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie  ce semâna

cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata  și-i cerea sfatul

cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am  început să plâng ,la început mai

ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni

niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai

seamăpă cu  ce a fost odată..Tristețea  și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul  tatălui meu

ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în

tăcere ,ascunzându-se de noi.

          Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:

-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea  ser-

viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua

noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută  și

nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul  de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o

pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum  te-ai îndurat de copilașii

noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-

          Mama și-a  luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama  ne-a

îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile  și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă

modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-

scut ,să rămânem  împreună .Am așteptat  vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea  curte

mare cu loc de joacă și o grădină plină  de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...

‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând

Când uit să mă trezesc

când uit că-mi ești în gând …

Că te iubesc!

Aș fi dorit să-ți scriu și ție

Și să mă citești cum eu …

te scriu și te recit cu drag …

mereu!

Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …

să mă lași o clipă să respir;

Să te mint și să mă minți,

Că ne-am uitat!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

    Doar trupul tău sculptat, din raza lunii,
    Dezvăluindu-şi leneş, curbele şi nurii,
    Îmi-amintesc de-acele blânde nopţi,
    Şi de mirosul cozonacilor, ce-s copţi...
    
    Şi numai glasul străvechiului ceasornic,
    Ce bate melancolic şi trist şi nestatornic,
    Îmi-amintesc de-acele clipe dulci şi amărui,
    De părul tău, scăldat în praful soarelui...
    
    În şoapta vântului zelos de răsărit,
    Cu sufletul în buzunar, m-am pregătit,
    Să-mi amintesc în sunet slab de zurgălău,
    Cât mi-este de dor de tine şi dor de trupul tău...
    
    Căci slovele mijite, dintr-un miez de carte,
    Mi-au fost de-ajuns, cât să mă ţie-o noapte,
    Să-mi-amintesc că ochii tăi de chihlimbar,
    Mă urmăresc într-una, iar eu nu am habar…

O să revii la un vin când va fi frig afară? 

Nu-mi place frigul, nu vreau să mă mai doară...

M-am descurcat frumos pe timp de vară,

Dar timpul cald s-a dus și-i octombrie iară.

Mă-ntreb fără speranță căci te-ai îndepărtat, 

Cum frunza renunţă la viață, căzând din copac. 

lar tot ce-i în jur pălește treptat, 

La fel și sufletul meu fără tine-i, sărac.

O să-ți mai stau în brațe când va fi frig afară?

Nu-mi place frigul...te rog, o ultimă oară...

Afară-i din nou brumăriu și e ceață!

Și-aș vrea să mai fim... o ultimă dată-n viață.

Mă-ntreb fără speranță... demult tu ești plecat

Te-ai desprins ușor, ca frunza de copac

Lăsând în urmă o durere mută...surdă 

Ce la fiecare pas face rana mai adâncă.

Vântul adie încet prin ferestre,

Purtând parfum de iubire și dor,

Eu mă pierd în adâncul nopții,

Iar noaptea ta îmi zâmbește ușor.

Te caut în gânduri și mi-aș dori

Să te împiedici cu noaptea ta de-o stea,

Să te topești în palma mea de iubire,

Și apoi să te întorci la loc în lumea ta.

Adorm abia când cerul se-albăstrește,

Dar noaptea încă mai are puterea de-a exista,

Cu ochii mei îndrăgostiți de tine,

Mă întorc și eu în lumea mea.

Și te aștept și-n noaptea care vine,

Să te strecori puțin din gândurile mele

De n-ai să vii, vei reveni oricum,

C-am încurcat nopțile între ele.

    Fii îngerul meu,
    Cu aripile deschise,
    Să mă cuprinzi la sânul tău,
    Eliberat de vise...
    
    Fii îngerul meu,
    Poartă-mă-nalt,
    Spre infinit,
    Visul meu împlinit...
    
    Fii îngerul meu,
    În sufletul meu,
    Întâia mea dorinţă -
    Celesta mea fiinţă...
    
    Fii îngerul meu,
    Îmbracă-mă-n tine -
    Fii haina mea,
    În negura morţii.

Iubirea este ceva atât de minunat

Chiar dacă în unele momente totul pare complicat 

Se întâmplă să suferi și chiar să rănești 

Persoana pe care tu o iubești 

Sunt și cazuri când doar o persoană iubește 

În același timp totul pare că se prăbușește 

Însă nu este cazul să te dai bătut 

Îi poți demonstra că ții la ea/el foarte mult

Făcând lucruri mărunte și foarte speciale 

S-ar putea să vezi o mică schimbare 

Pentru a iubii mereu trebuie să lupți 

În același timp persoana de care îți place trebuie să o asculți 

Există desigur și iubiri diferite 

Iubirea de familie și de prieteni 

Pot să te facă foarte fericit 

În același timp vei simții că ești iubit!