E O UMBRA 🩶

Am să scriu despre natură,

Despre pomii înfloriți,

Și voi scrie, cu ardoare,

Despre ochii cei iubiți!

Am să scriu și despre munți,

Și voi scrie despre mare,

Despre cum mă mai visez

Stinsă în brațele tale.

Am să scriu despre câmpii,

Despre lan cu floricele...

Dar pe toate le asemui

Cu "Domnul inimii mele.

Doar ura mă poate debarasa de iubirea ta,

Fă-mă să te urăsc, să te uit în tăcere,

Să cred că omul care credeam că m-a iubit vreodată

E doar o umbră pierdută, un vis ce se risipeste-n vânt.

Fă-mă să înțeleg că tu nu ai fost decât o fantezie,

Un vis ce se topește în zorii unei dimineți reci,

Un dor ce nu se stinge, o poveste ce se rupe-n mii de cioburi,

Dar inima mea, rănită, refuză să te lase să dispari din sângele meu.

Inima mea strigă, în tăcerea nopții adânci,

Te caută, te cheamă, cu fiecare bătaie ce se frânge,

Oprește-te... oprește-te să fiu prinsă în durerea asta,

Fa-mă să te urăsc, ca să nu mai simt cum iubirea mă doboară.

Fiindcă mă doare să te iubesc,

Mă doare ca un dor nesfârșit ce frânge fiecare fibre,

Dar niciodată nu te voi uita cu adevărat,

Căci tu vei trăi mereu, într-o durere ce nu se stinge, dîn inima mea.

Fiecare om are gândurile lui...

Fiecare ființă e o personalitate aparte.

Fiecare dintre noi suntem diferiți, unici...

Avem vise, scopuri, realizări și performanțe.

Unii râd, glumesc și sunt liberi,

Alții zâmbesc pentru a-și ascunde lacrimile.

Unii își împărtășesc sufletul,

Alții se îneacă în lacrimi în tăcere.

Am întâlnit atâtea suflete frumoase,

Sub un comportament indecent,

Care devenea un scut, o autoapărare...

Și atâtea suflete mizerabile,

Cu vorbe dulci pe limbă.

Aparențele înșală adesea...

Oamenilor le este frică să fie buni,

Să se îmbrace simplu,

Să lucreze cinstit.

Astăzi trăim într-o lume în care

Oamenii văd orice, dar nu se văd pe ei înșiși.

Văd greșelile altora,

Dar nu își văd propriile erori.

Nu mi-e frică să greșesc,

Mi-e frică doar când nu îmi dau seama de greșeală

Și nu o repar la timp,

Sau măcar nu încerc.

Am greșit și eu de atâtea ori...

Am pierdut multe: timp, nervi, încredere...

E vina mea că nu m-am oprit atunci când trebuia,

Când trebuia să spun: "Ajunge!"

Ea, înger dulce de fetiță,

Cu sufletul alb și curat,

El, demon îmbrăcat în negru,

Cu sufletul întunecat...

Ea l-a privit cu bunătate,

Iar el, de parcă a cedat...

Întunericul lui dinainte,

De parcă s-a evaporat...

Trecut-au anii grei în lupte,

Cu viața grea și a lui noapte,

Ea mereu făcându-i punte,

Luminând calea prin șoapte.

Iar când furtuna năvălise,

Ea strâns de mână îl ținea,

El o trase-n întuneric

Și acolo singură o lăsa...

Ea calea cu greu a găsit-o,

Și înger negru deveni,

Inima din piept îi era ruptă,

De-atunci ea nu putea iubi...

Aripile nu mai zburau,

Iar ea lupta să facă soare,

Nu arăta la nimeni în jur

Că zilele îi sunt amare.

A luptat zile și nopți,

Și astăzi încă ea mai luptă...

Ziua - cu sufletul ei,

Noaptea - cu inima ruptă

Baladă pentru cel ce n-a mai fost

(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)

Nu ți-am scris când tăcerile strigau,

Când umbrele tale dansau prin perdele —

Doar am învățat să respir lipsa ta,

Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.

A venit aseară vântul, o umbră,

Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:

„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,

Cum zâmbești când durerea s-a prins.

Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,

Să le poarte pe drumuri străine,

Să nu mai știe nimeni că dor,

Că încă port numele tău în mine.

N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.

Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —

Dar port în mine un cântec fără glas,

Un ecou de tine, nedescris.

Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,

Blândă, dar adâncă, ca un legământ,

Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,

Una fără întoarceri, fără cuvânt.”

Stelele – candele oarbe, fără foc,

Luna – o corabie ce-și plânge drumul,

Și cerul e gol, fără tine-n el,

Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.

Frunza tremură pe ram ca dorul meu,

Sub fiecare bătaie de vânt —

Tremură, dar nu cade…

Așa cum nici eu nu renunț.

Am păstrat locul tău la fereastra vieții,

De parcă te-ai fi întors vreodată,

Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,

Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.

Și dacă vreodată vei trece prin gând,

Ca o umbră de frunză în visul tăcut,

Să știi că aici, în inima mea care tace,

Ești încă… neșters, netrecut, neminut.

Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —

Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,

Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,

Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.

A.Turcanu

Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,

ar descoperi un ocean de iubire în mine...

în fiecare celulă — dorințe pasionale,

născute din lipsa unui răspuns.

Dacă aș fi murit,

m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,

ce plânge cu lacrimi amare,

în țara plopilor,

în acea lume fără speranță...

Pământul ar simți tristețea mea

și rădăcinile ar învăța să sufere.

Florile s-ar închide în tăcere,

iar vântul m-ar striga pe nume

cu glasul tău — pierdut...

Ar fi o moarte fără sfârșit,

căci dorul nu moare cu trupul 

el se prelinge în neant

și arde tăcut în umbrele tărzii

ale unei iubiri neîmpărtășite.

A.Turcanu

@reper

Iubito dă-mi mâna

Mâna ta dreaptă,

Să ți-o sărut într-una,

Ca un nebun..

Privește cerul de noapte

Se vede Luna

Ascultă vântul,

Vine furtna,

Se-adună roată norii-ncruntați,

Frumoasă-i natura ce joacă într-una,

Piese de teatru fără actori!

Iubito nu-ți fie teamă

E vremea noastră

Strigă într-una despre amor...

Ne știe bine,

Strigă pe nume,

Nici că ne pasă

De gura lumii ori altceva...

Moară rușinea,vină curajul

Asta-i povestea ce-o să rămână

Ca mărturie dar nu se știe...

Iubirea noastră pe timp de seară,

Dansează ritmic un dans pe sârmă,

Cum e la circ,

Și poartă titlul ce-i fără vină

Iubire nocturnă,

Așa am să-i zic!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Copacii trosnesc
sub greutatea gândurilor
Florile curg șuvoi
Ochii le primesc

Vântul norii a risipit
și liniștea pletelor.
Tu… de ce oare
pui mâna mea
pe mâna ta
Și amândouă unesc
Frunţile fierbinţi
La apus de soare.

Gânduri și flori
Amurg răvășit
Într-un cerc numai doi
Așteptăm răsplătiți
Roua din zori.

Ar fi mai bine să închid ochii

Și să-i deschid pentru culori 

C a cerul și ca lanul verde

Și să trăiesc doar clipa.

Ar fi mai bine să nu văd 

Dezastre și orgolii,ce rod 

Din viața unui om 

C a un roi de molii.

Ar fi mai bine să fiu orb 

Cu-o minte ce nu doare 

Să nu mă doară răul nimănui 

Când bine pe astă lume nu-i și nu-i.

Ne iubim cu amar, 

Trăim într-un coșmar,

Ne îmbrățișăm sărat,

Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.

Te-am dorit și ne-am iubit, 

Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.

Un vals al falsității noi dansăm,

Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.

Un gol a rămas,

Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars. 

Doream un ultim vin cu tine

Si-o ultimă îmbratișare 

Să-l bem în 2, în taină 

Fără să ne vorbim...

Liniștea divină 

În 2 sa o simțim...

Voiam un ultim vin cu tine

În viitor , cândva...

Să simți și tu ca mine

Că suntem altceva.

Un ultim vin, o-mbrățisare, 

Tot ce de la tine am sperat

Dar m-ai lăsat in uitare 

Și visul... l-am abandonat.

Lasa-ma in preajma ta te rog...

Asa as  reusi cumva

Sa inteleg cum a intocmit

Dumnezeu...Lumina