La muncă!
Merg pe-o stradă foarte-ngustă!
Pașii-mi spun să mă grăbesc,
Dar nu pot e pojghiță de gheață,
Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc
Am în mâna dreaptă un baston,
Să-mi ajut piciorul stâng la mers,
Care doare, c-a fost rupt..pardon,
Și acum, n-am alta cale de ales
Las frigu-afară și urc iute în birou,
Unde așteaptă dosare spre soluționare,
Le analizez pe toate și scriu în stilou,
Ziua deplasării, pentru o verificare
La serviciu suntem, mereu aglomerați,
Dar ne dăm silința și nu amânăm,
Muncim în echipă făr' a fi stresați,
Tot ce-avem în lucru, iute procesăm
Oameni cu idei, ne cer ajutor,
Strict pe-a noastră competență,
Știm că ei, sunt al nostru viitor,
Și-i consiliem, cu multă prudență
Unii investesc, pentru-a produce,
Bunuri de consum și alte servicii,
Alții fac comerț, cu diverse produse,
Și unii și alții, vor să aibă beneficii
Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,
Și corupți cu toții, fără deosebire,
Însă cred și spun, suntem tehnocrați,
Și da, hoția e o boală, fără lecuire
Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,
Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,
De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,
Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 7 februarie 2023
Vizualizări: 920
Poezii din aceiaşi categorie
Lumea dorului
Visul înălțător,
Lumea dorului strălucește.
Rimele dansează ușor,
Sensul se dezvăluie discret.
Epitetele măiestre îmbracă,
Versurile cu tandrețe și har.
În lumea dorului, sufletul se trezește,
Cuvinte pline de iubire și dar.
Culorile se contopesc grațios,
Pe pânza poeziei ce prinde viață.
Lumea dorului e o melodie dulce,
Cu note ce ne aduc fericirea.
În fiecare vers, un univers întreg,
Se deschide către eternitate.
Lumea dorului ne poartă pe aripi de vis,
În căutarea noastră de libertate.
Acolo unde rimele se împletesc sublim,
Sensul se ascunde printre cuvinte.
Lumea dorului e o comoară prețioasă,
Ce luminează inimile noastre sfinte.
Suflet deșertic
Lăsat de izbeliște
În abisul-ntunecat ,
Agonia-i boală crunta
Când incerci să scapi.
Hoinar si trist
Cu păcatele in spate,
Singur ,tăcut
Cu gânduri tulburare,
Privind etern spre nicăieri.
Fără vreun scop sau datorie,
Pustiul sufletului meu
Ca un deșert fără camile ,
Statornic inghetat in mine.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Doamna și toamna
Cad frunzele, moartă e vara!
Ai zice că-i doar veșnica toamnă!
Anotimp singular solitar...
Eternă, calmă ,roșcată galbenă
Lipsită de vlagă....
La noi în ogradă se plimbă o doamnă...
Ce poartă neagră năframă,
Și duce un coș de nuiele,
Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..
Eu n-am grădină și nici curte,
Privesc doar trist pe fereastră,
Cum trece și doamna și toamna,
Ținându-se delicat de mână!
Tomnatică e doamna, târzie e toamna,
Se bea must, depinde de gust,
Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!
Amorul din gândul apus tresare...
Ar vrea să guste viața acum,
Când dusă-i iubirea,
Trăind doar speranța,
Fată bătrână,uitată fecioară
Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!
Vinul își are vesel refrenul,
Tristețea fuge departe,
Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,
Nu fac decât să-i sporească misterul!
(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)
Mă chinuie vise...
Mă chinuie-n noapte vise oculte,
Iar somnul îmi este un zbucium,
Stau greieri sub geam să asculte,
Cum pieptul îmi cântă din bucium,
Și totul îmi pare zilnic confuz,
Iar liniștea-mi bate în tâmplă,
Aiurea încep pe îngeri s-acuz,
De tot ce subit mi se întâmplă.
Cu gândurile sap în tainicul vis,
Ascunsu-i mister să-l deslușesc,
Dar zorii zilei apărând au ucis,
Acest îndemn ce nu-i omenesc.
Să fie o veste de la forțe oculte,
Ori semne din iad ori din ceruri,
Ceva venit nefiresc să m-ajute,
Să sorb misticism din eteruri?
Răsună întruna o șoaptă în minte,
Spiritu-mi zboară posac peste aștri,
Văd trupul inert dezgolit de veșminte,
Aruncat într-o grotă printre sihaștri.
Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,
Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,
Și stau nefiresc prizonier într-o casă,
Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.
Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,
În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,
Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,
Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Lumea dorului
Visul înălțător,
Lumea dorului strălucește.
Rimele dansează ușor,
Sensul se dezvăluie discret.
Epitetele măiestre îmbracă,
Versurile cu tandrețe și har.
În lumea dorului, sufletul se trezește,
Cuvinte pline de iubire și dar.
Culorile se contopesc grațios,
Pe pânza poeziei ce prinde viață.
Lumea dorului e o melodie dulce,
Cu note ce ne aduc fericirea.
În fiecare vers, un univers întreg,
Se deschide către eternitate.
Lumea dorului ne poartă pe aripi de vis,
În căutarea noastră de libertate.
Acolo unde rimele se împletesc sublim,
Sensul se ascunde printre cuvinte.
Lumea dorului e o comoară prețioasă,
Ce luminează inimile noastre sfinte.
Suflet deșertic
Lăsat de izbeliște
În abisul-ntunecat ,
Agonia-i boală crunta
Când incerci să scapi.
Hoinar si trist
Cu păcatele in spate,
Singur ,tăcut
Cu gânduri tulburare,
Privind etern spre nicăieri.
Fără vreun scop sau datorie,
Pustiul sufletului meu
Ca un deșert fără camile ,
Statornic inghetat in mine.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Doamna și toamna
Cad frunzele, moartă e vara!
Ai zice că-i doar veșnica toamnă!
Anotimp singular solitar...
Eternă, calmă ,roșcată galbenă
Lipsită de vlagă....
La noi în ogradă se plimbă o doamnă...
Ce poartă neagră năframă,
Și duce un coș de nuiele,
Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..
Eu n-am grădină și nici curte,
Privesc doar trist pe fereastră,
Cum trece și doamna și toamna,
Ținându-se delicat de mână!
Tomnatică e doamna, târzie e toamna,
Se bea must, depinde de gust,
Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!
Amorul din gândul apus tresare...
Ar vrea să guste viața acum,
Când dusă-i iubirea,
Trăind doar speranța,
Fată bătrână,uitată fecioară
Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!
Vinul își are vesel refrenul,
Tristețea fuge departe,
Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,
Nu fac decât să-i sporească misterul!
(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)
Mă chinuie vise...
Mă chinuie-n noapte vise oculte,
Iar somnul îmi este un zbucium,
Stau greieri sub geam să asculte,
Cum pieptul îmi cântă din bucium,
Și totul îmi pare zilnic confuz,
Iar liniștea-mi bate în tâmplă,
Aiurea încep pe îngeri s-acuz,
De tot ce subit mi se întâmplă.
Cu gândurile sap în tainicul vis,
Ascunsu-i mister să-l deslușesc,
Dar zorii zilei apărând au ucis,
Acest îndemn ce nu-i omenesc.
Să fie o veste de la forțe oculte,
Ori semne din iad ori din ceruri,
Ceva venit nefiresc să m-ajute,
Să sorb misticism din eteruri?
Răsună întruna o șoaptă în minte,
Spiritu-mi zboară posac peste aștri,
Văd trupul inert dezgolit de veșminte,
Aruncat într-o grotă printre sihaștri.
Pierdut și bolnav, și plin de angoasă,
Mintea mi-i arsă și ochiul mi-e stins,
Și stau nefiresc prizonier într-o casă,
Cu noaptea pe tâmple resemnat și învins.
Morfeu veni iar să-mi mângâie pleoapa,
În somnu-i de veci ca pe sclav să mă ție,
Și tandru îmi astupă cu vise și groapa,
Iar la cap, adânc îmi înfige, o insomnie.
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Alte poezii ale autorului
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Obsesie!
Am oferit și n-am primit,
Am dat și refuzat am fost,
Oferta mea nu te-a clintit,
Să mai încerc, nu are rost
În mintea mea erai o stea,
Să vin spre tine, frică-mi era,
Să nu pătrundă-n umbra mea,
Lumina ta și să-mi fure liniștea
Seară de seară te priveam,
Și strălucirea ta o admiram,
Stăteam pitit după un geam,
Și fericit deplin, eu tremuram
Era un tremur, puțin necontrolat,
Și nu știam de ce sunt emoționat,
Chiar daca chipul tău era plecat,
Din geamul meu un pic crăpat
Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,
Cum dis de dimineața tu plecai,
La geam eram prezent și așteptam,,
Pe tine să te văd din nou, cum reveneai
Și zilnic mă bucura a ta sosire,
Fără ca cineva să poată ști,
Să mă arăt nu îmi era în fire,
Curaj n-aveam să dau de știre
Într-un târziu, fiind lucid am realizat,
Că-n viața minuni s-au întâmplat,
Și voua acum vă spun la ce priveam,
Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Am plâns, am râs..!
Dansăm în doi așa frumos
Și azi când noi sărbătorim,
Priviri simțim de peste tot
Iar bârfa lor e greu s-o știm
Zâmbim și pașii ne conduc
Pe ritm de vals și de iubire,
În ochi avem multă lumină
Pentru că ei emană fericire
Ne știm din vremea studenției
De când noi ne-am îndrăgostit,
Și de atunci formăm perechea
Iar vorba lumii nu ne-a clintit
Ani mulți am pus în barca noastră
Și-am navigat pe vânt și pe furtună,
Și niciodată nu am căzut sub val
C-am tras la vâslă doar împreună
Și an de an când vârsta împlinim
Cu drag ne amintim de tinerețe,
De clipele frumoase ce le trăim
Chiar și acum ajunși la bătrânețe
......................................
Am plâns, am râs și ne-am luptat
Cu cei ce răutatea-n viață o cultivă,
Cu cârma strâns în mână am vâslit
Pe drumul drept, fără a fi..în derivă!
Sărut mâna..mamă, tată!
Din Piatra la Botoșani am pornit
Și-n satul Frumușica ne-am oprit,
Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel
Cu pită caldă și poate-un păhărel.
Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm
Către părinții noștri să-i vedem,
Pe care-i știm că stau pe-o bancă
După ce-au isprăvit a lor treabă.
Bucuria pe chipuri repede răsare
Când poarta scârție din balamale,
Iar tristețea dispare din ochii lor
Când în curte aud vocea copiilor.
Mâna și obrazul trist le sărutăm
Simțim căldura și-i îmbrățișăm,
Și ochii umezi ușor se limpezesc
Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.
E greu când anii mulți s-au adunat
Și urme-adânci pe chip au brăzdat,
Vedem cum trupul mame-i aplecat
Iar tata are la mijloc un brâu legat.
Dar și așa ograda, le este plină
Și mama noastră pare o albină,
Trebăluiesc până seara târziu
Iar tata mai gustă și-un rachiu.
În curtea lor tot timpul ai să vezi
O ordine deplină și poți să crezi
Că-n acest loc trăiesc doi tinerei
Și nu părinții noștri cu boli pe ei.
Povestea lor trăită e una minunată
Și viața le-a fost într-una luminată,
În Domnul Iisus speranță au avut
Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.
Acum cu toții rugă înălțăm la cer
La Domnul și înspre a lor înger,
Să-i țină-n viață, să fie sănătoși
Chiar dacă suntem tare păcătoși.
La ei cu drag mereu vom reveni
Să alungăm singurătatea grea,
Iar să nu-i supărăm ne vom feri
Știind că-n ei ne este...nemurirea!
Aș vrea!
Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,
Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,
Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,
Să văd verdeața și, măreția florii
Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,
Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,
La toți, la toate, fără deosebire,
Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire
Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,
Pe care-l rătăcește-n viață, omul,
Și se abate, de la cararea dreaptă,
Călcând voit, pe partea-ntunecată
Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,
Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,
Raceala dintre noi, s-o transformăm,
În dragoste, iubire, și-n pace să visăm
Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,
Și-un câmp întins și, colorat de flori,
Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,
Și binecuvântare.....printre oameni
Am scris de apă, lumină, foc, pământ,
Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,
Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,
De către Cel de Sus, Păstorul blând!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Obsesie!
Am oferit și n-am primit,
Am dat și refuzat am fost,
Oferta mea nu te-a clintit,
Să mai încerc, nu are rost
În mintea mea erai o stea,
Să vin spre tine, frică-mi era,
Să nu pătrundă-n umbra mea,
Lumina ta și să-mi fure liniștea
Seară de seară te priveam,
Și strălucirea ta o admiram,
Stăteam pitit după un geam,
Și fericit deplin, eu tremuram
Era un tremur, puțin necontrolat,
Și nu știam de ce sunt emoționat,
Chiar daca chipul tău era plecat,
Din geamul meu un pic crăpat
Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,
Cum dis de dimineața tu plecai,
La geam eram prezent și așteptam,,
Pe tine să te văd din nou, cum reveneai
Și zilnic mă bucura a ta sosire,
Fără ca cineva să poată ști,
Să mă arăt nu îmi era în fire,
Curaj n-aveam să dau de știre
Într-un târziu, fiind lucid am realizat,
Că-n viața minuni s-au întâmplat,
Și voua acum vă spun la ce priveam,
Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Am plâns, am râs..!
Dansăm în doi așa frumos
Și azi când noi sărbătorim,
Priviri simțim de peste tot
Iar bârfa lor e greu s-o știm
Zâmbim și pașii ne conduc
Pe ritm de vals și de iubire,
În ochi avem multă lumină
Pentru că ei emană fericire
Ne știm din vremea studenției
De când noi ne-am îndrăgostit,
Și de atunci formăm perechea
Iar vorba lumii nu ne-a clintit
Ani mulți am pus în barca noastră
Și-am navigat pe vânt și pe furtună,
Și niciodată nu am căzut sub val
C-am tras la vâslă doar împreună
Și an de an când vârsta împlinim
Cu drag ne amintim de tinerețe,
De clipele frumoase ce le trăim
Chiar și acum ajunși la bătrânețe
......................................
Am plâns, am râs și ne-am luptat
Cu cei ce răutatea-n viață o cultivă,
Cu cârma strâns în mână am vâslit
Pe drumul drept, fără a fi..în derivă!
Sărut mâna..mamă, tată!
Din Piatra la Botoșani am pornit
Și-n satul Frumușica ne-am oprit,
Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel
Cu pită caldă și poate-un păhărel.
Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm
Către părinții noștri să-i vedem,
Pe care-i știm că stau pe-o bancă
După ce-au isprăvit a lor treabă.
Bucuria pe chipuri repede răsare
Când poarta scârție din balamale,
Iar tristețea dispare din ochii lor
Când în curte aud vocea copiilor.
Mâna și obrazul trist le sărutăm
Simțim căldura și-i îmbrățișăm,
Și ochii umezi ușor se limpezesc
Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.
E greu când anii mulți s-au adunat
Și urme-adânci pe chip au brăzdat,
Vedem cum trupul mame-i aplecat
Iar tata are la mijloc un brâu legat.
Dar și așa ograda, le este plină
Și mama noastră pare o albină,
Trebăluiesc până seara târziu
Iar tata mai gustă și-un rachiu.
În curtea lor tot timpul ai să vezi
O ordine deplină și poți să crezi
Că-n acest loc trăiesc doi tinerei
Și nu părinții noștri cu boli pe ei.
Povestea lor trăită e una minunată
Și viața le-a fost într-una luminată,
În Domnul Iisus speranță au avut
Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.
Acum cu toții rugă înălțăm la cer
La Domnul și înspre a lor înger,
Să-i țină-n viață, să fie sănătoși
Chiar dacă suntem tare păcătoși.
La ei cu drag mereu vom reveni
Să alungăm singurătatea grea,
Iar să nu-i supărăm ne vom feri
Știind că-n ei ne este...nemurirea!
Aș vrea!
Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,
Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,
Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,
Să văd verdeața și, măreția florii
Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,
Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,
La toți, la toate, fără deosebire,
Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire
Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,
Pe care-l rătăcește-n viață, omul,
Și se abate, de la cararea dreaptă,
Călcând voit, pe partea-ntunecată
Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,
Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,
Raceala dintre noi, s-o transformăm,
În dragoste, iubire, și-n pace să visăm
Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,
Și-un câmp întins și, colorat de flori,
Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,
Și binecuvântare.....printre oameni
Am scris de apă, lumină, foc, pământ,
Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,
Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,
De către Cel de Sus, Păstorul blând!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!