Un ultim apel

Tristețea râmă-n pieptul meu,

Și înfulecă porcește bucurii,

Mă uit spre cer la Dumnezeu,

Și cred că râde de ai Săi copii.

Îmi plânge-un nechezat de cal pe umăr,

Soția-mi scrie zilnic acatiste,

M-așez la rând dar nu mă număr,

Și-mi arvunez la parastas soliste.

Îmi ară moartea carnea aburindă,

Să semene spre toamnă un pui de viață,

Și stau cu leșul atârnat de grindă,

Tocmindu-mi viitorul ca la piață.

Mi s-a umflat și scândura de pe sicriu,

De plânsul viermilor ce mă așteaptă,

Nu pot să mor, căci mi-e sortit să scriu,

Că moartea-i sinceră iar viața e nedreaptă.

Când binele se desparte,

De rău e foarte bine.

Dar alegerea îți este,

Veșnica doar pentru tine.

Răul e atrăgător,

Te înșală, nu-i de bine,

Căci ajungi foarte ușor 

Unde nu-i pentru tine.

Dacă pași ți se-nreapata ,

Că să faci bine mereu...

Acesta ti-se întoarce,

Simți că așa va fi mereu .

Ai ales e libertate,

Este alegerea ta...

Faci ce vrei cu viața ta...

Dar oare la judecată,

Ce vei face atuncea.

Vino Dumnezeu ta așteaptă...

Să faci bine, fără rău,

Întoarce-te cu credință,

Unde-i este locul tău.

Mi-e dor de Tine și nu pot 

Să Te ascund în taină,

Sufletul mă doare uneori 

Când nu ești cu mine.

Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu 

Din ochii Tăi care plângeau întruna;

Când eu mai uit de Tine uneori 

Iar suferința greu m-apasă.

Aș vrea să plâng alăturea de Tine 

Să simt și eu povara Ta cea grea;

Să-ți sorb amarul ce pe Tine 

Greu te-apasă.

Te rog să nu mă lași Doamne nicicând 

Când eu mai uit de Tine,

Trezește-mă din somnul morții 

Să nu mă ia vrăjmașul.

De ce eu?

De ce am meritat asta?

De ce chin și singurătate?

Cu ce-am greșit?

Ce să fac să-mi curăț carma?

De ce am parte doar de rece?

Cine să-mi răspundă?

De ce eu?

Разве плохо быть волком? 

Разве плохо быть волком? 
Ты не один, хоть все и считают тебя одиноким, 
Ты певец, белой дамы певец её призывая лучезарный венец.
Разве плохо быть волком?
Ты не раб, ты свободен, хоть в рабстве и держут,
Клетка ничто, в душе летающий беркут.
Разве плохо быть волком?
Голос ужаса порыв, луна взойдет, услышав твой призыв, 
В темноте что стеной,  мира где последний обрыв.
Разве плохо быть волком?
Когда весь мир одни собаки, ты полон спокойной отваги, 
Когда стая к стене тебя прижала, ты стоишь, собака бы сбежала.
Разве плохо быть волком?
В дыхании пару ты силы находишь, 
Весь мир горит в аду, а ты даже не стонишь.

Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac

În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau

Dar tot o fac.

Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.

Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos

Căci mi-e frică de întunericul dens

Mi-e frică de junghiul cel spătos

Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.

Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat

Tot ce știu e numai păcate să fac

Cer iertare pentru tot ce-am stricat

Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.

Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,

Când îmi citeai fiind copil,

Și cum stăteam în poala ta cuminte,

Strângând la piept păpușa de vinil.

Și-acum îmi pare printre rânduri,

Că îți zăresc privirea blândă,

Și mă scufund ades în gânduri,

Și mă întreb ce vrea s-ascundă.

Mai dau încet o pagină la carte,

Un basm cu fete împărătești,

Și simt cum inima mocnit mă arde,

Căci parcă tu măicuță mi-l citești.

Sub mângâierea ta tresare carnea de pe os,

Iar inima plângând se dă de ceasul morții,

Sărutul de pe buze devine brusc nervos,

Și alergă-n jos pe coapse hăituind emoții.

Mă biciuie privirea ta ca pe un sclav fugit,

Și-n capul meu dansează trandafiri și stele,

Alerg cu ochiul pe sânu-ți alb și-nmugurit,

Și mă aștern precum un fulg pe a sa piele.

Sunt condamnat în închisoarea ta pe veci,

Îmi ispășesc pedeapsa spânzurat de pleoape,

Ca să te văd sub luna albă cum firavă treci,

Ducându-ți sânii mici din stele să se adape.

De aș putea reda în simfonii ori lungi balade,

Cum cântă carnea crudă și sângele fierbinte,

Ar înflori subit nisipul, deșertul ar da roade,

S-ar despuia pădurea și-ar freamăta cuvinte.

Fără tine lumea-i tristă,

E o lacrimă-n batistă,

Fără tine viața-i dusă,

E un pas făcut spre ușă.

Fără tine sunt pierdut,

Sunt o urmă din trecut,

Sunt o aripă de dor,

Fără cuib și fără zbor

Fără tine sunt ciuntit,

Sunt un ochi fără privit,

Sunt un umăr fără braț,

Sunt ca pasărea în laț.

Fără tine-s cuib de cuc,

Nu știu unde să mă duc,

Fără tine draga mea,

Sunt ca cerul fără stea.

Fără tine… fără tine,

Sufletul e gol în mine,

Rătăcesc în lung și-n lat,

Fără tine-s râu secat.

Bestialitatea lumii m-a dărâmat,

Mi-a tăiat aripile în plin zbor,

A furat bucuriile ce mi s-au dat,

Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.

Zelul şi pasiunea mea nebună,

Vraja demonică ce am consumat-o,

Pentru a deveni o făptură mai bună,

Groteasca lume, mi-a spulberat-o.

Elanul şi ardoarea ce am risipit,

Pentru a deveni un individ strălucitor,

De otrava lumii a fost înghiţit,

În infinita-mi durere cu-n glas rugător.

Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,

Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,

Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,

Ca lumea să piardă puterea asupra mea.

Metamorfoză

Fusei la socri cu nevasta,

Și am rămas mirat de asta,

La dânșii soața mea e mută,

La mine acasă e limbută.

Abuz în serviciu

Nevastă-sa e bioloagă,

Iar casnicia lor e în declin,

C-a prins-o în zănoagă,

Cum studia un corp străin.

Unui ucenic

Cu ce profesor prost ai studiat,

De nu poţi să înfăptuieşti nimic?

Iar el răspunse entuziasmat,

Am fost autodidact de mic.

Dorinţă

Un chel spuse la soţioară,

După ce de aici m-oi duce,

Că n-am avut podoabă capilară,

Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.

La o întrunire de partid

Cum se creează între ei conexiuni,

Le explica un lider de partid…

Dar am şi eu suspiciuni,

Că-n capul lor e numai vid.

Dilemă

Am fost la o bijuterie,

Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,

Vreţi ceva pentru soţie,

Sau doriţi ceva mai scump?

Confuzie

Una cu fustă a atacat,

În miezul zilei pe maidan,

Iar la anchetă a declarat:

• Am crezut că-i scoţian.

Potrivire

Ce bine arătau ca miri,

Şi ce miros în jur plutea,

Ea - un buchet de trandafiri rozé,

El - un buchet de Aligoté.

Medicului epigramist

Încercând o epigramă,

Cu mintea-i filozofă,

Un medic mai de seamă,

A avortat o strofă.

S-a făcut reparații tot anul la CET,

directorul declara la TV:

Căldură va fi în orice casă,

Chiar de afară va fi ger...

Instant o abureală deasă,

A și ieșit de sub calorifer.

Împărțire pământ – cota doi acri

De la primărie,

A venit solie,

Şi-un tip cam acru,

Îmi măsură un acru.

Unui chel

Marcat pe veci de adevăr,

Și ca o răzbunare pe geneză,

Porni cu un buștean de păr,

La un tâmplar, să-l ia la freză.

Unui general retras la sat

Ne e bine un general,

Ca sa fie în general,

Prea comun,

Într-o comună.

Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?

Ce muget anost, peste veacuri ascult.

Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?

Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.

Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?

Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.

Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?

Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.

Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?

Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?