Așa-mi croiesc din ani cărare
În zori, când umbra se destramă,
Îmbrac în raze gândul meu,
Din roua viselor dau seamă,
Și-n suflet țin un curcubeu.
Pe ramul iernii pun veșmânt,
Din fulgi de dor țes nemurire,
Suflarea mea devine vânt,
Ce poartă urme de iubire.
Cu marea scriu pe stânci poeme,
În valuri pun un vechi refren,
Iar vântul spulberând alene,
Le șuieră ca pe-un blestem.
Și dacă timpul mă îngână,
Îl las să curgă lin, încet,
Iar fiecare clipă bună,
O țin la piept ca pe-un secret.
Așa-mi croiesc din ani cărare,
Prin noapte sorb un gând senin,
Și-n palma vieții trecătoare,
Rămân lumină și suspin.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 17 января
Added in favorites: 1
Views: 234
Poems in the same category
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Durere 4
La pescuit!
Iarăși am plecat de-acasă,
Cu gândul s-ajung pe baltă,
Cu-o undiță, mincioc și-o plasă,
Și-un boț de brânză-n traistă
Cumpăr ace pe mărime,
Și vreo cinci metri de gută,
Vreau să-ncerc la adâncime,
Și-apoi poate și la plută
Nu mai pierd vremea la piață,
Și-o zbughesc rapid spre lac,
Să m-așez sub salcea creață,
Și din crengi umbrar să-mi fac
Locul îl găsesc cu ușurință,
Și arunc forțos în depărtare,
În gând îmi pun o dorință,
Să prind azi crapul cel mare
Bate vânt de primăvară,
Apa o atinge cu o pală,
Sus pe deal tractorul ară
Iar eu țin undița-n poală
Am uitat că sunt la pește,
Locul e frumos, m-atrage,
Simt că nimic nu-mi lipsește,
Chiar când peștele nu trage
...........................
Seara a venit pe-ascuns,
Și m-a fugărit spre casă,
Nici un pește nu am prins,
Dar a fost o zi frumoasă
..........................
Merg la pește tot mai rar,
Liniștea să-mi regăsesc,
Timpu-mi este adversar,
Să-l întind...nu reușesc!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Tinereţe
Eram frumos cu trupul zvelt,
Cu vânt bătând prin buzunare,
Purtam și soarele în piept,
Iar ochii îmi erau văpaie.
Aveam și zbor, și prăbușiri,
Mușcam din cărni și oase,
Mă-nțelegeam doar din priviri,
Cu toate fetele frumoase.
Cântam în crâșme nopți în șir,
Iar inima-mi urla de bucurie,
Făr-o lețcaie în chimir,
Plăteam cu trupu-a mea simbrie.
Acum îmi bate coasa-n ușă,
Carnea-mi miroase a pământ,
Of tinerețe, scânteie și cenușă,
De ce nu m-ai vârât și în mormânt?
Alt unghi
Priveam viaţa ca pe-un drum drept,
Cu paşi grăbiţi și dor în piept.
Dar azi o văd ca pe un dans,
Cu rătăcirea mai onorez un vals...
Nu tot ce doare e greșit,
Nu tot ce pleacă s-a sfârșit.
Uneori, lipsa îmi dă răspuns
La ce-am visat, dar n-am ajuns.
Sunt femeie, și văd acum clar:
Tot ce e simplu...e și rar.
Viaţa, din alt unghi privită,
E plină chiar și când e rănită.
Vreau din nou să trăiesc
Nu doar zile să număr,
Să ard ca un soare pe cer
Povara să uite-al meu umăr.
Vreau să uit ce-a fost rău
Să păstrez ce-a fost frumos
Să ajung să văd iar curcubeul
Ploaia să spele ce-a fost dureros.
Să uit cum n-am știut să plec
Cum tu nu ai știut să rămâi
Să fiu din nou o făclie, să-ncerc,
S-aprind în mine curajul de a fi.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Durere 4
La pescuit!
Iarăși am plecat de-acasă,
Cu gândul s-ajung pe baltă,
Cu-o undiță, mincioc și-o plasă,
Și-un boț de brânză-n traistă
Cumpăr ace pe mărime,
Și vreo cinci metri de gută,
Vreau să-ncerc la adâncime,
Și-apoi poate și la plută
Nu mai pierd vremea la piață,
Și-o zbughesc rapid spre lac,
Să m-așez sub salcea creață,
Și din crengi umbrar să-mi fac
Locul îl găsesc cu ușurință,
Și arunc forțos în depărtare,
În gând îmi pun o dorință,
Să prind azi crapul cel mare
Bate vânt de primăvară,
Apa o atinge cu o pală,
Sus pe deal tractorul ară
Iar eu țin undița-n poală
Am uitat că sunt la pește,
Locul e frumos, m-atrage,
Simt că nimic nu-mi lipsește,
Chiar când peștele nu trage
...........................
Seara a venit pe-ascuns,
Și m-a fugărit spre casă,
Nici un pește nu am prins,
Dar a fost o zi frumoasă
..........................
Merg la pește tot mai rar,
Liniștea să-mi regăsesc,
Timpu-mi este adversar,
Să-l întind...nu reușesc!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Tinereţe
Eram frumos cu trupul zvelt,
Cu vânt bătând prin buzunare,
Purtam și soarele în piept,
Iar ochii îmi erau văpaie.
Aveam și zbor, și prăbușiri,
Mușcam din cărni și oase,
Mă-nțelegeam doar din priviri,
Cu toate fetele frumoase.
Cântam în crâșme nopți în șir,
Iar inima-mi urla de bucurie,
Făr-o lețcaie în chimir,
Plăteam cu trupu-a mea simbrie.
Acum îmi bate coasa-n ușă,
Carnea-mi miroase a pământ,
Of tinerețe, scânteie și cenușă,
De ce nu m-ai vârât și în mormânt?
Alt unghi
Priveam viaţa ca pe-un drum drept,
Cu paşi grăbiţi și dor în piept.
Dar azi o văd ca pe un dans,
Cu rătăcirea mai onorez un vals...
Nu tot ce doare e greșit,
Nu tot ce pleacă s-a sfârșit.
Uneori, lipsa îmi dă răspuns
La ce-am visat, dar n-am ajuns.
Sunt femeie, și văd acum clar:
Tot ce e simplu...e și rar.
Viaţa, din alt unghi privită,
E plină chiar și când e rănită.
Vreau din nou să trăiesc
Nu doar zile să număr,
Să ard ca un soare pe cer
Povara să uite-al meu umăr.
Vreau să uit ce-a fost rău
Să păstrez ce-a fost frumos
Să ajung să văd iar curcubeul
Ploaia să spele ce-a fost dureros.
Să uit cum n-am știut să plec
Cum tu nu ai știut să rămâi
Să fiu din nou o făclie, să-ncerc,
S-aprind în mine curajul de a fi.
Other poems by the author
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Ultima filă...
Mi-a rămas o carte nescrisă,
Și-n suflet o ușă deschisă,
O carte c-o singură filă,
Cea mai amară, cea mai umilă.
Ea stă pe un raft mai aparte,
Umbre se-ncovoaie pe coală,
Cine-o va scrie-i departe,
Ori pare să nu aibă cerneală.
Cu anii trecuți și galben ca ceara,
Cu trupul slăbit, aproape fosilă,
Văd îngerul cum cară cerneala,
Și moartea îmi scrie ultima filă.
Brusc o lumină m-absoarbe din trup,
O flacără albă, și ultima filă-i cenușă,
Cad cărți peste mine și ochii-mi astup,
Și-n suflet se-nchide ultima ușă.
Eu cine sunt?
Mă-nchin la cer, dar nu m-ascultă,
Vântul îmi duce ruga în scrum,
Iar clipa în neguri se frânge tăcută,
Ca un blestem rostit în postum.
Sub tălpi pământul mi se surpă,
Și timpul mușcă din destin,
Iar noaptea, ca o mână ruptă,
Îmi mângâie obrazul fin.
Dar cine sunt? O umbră stinsă?
Un nume scrijelit în piatră?
O frunză-n toamnă necuprinsă,
Ori îngerul căzut din ceată?
Pășesc prin somnul meu de gheață,
Și-n coji de vise mă destram,
Aud pământul cum mă-ngheață,
Și-n mine moartea o proclam.
Sunt doar un zvon ce-abia se-aude,
Un strop de ceară-n candelabru,
Un nume șters de ploi absurde,
Al sorții accident macabru…
Dar cine-și amintește, oare,
De-un pas pierdut pe-un drum pustiu?
Când umbra mea se frânge-n zare,
Eu cine sunt? Sau... ce-am să fiu?
Răutate
O răutate sclipitoare afişezi,
Până şi umbra ţi-i bolnavă,
De atâta calm te enervezi,
Şi savurezi cotidian otravă.
A ta iubire ce-n imnuri o cântai,
Amestec de lacrimi şi ură a devenit,
Roşie de supărare apăreai,
Şi criticai profund tot ce-ai iubit.
Dezmăţu-ţi transpiră pe frunte,
Organizezi în cavouri serate,
Respingi mângâierile blânde,
Şi-accepţi provocări deochiate.
Cu-o şoaptă născută din scâncet,
Şi-un zâmbet grotesc şi cam rânced,
Prin lacrima-ţi rimelată,
Te ştergi… dar rămâne o pată.
Boabe de rouă
Roua pe iarbă zilele-și curmă,
Oile urcă răsfirate de turmă,
Pământul își plânge iarba păscută,
Și toată pădurea astăzi e mută.
Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,
Groaza-mi sporește sub mângâieri,
Tot câmpul devine într-o clipă arid,
Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.
Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,
Frunzele tremură, moarte în cale,
Raze fierbinți în mine se frâng,
Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.
Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,
Din zâmbetul tău seva îmi trag,
Din iarbă cu patos roua o strâng,
Și bob cu bob îți împletesc un șirag.
Noaptea sfârșește și zori se ivesc,
Iarba surâde la ziua cea nouă,
Stai tristă, și plângi, și privesc,
Cum lacrima ta devine boabe de rouă.
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Ultima filă...
Mi-a rămas o carte nescrisă,
Și-n suflet o ușă deschisă,
O carte c-o singură filă,
Cea mai amară, cea mai umilă.
Ea stă pe un raft mai aparte,
Umbre se-ncovoaie pe coală,
Cine-o va scrie-i departe,
Ori pare să nu aibă cerneală.
Cu anii trecuți și galben ca ceara,
Cu trupul slăbit, aproape fosilă,
Văd îngerul cum cară cerneala,
Și moartea îmi scrie ultima filă.
Brusc o lumină m-absoarbe din trup,
O flacără albă, și ultima filă-i cenușă,
Cad cărți peste mine și ochii-mi astup,
Și-n suflet se-nchide ultima ușă.
Eu cine sunt?
Mă-nchin la cer, dar nu m-ascultă,
Vântul îmi duce ruga în scrum,
Iar clipa în neguri se frânge tăcută,
Ca un blestem rostit în postum.
Sub tălpi pământul mi se surpă,
Și timpul mușcă din destin,
Iar noaptea, ca o mână ruptă,
Îmi mângâie obrazul fin.
Dar cine sunt? O umbră stinsă?
Un nume scrijelit în piatră?
O frunză-n toamnă necuprinsă,
Ori îngerul căzut din ceată?
Pășesc prin somnul meu de gheață,
Și-n coji de vise mă destram,
Aud pământul cum mă-ngheață,
Și-n mine moartea o proclam.
Sunt doar un zvon ce-abia se-aude,
Un strop de ceară-n candelabru,
Un nume șters de ploi absurde,
Al sorții accident macabru…
Dar cine-și amintește, oare,
De-un pas pierdut pe-un drum pustiu?
Când umbra mea se frânge-n zare,
Eu cine sunt? Sau... ce-am să fiu?
Răutate
O răutate sclipitoare afişezi,
Până şi umbra ţi-i bolnavă,
De atâta calm te enervezi,
Şi savurezi cotidian otravă.
A ta iubire ce-n imnuri o cântai,
Amestec de lacrimi şi ură a devenit,
Roşie de supărare apăreai,
Şi criticai profund tot ce-ai iubit.
Dezmăţu-ţi transpiră pe frunte,
Organizezi în cavouri serate,
Respingi mângâierile blânde,
Şi-accepţi provocări deochiate.
Cu-o şoaptă născută din scâncet,
Şi-un zâmbet grotesc şi cam rânced,
Prin lacrima-ţi rimelată,
Te ştergi… dar rămâne o pată.
Boabe de rouă
Roua pe iarbă zilele-și curmă,
Oile urcă răsfirate de turmă,
Pământul își plânge iarba păscută,
Și toată pădurea astăzi e mută.
Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,
Groaza-mi sporește sub mângâieri,
Tot câmpul devine într-o clipă arid,
Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.
Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,
Frunzele tremură, moarte în cale,
Raze fierbinți în mine se frâng,
Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.
Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,
Din zâmbetul tău seva îmi trag,
Din iarbă cu patos roua o strâng,
Și bob cu bob îți împletesc un șirag.
Noaptea sfârșește și zori se ivesc,
Iarba surâde la ziua cea nouă,
Stai tristă, și plângi, și privesc,
Cum lacrima ta devine boabe de rouă.