Apocalipsa mea

Omul se teme de moartea

Care se plimbă din casă în casă

Și-i peste tot prezentă nebuna!

Unii o cheamă în glumă,

Alții o strigă pe nume sau înjură...

O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,

Dar ea știe să revină-ntotdeauna!

Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...

Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,

Bea țuică de prună și cafea

Fumează trabuc,obraznic,când vrea,

E arogantă și-are blugi rupți,

Se-mbracă la moda prezentă,

Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!

Vorbește urât o limbă știută doar de ea,

Bune maniere nu are!

Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...

İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,

Să-și ia prada să plece....

Revine iarăși și iarăși de neoprit,

Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...

Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,

Dumnezeiască minune,chiar așa...

Să creadă fiecare ce vrea!

(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel

Se scutur frunzele toamna

și nu am nici -o emoție când ele cad.

Iar pe alții când îi privesc,

și îmi apar în cale,

se bucură, fac poze.

Dar mie îmi este paralel de tot.

Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.

 că nu-mi place toamna!

de ce alții o iubesc?

E răcoare, copii se duc la școală?

roadele oamenii le adună?

Nu-mi place toamna!

nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.

dar tac și privesc în jurul meu.

 și mă așez uneori pe un scaun din parc.

și mă uit la toți 

cum își petrec hazliu și frumos,

ei toamna.

Autor:Zamurca Alina

Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍

De ce eu?

De ce am meritat asta?

De ce chin și singurătate?

Cu ce-am greșit?

Ce să fac să-mi curăț carma?

De ce am parte doar de rece?

Cine să-mi răspundă?

De ce eu?

Vorbesc cu un amic plecat afară

Și îl întreb cum e printre străini,

Cu glasul trist și plin de apăsare

Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.

Mirat de ce aud de la al meu prieten

Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,

Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?

Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.

Dar dacă totuși vrei să afli adevărul

Și că suntem tovarăși de mici copii,

Ție-ți voi spune că muncesc din greu

Să strâng cât pot să scap de datorii.

Mă uit la el și nu-mi vine a crede

Cum a ajuns să lucre pentru bani,

Când știu c-avea conturi în bancă

Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.

Apoi a început să-mi povestească

Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,

Și că soția s-a măritat cu un prieten

Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.

Cu mult amar și cu regret în suflet

Mi-a spus că a greșit și că plătește,

Dar cel mai greu este de acceptat

Să vezi cum cel iubit, te părăsește.

Ne-am despărțit cu-n-brățișări

Și cu urări de sănătate și noroc,

El, grăbindu-se să prindă avionul

Eu, îngândurat...intrând în bloc!

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să crească mărăcini în suflet de tânăr,

Adună din harul ce el l-a vărsat,

Şi mai pune-i încă un înger pe umăr.

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să trăiască banal un tânăr pe lume,

Coboară din ceruri la hora din sat,

Şi îmbracă pe-o clipă o piele de june.

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să pătrundă boala în tânăr fecior,

Lasă-l acum, că e un prinţ înfocat,

Şi dă-i zece boli când va fi senior.

Schimbă-ne iarăşi Doamne genomul,

Şi încununează pe pământ frumuseţea,

Poveri şi mai grele să poarte tot omul,

Dar, oferă-i pe veci tinereţea...

Ea credea ca rupe clipe,

dar zmulgea ceva din timp

cu tristetea invelita,

si cu gindul impletit.

Unde mai striga cu soapte,

unde culegea din frig

asteptarile desarte

mai lasat imbatrinit.

Ea credea ca este piatra,

aruncind-o ridicind

dar o inima desarta

intre cer si un pamint.

Tot credea si poate crede

ea asa si a ramas,

cu rupturi tristete,clipe

fara timp ce are pas.

Eu, abia sositul prunc

În noua lume ce mi-i casă,

Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung

Şi moartea tânără fără de coasă.

Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,

Cu lungi urcuşuri şi abisuri,

Cu clipe mai amare ca pelinul,

Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.

Spăşit m-am adăpat din ele,

Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,

Flămând am adormit sub stele,

Ca-n zori într-o scânteie să erup.

Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.

Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,

Şi-am râs în fiecare dimineaţă,

De ursitori şi moartea cea cuminte.

Acum, de aici, din vârf de creastă,

Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,

Mă uit la prunci şi la nevastă,

Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.

Pentru păsări, pentru fluturi,

Cerul e casă, vântul e zbor,

Pentru tine mii de săruturi,

Sunt al iubirii izvor.

Pentru copaci, pentru o floare,

Pământul e casă, apa e viață,

Pentru tine o îmbrățișare,

E zâmbetul de pe față.

Pentru deșertul ce-n arșiță piere,

Ploaia e viață, ploaia e hrană,

Pentru tine o mângâiere,

Este vindecarea de rană.

Pentru un suflet, pentru divin,

Omu-i creare, virtuți și porunci,

Pentru tine-un destin...

E zămislirea de prunci.

Mă zgârâie unghia în gât,

Calul mă paşte în iesle,

Mama îmi vorbeşte urât,

Tata mă-njură prosteşte.

Piticii pe creier dansează,

Morcovul simt până-n rect,

Papa predici falsează,

Subiectul sărăciei e abject.

Musca mă bâzâie în gură,

Caută haleala de ieri,

Pe pâine ung iarăşi untură,

Mă lăfăi ca marii boieri.

M-ai toarnă o bere hangiu,

Măcar să umplu un maţ,

Sătul pentru azi să mă ştiu,

Căci mi-e greaţă de atâta cârnaţ.

La tomberon e mare bătaie,

Azi s-a aruncat cu potol,

La o parte de aicea tataie,

Căci sună stomacul a gol.

Nici mâini de stăpân nu mai am,

Să le muşc turbat şi smerit,

Peste lume jugul înham,

Stăpânul mi-a murit subnutrit.

Doar amurgul ne condamnă,

Să mai stăm cu fruntea-n palme,

Și nostalgici că e toamnă,

Și că sufletul nu doarme.

Doar amurgu-i plin de taine,

Nepătrunse până-n zori,

Cerul dezgolit de haine,

Te îndeamnă ca să zbori.

Doar amurgu-i violet,

Ochi de stele și crepuscul,

Plânge atunci când trec încet,

Amorezați cu pas minuscul.

E aici, cu noi, Demiurgul,

Atunci când apare amurgul...

În pasul meu e primăvară,

În gândul meu e roua dimineţii,

În suflet port o zi şi-o seară,

Melancolii de adormit poeţii.

Mă calcă liniştea pe trup,

Miroase-n jur a violete,

Sunt miel în pielea unui lup,

Şi tigru-n inimă de fete.

Mă pierd în nopţi cu lună,

Şi defrişez trăiri de mamă,

Aştept pe tata să îmi spună,

Poveşti cu iz de teamă.

Mă mângâie o adiere,

Şi simt că-i a ta palmă,

Pe boltă sclipesc stele,

În sufletu-mi e toamnă.

Unui mut

Am crezut că alcoolic este,

Tremura din mâini subit,

Dar el ascunde o poveste;

E un mut… cam bâlbâit.

Deducţie

Doi muţi stăteau posaci,

Cu mâinile în buzunar,

Şi spune-un filozof dibaci:

N-au chef de vorbă azi, e clar.

Unui beţiv

E o fiară furioasă,

Când la bar, bea Ottonel,

Dar ajuns la soaţă acasă,

Fiara-i doar… un motănel.

Unui electrician

A încercat să lege-un fir,

De la priză la reşou,

Şi instant a bubuit,

Rămânând cu toţi…tablou.

Poporului român

             a ales pe Şoşoacă senator

Caligula Imperator

Și-a făcut calul senator.

Poporul de origini dacă,

Și-a făcut şi el… o vacă.

Şoferul de vidanjă

La psiholog deschise cabinetul,

Să-şi spună oful supărat,

Că el, şoferul de vidanjă, bietul

Se enervează, din orişice căcat…

Lui Diana Şoşoacă

A râvnit Miss Senator,

Dar fiind prea dolofană,

S-a ales foarte uşor,

Cu premiul: Ana A-slană.

Unui curvar

Umblând din floare-n floare,

Finalul i-a fost scris,

Şi acuma trage tare,

C-o muncă de sisifilis.

Facebook

Poze sexy zi de zi,

Ea postează pe feisbuc,

Însă n-a actualizat,

Şi că s-a măritat.

Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor

Şoşoacă strigă în mulţime:

“Lăsaţi minerii să intre-n mine”

Ortacii curs îndemnului să dea,

Stau toţi la rând, să intre-n ea.

Lui Diana Şoşoacă

Minerii închişi în subteran,

Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,

Şi speriaţi de glasul grobian,

Decid să-şi prelungească greva.