Sufletul neamblanzit

Potop de gânduri 

In fiori de simțăminte,

Inundă in valuri 

Labirintul din minte.

Lacrimi șiroaie 

Din amintiri curgeau 

Pe pereții din odaie 

Privirile frigeau.

Pe aripi călătoare 

Se stingeau în zare

Vise trecătoare 

La apus de soare.

Prin roua dimineții 

Pașii mei pluteau;

Din rămășițele vieții 

Idealuri noi răzbeau..

Negura nocturnă 

Își risipi năframa,

Se-nfruptă din lună,

Sorbindu i lacrima.

Stele căzătoare 

Țâșneau din obscur

Fără urmă ori suflare,

Tremurând din abajur.

Vântul somnambul 

Forfotea hoinar,

Căutându -și cuibul 

Din gândul solitar.

Prin ecou răzbate 

Un suflet rătăcit,

Rupt pe jumătate,

Jelea pe cel iubit...

Timpul nu iartă,

Picură ireversibil,

Croindu -ti soarta,

Marcând vizibil.

Suflă ca vântul,

În bătaia inimii,

Fulgeră ca gândul 

Pe fața mulțimii.

Șerpuie sub pietriș,

Amprenta și -o lasă,

Șoptind prin frunziș

Nota scorțoasă..

Prin ierni și veri 

Ne poartă,ne duce

Cu pași stingheri

Sub menita cruce.

Zboară printre nori,

Ne ține sub clepsidră,

Trezindu -ne în zori,

Ne însoțește din umbră...

Tremură ramura sub brumă 

Și se prelinge ca o spumă 

Pe scoarța pomului cărunt,

Ale cărui frunze -n vânt 

Fură smulse peste noapte 

De tomnaticele șoapte.

Și picta culori pe ele

Cerul din pulbere de stele;

Țesea covorul de aramă 

Pe-a țărânei palmă.

Și -l uda cu stropii reci,

Împrăștiindu-l pe poteci.

Stol de păsări rătăcite,

De la frigură zbârcite

Se furișară printre nori,

Croindu -și drum spre zori.

Pustiu văzduhul fremăta,

Năframa negurei purta 

Peste străzile -amortite,

Bântuite doar de spirite 

Și urma pașilor grăbiți 

Sub o streașină pitiți,

Plină de mâl și rugină,

Scârțâie -n surdină;

Cerne toamnă peste noi,

Al ei plânset printre fii...

Pădurea scuipă uscături,

Pârâul spumegă -n gunoaie,

Rage fiara prin deșeuri,

Suflă vântul a văpaie.

Sub un soare arzător 

Tușea trilul rătăcit 

Prin ambient de fumător,

Ce cuibul i l- a pârjolit.

Sfârâie -n văzduh scântei,

Geme scoarța,se sufocă,

Arde sub tălpile haitei,

Ce fuge oriunde de frică.

Stropi bolta-mpovărată

izul rânced și cărbune;

De sudoare -nfierbăntată

Plânse cu amărăciune.

Limbile de foc răpuse 

Se mai zbăteau, mocnind;

Se retraseră supuse,

Calvarul spulberând.

O liniște ce-ți dă fiori,

Învălui pădurea arsă;

Doar un cărd de ciori 

Roia peste nebuloasă.

Freamătă printre frunze

Numele tău pe buze.

Chipul meu curge din nor,

Plouat de al tău dor.

Prin pădurea -ntunecata 

Silueta mea ciudată 

Se perinda printre șoapte, 

Rătăcind zi și noapte. 

Pasărea imi cântă jalea.,

Vântul răscolește calea,

Pomii ma cuprind in taină, 

Smulgandu ma de haină. 

Aud urlete de fiară, 

Ce in mine înghețara;

Să fug de ea,ori de mine,

Sa pot uita de tine?..

Căzuse-n palma mea

Din cerul tău o stea

Si plăpând, s a stins 

În potopul meu plâns..

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Amintiri din gând,

Sunt baloane de trecut,

Stau una câte una-n rând,

Stând și numărând secunde.

Daca te simti oboist,

Si stresat si nacajit.

Un masaj de relaxare,

E bine venit se pare.

El se face in cabinet,

De un masseur ce are talent,

Si acolo ai sa ai parte,

De lumanari parfumate.

Si de muzica in surdina,

Si de putina lumina.

Le vezi in salonul in care,

Faci masaj de relaxare.

Dupa ce masajul e gata,

Doamna,domnul face plata.

Bine dispus corpul il are,

Cu un masaj de relaxare. 

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Barca a vela

Cara barca a vela, navighi nell'oceano apparentemente infinito,

In quali continenti andrai di nuovo questa volta,

Cosa ti aspetta alla tua prossima destinazione?

Barca a vela, barca a vela...

Perché non mi hai detto che ti piace così tanto navigare?

Perché non mi hai avvertito?

Perché, voltandoti per un attimo le spalle, hai lasciato il porto?

Come posso abituarmi al vuoto che mi hai lasciato?

Come lo riempirò?

Barca a vela, barca a vela...

Eri leggero come un passero,

Spero che tornerai più felice di dove sei andato,

Mi rendo conto che dovevi andare

È così che ti sei sentito

Questo è quello che pensavi.

Ti avevamo costruito così bene, di legno, del timone, del ponte,

Da diverse scotte veliche,

Ho anche attaccato la tua ancora,

So che non sarà facile per te,

L'oceano ha i suoi capricci,

Non sai cosa aspettarti,

Quando si agita e ti scuote in ogni direzione,

Ti porta solo sui percorsi a lui più accessibili,

Quando sarà dura per te, quando sentirai che non avrai più modo di restare a galla,

Per favore guarda in basso, guarda l'ancora attaccata,

Pensa che da lontano, anche a migliaia di chilometri,

Veglio su di te, ti ho nel cuore,

È solo che non sei più vicino a me per dimostrartelo

Davvero, quanto significava la nostra connessione,

(In tono polemico)

Sentiti bene, lasciati andare, dimentica chi ti ha creato,

In due settimane non ci siamo nemmeno avvicinati

Se la pensi così, è una tua scelta...

Sappi solo che ci tengo a te, ecco perché ti ho costruito così bene,

Come ultimo incoraggiamento vi dico: "Non dovete lasciarvi intimidire dalle tempeste che incontrerete durante la traversata dell'oceano. Non dimenticate che dopo la tempesta arriva il bel tempo".

La nave:,,Cosa faresti? Non posso restare un giorno a Rio de Janeiro? Solo un giorno, è tutto quello che voglio, poi tornerò da te, te lo prometto!"

Freamăt fin de apă dulce

Lin, încet încet se scurge

Spre apus, spre lungi izvoare

Ape line, curgătoare

Sunet amortiț de vreme

Sunet de izvoare

Pe ici-colo, câte-o gâscă 

Slobode, se scaldă-n pace

Lunecă ușor și cântă 

În cromatice secvențe, 

Sunt ușor stângace 

Crengile adorm în voie

Ghemuite de omături

Picură ușor, timide, nevoite

Vor cu totul să încerce

Vor să se ridice, vor să fie stalagmite 

Marius Ene, 03.12.2024, Polonia

Ceva mă apasă tare,

Să fie oare un sentiment vechi

Pierdut prin chin și durere

Sau este o altă parte din inimă care moare?

Fiecare propoziție sfârșește

Ca o simplă întrebare,

E vina mea

Sau dorul a început să doară mai tare?

Neliniștea o confund cu durerea.

M-am pierdut,

M-am regăsit,

M-am înecat

Și am murit,

Spune-mi tu, m-ai regăsit?