Tu
O raza trecand prin perdea.
Un latrat de caine.
Imi iau cheile si plec,
Ma voi intoarce maine.
In lumea asta necunoscuta,
Alb negru,fara culoare.
Cu fete pe care nu le-am vazut,
Si voci noi dar poate,
Daca as sta cu tine s-ar schimba,
Si ar prinde culoare.
As da jos perdeaua si as lasa razele sa ma imbratiseze,
Si pasarile sa cuibareasca,
In cutia mea toracica.
Si as bea cafea cu soarele,
Vorbind de luna cu un zambet,
Caci stiu ca va apune.
Si o zi noua ma asteapta.
Deci te rog fi acolo cand voi iesi din mine,
Si ma voi simti in viata.
Poezii din aceiaşi categorie
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
La nici douăzeci și patru de ore trecute,
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
În această după amiază să resimţit mai tare,
Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.
Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,
Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.
Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,
De frică că un nou cutremur să nu înceapă.
Dar de atunci replici multe mai urmează,
La blocuri și case ele însă nu dăunează.
Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,
Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?
A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?
Se întreabă disperată acuma toată lumea?
Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,
Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.
Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,
Doar EL cu puterea SA.
Să nu mai avem cutremure în curând,
Dar nici Dumnezeu nu știe până când!
Îndemn la rugăciune
Eu sunt stăpân peste nimic,
Un veșnic rob fără sărsam,
Un călător în astă lume,
Un biet creștin fără să știu.
Văd cimitirul plin de viață
Orânduind coloanele de morți,
Un amalgam ciudat de oase,
Un dans macabru în decor.
Mă văd epavă într-un vid,
O umbră falsă pe pământ,
Sunt un orgoliu fad al unui slut,
Un bâlbâit timid al unui mut.
Văd moartea ca perfecțiune,
E ispășirea noastră-n absolut,
O veșnicie fără formă,
O zdreanță aruncată-n vânt.
Spre drumul judecății mele,
În fiecare zi cu nume
Îmi lepăd gândurile lumii
Și mă îndemn la rugăciune.
Îmi place să fiu OM
Omul timpurilor noastre
Loc îşi face, dând din coate.
Are-avânt de mãri albastre
Graiul pãsãrii mãiastre
Dar provoacã mari dezastre:
Limbi de şarpe care muşcã
Pe la spate.
Unul zi de zi cerşeşte,
Altul face pe bogatul.
Însã cel ce cleveteşte
Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,
Cum se zice-n româneşte;
Şi cu vorbe mincinoase
Umple satul.
Piatrã scumpã-i cel ce ţine
Pentru sine-a sa pãrere.
O mãsurã de ruşine
Omului îi face bine;
Chiar şi-atunci când nu-i convine
El ascultã şi învaţã
În tãcere.
Fii atent sã nu rãsarã
Vreun lãstar de-amãrãciune.
De eşti om pe dinafarã
Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,
Nu-i mai da apã la moarã
Între oameni sã te facã
De minune.
De pe strãmoşeasca glie
Vei culege doar ce sameni.
Tu fii OM, dupã cum scrie,
Aşezând credinţa vie
Pe o bunã temelie,
Într-o lume-aglomeratã,
Fãrã oameni...
Sănătate
Fiecare om doreşte
S-aibã din belşug de toate;
Toatã viaţa se trudeşte,
Umblã în genunchi şi-n coate;
Dar, când boala se iveşte,
Murmurã, parcã cerşeşte
Sãnãtate.
De la vârsta timpurie
La stimabila etate,
El aleargã, dar nu ştie
Ceasul greu când o sã vie,
Înghiţind cu lãcomie
Orice dram pe care scrie:
"Sãnãtate".
Ştiinţã, dor, averi şi vise,
Laolaltã adunate,
Bunãtãţile promise,
Vorbe dulci, nenumãrate,
Floarea care îi zâmbise,
Toate-s scrum, când nu mai este
Sãnãtate.
Sã aveţi mereu în casã
Crini, zambile parfumate!
Tinereţea zgomotoasã
Vine, trece, nici cã-i pasã...
Faceţi-o cât mai frumoasã,
Având mâinile curate
Şi sporind mereu a voastrã
Sãnãtate!
La facultate!
Când am intrat la facultate era toamnă,
Iar ca să intru am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
Liceul terminat a fost unul real,
Profil de mate-fizică-ntr-un oraș,
Dar eu aveam în viață, un mare ideal,
Să nu rămân codaș și-n sat fruntaș
De mic copil am crescut animale,
Și eram trist când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Șă merg cu ele, îmi era plăcerea
Nu m-am gândit atunci că aș putea,
Să intervin profesional și să alin,
S-ajut și să grăbesc, recuperarea,
A animalului bolnav și suferind
Minunea s-a produs și v-o spun vouă,
C-ăn anul "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio, în anul "89,
Când veterinar am devenit, cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
Calea e lungă cu multe provocări,
A trebuit să pun efort să mă dedic,
Și să rezist la multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Desigur, eu student am devenit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost 2 săptamâni,
Iar la lucrări în câmp, cam 2 luni,
Așa era atunci învățământul,
Ca să mănânci, lucrează-ntâi pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară, cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii, spuse..cui,
Anatomia și desigur chimia animală,
Care pe bune, nu plăcea nimănui,
Și-aveam dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
Îți apăreau în cale alte materii reci,
Cu fiziologia/ fiziopatologia pleci,
La meci, dacă le ei și-apoi petreci
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Nici măcar doza, de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajunge,
Să lucrăm în clinici, toți mergeam,
Practica pe animal, ne atrăgea,
Doctori buni, practicieni să fim, doream
Medic să devii să porți parafă,
Trebuia licența de final s-o treci,
Prezentarea ei, fără vreo gafă,
Garanta, să profesezi pe unde pleci
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt, al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Ca intelectual, doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu, m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Gânduri nespuse
Poverile grele ce îmi apasă sufletul
Se pare că încep să își spună cuvântul.
Am ajuns să fiu doar o umbră
Ce umblă prin lume ca o stafie sumbră.
Însă tot ce e rău va trece
Chiar dacă asta înseamnă să am un suflet rece.
Dezamăgirile te fac mai tare, mai puternic
Iar tot ce trebuie să fac e să ies din întuneric.
Nu m-am lăsat doborâtă de absolut nimic
Deși timpul era cel mai aprig inamic.
Am plâns, am suferit, am îndurat
Dar de acum toate astea s-au terminat.
Singura soluție care îmi rămâne este speranța
Singura cale de scăpare de care mă pot agăța.
Speranța că totul va fi mai bine
Și orice e rău va trece de la sine.