LA BOSTANA

I'm a sad sweet-hearted angel

yearning for a boy

I'm waiting for him to come

to our house made of clouds

on a sunny day

and I'm still crying

because I miss him so much

and I wish he was here

hugging me and

making me happy.

scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.

medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.

violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,

cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.

primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.

eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.

de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:

poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.

boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,

(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),

dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,

eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.

scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,

niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.

intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate

si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).

în cutia poștală,

timpul

a păstrat câteva

broșe de umăr 

clepsidre sparte și

amintiri deșarte.

norii,

mari dinozauri cu pene,

duc criptograme

cerșetorilor orbi

de la poarta Ierihonului.

Si asa mergeam odata

Printre pomii din gradina

Admirand natura toata

Era un vis, doar noi de vina

Am visat trecutu n umbra

Viitorul generatiei noastre

Distrus de o hartie si o punga

Ajutat de mari relatii

Devenim niste roboti

Programati de bani, de hoți

Azi maine nu mai suntem

Traim doar sa *promitem

Dă gândul afară din minte,

Ca inima să-ți poată șopti,

Acele divine cuvinte,

Ce gura nu le poate rosti.

Dă ura afară din suflet,

Și lasă să intre lumina,

În tine totul e umed,

Și colcăie minciuna și vina.

Dă-ți mama afară din tine,

Și lasă să râdă copilul,

Și-n lacrima pură ce vine,

Acolo să-ți fie exilul.

În prag de nouăzeci de veri,

-când au trecut? parc-a fost ieri-

cam obosit, am stat în pat

am adormit și am visat.

Mă dojenea mama în vis

că n-am făcut ce i-am promis.

Îndurerat intru-n birou

și mă apropii de stilou:

”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,

despre ce dracu vrei să scriu?”

”Scrie , mamă, despre toate

care sunt adevărate

și scrie și despre rele

să scape lumea de ele.”

mi-ar fi spus mama, știu bine,

dac-ar fi fost lângă mine.

”Am să scriu, mamă, ce pot.”

Și cu asta am spus tot.

Anul nou se primeneste
Cu noile vesminte,
Pe care le porta cu mandrie
Pentru a noastra Romanie.
 
Tara pe care inaintasii
Ne-au lasat-o noua urmasii.
S-o muncim ,s-o gospodarim
Cu totii sa o iubim.
 
Pe aceste dragi meleaguri,
Cu viile suind pe dealuri
Cu lanuri si livezi,
Si cu ape limpezi.
 
Sa o lasam mai departe
Anului urmator cu dreptate..
Sa fie mostenire
Si cu mare pretuire.
 
Ficelor si fiilor,
Nepotilor si stranepotilor,
S-o infloreasca mai departe
Cu mare dreptate.

Un triunghi mai mititel,
Sta infipt maricel
Pe latura unui patratel,
Sprijinit pe un isoscel.
 
Cercul se da rotund
De-a lungul unui prund.
Se opreste intr-un dreptunghi
Pe marginea unui unghi.

Printre pomii fara frunze,
Fara pasari,fara gaze,
A inceput de ieri sa cearna,
Fulgii zglobii,Baba iarna.

Imbracata in trei cojoace,
Si cu vantul care toarce
A acoperit,cat cuprinde,
Cu zapada cat se intinde.

Totu-i alb,zapada-i mare,
Pe derdelus zapada-i mare.
Copii cu sanii multe,
Urca,coboara pe-ntrecute.

Un copil c-o sanie mare,
Aluneca repede la vale,
Se rastoarna intr-un tufis,
De unde se ridica pe furis.
 
Baba iarna le zambeste,
Si pe copii ii multumeste.
Care zburda pe derdelus,
Unii alunecand pe ghetus.

Seara se intorc acasa,
Cu gandul la masa,
Pe care mmele ,cu zor,
Au pregatit-o copiilor.

Curge raul repede,involburat,
Printre creste umflat.
Malurile sunt ziduri drepte,
Sprijinite intre creste.

Raul este intovarasit.
De un drum ingust,pripasit,
Printre ape si semete creste
Unde numai iarba creste.

Zgomot,vuiet, tropot,
Se aude ca un ropot.
Carol Robert cu a lui armata,
Trece falnic ,ordonta.

Sus pe inaltele creste,
Fara a prinde de veste,
Este urmarit pe furis
Din fiecare ascunzis.

Oaste mare,inarmata,
In armura invesmntata.
Cu scuturi stralucitoare,
Arcuri si sabii ucigatoare.

Oaste cu care Robert Carol,
A spus chiar parol,
Ca-l ia pe Basarb-Voda
De barba, ca pe un Voda.

Din ascunzisuri il va scoate,
Cand el v-a  socoate.
Ca in a lui mandrie,
A uitat ca-i pote fi tragedie.

Dar ca la un semn,
Dintr-un ordin demn,
De sus de pe creste,
Totol fara veste,
Peste armata ce mare,
Cade ca o daramare,
Pietre ,stanci,busteni,
Sageti trse de osteni.

Din oastea semeata,
N-a mai ramas decat ceata.
Totul este la pamant,
Si sub juramant,

Fuge Robert Carol,
Si spune din nou parol,
Ca pe aceste plaiuri ,
Sa se auda numai naiuri.

Dealuri,campii,tarlale,

Livezi,vii,gradini,

Sunt pline toate,

De recolte bogate.

Soarele cald,cerul senin,

Apele curg la vale lin.

Printre recoltele bogate,

Si satele imbelsugate.

Cu oameni gospodari,

Si dorinta copiilor scolari,

Pe carti sa citeasca,

Si mari sa  crescs.

Pe  ogoare sa munceasca,

In livezi sa trudeasca,

Din vii sa culeaga,

Teascurile sa mearga.

Toamnaa sa vina mereu,

Precum un mare arhiereu.

In haine bogate,

In cosuri cu de toate.

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.